Marie-Antoinette

Aseara am vazut Marie-Antoinette si mi s-a parut copiat dupa "Lady Oscar " numai ca draga mea Oscar lipsea.

<< ciudat la mine>>

- mormai si cant incet (de una singura)
- folosesc prea multe diminutive
- nu stiu sa citesc ceasul cu limbi
- dezbrac sarmalele inainte sa le mananc
- ma spal pe maini si pe fata cu apa rece
- nu pot sa ma spal pe fata decat cu mana dreapta (ca o pisica)
- nu pot  sa traversez strada pe rosu sau prin loc nepermis
- nu pot sa ascult muzica tare
- nu stiu sa beau din sticla

link

Meditatii: humm...humm...humm...

Imi aduc aminte ca in clasa a V-a aveam la mate o profa de treaba, inalta, cu nasul ascutit, care imi spunea mereu Emi in loc de Eni si la ora ei ne asezam mereu in banca dupa notele pe care le luam la ultima lucrare de control - cu cat avem note mai proaste cu atat stateam mai in spate. Asa ca mai mereu eram obligata sa suport locurile incomode din primele banci unde stateau de regula premiantii clasei (eu clasandu-ma mereu in zona mentiunilor chiar si in clasele I-IV). In prima banca mi se parea mereu ca mi se vedeau incaltarile murdare si imi impingeam picioarele sub scaun sa fie cat mai ascunse de ochii profei. Privirea o tineam mereu in jos iar mainile aproape lipite de caietul de matematica...

Din fericire calvarul nu a durat mai mult de un an caci, dintr-a VI-a pana la sfarsitul gimnaziului , am facut mate cu cea mai inspaimantatoare profa din Scoala 11 - Cobzas .Frate-miu facuse si el mate cu ea si tin minte ca mai mereu se vaita mamei ca "e o nebuna, ca cere prea multe elevilor, ca toti ii stiu de frica" si ca are ceva cu el...La inceput m-am ingrozit si eu de groaza lui dar apoi am descoperit ca femeia n-avea nimic si daca invatai luai note bune fara nici o problema.

Cea mai placuta amintire a fost zecele luat la teza chiar in anul in care m-am operat la picior. Dadusem teza la mate si plecasem chiar a doua zi cu mama la Bucuresti uitand cu desavarsire de scoala. Cand am vorbit cu tata la telefon, dupa ceva vreme, foarte grav m-a intrebat ce-am facut la teza si eu am inceput sa ma balbai ca stiu ca am facut ceva pe acolo (ma gandeam desigur ca am luat vreun patru) si atunci a inceput sa rada si mi-a transmis felicitari din partea profei.

Prin clasa VII insa incepuse sa se poarte "meditatiile" la mate si aproape jumate din clasa facea pregatire cu d-na Cobzas si incepuse sa se vada discriminarea pe care o facea intre favoritii ei si ceilalti. Asa ca ai mei au zis de ce sa nu ma duc si eu sa meditez la "Teorema celor 3 perpediculare" impreuna cu Irina, colega de banca, mai ales ca intr-a VI pierdusem destule ore.

Imi aduc aminte scara blocului unde ne asteptam unii pe altii, sufrageria cu masa mare pe mijloc in jurul careia ne strangeam cate 5-6 elevi, profa care ne dadea cate 2-3 probleme de rezolvat si pleca pe la bucatarie sa mai spele niste vase, perdelele ca de tifon simple dar elegante, caietul inrosit de pix. Se pare insa ca meditatia asta indelungata nu mi-a prins chiar bine caci nu prea mai ieseam din nota 8 si ma cam culcam pe o ureche. Cand am vazut insa ca se apropie admiterea la liceu m-am hotarat ca pregatirea de forma nu ma avantaja si am inceput meditatia cu un vecin, profesor undeva la tara. Nu-mi placeau deloc orele petrecutela langa omul ala cu privirea fixa care imi vorbea atat de rar si sigur pe el ...Era mult prea interesat de cifrele alea si incerca mereu sa-mi faca o rezolvare putin mai altfel decat ar fi trebuit in mod normal. La Cobzas, profesoara atat de renumita in oras, nu am vazut in privire aceeasi pasiune si aceeasi determinare ca la omul asta care de mult ori ma tinea peste cele 2 ore fara sa-mi ceara bani in plus.

