"ce vreau sa ma fac cand voi fi mare"

Tin minte ca o buna bucata de vreme cand eram intrebata ce vreau sa devin cand voi fi mare sustineam sus si tare ca o sa ma fac vanzatoare. Iar acum pur si simplu n-as fi in stare sa-mi duc visul la indeplinire...Ceea ce pare a fi cea mai usoara meserie din lume, pe care aproape oricine cu 8 clase o poate face, pe mine ma inspaimanta. Mi se pare ingrozitor sa tratezi cu oamenii, mai mult sau mai putin mofturosi si suciti, sa lucrezi cu banii si sa ai grija la fiecare leut sau sa nu-ti dispara ceva din gestiune, sa poftesti si tu la tot ce vinzi zi de zi dar sa n-ai salariu suficient de mare sa ti le permiti...
Si totusi, dincolo de toate incovenientele visul ramane si ma face sa suspin ori de cate ori trec pe langa vreo librarie plina de jucarii. Cititul cartilor mi se pare in continuare o mare pierdere de timp dar le ador cand le vad noi noute, necitite, insirate cu grija pe rafturi de magazin ca niste obiecte peretioase. Imi plac copertile lor lucioase sau mate, subtiri sau cartonate, cu sau fara desene, care ma lasea sa intuiesc dintr-o privire ce poveste ascund acolo, in miile de cuvintele presarate cu grija pe paginile dalbe ...
Si daca libraria are si vitrinele pline de jucarii atunci ala trebuie sa fie raiul pe pamant :)>

jucarii inviate

Sambata am fost in Carrefour ca mi se pusese pata sa-mi iau Cordon bleu-ul cu care ma terorizeaza televizorul in fiecare dimineata. O aglomeratie de nedescris in care te sufocai, carucioare care te atacau nervoase din toate partile si iti taiau orice cale de evadare, blocaje de culoar si cozi interminabile la toate casele.De data asta abilitatea mea de a ma strecura nu mi-a mai folosit la nimic pentru ca pur si simplu n-aveam pe unde sa ma bag si asteptatam rabdatoare sa mai avansez un pas. Doar la raionul de jucarii, unde m-am oprit ca de obicei cu gura cascata, ca un copil ce sunt, se putea respira. Numai o privire a fost de ajuns pentru a reinvia amintiri ingropate de mult: patratele, dreptunghiurile din lemn si acoperisul rosu pe care nu mai stiu la ce le foloseam (in nici un caz la construit casute) , puzzle-urile cubice cu animale...(parca si acum vad coada cocosului sau capul porcusorului), tablita alba cu gaurele in care infigeam pioneze colorate din plastic...Le uitasem cu desavarsire... parca in alta viata au fost ale mele...

Si ma vaitam ca n-am avut jucarii amintindu-mi jocul de fotbal al lui Razvan, castelul cu soldatei al vecinului de la patru, papusica pistruiata cu par roz care mirosea a guma sau lego-urile lui Serban si Razvan...In fapt am avut destule doar ca le-am uitat...Imi aduceam aminte doar iepurele alb de la mosu`, catelul bej cu urechile lasate, cisterna galbena si masina de politie a lu` frate-miu, cei cativa soldatei si bizoni pe care nu mai stiu cine ni i-a dat, mama ratusca si ai ei pui, pisica galbenea cu mingea de plastic, cateii siamezi care balanganeau din cap si...si atat. Simt totusi ca mai erau si altele...vreun soricel cu cheita?!...nu, si totusi ceva cu cheita am avut sigur....Aaaaaa si scufita rosie de plastic, era culmea sa nu o am ca doar toti copii o aveau pe vremea aia.

Toate jucariile astea au disparut. Ce s-a intamplat cu ele, de ce le-am parasit nu mai stiu...Poate din cauza desenele animate de pe italiani, a lui Lacatus si a lui Brad Pitt :)

...Si uit de ce regret eu ca n-am locuit intr-o casa cu mansarda si scara intunecata care sa ma duca acolo sus, la cufarul plin de jucarii, pe care in astfel de conditii cu siguranta le-as fi pastrat.

Roth Aniko

link

vise emotionante :))

Sa ma reintorc la visele mele inconstiente si palpitante.

In primul sa facea ca trebuia sa desenez lipsa de credinta si imi storceam mintea cum as putea sa pun pe hartie o idee atat de abstracta. Singurul lucru care-mi venea in minte in vis era sa pun in partea din dreapta a foii o fata care rupea pagini din Biblie iar in stanga un ritual barbar al unui trib antic pentru a fi in antiteza cu lipsa de credinta...Reusisem sa-i schitez fetei cateva trasaturi de desen manga si imi tot faceam probleme ca nu o sa pot sa desenez niciodata cartea rupta si filele mototolite in mainile fetei si pentru a amana momentul desenam numai si numai case ...

