the fusionart of Rassouli

RASSOULI is a visionary artist who has come to the attention of the international art world in recent years. What makes his art so unique is the way he translates spiritual experience from his subconscious onto canvas through meditation at sunrise. With vibrant hues, Rassouli produces joyful color blends and circular brushwork that create a timeless perspective.

fusionart

:p N-ar fi Marquez dar e OK

"Daca pentru o clipa Dumnezeu ar uita ca sunt o marioneta din carpa si mi-ar darui o bucatica de viata, probabil ca n-as spune tot ceea ce gandesc, insa in mod categoric as gandi tot ceea ce zic.
As da valoare lucrurilor, dar nu pentru ce valoreaza, ci pentru ceea ce semnifica.
As dormi mai putin, dar as visa mai mult, intelegand ca pentru fiecare minut in care inchidem ochii, pierdem saizeci de secunde de lumina. As merge cand ceilati se opresc, m-as trezi cand ceilalti dorm. As asculta cand ceilalti vorbesc si cat m-as bucura de o inghetata cu ciocolata!
Daca Dumnezeu mi-ar face cadou o bucatica de viata, m-as imbraca foarte modest, m-as intinde la soare, lasand la vederea tuturor nu numai corpul, ci si sufletul meu.

Doamne Dumnezeul meu daca as avea inima, as grava ura mea peste ghiata si as astepta pana soarele rasare. As picta cu un vis al lui Van Gogh despre stele un poem al lui Benedetti, si un cantec al lui Serrat ar fi serenada pe care i-as oferi-o lunii. As uda cu lacrimile mele trandafirii, pentru a simti durerea spinilor si sarutul incarnat al petalelor...
Dumnezeul meu, daca as avea o bucatica de viata... N-as lasa sa treaca nici o zi fara sa le spun oamenilor pe care ii iubesc, ca ii iubesc. As convinge pe fiecare femeie sau barbat spunandu-le ca sunt favoritii mei si as trai indragostit de dragoste.
Oamenilor le-as demonstra cat se insala crezand ca nu se mai indragostesc cand imbatranesc, nestiind ca imbatranesc cand nu se mai indragostesc! Unui copil i-as da aripi, dar l-as lasa sa invete sa zboare singur. Pe batrani i-as invata ca moartea nu vine cu batranetea, ci cu uitarea. Atatea lucruri am invatat de la voi, oamenii... Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe varful muntelui, insa fara sa bage de seama ca adevarata fericire rezida in felul de a-l escalada. Am invatat ca atunci cand un nou nascut strange cu pumnul lui micut, pentru prima oara, degetul parintelui, l-a acaparat pentru intotdeauna.
Am invatat ca um om are dreptul sa se uite in jos la altul, doar atunci cand ar trebui sa-l ajute sa se ridice. Sunt atatea lucruri pe care am putut sa le invat de la voi, dar nu cred ca mi-ar servi, deoarece atunci cand o sa fiu bagat in interiorul acelei cutii, inseamna ca in mod neferecit mor. "

y vamos a ponerlo tambien en espanol para que parezca mas original:

"Si por un instante Dios se olvidara de que soy una marioneta de trapo y me regalara un trozo de vida, posiblemente no diría todo lo que pienso, pero en definitiva pensaría todo lo que digo.Daría valor a las cosas, no por lo que valen, sino por lo que significan. Dormiría poco, soñaría más, entiendo que por cada minuto que cerramos los ojos, perdemos sesenta segundos de luz. Andaría cuando los demás se detienen, despertaría cuando los demás duermen. Escucharía cuando los demás hablan, y cómo disfrutaría de un buen helado de chocolate!Si Dios me obsequiara un trozo de vida, vestiría sencillo, me tiraría de bruces al sol, dejando descubierto, no solamente mi cuerpo sino mi alma.Dios mío, si yo tuviera un corazón, escribiría mi odio sobre el hielo, y esperaría a que saliera el sol. Pintaría con un sueño de Van Gogh sobre las estrellas un poema de Benedetti, y una canción de Serrat sería la serenata que les ofrecería a la luna. Regaría con mis lágrimas las rosas, para sentir el dolor de sus espinas, y el encarnado beso de sus pétalos...Dios mío, si yo tuviera un trozo de vida... No dejaría pasar un solo día sin decirle a la gente que quiero, que la quiero. Convencería a cada mujer u hombre de que son mis favoritos y viviría enamorado del amor.A los hombres les probaría cuán equivocados están al pensar que dejan de enamorarse cuando envejecen, sin saber que envejecen cuando dejan de enamorarse!A un niño le daría alas, pero le dejaría que él solo aprendiese a volar.A los viejos les enseñaría que la muerte no llega con la vejez, sino con el olvido.Tantas cosas he aprendido de ustedes, los hombres... He aprendido que todo el mundo quiere vivir en la cima de la montaña, sin saber que la verdadera felicidad está en la forma de subir la escarpada. He aprendido que cuando un recién nacido aprieta con su pequeño puño, por vez primera, el dedo de su padre, lo tiene atrapado por siempre. He aprendido que un hombre sólo tiene derecho a mirar a otro hacia a bajo, cuando ha de ayudarle a levantarse.Son tantas cosas las que he podido aprender de ustedes, pero realmente de mucho no habrán de servir, porque cuando me guarden dentro de esa maleta, infelizmente me estaré muriendo".