In clasa a VIII-a in paralel cu matematica am facut pregatire si la Romana cu un profesor din scoala mea, caci nu voiam sa mai repet gresala si sa fac meditatii chiar cu profa de la ore. Ce e drept doamna Bajenaru facea niste comentarii deosebite si ni le dicta in clasa dar eu as fi vrut sa fac si gramatica. Nu-i mai stiu numele profului de pregatire si nici chipul parca nu mi-l mai amintesc dar stiu sigur ca imi placeau la nebunie sambetele in care ma duceam la el. Faceam pregatire cu un tip care voia sa dea la liceul de politie si o tipa care voia la liceul pedagogic si eu ma pricepeam cel mai bine la analizat fraze. Inca mai stiu ziua aia in care profa de la ore a scos juma` de clasa la tabla sa analizeze o fraza ni nici unul n-a stiut sa faca bine ...asta pana nu am iesit eu sa culeg laurii. Tare mandra de mine mai eram pe atunci mai ales ca si la teza luasem 9 dar acum stau si ma minunez cate greseli gramaticale pot sa mai fac in filele aste de jurnal ...Unde s-a dus oare gramatica mea iubita nu stiu...

Prin clasa a IX-a am observat ca spre deosebire de colegii mei care facusera engleza dintr-a II-a eu nu prea stiam cum nici acum nu stiu .Asa ca mama ce-a zis: hai sa dam fata sa faca si ea engleza la vecina din blocul de langa. Era o femeie tare de treaba cu o voce domoala si facea pregatire doar cu mine in camera fetei ei plecata la facultate, o camera primitoare si plina de watercolour ( nu-mi aduc aminte cum se zice in romaneste :D). Faceam timp de 2 ore exercitii cu verbe de pe o culegere mititica dar groasa cu pagini moi si ingalbenite si mai mereu plecam acasa cascand ca totul te imbia la dormit in camera aia. Nu dupa mult timp am renuntat ca mi se parea absurd sa incerce cineva sa ma invete o limba straina cu forta daca eu n-aveam nici o tragere de inima.

Apoi, pana pe la jumatatea clasei a XII am lasat-o mai moale cu "meditatiile", mai ales ca la mate

eram printre primii din clasa, cu toata exigenta doamnei Manzala. Hm, daca ma gandesc bine, asta nu era un lucru prea bun ca mai toti din clasa erau bata la mate si numai eu, Radu si Mihaela ajungeam la medii de 7 si 8. Totusi intr-a XII-a, cand toti intrasera in febra bac-ului, am facut cateva ore amarate cu un prof de la nu stiu ce scoala pe care mi-l gasise tata (fusese elev al unui fost profesor de-al lui). Statea langa piata de pasari intr-o casa cu etaj negricioasa si urata si dadea meditatii intr-o camaruta strimta plina de gazete si culegeri de matematica.

Meditatiile cele mai placute insa au fost cele la franceza cu Angelica. Terminase facultatea nu de mult si mereu cand ma duceam pe la ea stateam de vorba si ma pacalea uneori cu o cafea fara cofeina. Inca mai am caietele cu notite, acasa, in biblioteca, si as putea oricand relua gramatica daca timpul nu ar alega atat de repede. Cand am luat 10 la bac tare mandra a mai fost de mine pentru ca nici unul din elevii ei nu reusise performanta si dupa cum spunea ea, niciunul nu era atat de constiincios ca mine. Mereu cand ne intalnim si este insotita de altcineva nu uita sa ma prezinte ca una dintre elevele ei cele mai bune.

despartire

Pe Calea Calarasi trec in fiecare zi cu tramvaiul si mai mereu e aglomeratie. Minute in sir stau si privesc cladirile imbatranite, patiseria cu geamuri murdare, usa de fier vopsita alb de la parterul unui bloc pe care scrie stangaci -tuns 40 000 -, curtea de tara a unei familii de Bucuresti, aceleasi ATV-uri insirate care-si asteapta cumparatorii, casa mea de vis ascunsa dincola de ziduri inalte si brazi de oras...In mai putin de doua saptamani n-am sa mai trec pe aici si n-am sa le mai vad iar copacelul meu a inflorit mai devreme vrand parca sa-si ia la revedere.

