Oracol - pagina de amintiri

Ti-am mai povestit eu: n-am avut niciodata un Oracol iar cand ajungea vreunul la mine raspundeam constiincioasa la intrebari dar la pagina de amintiri nu stiam niciodata ce sa scriu, mai ales cand vedeam in jur o multime de file frumos scrise, colorate si impodobite. Ce ciudat ...  acum cand ma gandesc parca simt farmecul de alta data pe care il exercita asupra noastra oracolele pe care le primeam. Si parca nu ne mai saturam de raspuns  iar si iar la aceleasi intrebari, eram curioasi sa aflam lucruri noi (poate ceva prietenii nestiute) si ne amuzam de raspunsurile celor ce completasera inainte.

Ei bine, acum am un frumos set de fraze care ar merge numai bine de trecut la pagina de amintiri, toate despre dragoste, descoperite atunci cand ma gandeam sa mai savurez o mica ciocolatica. Am 5 optiuni de limba dar, dupa cum iti poti imagina, mereu o sa prefer italiana.

- Non chiudere mai le tue labbra a coloro a cui hai aperto il tuo cuore.

- Si Dieu n`avait pas fait la femme, il n`aurait pas fait la fleur(V. Hugo)

- L`amore è una farfalla: se la stringi troppo , muore; troppo poco e vola via. 

- That love is all there is, is all we know of love. (E. Dickinson)

- To get the full value of joy you must have someone to share it with. (M. Twain)

- In amore chi arde non ardisce e chi ardisce non arde. (N. Tommaseo)

- Grow old along with me, the best is yet to be. (G. Sand)

- Affoghiamo in un mare di baci, riemergiamo in un mare di passione.

- Certaines femmes aiment tellement leur mari que pour ne pas l'user elles prennent ceux de leurs amies. (A.Dumas)

- Stanotte Amore è entrato nei miei sogni ... ed era già mattino.

- En fait d'amour,  trop n'est pas même assez. (Beaumarchais)

- Love doesn't make the world go round. Love is what makes the ride worthwhile. (F.P. Jones)

- Marriage is distinctly and repeatedly excluded from heaven. Is this because it is thought likely to mar the general felicity? (S. Butler)

Mos Craciun cel adevarat

Sunt in discutii cu Mos Craciun. A zis ca o sa fie foarte ocupat cu copiii anul asta, asa ca o sa apeleze la curieri, pentru cei care deja au trecut de varsta copilariei si totusi au ramas copii cu sufletul.

Deunazi, la televizor, se luau interviuri unor persoane iar tema era : "Cand ai descoperit ca nu exista Mos Craciun?". Sigur, ei au dat diverse raspunsuri ca i-au vazut pe parinti punandu-le cadoul sub brad sau ca la scoala le-a spus un alt copil dar, de fapt, ei nu stiu ca Mos Craciun nu mai exista decat pentru ei, pentru ca n-au fost cuminti si pentru ca au incetat sa creada si sa viseze. Dar, de fapt, Mos Craciun exista si aduce cadouri numai copiilor cu adevarat cuminti, restul primesc de la rude si de la parinti care incerca sa se substituie astfel lui Mos Craciun. Dar el exista si sta acolo in Laponia cu renii lui si tot anul face jucarii care, in noaptea de Craciun, ajung la toti copiii cuminti din lume si care cred in el cu adevarat.

un loc, o clipa

Exista un loc in care ma opresc aproape in fiecare seara, o statie de autobuz - Povernei. Din locul asta vad mereu acelasi observator astronomic atat de darapanat dar atat de frumos...mai ales toamna cand felinarul lumineaza din increngaturile copacilor  galbene si ruginii. Asteptarea in locul asta nu e niciodata prea lunga, nici cand e frig, nici cand ploua, nici cand trec carduri de ciori. 

bucuria de a fi

Nu stiu cum se face, dar, desi am stat toata vara aici, ieri si azi mi s-a parut mai frumos ca oricand. Ieri am dat o fuga cu ratb-ul pana in Obor sa-mi iau cele necesare pentru dus (care apropo a fost super simplu de reparat) si era asa o caldura si o imbulzeala incat am facut tot posibilul sa-mi rezolv trebuirile in cel mai scurt timp si m-am felicitat ca nu am luat masina. Si, cand am intrat pe strada mea, ca prin minune agitatia si zumzetul citadin s-au sfarsit, iar cand am deschis portita as fi zis ca nu-s in Bucuresti, nu-nu, ci undeva intr-un satuc mic si linistit cu alei adormite sub umbra copacilor in tihna amiezei. Si mi-am zis: "Uite ce viata frumoasa am!" si poate traiesc acum cele mai frumoase clipe din viata mea iar eu nu stiu asta...

