vineri, aprilie 21, 2006
Pe stadion
Frumoasa atmosfera pe Lia Manoliu. Cred ca o sa tin mult timp minte meciul asta...jocul atat de bun al Stelei, vremea buna, tabela de 1-0 din spatele meu spre care intorceam capul din cand in cand, mingea intrata in poarta si scandarile unui stadion intreg, dar mai ales a peluzei a II-a unde am stat si eu. Desi as fi vrut nici macar aici unde toata lumea striga nu am putut sa strig, cum mi se intampla intotdeauna...si asta nu numai cand e vorba de strigat ci si de vorbit tare, de ras din toata inima sau de cantat. Ma gandesc ca oamenii astia care nu au astfel de inhibitii trebuie sa fie niste oameni fericiti ca se pot manifesta fara sa se gandeasca prea mult de ce sau cum ar parea in ochii celorlalti.
Mi-au placut mult ecourile cand tribuna striga STEAUA iar peluza VICTORIE, cand cu totii au inceput sa fluture steagurile ros-albastre, sau cand toti din peluza a-II-a si-au ridicat la inceputul meciului hartiutele colorate pentru a scrie in galben o anuntata Finala. Insa cel mai mult si cel mai mult mi-au placut valurile de oameni care pareau sa nu se mai opreasca din unduituri,un spectacol unic pentru mine. I`m just happy...de cand m-am trezit zambesc in continuu...vorba cuiva drag:"ce poate fi mai frumos!"...
sursa
joi, aprilie 20, 2006
miercuri, aprilie 19, 2006
marți, aprilie 18, 2006
Spring Angel
The promise of a new beginning is captured in this most unique of angels. Welcoming Spring, she has intricately shaped wings and holds a bunny.Elisha Ongere
It depicts the untiring human want for food, satisfaction and other things. We always keep wanting. We keep what we have and look elsewhere for more. It is also symbolic of the typical food scarcity facing Africa while we have land we can use to satisfy the demands.
It depicts a mother praying for her family. She humbles herself and looks up for God’s intervention in what she requests for. link
luni, aprilie 17, 2006
Mel Birnkrant
Mel is famous in the toy industry as a leading designer. He was Creative Director for Colorforms Toys for over 20 years where he conceived, developed and created a cornucopia of products, including the fabulous Mickey Mouse and Disney Colorforms toys.
Mel Birnkrant dolls
Flower Doll Kits
GrassGrass is based on the myriad grasses native to the North American landscape. Grasses are likely the single most overlooked and undervalued plants in our flora. However, they deserve our respect for their tough and resourceful survival.clic
.jpg){kind=link}
Nostalgie
Ieri in prima parte a zilei vremea a fost placuta dar fara soare si am amanat mica excursie programata la gradina zoologica. In schimb n-am rezistat in casa si am plecat prin apropiere fara un scop anume desi se prefigurau timide cateva mici cumparaturi: salata verde si cartofi...si poate, cine stie...o gentuta cu floricica pentru fustita mea de vara.
La cumparaturi mereu sunt indecisa iar cand imi plac prea multe nu mai iau nimic. Asa s-a intamplat si ieri iar ca sa ma consolez m-am indreptat vesela spre parcul Obor. Si ce sa vezi...o multime de oameni adunati acolo la Targul Anticarilor editia a II-a. Hi hi hi, daca nu se duce Mahomed la Muntele Zoo vine Muntele Antic la el.
Mi-a facut o reala placere sa vad tablourile vechi , obiectele de demult, chiar si o sabie argintie autentica, automobilele si calestile cu cai care circulau candva pe strazile micului nostru Paris.M-am asezat tacuta pe o banca si am privit indelung batraneii cu riduri adanci, ochii lor nostalgici rememorand vremurile din trecut cand erau si ei tineri si plini de viata.
Chiar si pe mine care n-am cunoscut acele vremuri, muzica veche - imitatie a valsurilor si tangourilor franceze cu raraitul tremurat - m-a introdus un pic in atmosfera de odinioara..."...femeia, eterna poveste...", "...fara minciuna viata n-ar mai fi un paradis... "...
Atitudinea reactiva
Desi sunt o fire retrasa nu cred ca ma pot defini drept o persoana pasiva ci mai degraba am o atitudine reactiva. Nu caut cu orice pret sa ma implic, nu-mi place sa iau decat propriile hotarari...in schimb vin cu sugestii pe care mai apoi le atribui altor persoane, le creez impresia ca de fapt ideea a fost a lor. Hm, imi place sa ma consider persoana care din umbra conduce sau persoana care tace si face spre surprinderea celorlalti.Insa nu tot ceea ne place sa credem despre noi e si adevarat.
