Floriana Barbu

link

weekend placut

Aseara am fost la expozitia colegilor mai mari de la Scoala de Arta. Multe din lucrari le vazusem expuse in atelier si nu mi se parusera cine stie ce dar asa inramate aratau chiar bine.

Si ca sa recuperam ora de lucru de ieri, profu` ne-a reunit azi dis de dimineata in Parcul Carol la peisaj. De facut n-am facut noi mare lucru dar a fost placut sa stam in natura si sa fugarim creionul si pensula pe hartie. Cand e vorba de schite profu` mereu ne zoreste asa ca mai toate desenele  sunt niste mazgaleli neterminate.

Dupamiaza mi-am petrecut-o uitandu-ma la un film din 2008 cu niste vampiri sexy  - Twilight. Nu se poate spune ca e film bun dar mie mi-a placut. Iar in seara asta nu stiu ce-o sa fac dar de vizitat muzee n-am chef si nici n-am cu cine. Imi place sa stau aici cu fereastra dechisa in apusul soarelui aruncand cate un ochi in curtea vecinilor care or sa tina chef toata noaptea in curte. Sunt chiar amuzanti, numai babalaci simpatici la 50-60 de ani care danseaza de mama focului twist si latino si sunt tare fericiti. :)

Let's bring Roxette to Romania!

Siropel aduna-ti prietenii si convinge-i sa semneze petitia care ar putea sa aduca Roxette in Romania.

http://www.petitiononline.com/roxro/petition.html

Asaf Einy

link

Hai sa ne imaginam

A fost o zi prea frumoasa ca sa stau toata dupamiaza in casa, asa ca am iesit in parcul din fata blocului si mi-am citit cartea la soare printre panselute, corcoduse si salcami infloriti. Si tot citind si citind, decupam clipe din viata copiilor, mamelor si bunicilor care treceau pe langa mine. O mogaldeata de copil, cu par negru carliontat si cu suzeta lipita de gura, s-a last cu greu dus de langa banca mea si de langa pantoful meu cel maroniu. O fetita ii explica surioarei mai mici cum sa impinga caruciorul papusii fara sa calce iarba de pe margine iar alta mai maricica imi zicea mereu buna ziua cand dadea roata cu bicicleta. Dar cea mai frumoasa secventa au creat-o cele trei fetite jucause,  doua atat de mititele de ma minunam cum de pot merge in picioare daramite in pas alergator, si una mai mare care facea pe sefa tinand in mana o creanga de copac mai mare decat ea, probabil sceptrul magic. Alergau ce alergau pana cand sefa lovea cu batul in pamant si zicea poruncitor: Stop aici ne oprim! si apoi adresandu-se uneia dintre ele :Tu, culege flori, acum! Supusa, fetita tocmai se pregatea sa calce iarba cand cealalta mogaldeata intervine : Nu avem voie sa rupem flori, mami asa mi-a zis si scrie acolo, nu ai vazut? Atunci sefa cu aerul ce-l mai natural a raspuns: Bine, atunci sa ne imaginam ca culegem flori si ca aici pe alee e gradina noastra, si a trasat in timpul asta un patrat cu sceptrul. Si asa fetitele si-au continuat joaca culegand si mirosind flori invizibile dar atat de frumoase iar eu mi-am amintit cat de fericita eram cand inventam si eu jocuri din astea "hai sa ne imaginam".

De fapt chiar ieri ne jucam la serviciu "hai sa ne imaginam ca am castiga la loterie premiul cel mare" si fiecare incepea cu entuziasm sa insire ce casa si-ar construi, unde ar calatori, ce afaceri ar demara. Si nimeni nu mai era "negrisor pe plantatie", toti eram realmente fericiti numai pentru ca ne imaginam ca avem de toate.

home sweet home

Degeaba am diploma de economist daca nu am nici cea mai vaga idee de cum vor evolua lucrurile in urmatorii patru ani. Eu mi-as dori un salariu mai mare sa pot economisi pentru o garsoniera de 15-20 k , pret la care sper sa se ajunga pana atunci, adica undeva aproape de costul real. Iti dai seama ce frumos ar fi sa am un loc numai al meu, sa pot sa fac toate stricaciunile fara ca nimeni sa-mi reproseze nimic si fara ca nimeni sa tina cont cat am stat la calculator, cat am tinut lumina aprinsa, de cate ori am facut dus. Libertate, da, ce frumos suna dar din pacate pentru mine e doar o utopie.