Chiar si asta seara cand am iesit in curte sa-mi spal masina (era si cazul cu atatia porumbei cocotati pe sus care cred ca masina mea e wc-ul lor privat) era asa o atmosfera paradisiaca, cu greierii cantareti ascunsi printre flori de toamna,  cu vecina de vis-a-vis schimband pareri cu prietena ei la masuta de afara, cu cei cativa trecatori rataciti pe strada mea ... Azi nu-mi pot dori mai mult!

roze amintiri

In scurtul meu drum de intoarcere acasa de la statie de autobuz ma trezesc in fiecare zi surprinsa de cate ceva: ori liliacul inflorit, ori peluza de iarba si panselute, ori sacosa agatata intr-un copac...Azi a fost randul trandafirului salbatic plin de flori roze ...mi-a tremurat inima cand l-am vazut atat de frumos si mi-am adus aminte pentru o clipa de escapada din copilarie, cand am plecat ceata lui pitigoi la gradina de trandafiri. Nu mai stiu daca Giudica sau alcineva, a venit la noi in spatele blocului, sa ne propuna sa mergeam la trandafirii de langa serele de la marginea orasului, ca stie ea doar un loc pe unde ne putem strecura pe sub gard. Zis si facut! Si chiar asa era ...gardul ala nesfarsit era plin de trandafiri salbatici...niciodata de atunci n-am mai vazut asa frumusete si, desi eram copil, nu m-am indurat sa rup decat o singura floricica si cu atat mai greu mi-a fost sa ma intorc acasa. Acum nu mai sunt nici trandafiri, nici gard ci doar garaje, supermarcheturi si malluri ca doar trebuie sa facem profit. La ce ar fi fost bune niste tufe de trandafiri catarate pe garduri? Acum avem malluri. Ce sa facem si noi, nu tre sa mergem si noi la shopping? Nu trebuie sa mancam si noi la mall? Nu trebuie si noi sa ne umplem carucioarele cu lucruri de care de fapt nu avem nevoie? 

flori la geam

De vreo 2 saptamani eram asa obsedata ca o sa treaca iasomia si eu n-o sa apuc s-o vad inflorita. Si ieri dimineata cand scot capul pe geam ce sa vezi? iasomie inflorita la fereastra mea si am impresia ca o sa infloreasca si  "Mana Maicii Domnului". Iti dai seama? o sa ma imbat de la atata parfum. 

....acopera-mi inima cu ceva, cu umbra unui copac sau mai bine ...

Cismigiul pustiu, doua- trei umbrele grabite si pasii mei obositi...Aud doar picaturi de ploaie si vad doar siluete negre de copaci si  gugustiuci adormiti intr-un decor de basm  galben, maroniu, portocaliu aprins, ruginiu, visiniu...o ameteala de culori... Nici nu mai stii unde se termina una si incepe alta, unde-i pamantul cerul si frunzisul. Si e liniste ...natura cu ea insasi si eu cu mine.

dor de folclor

Ar fi fost frumos daca m-as fi nascut asa prin 1900 intr-un sat moldovenesc statornicit pe o sprinceana de deal unde nimeni n-a aflat inca ce-i curentul electric sau radioul, unde munca campului e un mod de viata, unde camasa de canepa cea noua e imbracaminte de lux iar distractie mai mare decat hora si claca nu s-a mai pomenit. Parca ma vad asa, intr-o seara de vara, stand in cerdac cu furca-n brau rasucind printre degete fire de fuior si ascultand langa mine povestile Gherghinei care coase la mana carpete de perete. Ion ajuta si el tinand distrat sculul din care Leana face ghem iar in jurul maicii batrane care tese la razboi toala mare pentru zestre s-au strans muierile batrane cu andrele si lana.