Felicity Rogers

link

nota de vioara

Sunt sigura ca esti curios sa aflii cum mi s-a parut Ateneul la prima vizita. Pai cum se mi se pare?! Mititel si frumusel cu o sala aurie primitoare si niste picturi superbe infatisand istoria romanilor de la Decebal pana regele Carol. Gazda mea, care obisnuia sa mearga in tinerete la Ateneu, mi-a spus ca in perioada comunista toate picturile erau acoperite ca nu cumva istoria sa devina amenintare la adresa sistemului.

Spectatorii nu erau imbracati elegant cum imi imaginam si imi pareau mai toti profesori de muzica, tineri - muzicieni in devenire - si cateva persoane culte care obisnuiesc sa asculte nemiscati muzica simfonica. Nu contest faptul ca sonatele pentru pian si vioara ale lui Beethoven sunt divine si nu pun la indoiala nici talentul Marianei Sarbu la vioara si al domnului Valentin Ghiorghiu la pian dar ...eu, neavand rabdare din fire, m-am plictisit si dupa vreo juma de ora rataceam printre dragonii si tigrii inaripati de deasupra mea.

Cand reveneam iarasi cu privirea spre scena vedeam doi copii (o fetita la vioara si un baietel la pian) crescand vazand cu ochii si incaruntind treptat...ajungand la batranete si ramand tot acolo pe scena, cantand la nesfarsit acelasi pasaj allegro. Cati ani de munca le-au trebuit oare ca sa ajunga la perfectiune si sa poata canta in Bucuresti la Ateneu, ascunsi de ochii oamenilor de rand care prefera Voltaj si Byonce?

In cele doua ore petrecute pe scaun simteam cum notele imi patrundea prin firele de par si imi infasura inr-o matase fina mintea, gandurile, amintirile...Vioara mi-a placut mereu mai mult decat pianul ...Pianul e linisit, nobil, distant dar vioara...vioara e plina de pasiune si energie iar pe notele ei nu poti decat sa iubesti, sa iubesti si sa iubesti.

tombola

Dupa 67 de zile am castigat la Prizee! Nu-mi vine sa cred, chiar o sa primesc acasa un radio-omulet?! Abia astept! Am avut noroc ca la tombola erau inscrisi mai multi si chiar nu speram sa castig. Si faza tare e ca tocmai mi-a picat un fir alb din cele multe pe care le am ascunse prin par. Ce-ar fi ca pentru fiecare fir alb cazut sa castig cate ceva?Ma intreb daca nu cumva or sa pice toate anul asta sau la inceputul celui viitor cand o sa castig marele premiu - presimtire de cand eram mica-.

tabla inmultirii

Nu mai puteam de ras si ma sprijineam de usa de la intrare desi situatia era mai mult de plans...sa ai 24 de ani si sa nu mai stii tabla inmultirii...Atatia ani de matematica: generala, liceu, facultate pentru ca acum sa nu mai stiu tabla inmultirii?!!!

Hai ca 2x3 stiu din prima ca fac 6 dar cand vine vorba de 6x9, 8x7, 8x9, 9x7 incep sa ma scarpin in cap...oare cat facea? si ma apuc sa calculez -noroc ca adunarea n-am uitat-o - 6x7 fac 42 si cu inca 12 ar veni 54, 7x7=49 si cu 7 vine 56, 8x8 parca era 64 si cu 8 ar veni 72, 7x7=49 si cu inca 14 vine 63. Uf, greu mai e!