relaxare

end of the world

link

Atacama Large Millimeter Array

luna plina

Ma gandeam inca de ieri sa mai pun un pic de zahar in sirop ca nu era destul, de data asta marca Brad Pitt. Niciodata n-am fost prea in teme cu actorii si filmele dar in 1994 m-am indragostit la prima vedere de Brad Pitt cand intamplator am dat peste cateva imagini din "Interviu cu un vampir" intr-o revista italiana. Brad a avut destule roluri frumoase dar parca in nici unul nu a fost la fel de atragator ca in Louis. De fiecare data cand este la tv filmul nu pot sa nu ma uit, acelasi lucru mi s-a intamplat si aseara. Adevarul este ca filmul dat pe ProCinema se potrivea perfect cu luna plina de afara si cerul innorat. Am dat perdeaua la o parte sa o pot vedea mai bine in timp ce Lestat savura sangele proaspat din sanul unei "contese". Mi se pare ca filmul asta are de toate: scene comice, dramatice, de groaza dar mai presus de toate scene senzuale...ele dand farmecul filmului.
Nu prea mai stiu ce am visat azi noapte dar cu siguranta era vorba de niste vampiri sau poate chiar eu eram o vampirita buna si luptam impotriva vampirilor rai. Oricum nu pot categorisi visul drept un cosmar ci drept un vis palpitant.

iepurasul "catolic"

glumite

In timpul unei dispute o femeie ii spune sotului ei:

- Am fost nebuna cand m-am maritat cu tine!

- Sotul raspunde: Stiu, da' cum eram indragostit la vremea aceea, nu am observat!

Fiul: E adevarat, taticule, ca in unele parti ale Africii barbatul nu isi cunoaste sotia decat dupa casatorie?

Tatal: La fel se intampla in toate tarile!

Eu microbista

Dap, poate ca m-am nascut cu microbul in sange, altfel nu-mi explic de ce de la 7 ani eram fana Lacatus. Imi aduc aminte de COPPA DEL MONDO `90 cand eram innebunita sa vad un meci ...Camerun -Romania daca nu ma insel.

Cat am mai tinut cu Lacatus si cu echipele la care a jucat Steaua, Oviedo, Fiorentina!!!... Lacatus era cel mai cel...cel mai smecher, cel mai tupeist...argintul viu...fiara... Imi aduc aminte de pozele din reviste : apartamentul din Bucuresti cu oglinzi , catelusa pichineza, Mariana Rozalia- sotia lui, si apoi Alexandra ...Cand am auzit ca a infiat o fetita mi-am dorit eu sa fiu ea si sa-i tin pumnii la toate meciurile...Si imi amintesc si bretonul in ochi pe care nu vroia sa-l tunda desi toata lumea ii zicea...Si apoi cand s-a reintors sa joace la Steaua a inceput si Adi Ilie sa se remarce. Il "uram" pe Adita atunci ca numai el dadea goluri si mi-l eclipsa pe Laca.

Din 1998 a inceput sa-mi placa mult Adi Ilie. Era si normal la cat de bine a jucat pentru Valencia in primul sezon. Forumul Valenciei a fost primul pe care am intrat si am postat. Cate nopti pierdute pe chatul lor cand era etapa in Spania ...si nu stiam cum sa-i fac pe spanioli sa nu-l mai critice ca se preface ca se accidenteaza. Eu mereu am considerat ca nu se preface, doar vroia sa se protejeze.