Imi amintesc parca razboiul bunicii... Asa mare cum era il tinea chiar dupa usa in odaia unde dormea unchiasul...si era tot un paienjenis de fire printre care mamaia strecura mereu suveici colorate ca doar trebuia sa iasa frumos carpetele. Si-mi mai amintesc si fusul care se rotea ca un titirez si scarmanatul lanii si legatul si urzitul firelor in grena si suportul ala de lemn care se rotea cand trageai de fir ca sa faci ghem.

Poate ca aia ar fi fost o viata mai draguta pentru mine, plina de nestiinta, multumire si liniste si poate si cu frica lui D-zeu.

la joaca

Tema asta "fetita cu catelul" am avut-o mereu in minte iar azi am vazut-o in parc. Fetita avea palarioara, rochita cu valonas si chilotei visinii si nu statea o clipa locului iar catelul era ciufulit si astepta cu ochii tinta si limba scoasa de un cont sa i se arunce o sticla de plastic turtita si apoi incepea sa faca niste salturi impresionante.

Apoi fetita cu coarda...aproape uitesem ca exista si ca o saream si eu candva....cu manerele de lemn si firele impletite...Pe o alta banca alti copii se pregateau de joaca si-si supuneau la vot rolurile de mama, tata si copii. Asa ma jucam si eu, de fapt eu eram mereu mama papusii iar Mirela la fel pana la un moment dat cand am cunoscut-o pe Oana, verisoara lui Ovidiu, si i-am propus sa se joace cu noi. Parca ieri eram toate trei pe iarba in curte la bunici cu papuselele noastre gen Barbie iar cand Oana ne-a spus ca ea se joaca altfel cu papusa am facut ochii mari. Cum te poti juca altfel cu papusa daca nu de-a mama care are grija de ea? Ei bine, cand te joci poti pur si simplu sa fii tu papusa si poti sa fii mare, sa ai iubiti si sa te duci la facultate....Oooauu, iti dai seama, o rasturnare de situatie neasteptata, o revelatie care a dus la parasirea definitiva a jocului de-a mama. In schimb la jocul de-a babele nu am renuntat decat tarziu. Nu mai tin minte daca ti-am povestit, dar cand ieseam pe drum si ne plictiseam incepeam sa vorbim vrute si nevrute imitand limbajul babelor din sat. Tema predilecta erau copiii nostri inventati ,nurorile si ginerii carora le atribuiam defecte si calitati gen "băietul gneu di la Buzau, maicî, ari di toati,casî şî maşînî" sau "arzî-o focu pă norgnia di la Focşani cî nu hini niciodatî pî la gnigni". :D

Respir fericire!

De un sfert de veac imi e familiar satul asta cu drumul lui prafuit, casa bunicilor, a unchilor si verilor mei, cu cerul infipt parca in gardul bataturii, cu bucatarioara de vara si masa asezata afara, sub bolta de vie, cu cateii si pisicile care topaie si ti se strecoara printre picioare. Dar niciodata nu l-am iubit, nu pana ieri, nu pana cand l-am vazut cat poate fi de frumos intr-o zi a merilor si visinilor infloriti, cu soare si cer senin. Dupa masa toata lumea iese la poarta sa stea de vorba pe podet sau pe iarba santului sau, cine-i mai fudul, pe canapea. Tatii  incep jocul de popice, ca-n toate zilele de duminica, copiii privesc de pe margine, iar noi ne dam pase cu o minge desumflata chiar imi mijlocul drumului fara sa ne pese de joc ci doar de noi insine ca suntem impreuna si ca timpul pare nesfarsit.

Inchid ochii si vad parca si acum sirul copacilor albiti care se pierd in zare, de o parte si de alta a drumului, si ploaie de petale si liliacul inflorit si papadia galbena-galbena de la picioare. 

amintiri in paturica

Ei, e bine aici in paturica mea portocalie! Asa mai zic si eu sa stai in fara calculatorului si sa depeni amintiri pierdute, uitate, vag intrezarite printre ateatea ganduri fara importanta care ne fac sa crestem mari fara sa ne dam seama. Eram prea mica ca sa-mi amintesc exact de unde avea tata in casa undita dar stiu ca eram fascinata de cum arata si mai ales de firele alea atat de subtiri, de carligele alea de diverse marimi stranse intr-o cutiuta si de mulineta. De atunci nu am mai vazut undita iar la pescuit nu am fost niciodata si brusc mi-am dat seama acum ca mi-ar placea sa vad cum e si sa incerc sa dau si eu undita la apa oricat de neindemanatica as parea.