Cert este ca nu obisnuiesc sa spun nu oportunitatilor si nu sunt reticenta cand se anunta ceva care sa ma scoata din cotidian.
Cert este ca nu obisnuiesc sa spun nu oportunitatilor si nu sunt reticenta cand se anunta ceva care sa ma scoata din cotidian.
and what if...
Ce ciudata e viata asta, ce ciudati suntem noi, ce ciudat functionam si totusi ni se pare totul normal...E normal sa ne hranim, sa bem apa, sa vorbim si sa adormim spre a ne trezi cateva ore mai tarziu. Imi pare totul un miracol, imi pare ireal ca existam, ca simtim, ca constientizam tot ce se intampla cu noi si cu tot ce e in jurul nostru.
Fiecare adiere de vant, fiecare raza de soare, fiecare picatura de ploaie ma face sa simt ca traiesc, ca am viata in mine, ca sunt si eu un miracol ca celelalte 6 miliarde de oameni din lume.
Nu acelasi lucru mi se intampla cand dorm...Cand dorm chiar daca fizic exist si respir as putea spune ca nu nu exist. Sau deseori exist intr-o lume imaginara necunoscuta si totusi familiara...lumea viselor. Cum e si normal de ciudat in cele aproximativ 8 640 de nopti pe care le-am dormit pana acum nu mi-am dat niciodata seama de ce si cand realitatea se desparte de vis (de somn). Nici nu stiu cand am adormit iar visul a fost unul scurt.Nu pot sa nu ma intreb cum am putut sa stau inconstienta atatea ore. Sa fie moartea la fel? Ce-ar fi daca intr-o noapte as adormi cu gandul ca maine va fi o noua zi pentru mine, zi in care voi simti din nou ca traiesc si vata e frumoasa, si totusi inconstienta somnului sa se trasforme in moarte eterna.?! Atunci n-ar fi nimic pentru mine: regrete n-ar exista, lacrimile celor dragi n-ar mai conta, miracolul vietii n-ar mai fi in trupul meu inert...strain...
Daca suflet ar exista in noi ar trebui - cred eu- sa se manifeste atunci cand trupul doarme sau sa constientizeze macar somnul. Cum lucrul asta nu se intampla sunt de parere ca de fapt doar creerul este singurul care ne coordoneaza si creeaza in noi o "iluzia" a sufletului, a atasamentului, a iubirii.
Presupunand ca ar exista, sufletul meu n-ar fi prea incantat de ceremonia de inmormantare, cu preoti si ritualui inventate de oameni doar ca moartea sa nu para atat de banala precum este.Sufletul meu ar prefera o modesta incinerare iar cenusa sa-mi fie aruncata in vant...sa nu existe nici un loc in care sa se ridice o cruce in memoria a ce am fost candva.
Un lucru imi pare cert daca as muri nu m-as putea trasforma asa cum imi doresc in nimic...chiar si cenusa e ceva. Si poate ca nimicul de sine nici nu exista, mereu va fi ceva ce noi nu intelegem si percepem ca nimic.
Oricum atata timp cat nu exista constiinta nici ceea ce exista de sine nu poate exista decat in constiinta celor ce traiesc
Fiecare adiere de vant, fiecare raza de soare, fiecare picatura de ploaie ma face sa simt ca traiesc, ca am viata in mine, ca sunt si eu un miracol ca celelalte 6 miliarde de oameni din lume.
Nu acelasi lucru mi se intampla cand dorm...Cand dorm chiar daca fizic exist si respir as putea spune ca nu nu exist. Sau deseori exist intr-o lume imaginara necunoscuta si totusi familiara...lumea viselor. Cum e si normal de ciudat in cele aproximativ 8 640 de nopti pe care le-am dormit pana acum nu mi-am dat niciodata seama de ce si cand realitatea se desparte de vis (de somn). Nici nu stiu cand am adormit iar visul a fost unul scurt.Nu pot sa nu ma intreb cum am putut sa stau inconstienta atatea ore. Sa fie moartea la fel? Ce-ar fi daca intr-o noapte as adormi cu gandul ca maine va fi o noua zi pentru mine, zi in care voi simti din nou ca traiesc si vata e frumoasa, si totusi inconstienta somnului sa se trasforme in moarte eterna.?! Atunci n-ar fi nimic pentru mine: regrete n-ar exista, lacrimile celor dragi n-ar mai conta, miracolul vietii n-ar mai fi in trupul meu inert...strain...