Timp de 2 ani ma gandeam numai la el: ce face, ce declara, ce ziceau ceilalti de el. Eram dependenta de toate stirile sportive de pe TVE si PROTV, de teletext (cand nu se trasmitea meciul timp de o ora si ceva stateam cu teletextul in fata) de ProSport pe care il luam in fiecare zi. Baietii din clasa nu-l luau ca stiau ca il iau eu si citeam impreuna. Am si scris celor de la Prosport (actuala gazeta) ca s-au luat o data de Adita si m-am luat si eu de ei...hihi...mi-au si publicat mail-ul cu raspunsul de rigoare.

Sigur ca in perioada aia nu il urmaream numai pe Adita, eram in tema cu tot...campionat intern, Spania, Italia, viata privata a fotbalistilor cunoscuti de mai peste tot.

Acum , de cand Adi Ilie nu mai joaca iar Lacatus e presedinte, fotbalul parca nu mai are acelasi farmec pentru mine. Dar sper sa merg sa vad semifinala Stelei pe Lia Manoliu. Si asta nu pentru ca as fi cine stie ce atasata de Steaua ci pentru ca mi se pare un bun prilej sa reaud strigatele de pe stadion si sa mi se para ca fiecare ocazie este gol. Pentru mine o sa joace Romania.

Adita si Milana

alte cladiri ciudate

N-am rezistat ieri si mi-am luat de la unirii 21 de narcise galbene si frumoase ...Vin atat de bine pe biroul meu si chiar daca zilele astea am mult de munca nu pot sa nu fiu bine dispusa cand le privesc. Cred ca e chiar buna ideea sa-mi cumpar in fiecare saptamana flori (ca de primit slabe sanse).

desenele mele in paint

Azi nu prea ma chef de scris desi as avea multe-multe de spus. Asa ca o sa recurg la cateva posturi pe care le-am scris candva pe CG

machiajul

10 aprilie 2005

10 aprilie 2005

surprize placute

Stiam de mult ca am cel mai bun frate din lume iar weekend-ul asta s-a intrecut pe sine. M-am trezit cu mai toate albumele Laurei Pausini pe calculator...downloadate cu multa rabdare, special pentru mine si evident ca nu m-am mai saturat ascultand melodiile preferate. Eu le mai aveam si pe caseta dar era putin incomod cu derulatul lor si incepusera sa se uzeze, sa se auda cam prost.Si asta nu e tot: Lady Oscar filmul si episodul 11 au fost surpriza cea mare...si in italiana. Si unde mai pun ca multe din episoadele din Lady Oscar se gasesc pe net si se pot downloada cu Bit Comet. O sa incerc de la servici sa mi le iau singurica ca imi merge netul mult mai bine. Cine stie cat s-a chinuit el saracutul sa mi le ia cu netul infect de la Astral pe care il are acasa.
Deseori m-am gandit ca eu parca nu merit un frate care sa aiba atat grija de mine, nici nu stiu ce m-as face fara el. Vorbesc la modul cel mai serios. Si apoi nu stiu daca voi putea vreodata sa recompensez in vreun fel grija lui pentru mine.

farmecul spadei

...si uite ca am putut sa-mi fac in sfarsit niste poze cu "spada" ca idola mea din copilarie Lady Oscar. Cand eram mica obisnuiam sa visez...sa visez ca eu sunt Lady Oscar si imi construiam in minte episoade, intamplari pornind de la cele pe care le vazusem in episodul din ziua respectiva. Uneori intarziam la scoala la prima ora pentru ca nu mi se terminau desenele...Oricum l-au dat de vreo 2-3 ori in perioada aia...o vreme era pe canale5, apoi a trecut pe Italia 1... si am reusit sa vad toate episoadele. Hmm...O data chiar am trimis scrisoare in Italia si inainte sa redifuzeze iarasi seria au citit-o pe post. Scrisesem naspa in italiana si chiar prezentatoarea de la emisiunea pentru copii a zis ca e aproape indescifrabila:P. Cred ca de atunci m-am pus eu serios pe invatat limba...