Si apoi imi amintesc de gramezile de ghete albe cu patine pe care le cumparase tata de la moldoveni imediat dupa revolutie, cand i se desfiintase si lui postul  si trebuia sa faca ceva sa scoata un ban pentru noi. In realitate nu am certitudinea de unde erau ghetele, oricum casa noastra era mereu plina de cateceva de vanzare. Tata le lua de la moldovenii din Chisinau si apoi le vindea la turci unde statea cate 2-3 saptamani timp in care cu banii pe care ii scotea cumpara turcisme si le vindea la noi. Tot felul de nimicuri circulau prin mainile noastre de copii si tare ne mai minunam de ele dar de foarte putine imi aduc aminte : sonerii rusesti, ciocolata ruseasca cu alune, miniradiouri, blugi cu modele turcesti la buzunare, cutii de gume turbo si ulker....

A fost o perioada grea pentru noi, dar mai ales pentru tata...Eu ii simteam doar lipsa cat era plecat si mereu o intrebam pe mama "dar cand se intoarce tata"? si ca sa-mi mai treaca un pic din dor ma uitam la poza in care ma tinea in brate la cateva lui. Atunci am realizat eu pentru prima data cat tineam la el si doua saptamani mi se pareau eternitate. Dar acum ce sa mai zic?Vreo 5 ani sa fi trecut de cand nu l-am mai vazut, de cand m-a imbratisat atunci pentru ultima data, iar eu il visez constant ca si cum niciodata nu s-ar fi dus. 

