Abracadabra mare magie, abracadabra vrajitorie...Mii de prieteni, jocuri, bucurii, pentru cei mai isteti copii, cantece vesele, prajituri asortate...toate acestea vor fi-n realitate, cuvantul magic daca-l vei rosti: ABRACADABRA...
Parca asa era...
joi, mai 18, 2006
Naspa sa fii indispus... ajungi sa spui lucruri nepotrivite oamenilor care te iubesc , sa scrii lucruri triste pe forumuri, sa nu mai poti sa urci nici 3 trepte fara sa simti oboseala, sa nu poti sa mai citesti nimic seara...doar sa zaci pe un colt de pat. Din fericire exista si solutii: ciocolata aerata. Cate tabletele am papacit? Pai sa fie vreo 12 aseara si vreo 10 azi si uite-ma superwoman...dus, sunat, vorbit, ras si topait...Ar fi fost firma pustie fara mine alergand de colo colo si zambind la toata lumea. Si ce fata haioasa facusem cand m-a anuntat adminul ca mi-au blocat astia adresa de outlook ca am trimis arhive de 20- 40MB cu poze. :P Mi-au blocat-o si eu ce fac acum? Da-le telefon Florin si spune-le sa mi-l deblocheze:(( !!!!Nu mai fac, o sa fiu cuminte si o sa trimit numai mail-uri de 5 MB :)).
miercuri, mai 17, 2006
marți, mai 16, 2006
Mi-e somnic, n-am nimic de lucru, photoshopul ma enerveaza...n-am reusit sa invat nimic din el, doar cum se poate schimba fundalul dar la mare lucru nu ma ajuta...Casc iar Modellino ma priveste mereu vesel de pe birou. Cine e modellino? Eh...Noul meu prieten. L-am vazut pe o taraba la gradina zoologica si m-am indragostit de el la prima vedere. N-am stat pe ganduri, l-am luat acasa. E cuminte si ma lasa sa-l trag de obrajori, de ochisori si de firicele de lana zbarlite in varful capului.
Cam dezordine la mine pe birou dar o sa strang tot cand plec...Nu sunt maniaca de curatenie dar imi place ca in fiecare dimineata sa gasesc ordine - sau mai bine zis nimic pe birou- si in fiecare seara sa-mi gasesc camera curata. Ca apoi incep sa-mi arunc hainele si lucrurile peste tot e altceva...oricum le strang inainte de culcare pe toate. Acelasi lucru se aplica si cu mesajele din out look...nu suport sa ma mai mult de 5 mesaje in inbox iar cand nu am nici unul ma simt cea mai implinita :)).Unul din visele mele e sa am firma mea de strans gunoaie si sa lase totul luna...sa nu mai vad nici o sticla de plastic, nici o punga, nici o hartiuta...nimic sa nu mai vad...aruncat pe strada la intamplare...Ma intreb oare nu s-ar putea face o campanie de educare a populatiei, oare televiziunile astea in loc sa bata pasul pe loc cu tot felul de nimicuri n-ar putea sa insiste pe protectia mediului, pe reciclare, pe diminuarea coruptiei, pe bunul simt al oamenilor...Pierd vremea si ne fac si pe noi sa o pierdem cu Basesti, Tariceni, pamflete, aviare carora le acorda o importanta mult prea mare ...Hai ca n-am nimic cu aviara dar in loc sa raporteze de mii de ori acelasi lucru ar putea sa insiste pe cat de periculos este, de ce este periculos, ce masuri ar trebui sa ia oamenii de rand...Poate asa nu ar mai fi existat oameni care sa se impotriveasca omorarii pasarilor sau paznici care sa ingroape pasari moarte fara a constientiza ca viata lor si a altora poate fi pusa in pericol.
Vreau mai multa ordine si mai putina indiferenta fata de lucruri cu adevarat importante. :) Si eu acum vorbesc ca si cum chiar ar exista ceva cu adevarat important intr-o viata trecatoare dincolo de care nimic nu mai conteaza. Suntem atat de mici in universul asta mare si prinsi in jocul vietii nu realizam ca nimic nu are valoare...nimic nu merita stresul si suferinta noastra.
vineri, mai 12, 2006
amintiri
Privind picturile Ceciliei Nunez m-a apucat dorul de tara, de fan, de copilaria mea, de sat si de bunici. Si primul gand se indreapta spre coasta de "de vale" pe care o coboram si o urcam cu bunicii cand se duceau sa stranga fanul, sa praseasca porumbul, sa adune buruiana pentru pasari sau sa culeaga fasolea bob cu bob...munca la care ma faceam ca ajut si eu dar de fapt aveam alte ocupatii mult mai costisitoare : sa fac casa la furnici sau sa impletesc matasea porumbului.