Despre desene ce pot sa zic...e adorabil si e facut prin 1980 cand eu nici macar nu eram nascuta. Dar a avut mare succes mai peste tot: Franta, Anglia, Italia...pacat ca pe romani nu l-au dat:). Ce frumos ar fi sa-l mai revad o data...dar as vrea tot in italiana. Mi-am facut un calcul si toate episoadele pe dvd (in vanzare) m-ar costa cam 800RON.

Pe scurt povestea e urmatoarea:
Oscar Francois de Jarjaies este a sasea fiica a unei familii franceze de nobili. Tatal sau, un general, vazandu-se in imposiblitatea de a avea un mostenitor barbat, hotaraste sa-i dea mezinei o educatie tipic masculina. Ajunsa adulta, Oscar obtine gradul de capitan al Garzii Palatului Regal avand datoria de a o proteja pe tanara regina Maria Antoaneta de intrigi si conspiratii.Poveste lui Oscar se desfasoara la curtea de la Versailles, fastuoasa locuinta a Regelui Soare. Epoca este cea a domniei lui Ludovic al XVI-lea in decadere. Monarhia ofera un spectacol de opulenta si decadenza in contrast cu coditiile mizere in care se gaseste populatia: ne aflam in ajunul revolutiei franceze. Oscar, dupa ce se indragosteste de aghiotantul sau Andrè, sfarseste prin a imbratisa principiile revolutionare si , abandonandu-si functia, se alatura poporului in lupta impotriva privilegiilor clasei nobile.

PALADIN

clic

Roma - partea a doua -

Primul pranz l-am luat cu toti cei de la firma pe care ii cunoscusem la un mini restaurant din spatele firmei. Pentru italieni pauza de pranz e lege...o ora...si nici nu se concepe ca angajatii sa ramana in firma nici chiar daca au lucruri foarte urgente de rezolvat. De obicei pleaca prin zona sau chiar dau o fuga cu masina pana acasa sa ia masa in familie. Dar de data asta au fost foarte draguti si au mers impreuna cu noi la pizza: Patrizia, Claudia, Ester.... Sigur ca nici unul din ei nu s-a oferit sa ne faca cinste pentru ca asa e la ei...politetea doar din vorbe: "per favore", "gentili coleghi", "ti chiedo cortesemente" si "grazie" de fiecare data...a te...Imi creeaza impresia unor roboti programati sa zica lucruri frumoase fara sa le simta.Pizza nu mi s-a parut mai buna ca cea din Buzau de la J`pizza iar ca pret tot cam pe acolo: 4 euro o pizza mare.

Estenuati dupa o zi de munca...sau mai bine zis de incercare de intelegere a muncii...si urmand traseul schitat de Ekaterina pe harta am pornit spre Roma-la citta Eterna. Si nu oricum, cu dubita angajatilor pana la metrou si de acolo pe cont propriu...Doi copii care descopereau lumea , asa am simtit...A durat ceva pana ne-am dat seama cum ne puteam procura cartele de metrou...In fapt era foarte simplu dar nu era ca la noi: trebuia doar sa introducem 1 Euro in Automat si sa apasam niste butoane si gata...uite cartela.

Calatoria cu metroul a fost o dezamagire, metroul din Bucuresti aratand mult mai bine, mai ingrijit, mai curat, frecventat de lume mai buna. Metropolitana din Roma parca arata ca dupa razboi, figuroasa, mazgalita, cu lume ingramadita in vagoanele gri, imbracata saracacios, cu fete triste, vorbind limbi diferite...ca si noi...

In sfarsit iata-ne ajunsi: COLOSSEO. Doua lucruri ti se pot intampla cand iesi de la metrou si vezi coloseumul: ori nu-l vazi de loc cum i s-a intamplat lui Beihan (fiind prea aproape daca nu ridici privirea nu il vezi ) ori te lasa cu gura cascata imediat daca iesi din metrou cu privirea sus...Iar pe inserat cum l-am vazut noi cred ca e mult mai frumos decat ziua...Din pacate pozele pe care le-am facut aici au iesit intunecoasa dar in amintirea mea imaginile vor fi mereu la fel de clare: scurta plimbarea pe langa arcurile de triumf, pe langa foro romano, vazand de departe calutii albastrui ai Victorianoului care ne atragea ca un miraja si Columna lui Traian.