traseu de week-end Curtea de Arges-Vidraru

Sunt o mare lenesa, n-as iesi nicaieri seara si n-as face nimic in casa, as pierde timpul pur si simplu stand si odihnindu-ma. Inca nu-mi dau seama cum, dar frate-miu a reusit sa ma convinga sa mergem in weekend la Curtea de Arges. M-am sculat sambata dimineata, cand inca stelele erau pe cer, mi-am luat in spate ghiozdanelul meu de acum 10 ani, si-am pornit spre Gara de Nord intr-un troleu surprinzator de aglomerat. Cum imi sta in fire am ajuns mult mai devreme, mi-am luat bilet la Intercity pana la Ploiesti Sud si m-am asezat cuminte si somnoroasa pe un scaunel la peronul 9. Clipa de clipa se lumina din ce in ce mai mult iar eu ma amuzam spionand idila a doi prumbei pe o sarma. Iar ma pierd in detalii...De fapt domnului porumbel nu i-a prea mers incercarea, de cate ori facea un pas spre domnisoara porumbita ea se mai tragea un pas...
In Interciyi nu mai calatorisem pana atunci si m-au surprins vagoanele stil personal clasa a -II-a dar mult mai moderne, cu mese intre scaune si aer conditionat. Cele 45 de minute le-am petrecut rememorand zilele de facultate cand, in fiecare weekend, calatoream tronca-tronca cu personalul de la Buzau la Bucuresti sau cand ne ingramadeam in accelerate intesate de studenti care mergeau ca si noi cu nasul.
Desi era inca devreme cand am ajuns, in fata garii din Ploiesti toate tarabutele erau deschise si pline de covrigi. N-am mai vazut niciodata atatia covrigi adunati intr-un loc!...Si in fine, dupa lungi asteptari, a aparut si frate-miu cu buburuza mea si m-a pescuit...si asa am pornit-o noi siontac-siontac spre Targoviste pe un drum plin de gropi de-mi era mai mare mila...de buburuza, mai incape vorba?
In Targoviste erau zilele Cetatii asa ca, dupa un raid prin centru si printre tarabe de suveniruri traditionale (de unde mi-am luat cercei by the way), ne-am indreptat spre Turnul Chindia si ruinele cetatii. Dupa placutul urcus pe scarile in spirala am ajuns si la partea cea mai interesanta: vederea orasului de la inaltime si a amuzantei defilari a teatrului Masca.
Urmatoarea oprire a fost Pitestiul, unde am ajuns pe autostrada {adica, vreau sa zic... uau! prima data cand am mers pe autostrada}. Orasul lalelelor , unde iarasi nu mai fusesem niciodata, chiar mi-a placut cu fantanile lui arteziene, cu masinutele  de inchiriat pentru copii, cu oameni vioi pe strada in ciuda caniculei...Mmmm si mancarea de la Papas!!! Unde mai gasesc eu portii asa mari, ieftine si bune?!
De la Pitesti peisajul se schimba si dupa vreo jumatate de ora de mers incep sa ni se dezvaluie dealurile si primele case ale Curtii de Arges. Inainte sa trecem ca o furtuna prin centrul orasului presarat cu terase, banci, blocuri si pensiuni, am crezut ca ma aflam intr-o comuna ca oricare alta...cu multe, multe case insirate de-alungul drumului. Nu ne-am oprit pentru ca mai intai de toate ne trebuia cazare pentru buzunarul nostru si am gasit-o la cativa kilometri de oras in Albestii de Arges. O pensiune frumusica si relativ curatica care mi-a placut dintr-o privire dar a trebuit sa ma rog un pic de insotitorii mei sa poposim acolo, toti trei intr-o camera. Ei ar fi vrut sa mai vada si alte oferte. Gradina era plina de trandafiri infloriti, de toate culorile, pe terasa de la etaj se vedeau palmieri pitici, iar catelul, ciufulit si cu par in ochii mici ca doua margele negre, era pregatit sa fie adoptat pentru o zi.
Dupa o scurta odihna de dupamiaza ne-am intors in oras nerabdatori sa vizitam faimoasa manastire a mesterului Manole. Stilul bizantin, coloanele, mozaicul, cantecul calugarilor care celebrau o cununie ... tot a fost incantator acolo in sufletul manastiri si n-am fotografiat nimic pentru ca simteam ca as fi pierdut timp pretios si n-ar fi reusit sa redau niciodata ceea ce vedeam in realitate cu proprii ochi.
La plecare, desi nu-mi sta in fire, am luat o icoana pentru mama, asa de bland pictata in albastru incat puteai citi pacea si linistea in ea.
Nici n-am simtit cand s-a lasat seara si prajiturile servite la cofetaria din apropiere s-au sfarsit. Era meciul dureros cu Romania si am hotarat sa nu ne stricam seara ci sa ne intoarcem la viluta, sa jucam table si sa ne incarcam bateriile pentru a doua zi cu un somn bun. Al meu a fost relativ bun pentru ca, neincapand in pat, a trebuit sa ma multumesc cu un pat pliant de gradina.
Ne-au trezit cocosii cu al lor concert matinal si dupa micul dejun luat la soare pe terasa impreuna cu amicul nostru latos si pofticios n-am imbarcat cu destinatia Vidraru.
Asta a fost partea cea mai spectaculoasa a traseului: dealuri din ce in ce mai inalte si mai pitoresti, munti inverziti, serpentine, cetatea Poenari ridicandu-se semeata in varf de munte, tuneluri intunecoase, poduri fioroase si in sfarsit marele baraj scaldat in razele diminetii.
De acolo de sus lumea se vede altfel: mica si insignifianta. Si totusi asa cum e ea a reusit sa ridice un baraj si sa creeze un lac de acumulare chiar acolo in inima muntilor salbatici.
N-ar mai fi de spus nimic, m-am intors acasa in aceeasi zi, in orasul asta galagios si poluat, dar gandul meu tot acolo a ramas to fly free.

case si balcoane

Claxoane insistente, caldura infernala care te topeste de la primele ore, lume grabita, strazi transformate intr-o imensa mare de praf, motociclete care-ti farama creierii doar in cateva secunde...Singura mea consolare, in lumea asta urata, sunt balcoanele blocurilor. Si nu cele inflorite si ingrijite sau incadrate de vesnicele termopane fara personalitate, ci mai degraba cele negricioase si saracacioase pe care incep sa le transform imaginar. Le pictez, le impodobesc cu folori si iedera, umbrelute, scaunele si masute si apoi incep sa ma visez acolo sus citind o carte sau ascultand greierii de oras intr-o noapte senina.
Ei, dar mult mai bine mi-ar fi intr-o casa de tara, una din multele presarate de-a lungul drumului sau al sinei de cale ferata, oricat de darapanata sau plina de splendoare ar fi. Parca fiecare gradina, casa sau bolta ar fi a mea, insa doar pentru o secunda, dupa care trec mai departe...