Si sunt sigura ca inainte stiam pe derost tabla inmultirii si nu trebuia sa ma gandesc deloc oare cat face! Mda cred ca de la atata stat degeaba mi s-au imputinat neuronii...:D

De ziua indragostitilor neindragostiti am mancat - pentru prima data in viata - mancare chinezeasca

si am primit ciocolatele delicioase cu cireasa ...si in plus =bilet la Ateneu pentru duminica= . Yuppy, o sa vad si eu in sfarsit cum e sa mergi la Ateneu!

Voteaza!

Simon Pais

clic

la razboi inainte

Siropel ca sa nu zici ca pe tine nu te-am anuntat...am primit telefon de la firma aia de recrutare si mi-au zis ca cei de la Unicredit Produzioni Accentrate ar dori sa ma aiba in echipa lor. Mai ramane sa stabilesc maine detalii legate de contract si sa-mi redactez demisia. Uffa, parca incepe sa-mi para rau ca plec...sa dau eu cu piciorul la o asa plictiseala (cine o sa ma mai plateasca pe mine pentru stat degeaba?)! Si colegii mei...Raymond care-mi zambeste vorbind la telefon, Mihaela care ma dadaceste, Octav care mi-a dat azi ciocolatica pe care a primit-o, Cristina care mereu are ceva sa-i scot la imprimanta... Dar, in fine, ma asteapta acolo alti colegi si un training de 2 saptamani in Italia...

Iar se intampla sa mi se puna pata pe ceva si dorinta sa mi se indeplineasca din prima ...La admitere n-am vrut sa ma inscriu decat la o singura facultate si acolo am intrat, cand m-am angajat la Moda Very Chy de la primul anunt si de la primul cv am fost acceptata, iar acum, dupa un an si ceva petrecut la Angelo Costa, mi-a venit in seara de ajun sa aplic la jobul asta (si doar la asta) si iata-ma.

Si cati nu spun ca fara spaga sau prieteni nu poti sa-ti gasesti un job in ziua de azi.

de la vis la vis

Imi aduc aminte ce incantata mai eram cand am vazut pentru prima data scris intr-una din scrisorile Talidei cuvantul "vizavi". Intr-o clipa cuvantul asta bizar s-a trasformat in cel mai frumos cuvant din lume "vis-a-vis" ...dar nu citit in frantuzeste ci pe romaneste... de la vis la vis sa visam la infinit...

cel mai bun prieten

Facciamo pipì insieme?

in viaggio con il mio migliore amico

by Francesca Vignaga

vacanta GRI

Desi la prima vedere spitalul pare ultimul loc in care cineva si-ai dori sa stea fie si pentru cateva clipe, cred ca atmosfera e placuta daca stii cum sa o privesti . Coridoarele sunt lungi si strimte si auzi tocurile pantofilor lovindu-se sec de pereti, prin usile intredeschise zaresti pijamale barbatesti indungate, asistentele lenese se plimba de colo-colo cu carucioarele pline de seringi, pansamente, pliculete cu pastile si sticle albastrui, o infirmiera duce plosca la WC, o bolnava in capot, cu perfuzia in mana, isi taraste incet papucii pe gresia rece. Peste tot miroase a "doftorii" iar in saloane te izbeste mirosul puternic de clor al lenjeriilor albe ce ascund timid saltelele murdare.

Desi orele de vizita s-au dus de mult vezi paznici care-ti deschid larg usile dupa ce le-ai strecurat in buzunar o bancnota mototolita. E seara, e liniste si totusi in saloane se barfeste si se rade soptit. Victimele sunt ori colegii de servici, ori rudele, ori personalul medical care nu mai stie cum sa-ti ceara bani pentru orice serviciu mic care tine pana la urma de datoria lor.

Se infiripa imediat o legatura aproape intima intre persoanele din salon care insa se destrama pentru totdeauna cand medicul pune parafa de externare pe bilet. Se spun povesti adevarate, se impart experiente de cele mai multe ori legate de boala si apare o grija dezinteresata si reciproca intre pacienti . "Nu mai mancati banane ca va constipa! Vreti sa va imprumut telefonul sa sunati acasa? De ce nu-i spuneti asistentei sa va faca un calmant?Vreti sa o chem eu?"