E impresionant Coloseumul dar Il Vittoriano e mai mult decat superb...imi pare cel mai frumos monument al Romei. Nimic nu se compara cu al vedea cu proprii ochi...Niste spanioli putin pierduti in spatiu ne-au intrebat unde e Fontana di Trevi si am reusit impreuna sa descoperim pe harta traseul. Era foarte aproape, ca mai toate monumentele...poti sa le vezi pe toate numai mergand pe jos. Ne-am oprit prin cele cateva magazine inca deschise pe stradutele inguste si pline de turisti si ne-am luat cate un suvenir: eu o carte cu imagini din Roma iar Beihan o farfurioara frumos pictata.

Am gasit Fontana de Trevi inconjurata de oameni, vanzatori ambulanti si marocani care te pofteau politicos intr-o italiana putin stalcita sa cumperi trandafiri rosii, si nu la un pret stabilit ci asa ...cat vrei tu sa dai. I-am refuzat desi se tineau scai de mine pentru ca ma gadeam ca va trebui sa-i plimb atata drum...nici macar nu stiam cu ce ne vom intoarce la hotel...Am urcat apoi scarile inalte ce duceau spre Qurinale...Era liniste aici sus pe platoul inalt , parca o alta lume decat cea in care ne aflam cu 5 minute mai devreme...Nimeni, doar noi si cativa carabinieri care ieseau tacuti din Quirinale...Putin mai incolo masini cu faruri aprinse treceau la cateva minute iar noi le priveam tacuti de pe o banca solitara...era timpul sa ajungem la o gura de metrou. Dar pe unde sa o luam?!!!!...Tot pe o straduta pe aici, pe langa cladirile asemanatoare cu cele de la Universitate... numai palmierii aduceau ceva in plus si trotuarele putin mai curate. In rest am simtit ca suntem ca si in Romania si ca Bucurestiul meu nu este cu nimic mai prejos decat orasele astea occidentale de care tot aud ca ar fi un vis. Si poate ca Bucurestiul are chiar un plus: e un oras mult mai viu decat Roma noapte si zi...si asta nu datorita turistilor.

Am ajuns in cele din urma intr-o piata care ulterior am aflat ca se numeste Piazza della Repubblica cu doua cladiri gemene , enorme care formau un semicerc...aici era Metroul dar inchis...inchis de la 21. Nu ne ramanea decat sa gasim un autobuz sau un taxi sa ne duca la hotel.Din fericire ne-am dat seama ca foarte aproape se afla Stazione Termini, gara cea mai mare din Roma. Arata ca un mall si nu am rezistat tentatiei sa nu-i facem o scurta vizita: am vazut trenurile de mare viteza, chioscurile de lux pline cu de toate dar nu si o toaleta de care aveam mare nevoie:D. In sfarsit, cu ajutorul unor soferi de autobuz am reusit sa aflam cum si de unde sa ne procuram bilete si ce autobuz ne poate duce la Grotta Perfetta, strada unde se afla hotelul nostru. Din nefericire autobuzul ne-a dus doar la un capat al strazi si a trebui sa facem mai mult de jumatate de ora pana sa ajungem....Era o strada lunga-lunga, pe de o parte cu blocuri frumos asezate unul langa altul iar pe de alta cu padure rara de pini mediteraneeni inalti. De la inceput m-am intrebat ce specie de copac sa fie si asta si am descoperit abia cand am gasit pe jos un con imens de pin pe care il am si acum in camera la mine...Ne amuza foarte tare ca tot drumul n-am mai vazut pe absolut nimeni pe strada...doar masini...si parca ne simteam priviti cu uimire de ochi ascunsi in spatele parprizele fumurii.

A doua zi am luat pranzul singuri in acelasi mini restaurant eu paste cu sos -exact ca la mama acasa- iar Beihan o pizza de post, el fiind de origine turca si nedorind sa se riste cu carnea de porc. La intoarcere am facut poze palmierilor simpatici din fata firmei...Da , palmierii mi-au placut la nebunie...

Seara Christian ne-a dus cu masina pana la mall-ul din apropiere, IGRANAI, dar numai pentru ca era in drumul lui...Iar acolo ne-am cumparat o gramada de bunatati printre care si ciocolatele ferrero si flauti mulino bianco (deliciosi). Drumul de intoarcere l-am facut pe jos si tot cam in jumatate de ora...stiam ca suntem aproape de hotel si am avut curajul sa ne aventuram pe niste strazi pe care nu mai fusesem niciodata si fara harta in fata...