Micul Paris

La plecare, pentru cateva clipe am simtit in aer vraja Micului Paris...un acordeon plangea, o chitara canta o serenada, un batranel elegat,  cu palarie si ochi mici, zambea linistit iar soarele batea cu blandete pe terasele vechi ale blocului de langa Cismigiu. Balcoanele gri cu columne si terasele de la ultimul etaj sunt incantatoare si le-am privit pana a sosit troleul modern al zilelor noastre.

Mai devreme statusem pe o banca, citisem un pic, dar nu prea mult caci un batran singuratic a intrat in vorba cu mine mirandu-se ca mai exista inca tineri care  intr-o zi de duminica stau sa citeasca o carte in parc. Parea un batranel distins, fost coleg de facultate cu Sergiu Nicolaescu...Mi-a vorbit despre Tolstoi si mi-a recomandat Comedia Umana a lui Balzac si din vorba in vorba am ajuns si la coincidente: nascut in judetul Buzau, cunoscator al orasului unde n-a mai fost de 15 ani si al imprejurimilor, purtand acelasi nume de familie ca mine, locuind atat de aproape de serviciul meu....N-as fi vrut sa-i dau numarul de telefon dar a insistat atat de mult incat am cedat pana la urma...de ce oare nu stiu?I-a placut de mine, normal, si mi-a si spus ca ar mai vrea sa ne intalnim sa stam de vorba ....as zice, ca un adolescent.

Lasand in urma banca unde un batran si o tanara cu o carte in mana conversau....am gandesc ca sunt o persoana de moda veche chiar daca m-am nascut in lumea agitata a sfarsitului de secol XX. As vrea pentru mine  o cina romantica pe o terasa la malul marii, un vals cu un partener in frac, o plimbare in caleasca pe un drum in piatra cubica, o invitatie la ceai dansant pe muzica anilor `20.

Ce viata ar fi!?

 

suflet de parc

Fiecare parc parca are sufletul lui. Parcul Ozon e un batran aflat la a doua tinerete iar pentru el fiecare om e binevenit...Ii plac mult copiii veseli care tipa si alearga de colo colo fara incetare, ii plac tinerii casatoriti care-si insira carucioarele colorate pe alei, ii plac batranele iesite la pui de vorba si-i plac cartile si bicicletele.Si sunt sigura ca il iubeste mai ales pe bunicul cu lupa. Mai deunazi statea singurel pe o banca cu sosete lungi trase in picioare si bascuta pe cap...Si ce crezi ca facea cu lupa? Analiza paginile ingalbeniste ale Contesei de Charny. Iar eu doar treceam si ca de fiecare data imi spuneam ca paradisul asa trebuie sa fie...un loc in care fiecare sa-si gaseasca pacea interioara si sa uite de timp pentru totdeauna....un loc in care soarele sa rasara si sa apuna mai incet...

batu batu

Ar fi fost dragut sa-mi spuna Gargarita cand eram mica dar unchiul meu imi spunea Gandac, nici macar tu Gandacel, asa ca sa ma alinte. Si tare ma mai supara si asa mogaldeata cum eram, de abia la genunchi il ajungeam, strigam la el furioasa: "Ba tu! Ba tu esti gandac!". Parca ma vad si acum  langa gradinita de la poarta unde crestea menta in nestire jucandu-ma in lumea mea de copil si totul se naruia cand vedeam ca se apropie. Imi era tare antipatic iar lui tare ii mai placea sa ma vada imbufnata si-si etala mai apoi rasul basescian, de care doar acum imi dau seama. Dar din fericire nu venea asa des pe la tara si nici nu statea prea mult, era burlac pe atunci si locuia singur intr-o garsoniera din Rm-Sarat.
Acum ne vedem cam rar, multe s-au schimbat, gargarita tot n-am devenit, dar amintirea zilelor frumoase care atunci mi se pareau urate a ramas intiparita aici... pentru totdeauna.

