Siropel, azi te-am cam ignorat. Am vrut sa-ti scriu ceva despre biserica mea draga dar am tot amanat din lipsa de inspiaratie.Pur si simplu nu stiam cum sa incep. Si uite cum mi-a luat-o iar cineva inainte, cum mereu mi se intampla. O data am vrut sa scriu cat de mult imi placa sa merg prin zapada cand ninge frumos si Orson mi-a luat-o inainte, o data am vrut sa scriu despre vara si caldura si aceeasi idee a avut-o si Mariko iar de dimineata voiam sa scriu de biserici si la fel a facut si Irene. Ce ciudat, nu?
Ei bine eu nu cred. Cred in dragoste dar nu cred nici in D-zeu ortodox, nici in alt D-zeu, nici in Biserica. Candva credeam ca undeva acolo sus sta Iisus- prietenul meu si ma vegheaza. Vorbeam mereu cu el, tot ii povesteam asezandu-ma in genunchi in fata icoanei din dormitor si uneori il si visam. Devenisem aproape fanatica.Pe langa faptul ca nu ma desparteam niciodata de o iconita mica care-mi incapea in mana (si o tineam in mana chiar si cand ma duceam la baie) cand mergeam la tara ma puneam sa scriu pe asfalt ca o sa ma fac calugarita cand o sa cresc mare.:)Prin clasa a sasea deja am inceput sa ma indoiesc de eficienta comportamentului meu si am zis s-o las mai moale...si pe nesimtite m-am trasformat din fanatica in agnostica. Undeva am totusi o scrisoare in care imi expuneam dubiile intiale profesoarei de religie...o persoana care ne spunea mereu sa oferim dragoste neconditionat si care-mi era tare draga (si cu toate astea nu i-am mai dus inapoi o carte pe care m-a rugat sa i-o inapoiez si care sta ascunsa undeva in biblioteca mea). Mereu am zis ca o sa o caut si o sa ti-o arat si tie.
Sigur ca lipsa credintei nu ma face sa-i dispretuiesc pe cei care desi nu au dovezi pot crede cu tarie ca ceva acolo sus exista, ca viata noastra pe pamant are un scop, ca avem un suflet nemuritor si nu suntem doar niste fiinte efemere care o data cu moartea vor sfarsi intr-un adanc nesfarsit- nimicul etern.
Daca nu cred in D-zeu e clar ca nici in Biserica nu cred si chiar n-am chef nici macar de Paste sa calc pe acolo. Nu zic nimic, ritualul e frumos, picturile sunt dragut realizate si imi pare bine ca exista si biserici pe lumea asta nu numai sex-shopuri:P...dar nu-mi vine sa ma duc pe acolo cum nu-mi vine sa ma duc nici la muzeu nici la teatru. Vazute din exterior prea putine biserici m-au impresionat dar exista una care o ador si pe care o vad in fiecare dimineata din tramvai si mi-e atat de draga de nu-ti poti imagina: biserica Sfanta Mina . Atat de pura, atat de curatica si delicata, cu florile insirate frumos la intrare si clopotele mititele ghemuite sub arcade. Portile din fata sunt mereu inchise.O data am vrut sa intru si n-am putut, a trebuit sa o iau prin spate unde am gasit vesnicii batrani cersetori.Iata si motivul pentru care portile de lumina ale unei biserici nu pot sta deschise si de ce biserica este mai aspectoasa si mai curata fata de altele...
Tot ce ti-am scris gandeam deja cand am ajuns in dreptul bisericii si asociam imaginea ei cu buchetele de floarea soarelul vazute in bratele unei femei cu 2 statii mai devreme la fel de radioase ca si ea. Niciodata n-am mai vazut floarea soarelui in buchet:). Ce frumoasa planta si asta, sa se roteasca ea mereu dupa soare si sa-si aplece trista capul atunci cand soarele dispare.