Raquel Aparicio

link

ilisim news

Daca n-ar fi fost vreme instabila si insotitorii n-ar fi fost atat de comozi, as fi incropit poate un gratarel de 1 mai si as fi putut sa studiez in tihna sculpturile in  piatra de la Ciolanu. Dar macar am fost sofer mare parte din drum iar in weekend am condus fara nici un stres pana la tara si inapoi. Dar prin Bucuresti nu ma incumet, nu inca, desi buburuza mea face un an iar eu am carnet de vreo 3 .

La tara vremea iarasi mi-a stricat planul caci pozele in natura nu-mi ies cu vant si nori si cu atat mai putin cu stropitoarea deasupra capului. Asa ca am stat cuminte in bucatarie unde tataia a facut focul si am lenevit ca o pisica citind Lorelei in patul in care cu ani in urma intindeam casa papusilor.

Pacat de nume caci modul in care scria Ionel T. asta nu-mi place deloc, atatea epitete si metafore incalcite pentru ca la final sa-ti dai seama ca de fapt n-a spus mai nimic tot romanul. Acum am sarit de la Jurnalul National la Adevarul. Coliba unchiului Tom e prima carte din colectie care-mi merge la suflet, lasand la o partea Anna Karenina si Shogun pe care le-am citit si mi-au placut cu alta ocazie.

Si de la carti sa trecem la muzica si nu oricare ci aia din anii `90. Pentru muzica de acum parca nu am suflet dar ia sa-mi pui Romantic World, Electronic Pleasure, Flying High sau Right in the night si sa vezi ce ma incalzesc.

 

efemeritate

Desi sunt o nihilista prin definitie sunt de acord ca oamenii trebuie sa continuie sa se nasca si sa moara iar societatea să evolueze. Intre inexistenta unei fiinte si  existenta ei as alege mai degraba varianta ultima. Valabil si pentru propria mea existenta anosta care-mi pare atat de pretioasa, acum mai mult ca in trecut cand imi recitam mereu ca ar fi fost mai bine sa nu fi existat intr-o lume ca asta, unde toti sunt altfel decat mine. Solutia s-ar fi gasit fara prea mari eforturi, doar sta pe buzele pustoaicelor mai mult sau mai putin teribiliste... Dar eu deja sunt o tanara pensionara iar daca s-ar mai gasi si altii sa ma intrebe de ce nu ma sinucid as avea acelasi raspuns : De ce as face-o? De murit oricum murim cu totii.

Prin prisma vietii mele traite, detasate de idei radicale, moartea mi se pare neverosimila ca si cum oamenii din jur, pe care-i vad zi de zi si cu care interactionez, nu ar putea muri niciodata. Si totusi, ei se duc aproape pe nesimtite, dispar rand pe rand ca si cei dragi mie, care au fost atat de prezenti in viata mea si care acum sunt doar o vapaie intr-un ungher de amintire. Iar eu poate nici macar atat nu voi fi dar nu ma plang caci in lipsa mea nimic nu ar conta. La fel cum nu conteaza nici pentru marii oameni ai lumii trasformati intr-un pumn de tarana sau in statui raspandite prin parcuri - toaleta de lux a ciorilor si pasarilor cantatoare.

Ce-mi trebuie mie notorietate, recunoastere, trairi intense? Toate sunt pulbere-n vant. Prin gandire si atitudine ma simt la cei 27 de ani ai mei ca o batranica multumita ca a facut tot ce trebuia in viata si nu mai are nimic de asteptat. 