Aici, in lumea asta gri, te cufunzi in linistea uitarii iar minutele trec din ce in ce mai greu. Nu mai stii cate zile au trecut de cand n-ai mai respirat aer proaspat, de cand n-ai mai vazut lumina soarelui, de cand n-ai mai auzit masinile trecand sau de cand n-ai mai urmarit un film la televizor... Totul se invarte intr-o lumea minuscula, cateva saloane, cateva holuri, cateva alei ...printre oameni care vin si se duc din ora in ora, din zi in zi...

In fiecare dimineata e vizita medicala ( mai putin in weekend-uri), singura care te scoate un pic din noua rutina zilnica. Parca te cuprind emotiile cand vezi medicul intrand cu asistentii dupa el. Distant, se uita la tine si la fisa medicala. "Tu pleci azi, esti bine!" "Tie tre` sa-ti mai facem niste investigatii" "Cum, nu te-ai ridicat inca din pat ?" Bangui ceva si taci, astepti sa treaca vizita si o noua zi...Poate va fi mai bine!

Jerry Uelsmann

link

buna dispozitie

Pentru ca azi e primavara mi-am luat gecuta si gentuta alba, mi-am dat jos puloverul maro pe care intentionam sa-l port azi si m-am imbracat cu bluzita mea cea crem ...Mi-am pus si cerceii pe care nu-i mai purtasem de doua saptamani ca mi-a fost urechiusa blonavioara, mi-am indesat picioarele in adidasii cei mai comozi, mi-am infasurat gatul in esarfa mea moale si am zbughito pe scari.

Soare, cald, pasarele, un nene care ma anunta ca se ia lumina, traversarea bulevardului prin loc nepermins (cum aproape niciodata nu se intampla), Descopera la chioscul de pe colt, 21 care ma asteapta in noua statie, multe scaune goale in tramvai, zambilute colorate si ghiocei la Unirii...frumos, frumos, frumos...Vreau sa zbor!

felinarul ganditor

Cand ma intorc acasa cu troleul -de obicei- e seara tarziu si trebuie sa traversez parcul palid luminat ca sa ajung la bloc. Cobor mereu in viteza si inevitabil privirea imi cade pe adapostul in care paznicul de serviciu motaie...Cred ca ma cunoaste ca doar aproape nimeni nu mai circula la ore asa tarzii... si apoi la felul in care imi "tarasc" piciorul sigur n-as fi greu de recunoscut.

Pasind pe aleea principala ma chinui sa nu calc stramb pe lespezile crapate -cand am ghetele in picioare imi permit sa privesc la stele printre crengile desfrunzite dar cu cizmele e mai greu -Cand ajung la statuie drumul se bifurca si atunci o iau in dreapta asteptand din clipa in clipa sa se stinga felinarul care-mi lumineaza calea. Asa face de fiecare data cand trec eu , ori nu ma suporta, or se rusineaza, ori ma place si ma saluta ...n-as sti sa-i descifrez limbajul ... numai ca, incredibil, aseara nu s-a mai stins. Poate se gandea aiurea sau poate nu-si pusese ochelarii caci nici n-a clipit cand am trecut pe langa el si tare m-am mirat...Numai cand am iesit de pe alee s-a stins , l-am vazut cu coada ochiului si am zambit in gandul meu...s-o fi indragostit de felinarita de vis-a-vis.

In spatele blocului sunt mereu caini dar cred ca si ei ma cunosc ca niciunul nu maraie la mine ...Desi stiu ca e tarziu si usa de jos trebuie sa fie incuiata o incerc de vreo doua ori sa ma asigur ca chiar e nevoie sa-mi caut cheile ratacite prin geanta. Urmeaza apoi partea cea mai neplacuta a zilei descuiatul si incuiatul usii de la intrare, aprinsul luminii pe scara, urcatul celor 4 etaje, dat sufletul pe scari, cautat iar cheile si descuiat usa apartamentului. Uhhhh, am obosit!...

Sandy Skoglund

link