Daca suflet ar exista in noi ar trebui - cred eu- sa se manifeste atunci cand trupul doarme sau sa constientizeze macar somnul. Cum lucrul asta nu se intampla sunt de parere ca de fapt doar creerul este singurul care ne coordoneaza si creeaza in noi o "iluzia" a sufletului, a atasamentului, a iubirii.
Presupunand ca ar exista, sufletul meu n-ar fi prea incantat de ceremonia de inmormantare, cu preoti si ritualui inventate de oameni doar ca moartea sa nu para atat de banala precum este.Sufletul meu ar prefera o modesta incinerare iar cenusa sa-mi fie aruncata in vant...sa nu existe nici un loc in care sa se ridice o cruce in memoria a ce am fost candva.
Un lucru imi pare cert daca as muri nu m-as putea trasforma asa cum imi doresc in nimic...chiar si cenusa e ceva. Si poate ca nimicul de sine nici nu exista, mereu va fi ceva ce noi nu intelegem si percepem ca nimic.
Oricum atata timp cat nu exista constiinta nici ceea ce exista de sine nu poate exista decat in constiinta celor ce traiesc
Experimente pe Hart
Uneori imi pare ca totusi animalele astea au si ele un pic de constiinta si nu se ghideaza numai dupa instinct si obisnuinta. De ceva vreme sunt nevoita sa traiesc in preajma lui Hart, cainele gazdei mele, si am tendinta sa il tratez ca pe un om pentru ca este atat de ascultator, educat, pofticios si foarte sentimental. Hihihi, cred ca e cazut sa relatez cateva observatii cu privire la comportamentul uman a lui Hart.
- *in momentul in care am terminat de mancat si am spalat vasele Hart s-a ridicat din coltul lui si a plecat din bucatarie stiind ca n-o sa mai primeasca nimic de rontait;
- *cand babuta iese pe usa latra de mama focului ca nu il ia si pe el;
- *cand babuta se intoarce o latra pana ii da covrigul mult asteptat;
- *cand ma intorc seara de la servici ma ia in primire de la usa si daca nu-l mangai si nu vorbesc cu el pe putin 10 minute nu se linisteste;
- *cand ramane singur seara si cu lumina stinsa latra ca ii e frica de intuneric;
- *chiar daca ii bag mana in gura cand ma joc cu el nu ma steange deloc cu coltii (probabil stie ca ma doare, sau ca o sa ia bataie:D)
- *cand babuta se simte rau sau e indispusa se lipeste de ea si sta asa nemiscat minute in sir;
- *de fiecare data cand vorbim despre el se uita foarte atent la noi;
- *daca robinetul de la vasul lui din care bea apa e inchis si ii este sete latra intr-un fel specific, la fel si cand vrea afara sau cand nu ajunge la mingiuta lui de joaca ratacita prin vreaun colt greu accesibil;
Dap, mi-e putin greu sa cred ca toate astea sunt doar rezultatul unor actiuni repetate si invatate in timp. Nu pot sa nu ma intreb daca un animal chiar nu constientizeaza durearea cand e lovit. Altfel nu vad de ce ar mai reactiona agresiv sa se apere sau s-ar feri de eventuale pericole.Sunt dezinformata recunosc si poate ca pana la urma toate reactiile unui animal sunt rezultatul invatarii inconstiente. Am observat si la Hart...ma prefaceam ca-i arunc mingea iar el se intorcea si alerga de fiecare data dupa o minge imaginara.A trebui sa exersez de vreo 10 ori pana sa se prinda si sa nu mai reactioneze la miscarile mainii mele.
Daca intradevar as fi convinsa ca animalele nu isi dau seama efectv de ce se intampla cu ele as da dreptate celor care considera normal sa avem drept de viata si de moarte asupra lor.
bisericute
Aproape mereu se intampla sa existe bisericute in grupuri, in comunitati mai mari sau mai mici.Eu insa n-am facut parte din niciuna pana acum, am fost mereu singura si cu toata lumea.Mi-a placut mereu grupul, am iubit grupul si oamenii luati fiecare in parte dar niciodata nu m-am lasat influentata de unii sau de altii.Daca am facut vreodata ceva bun sau rau a fost pentru ca asa am considerat eu ca e bine.
Imi amintesc ca si in liceu si in facultate au existat neintelegeri intre bisericute fara ca eu sa fiu implicata sub nici o forma.Fata de mine atitudinea persoanelor implicate a fost neschimbata, toti m-au privit cu ochi buni, sau cel putin asa am simtit.