...de luat o piatra in gura

Azi am facut doua lucruri de care nu ma credeam in stare. M-am uitat la un film mut cu Charlie Chaplin - Modern Times si m-am plimbat prin Cismigiu prin ploaie, in mod voluntar si am cules idei la fiecare pas. 

Mia Martini - Almeno tu nell'universo

Leicia Gotlibowski

link

Analiza umanologica

Spune-mi cu cine te insotesti ca sa-ti spun cine esti. Dar daca nu ma insotesc cu nimeni cum o sa- faci sa-ti dai seama? Ai putea sa te fofilezi cu un raspuns gen: daca nu te insotesti cu nimeni atunci esti un nimeni. 

Parca-parca tind sa-ti dau dreptate, cum ar putea fi descrisi oamenii daca nu s-ar raporta la ceilalti sau la omul ideal in ochii majoritatii. Daca nu esti apreciat, daca nu stii sa te faci placut, daca nu esti important pentru nimeni atunci esti un nimeni ca si mine. Teoretic nimicnicia mea nu ma deranjeza doar ma mir cum de ceilalti pot impleti cu atata usurinta navoade nevazute pentru sufletele oamenilor. Eu abia cateva ite daca gasesc iar sa impletesc nu am invatat.

Iepurasul inspirat

Iepurasul a fost anul asta cel mai darnic cu mine, mi-a adus o papusica, cadoul pe care mereu mi-am dorit sa-l primesc. Are bocancei in picioare, sosetele albe, fustita in dungulite, puloveras roz cu capsuna si in cap un fes portocaliu.

Anastasia Cazabon

link

Respir fericire!

De un sfert de veac imi e familiar satul asta cu drumul lui prafuit, casa bunicilor, a unchilor si verilor mei, cu cerul infipt parca in gardul bataturii, cu bucatarioara de vara si masa asezata afara, sub bolta de vie, cu cateii si pisicile care topaie si ti se strecoara printre picioare. Dar niciodata nu l-am iubit, nu pana ieri, nu pana cand l-am vazut cat poate fi de frumos intr-o zi a merilor si visinilor infloriti, cu soare si cer senin. Dupa masa toata lumea iese la poarta sa stea de vorba pe podet sau pe iarba santului sau, cine-i mai fudul, pe canapea. Tatii  incep jocul de popice, ca-n toate zilele de duminica, copiii privesc de pe margine, iar noi ne dam pase cu o minge desumflata chiar imi mijlocul drumului fara sa ne pese de joc ci doar de noi insine ca suntem impreuna si ca timpul pare nesfarsit.

Inchid ochii si vad parca si acum sirul copacilor albiti care se pierd in zare, de o parte si de alta a drumului, si ploaie de petale si liliacul inflorit si papadia galbena-galbena de la picioare. 

azi...

Azi= zi urata pe un fundal verde crud, un tablou neobisnuit pentru o zi de primavara. Lalelele albe si  galbene din parcul meu si-au strans petalele si astepata o noua zi cu soare sa le poata deschide.

Si eu astept destule, nu numai zilele cu soare....Astept urmatorul episod din Lost, astept sa vad cum se sfarseste aventura lui Papillon, astept sa mananc drob si ciorba de miel, astept urmatoarea ora de pictura, astept serile sa pot exprima ce simt, astept concediul la tara sa uit de lume, astept mai multi bani si mai putina munca, astept  raspunsuri mereu... eu insami sunt asteptarea.

Si doar ar trebui sa fiu Nerabdarea si Nervozitatea in persoana dupa pensulatia la sevalet.

Tim Walker

link

nuante

Tema de azi la pictura: o scandura acoperita cu un material cacaniu (culoarea mea preferata) pe care e asezata o rama de tablou mic cu tot felul de crestaturi cacanii (ideal), in spatele ramei o perdeluta gri deschis, in fata o sticla albastra grasa si pitica cu dop rotund si langa, un pahar visiniu- putred cu picior  ghici ce culoare.... cacaniu-tinichea.