De a treia seara nu ne-am mai putut bucura...am plecat direct la aeroport, tot singuri cu taxiul.De data asta am prins loc la geam in avion. Zborul a fost de vis...am putut sa vad clar de sus asezarile peste care treceam...o mare de luminite si o linie curba a orizontului care le despartea de intuneric. E frumos sa zbori, sa fii undeva sus si totusi sa nu-ti fie frica ca vei cadea.

Ne-am simtit tare fericiti cand am calcat pe pamant romanesc....ACASA...miezul noptii si inca oameni pe strada, non stopuri deschise, chiar si o florareasa solitara care vindea flori la o taraba luminata dintr-o piata pustie.

the end

Roma

COLOSSEO
COLONNA TRAIANA
PIAZZA VENEZIA - IL VITTORIANO
FONTANA DI TREVI

PIAZZA DELLA REPUBBLICA

Protestul celor care ignora si placerea celor ce se autovictimizeaza

zau daca inteleg de ce vrei sa fii prietena cu cineva care te ignora complet, ba chiar te are la ignore in lista de ymsg, cu cineva care "pune intrebari incomode", cu cineva caruia nu-i place personalitatea ta si care ti-a zis in fata chestia asta, cu cineva care e prieten cu o fata despre care tu nu ai o parere buna, care crede ca sexul se poate face si fara sa existe dragoste ceea ce il califica la rangul de animal dupa parerea ta.mie nu-mi plac oamenii care pozeaza in victime, sau care se lasa victimizate, nu-mi plac oamenii melancolici, nu-mi plac oamenii care se multumesc sa nu faca nimic si stau doar sa astepte... iar tie nu-ti plac chestiile de mai sus.nu suntem gemeni, nu suntem nici macar prieteni. nu poti sa ai pe cineva prieten fara ca el sa vrea. si eu nu vreau. pentru ca nu-mi place cand pozezi in victima si in acelasi timp spui ca "mariko nu a mai parut asa enervanta", "xiu...", "orson..."o sa pun si aici ignore. probabil o sa iti placa pentru ca o sa ai iar ocazia sa fii victima.o viata frumoasa in continuare...Oricare ar fi atitudinea ta fata de mine imi vei fi mereu drag si ma voi regasi mereu in posturile tale de pe cg. Acum ce ma uimeste este ca tu ai avut prin mesajul tau aceeasi atitudine pe care o condamni la mine. Dar te inteleg, cu totii putem gresi iar eu n-o sa mai fac greseala sa condamn pe nimeni doar pentru ca nu-mi place sau nu ma place.Mersi frumos pentru urari, si eu sincer iti doresc o viata frumoasa...Sper sa nu fii la fel de "fericit" dupa mesajul pe care mi l-ai trimis asa cum am fost eu dupa ce mi-am spus parerea personala adevarata (adica ce credeam eu cu adevarat in acel moment ) despre xiu.Si crede-ma nu am vrut nici o clipa sa-mi fii prieten pentru ca chiar daca as fi vrut ...eu pur si simplu nu pot fi prietena cu nimeni... P.S. Mariko nu e enervanta e doar increzuta.....fata de cei mai slabi decat ea...In rest sunt sigura ca e ok la fel ca si xiu, la fel ca si tine, la fel ca si mine...oameni, CU TOTII AVEM MACAR UN SAMBURE DE DRAGOSTE IN SUFLET-ai intrebat de ce dar nu ai asteptat raspuns, eu totusi ti l-am dat.