Hm...imi navalesc in minte o multime de imagini si nici nu stiu pe care sa o revad mai intai... Cand ne duceam la garla vara sa spalam presurile cerul era senin, asfaltul cald si o luam la goana desculta cu papucii in mana impreuna cu verisoarele mele lasand-o pe mamaia in urma sa traga de carutul plin cu toale lucrate de mana ei.
Si cate nu facea mamaia careia toti ii spuneau mam`Anica.Tot satul o stia de harnica si veneau femeile cu materiale la ea sa le faca costume, fuste, bluze iar cu resturile ramase de la croiala eu, Mirela si Ana faceam imbracaminte la papusi...Si apoi cosea plapumi pe salita...dadea tot afara, inclusiv masina de cusut si incepea sa intinda fata, lana moale si in final dosul...apoi tiparele in forma de frunze si flori si incepea sa coasa modelul. Imi placea dimineata cand ma sculam sa ma tavalesc pe plapuma moale...si parca imi parea rau cand salita revenea la normal dupa cateva zile de munca...
In garla intram cu papuceii de plastic ca ne alunecau picioarele pe pietrele verzui si umede iar uneori ne ieseau din picior si apa ii duceam la vale la fel ca si pe sapunul de casa si trebuia sa alergam dupa ei...Alegeam cu mamaia pietroaiele cele mai mari pe care sa putem aseza scandura de spalat...apoi luam toalele una cate una si pe fata si pe dos si le sapuneam bine, le frecam si apoi aruncam cu apa peste...Mai mult de 1-2 toale noi copii nu spalam ca spunea mamaia ca mai mult le inecam si atunci ne apucam sa adunam pietricele de pe margine si sa ne uitam dupa broscute pana ne apuca foamea si ne repezeam la traista cu mancare de unde scoteam branza si mamaliguta luate de acasa. Stateam pana tarziu la garla ...pentru ca toalele sa se scurga si sa se usuce sus pe tufele de catina.
Cand ne duceam toamna pe Scarisoara la cules de prune era tot la fel de frumos mai ales ca eram cu totii, si frate-miu si tata si mama.Doar ca atunci nu realizam chiar asa cat de frumos este sa stai in aer liber fara nici o grija , sa simti mirosul de flori de camp si cantecul pasarelelor...era ceva ce traiam in fiecare zi.
Si mi-e dor, mi-e tare dor de toate animalutele de la tara pe care le-am mangaiat in vacantele de vara: de mielutul meu alb si curat cu care m-am impacat asa de bine, de iedutul meu portocaliu pe care il imbratisam si-l pupaceam in fiecare seara...imi aduc si acum aminte cat am plans cu el in brate inainte sa-l taie (cred ca a fost iedutul pe care l-am iubit cel mai mult)...de purcelusul meu care ramasese cel mai mic dintre toti si pe care il indopam cu fel de fel de bunatati...la fel ca si pe ratusca slaba si pricajita care nu mai apuca deloc mancare data la o parte de surorile mai mari...
Frumos mai era si in fundul gradini cand ma jucam cu copii la umbra nucului si a aracilor impodobiti cu fasole si faceam mancare din pamant si frunze...tort de ciocolata...si cine gasea si ceva colorat sa puna pe deasupra facea mancarea cea mai buna...pe care mimam apoi ca o mancam.
Si cate n-ar mai fi de zis...cand mi-am facut ziua la tara si am intins masa in curte pentru cele 3 prietene ale mele ne-a facut mamaia atunci mozaic si alvita si suc din zahar ars...erau specialitatile ei...Nu imi mai amintesc ce cadouri am primit dar stiu ca printre ele era si un sapun Oana de care am fost foarte incantata...De atunci nu mi-am mai facut niciodata ziua si n-am mai primit cadouri de la nimeni in afara de cei ai casei.