Si proful ne spune : vedeti verzuliul si ocriul ala din perdeau #gri#, si oranjiul din peretele #alb# si albastriul din materialul #cacaniu# si rosul din paharul #visiniu# ?

Cand privesc norii pe cer intr-adevar nu sunt albi  dar in cazul asta  totul era cum l-am descris fara nuntele pe care le inventa mintea de artist a profului. Intr-o zi o sa-ti arat ce-a iesit, nu e chiar rau dar departe de ce ar fi trebuit sa fie. 

insensibilitate

E lesne de inteles ca singur pe lume viata nu are nici un sens, ca oamenii din jur sunt mai importanti decat orice lucru neinsufletit pe care as putea sa-l detin oricat de dragalas ar fi. Si totusi continuu sa tin strans  fraiele egoismului si al nepasarii si sa ma avant intr-un decor placit si monoton. Constient sau nu, eu indepartez pe toata lumea si apoi  raman si cu impresia ca am facut bine ...ori nu se ridica la nivelul meu (vezi doamne ce persoana deosebita sunt eu) ori era prea mult pentru mine (si atunci as fi suferit) ori, desi ok, ar fi necesitat ori prea mult timp ori prea multi bani. Dar n-am nici un fel de remuscare...Ei si? Se poate trai si singur : mai un chat, mai un film, mai o carte, mai un desen sau o plimbare solitara. Dar totul implica oameni, implica comunicare si imi este clar ca in societate as putea trai singura dar nu si intr-o padure sau pe o insula pustie.

Presupunand totusi ca as simti nevoia sa-mi fac prieteni, cum au majoritatea oamenilor (nu pot sa ma abtin -niste idioti aia care au hotarat ca forma corecte este -are majoritate-), nu as reusi. Altruismul pentru mine nu vine deloc in mod spontan si nici necesitatea de a comunica. Cum as putea eu sa vorbesc de dragul de a vorbi, cum as putea eu sa fiu interesata de toate povestirile despre cutare si cutare si sa ma amuz de vorbe simple aruncate la intamplare hihihi, hahaha.

Sunt insensibila, recunosc ca in fond nu ma intereseaza nimic de nimeni (cu doua-trei exceptii). De asta ma preocupam acum de cum ar putea fi viata mea daca nu mi-ar fi greu sa simt ceva pentru toti oamenii din jurul meu, pentru fiecare in parte....daca as putea sa-i ajut cumva sau sa-i fericesc pe fiecare cu interesul meu pentru cel mai mic lucru din viata lor. Unii au facut-o pentru mine si indirect pentru ei insisi. 

bello d'aprile

Azi m-am simtit mai draguta decat de obicei, mi-a placut cum ma reflectam in geamul troleului. Anna cu parul rosu ar fi zis ca era Cordelia acolo, prietena ei de suflet, pe care o intalnea mereu in vitrina fermecata si-i povestea vrute si nevrute. Spre deosebire de mine, macar Anna era sincera  si recunostea deschis ca viata ar fi fost mai frumoasa daca ar fi avut parul negru, si i-ar fi lipsit pistruii si ar fi purtat manecile bufante care erau la moda atunci. Dar eu nu recunosc, vreau sa ma conving ca indiferent de cum as fi aratat viata ar fi fost la fel, grea si frumoasa sau poate doar frumoasa daca as sti cum sa privesc. Si nu stiu de ce am impresia ca eu candva stiam sa privesc mai bine dar  parca cu anii am regresat in loc sa avansez.

Poate totul se leaga de ziua cand am inceput sa lucrez si mi-am aruncat timpul la gunoi iar putinele clipe ramase le-am ratacit prin filele unor carti care nu spun nimic, doar o poveste si o lume care te impiedica sa gandesti ...Iar majoritatea spune ca din contra cartile te ajuta sa ai o viziune mai larga a tot ceea ce sa intampla in jurul tau...O fi pentru ei dar pe mine m-a indepartat de viata in adevaratul sens si de ganduri libere la nesfarsit.