vedere de la fereastra

Imi place vederea asta de aici, de la mine, unde imi fac veacul de singuratate. Se vad case multe invadate de iedera cu acoperisuri aramii presarate printre copaci si mult mai departe blocuri gri si peticite...si cerul....cerul albastru pictat cu nori albi.  Nu conteaza ca lemnul ferestrelor e mancat de carii iar balamalele ruginite abia se mai tin...privelistea este plina de pace. As sta cu orele aici la geam sa vad porumbeii cum se joaca, vecinii cum pun masa afara pe inserat, familia de pisici care-si face siesta la umbra vitei de vie... Imi place sa-o vad pe Lassy plimbandu-se de colo-colo si pe nepotul lasat in grija bunicilor care, dimineata pe la opt, incepe sa traga cateii de coada, si-mi mai plac baloanele de sapun purtate de vant spre infinit...

clipa de eternitate

Undeva, in spate la Timpuri Noi, pe unde trec eu in fiecare dimineata cu ganduri grabite dar pasi lenesi de ratusca, exista un loc al eternitatii asemanator picturilor lui Tudor Schor dar citadin si chiar recent amenajat. Un loc pe care rezidentii l-ar putea numi simplu "fata blocului" sau "in curte". Azi mai mult de un minut nu i-am privit aleile scurte si bancile pustii dar parca as fi petrecut o intreaga zi acolo, in bataia soarelui zglobiu de dimineata. In clipa aia in care timpul s-a oprit am stiut ca totul era ca atunci la tara, cand ma sculam devreme ca sa-mi iau la revedere de la caprite si ieduti cand plecau la pascut. Ciudata comparatie si totusi sentimentul lipsei de griji era acelasi, ca si cum dincolo de soare si linistea diminetii n-ar fi mai existat nimic...nimic atat de perfect.

Intr-un colt de paradis

Duminica dupamiaza cand am vazut ca norii au inceput sa se risipeasca si razele primaverii sa-mi inunde camera n-am mai rezistat sa ma uit la Sailor Moon...Mi-am tras blugii pe mine, mi-am luat carte in brate si-am fugit afara in parculet. Mai intai am dat o tura prin spatele blocului cu gandul sa ma dau in leaganul meu dar ghinion ... un nene dormea pe o banca cu burta la soare si cu picioarele cracanate...si n-as fi putut in asemenea conditii sa ma simt in largul meu.

Dupa o mica plimbare mi-am gasit un loc pe o bancuta sub un copac inflorit si nu m-am miscat de acolo pana seara cand s-au aprins felinarele. Cred ca mirosul florilor albe m-a incatusat acolo si n-a vrut sa imi dea drumul decat la asfintit. De dragul lor asta seara m-am abatut din drumul meu spre casa si m-am asezat iarasi pe bancuta. Cu aceeasi aroma si o ploaie de petale m-a intampinat...hmmmm...intr-un colt de paradis.

Razboinica Sailor

Ma inchisesem in dormitorul mare si dadusem televizorul tare ca sa ascult sigla de la "Sailor Moon e il cristallo del cuore" .Asa faceam in fiecare seara cand veneam de la scoala, incepeam sa ma invart si sa ma trasform intr-o razboinica sailor pe muzica Cristinei Da'Avena dupa care ma postam in fata ecranului ce ascundea intr-un colt simbolul Rete 4 si timp de jumatate de ora respiram doar desene animate.
Cand au aparut puricii pe ecran m-am crizat- desigur- dar nu imi imaginam ca seara reprezenta ruptura definitiva intre mine si iubitele mele canale Mediaset.
De atunci am tot sperat sa pot vedea continuarea pe TVR dar nu a fost sa fie si multi ani am dus dorul desenelor mele. Si uite ca in sfarsit a aparut YouTube-ul si a inceput sa curga cu torente ... tot ce vrei si ce nu vrei, inclusiv seriile 4 si 5 din Sailor Moon pe care deja le-am devorat. :)