Offf daca as mai avea timp cate amintiri n-as depana...Daca ar citi mama toate astea cu siguranta ar plange dupa mamaia si dupa tata si dupa tot ce a fost candva... timpul nu se mai intoarce.
joi, mai 11, 2006
Cecilia Revol Núñez
Cateva picturi insorite care sa ma faca sa uit de vremea urata si munca de zi cu zi
Mai multe picturi ale Ceciliei aici
miercuri, mai 10, 2006
M-am pleostit de tot de cand am aflat ca de maine va trebui sa-mi asum o multime de responsabilitati si sa rezolv lucruri de care nu am habar si nu-mi plac. Marketing, campanii de promovare, contacte cu oameni importanti...BLEAH...ce am urat intotdeauna. Proba clara constituind singura restanta din anul 3 la Marketing. Si ca un facut de ce fugi de-aia nu scapi. De azi dimineata nu pot sa fac nimic, stau numai imbufnata...zici ca cine stie ce tragedie mi s-a intamplat. Dar adevarul e ca sunt total confuza, tipa care a plecat (foarte capabila, descurcareata, cu experienta) ne-a dat cateva indicatii firave (lui Beihan si mie), ne-a pus in brate un teanc de dosare si un fisier de nu stiu cati GB si descurcati-va. Si unde mai pui ca sefa noastra din Romania nu stie decat sa dea ordine fara indicatii, ordine ce trebuiesc executate promt si daca se poate totul sa fie facut pe gratis. Si uite-ma cu teancul de hartii de descifrat...de unde sa incep...ce?cum? pe cine?...si cu outlookul care tipa mereu cu mesaje din Italia...treburi urgente de rezolvat. Dar sa astepte...acum sunt ocupata cu vaitatul...
Totusi presimt ca lucrurile nu vor ramane asa, ca noi nu vom face fata volumului mare de munca si va trebui sa angajeze pe altcineva cat de curand. Daca nu imi dau demisia:P.
Aseara pe la 19:30 m-a apucat ploaia mare in drum spre statia de tramvai si in loc sa ma adapostesc undeva mi-am vazut cu incapatanare de drum ca si cum trebuia cu orice pret sa prind ultimul tramvai.Trotuarul era doar al meu si devenise scena pentru oamenii lipiti de peretii cladirilor...spectatori care priveau tacuti ca la teatru picaturile mari de ploaie ce se spargeau in asfalt. Umbrela deasupra capului a rezista eroic dar in dreptul statiei cat am inchis-o sa pot urca ploaia a gasit timp sa se razbuna si mi-a navalit in par.
Dar sigur ca asta nu a fost suficient motiv sa ma enervez la fel cum nu au fost nici pantalonii uzi pana peste genunchi...M-am asazat pe scaunel si am inceput si eu sa privesc lumea prin tramvai sa vad daca mai era cineva ca mine...Si nu prea, tramvaiul era aproape gol iar cei cei care erau pareau doar putin stropiti. Nu dupa mult timp ploaia a inceput incet incet sa se linisteasca...Si doar stiam ca ploaia de vara nu dureaza prea mult... As fi putut sa astept un pic sa treaca si apoi sa-mi vad de drum cum faceau si ceilalti oameni. Dar nu, mi-am dorit sa fac ceva ce nu se face, sa nu stau in sirul indian de pe margine orice ar fi, sa fiu altfel decat ceilalti.
Dar sigur ca asta nu a fost suficient motiv sa ma enervez la fel cum nu au fost nici pantalonii uzi pana peste genunchi...M-am asazat pe scaunel si am inceput si eu sa privesc lumea prin tramvai sa vad daca mai era cineva ca mine...Si nu prea, tramvaiul era aproape gol iar cei cei care erau pareau doar putin stropiti. Nu dupa mult timp ploaia a inceput incet incet sa se linisteasca...Si doar stiam ca ploaia de vara nu dureaza prea mult... As fi putut sa astept un pic sa treaca si apoi sa-mi vad de drum cum faceau si ceilalti oameni. Dar nu, mi-am dorit sa fac ceva ce nu se face, sa nu stau in sirul indian de pe margine orice ar fi, sa fiu altfel decat ceilalti.
Frumoasa a fost insa senzatia cand am ajuns in camera mea unde mi-am schimbat hainele ude...Cald, bine, adapost, departe de lume, de ploaie...in cuibusorul meu, pe paturica mea...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)