Roma - partea intai -

M-am angajat la Angelo Costa din noiembrie 2005 dupa 3 luni de cautari. A fost oferta cea mai buna care mi s-a facut si nu numai ca salariu ci si prin faptul ca puteam sa fac un training gratuit de 3 zile la Roma. ...Roma, unul din orasele in care visasem sa ajung ...N-as fi putut sa refuz chiar daca jobul nu mi-ar fi placut. Totul a fost foarte repede iar decizia am luat-o pe loc desi nu intelesesem prea bine despre ce e vorba doar ca trebuia sa-mi fac de urgenta pasaport si sa plec. Primul meu zbor cu avionul...wow... Nu mi-a fost frica desi cunostintele incercau sa ma sperie cu goluri de aer & stuff. Totul a fost ok desi aterizarea nu a fost chiar placuta, mi se infundase urechea dreapta si aproape ca ma durea. Pe aeroportul din Ciampino era intuneric si ploua tare. Impreuna cu Beihan (actualul meu coleg de birou) care si el pentru prima data parasise Romania ne indreptam emotionati spre marea de taxiuri ce ni se deschidea in fata odata iesiti pe usile inalte ale aeroportului. Trebuia sa vorbim in italiana cu niste italieni adevarati si sa ne descurcam singuri ...nimeni nu ne-a asteptat la aeroport din partea firmei...Foarte draguti italienii cand am cerut informatii si chiar am avut curaj sa ne lasam pe mana unui taximetrist cu o masina gen flytaxi dar mult mai misto. Ne-a plimbat juma` de ora pe o autostrada impecabila cu patru benzi cu o viteza uimitoarea ...avea radioul deschis si parea exact radio 21 versiune italiana...acelasi logo si o muzica si o publicitate asemanatoare doar limba era alta.O senzatie ciudata si in acelasi timp placuta...sub cerul Romei si totusi acasa....Cladirile si blocurile din jur perfect turnate, impecabile, noi...nici n-am observat cand ploaia a incetat si am ajuns la hotelul nostru Orto di Roma. Nu era chiar asa de aratos ca pe paginile de internet pe care le "rasfoisem" nerabdatoare acasa inainte de plecare dar oricum era acceptabil. Receptionerul ne-a zambit amabil si chiar ne-a spus ca are doi baieti romani care lucreaza in hotel si e foarte multumit de ei. Dupa ce ne-am dus lucrurile in camera, Beihan a venit sa ma invite la o plimbare prin imprejurimi sperand sa gasesca ceva de mancare... restaurantul hotelului se inchisese pe la 8 si era in jur de 10 seara. Eram singuri pe strazile din zona Eur si nici un chiosculet pe nicaieri... iar benzinaria de la colt era inchisa...Putin mai incolo erau niste muncitori in costume albastre si cascheta...curati, ingrijiti... care taiau un copac in linistea seri...un pin de al lor doborat partial de vant. N-am indraznit sa-i intrebam nimic, ne simteam stingheri ca nimeni nu mai era pe strada la ora aia, absolut nimeni...doar cate o masina mai trecea din cand in cand... N-am continuat drumul si in sfarsit la parterul unui bloc am gasit scris mare MINIMERCATO dar cand ne-am apropiat mai bine am vazut ca era inchis. Dezamagire!!! Parca ne aflam pe strazile unui oras perfect dar pustiu, fara oameni, fara viata. Ne intrebam neincetat asa sa fie mereu viata aici?Un oras mort dupa ora 8?...Dar ce vedem...in sfarsit un om, tocmai venea spre noi cu un caine de lant...L-am intrebat daca nu stie vreun magazin deschis si ne-a raspuns foarte mirat: "Un negozio?A quest`ora?Nooooo!!!" ...

Ne-am intors la hotel cu coada intre picioare si Beihan a acceptat sa ia impreuna cu mine cina de snacksuri made in Romania.

Dimineata am coborat la restaurant sa luam "colazione" -mic dejun nu prea gustos ca acasa , desi puteai sa alegi dintr-o multime de asa zise bunatati, si apoi am plecat tot cu taxiul la firma din Via Maroso. Aici o parcare imensa cu gauri in asfalt (uite ca nu numai in Romania se poate) si o cladire impunatoare care ne astepta sa incepem prima zi de munca. Toti din firma pe langa care treceam ne salutau "Ciao!Benvenuti-Benvenuti!" "Christian non e ancora arrivato ma verra fra pocco!" Christian a avut grija sa ne explice in italiana cu multa rabdare ce trebuie sa facem...niste lucruri atat de simple acum dar care ni se pareau atat de grele la inceput...ne era frica ca n-o sa stim niciodata sa le facem cand ne vom intoarce in Romania.

Parte cea mai placuta a calatoriei noastre la Roma a fost masa de pranz si plimbarea prin centrul Romei....mai multe detalii in partea a doua...