In al doilea vis eram in plin razboi si ma atacau irakieni. Se facea ca eram undeva la tara si iesind in curte am vazut pe cer ca avioanele romanesti ripostau la atacurile avioanelor irakiene care se razbunau pe noi ca am fost de partea americanilor. Eram foarte panicata si nu stiam unde sa ma ascund mai ales ca un glonte trecuse pe langa mine si chiar ma zgariase un pic la mana si imi era tare frica ca puteam muri in orice clipa...La un moment parca ma urcasem pe o bicicleta si trebuia sa-l gasesc pe frate-miu undeva pe linia ferata si sa-l avertizez de ce se intampla sa se puna la adapost....Apoi nu mai stiu cum ajunsesem intr-o cladire si stiam ca deja eram invadati de forte terestre coborate din avioane, forte care ii cautau pe toti generalii nostri sa-i omoare...generali care se ascundeau chiar in cladirea aia...Pe unul il impuscasera cu mitralierele printr-o usa in spatele careia se ascunsese si urma sa intre intr-o alta camera si sa mai impuste unu...Si chiar atunci am vazut ca vine Tariceau alergand disperat cu o foie de destiture din functie a generalului urmarit pentru a-i salva astfel viata... Dar saracu` Tariceanu nici n-a apucat bine sa le spuna irakienilor despre ce e vorba ca a fost pe loc ciuruit de zeci de gloante ...si aici m-am trezit...Wow, cred ca mi-e dor de niste shootere.

Liva Rutmane

link

Linda Bergkvist

Genul asta de desen mi-a placut mereu dar parca mi-a fost mereu teama sa recunosc ca pot avea gusturi atat de proaste si conceptii gresite cu privire la ce inseamna adevarata arta . Cu greu am reusit sa-mi aleg de pe site cele trei desene postate mai sus. In primul mi-a placut tare mult pisica, pe al doilea mi-a picat prima data ochii iar pe al treilea l-am studiat cel mai atent si m-am intrebat uimita cum este posibil ca o fiinta umana imperfecta sa creeze ceva atat de perfect?:P.
Pe site am gasit pentru prima data si reguri clare de copyright care desigur m-au dus cu gandul la desenul lui James Jean pe care l-am prelucrat si mi l-am pus pe blog, se pare, pentru a mi-l promova. Drept urmare domunul James Jean ar putea sa ma dea in judecata ;). ...Din fericire pana acum n-am primit nici o plangere.

Neintelegerea

Dupa doua piese vazute la Teatrul National (Dansand pentru zeul pagan si Regina Mama) care au cam lasat de dorit, drept pentru care nici n-am pomenit de ele, ma gandeam ca si "Neintelegerea" va fi in acelasi ton. Dar nu, Marius a facut o alegere buna si piesa mi-a mers direct la inima...si mai mult decat atat, m-a convins ca trebuie neaparat sa citesc cateva carti de Albert Camus.

O piesa care vorbeste prin vocea unor actori desavarsiti despre uitarea de sine si de ceilalti, uitarea sentimentelor si a legaturilor de sange, despre momentele in care cuvintele nu se leaga si cadem prada neintelegerilor, despre nevoia de odihna eterna pentru a sterge frustrari si intrebari existentiale care ne macina, despre dorinta nebuna de evadare dintr-o lumea gri si apasatoare si cautarea ridicola a linistii departe, pe malul marii, acolo unde "oamenii sunt frumosi pe dinafara dar goi pe dinauntru", despre egoismul care ne orbeste si ne indeparteaza de cei de langa noi, despre moartea care nu face nici un fel de diferente intre oameni si despre absurdul trairilor noastre care ne face uneori sa ducem lucrurile la extrem.

Chiar asa sa fie ? Sa cautam noi oare fericirea si linistea undeva departe fara sa stim ca ele sunt de fapt aici, langa noi?!~...Trebuie doar sa deschidem ochii sufletului.

Frieke Janssens

te koop - for sale

link

Talmes - balmes

Ningea mai devreme cu fulgi mari si in ciuda frigului de la baie nu voiam sa ma mai dezlipesc de pervazul rece al geamului termopan si sa ma intorc iar in fata monitorului meu negru cu doi delfini albastrii intr-un colt...un tatuaj pentru copii care mi-a picat la o punga de snecuri luat de la economat intr-o zi de vara.