Poate uneori am fost prea protejata si chiar usor invidiata...Imi amintesc cuvintele Ancai:"ce-ti pasa tie de probleme, mereu zambesti, tu vezi mereu viata in roz"...Lucrurile insa nu au stat niciodata chiar asa, doar ca eu in relatia directa cu ceilalti nu mi-am expus niciodata nemultumirile, dezamagirile, sentimentele. Si nu pentru ca n-as fi vrut ci pentru ca n-am avut destul curaj, n-am avut incredere in mine...mai pe scurt n-am putut...Hm , Andrei din liceu imi placea mult la inceput dar n-am vrut sa recunosc niciodata in cei 4 ani. Poate ca a fost bine ca nu i-am spus nimic, riscam sa ma indepartez de el, riscam sa nu mai primeasca biletelele mele amicale din timpul orelor cu tot felul de intrebari si nimicuri...situatia ar fi devenit penibila pentru ca sigur m-ar fi refuzat.Dar nu numai lui ii trimiteam biletele si lui Alex si lui Catalin...Ei erau dragii mei dragi si citeam ziarele impreuna.Alte vremuri dar la fel de frumoase ca si acum. I-am iubit pe colegii de liceu, de facultate, de forum si chiar si acum ii iubesc la fel de mult.Din pacate cu foarte putini din colegi m-am mai vazut...De curand i-am marturisit in sfarsit dupa 6 ani lui Catalin ca imi placea de Andrei intr-o discutie pe mess (ca in realitate ar fi fost imposibil) iar el mi-a spus ca se stia de pe atunci...Probabil pentru ca inevitabil ii privesc cu alti ochi pe cei de care ma indragostesc si nu imi mai dau seama de ce se intampla cu adevarat in jur cand sunt aproape.
Si revenind la bisericute, nu ma vad nici pe viitor facand parte din niciuna. Voi continua sa fiu de partea tuturor indiferent ce s-ar intampla. Si voi fi cea mai fericita cand voi vedea ca barierele se vor rupe, zidurile vor cadea si toti ne vom bucura impreuna.
Imi amintesc ca si in liceu si in facultate au existat neintelegeri intre bisericute fara ca eu sa fiu implicata sub nici o forma.Fata de mine atitudinea persoanelor implicate a fost neschimbata, toti m-au privit cu ochi buni, sau cel putin asa am simtit.
Poate uneori am fost prea protejata si chiar usor invidiata...Imi amintesc cuvintele Ancai:"ce-ti pasa tie de probleme, mereu zambesti, tu vezi mereu viata in roz"...Lucrurile insa nu au stat niciodata chiar asa, doar ca eu in relatia directa cu ceilalti nu mi-am expus niciodata nemultumirile, dezamagirile, sentimentele. Si nu pentru ca n-as fi vrut ci pentru ca n-am avut destul curaj, n-am avut incredere in mine...mai pe scurt n-am putut...Hm , Andrei din liceu imi placea mult la inceput dar n-am vrut sa recunosc niciodata in cei 4 ani. Poate ca a fost bine ca nu i-am spus nimic, riscam sa ma indepartez de el, riscam sa nu mai primeasca biletelele mele amicale din timpul orelor cu tot felul de intrebari si nimicuri...situatia ar fi devenit penibila pentru ca sigur m-ar fi refuzat.Dar nu numai lui ii trimiteam biletele si lui Alex si lui Catalin...Ei erau dragii mei dragi si citeam ziarele impreuna.Alte vremuri dar la fel de frumoase ca si acum. I-am iubit pe colegii de liceu, de facultate, de forum si chiar si acum ii iubesc la fel de mult.Din pacate cu foarte putini din colegi m-am mai vazut...De curand i-am marturisit in sfarsit dupa 6 ani lui Catalin ca imi placea de Andrei intr-o discutie pe mess (ca in realitate ar fi fost imposibil) iar el mi-a spus ca se stia de pe atunci...Probabil pentru ca inevitabil ii privesc cu alti ochi pe cei de care ma indragostesc si nu imi mai dau seama de ce se intampla cu adevarat in jur cand sunt aproape.
Si revenind la bisericute, nu ma vad nici pe viitor facand parte din niciuna. Voi continua sa fiu de partea tuturor indiferent ce s-ar intampla. Si voi fi cea mai fericita cand voi vedea ca barierele se vor rupe, zidurile vor cadea si toti ne vom bucura impreuna.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)