De multisor nu ti-am mai scris, stiu, dar ce sa fac daca jocurile ma incatuseaza si nu ma mai lasa sa fac altceva cat e ziulica de lunga...niste jocuri-puzzle pentru copii cu tot felul de bilute colorate pe care am inceput sa le vad si cu ochii inchisi. Dar azi m-am hotarat, nu se mai poate asa si capsorul meu trebuie sa inventeze ceva de scris si sa se lupte din rasputeri cu tentatia de a mai downloada un mic demo, unul mic-micut...atat____, nu ________ atat sau hai, bine, _______________________atat;))

Aseara ploua si era frig. Adapostita sub umbrela neagra ma intorceam cu pasi inceti acasa pe o strada uda si pustie palid luminata de felinare agatate sus pe stalpi. Nimeni, doar eu, intunericul si ploaia ...M-am oprit cateva clipe sa o ascult si... ce frumos mai canta in tacere deplina. Mai devreme eram intr-o cafenea, sau mai precis in Cafe Tabiet, si savuram un Bunny Snow intr-o atmosfera anii`30 , cum spunea Marius, pe o muzica dulce, cu lumanarele aprinse si perdele din voal crem la ferestrele inundate de ploaia-suvoaie. Vorbeam de neconventionalitate si de furat o lingurita mica just for fun sau de facut ceva, orice, fara a mai tine cont de fel de fel de reguli asa cum fac eu. Si nu o fac ca asa trebuie, ca cineva imi impune, ca-mi este frica, ci pentru ca mi s-ar parea mai complicat sa fac ceva neconventional decat sa nu fac...din comoditate deci...Daca pot sa ma simt bine asa de ce am nevoie de schimbare, de progres, de nou? Lucrurile vor fi mereu cum vreau eu sa le vad indiferent de situatii, de locuri, de oameni, de intamplari si ar trebui ca in orice lucru comun, vechi, prafuit sa vad ceva nou, deosebit, stralucitor. Cred ca asta este adevarata provocare si nu noul in sine.

La inceputul saptamanii, in prima noapte in care am avut caldura in camera, am visat ca eram la mare. Stateam pe burta si ma bronzam la un soare scos din cuptor pe un nisip fierbinte si in fata sa intindea marea nesfarsita. Stiam ca era noiembrie si chiar ma miram cum de putem intr-o luna de iarna sa facem plaja ca vara ...Plaja era plina dar in apa nu era nimeni pentru ca doar era iarna si apa era rece-rece...Cand s-a lasat seara s-au aprins si luminile si intr-un colt de plaja s-a amenajat un teatru ...piesa urma sa inceapa...

Iar a inceput ninsoarea, ce bine, abia astept sa vina iarna in toata regula...Azi am vazut ca iar sunt pe Bunny love grazie Computergames, forse...

...tutto bene, io vado a mangiare e poi a giocare. Ciao!

Charles Milles

just...WOW!

clic

zig-zag si intuitie

Observ ca doua lucruri ma caracterizeaza: intuitia si efectul zig-zag, cum numesc eu abilitatea de a ma strecura prin multime si de a fenta obstacolele intalnite in cale.

Imi amintesc de seara in care ma intorceam cu Beihan la hotelul din Roma intr-un autobuz strain, pe un traseu necunoscut, fara sa stim unde sa ne oprim, tot asteptand sa vedem sigla luminoasa"Orto di Roma" la un colt de strada sau vreo placuta care sa ne indice ca ne aflam pe Grotta Perfetta. Eu nu ma agitam deloc, in schimb Beihan incepuse sa-si faca problema ca mersesem cam multisor si nici urma de hotelul nostru si parca nu indraznea sa-l intrebe pe sofer cat mai avem de mers...Stateam linistita pe scaun si se pare ca la un moment dat inspiratia m-a ridicat brusc si m-a facut sa-l intreb eu unde trebuia sa coboram, exact inainte de intersectia unde statia nostra finala ne astepta (undeva pe o strada perpendiculara).

Si in Bucuresti deseori mi s-a intamplat sa cobor unde trebuie chiar daca niciodata n-am mai trecut pe acolo si nu am mai mers cu respectivul autobuz.Intrebatul nu e la moda la mine si de cele mai multe ori prefer sa ma bazez pe propria inspiratie.

Aseara erau doar 3 grade si asteptam inghetata in statie la Sfanta vineri sa-mi vina 14-le care intarzia sa apara. Au trecut multe tramvaie si la dus si la intors numai al meu nu era nicaieri asa ca am hotarat sa traversez si sa ma postez pe sensul opus, macar atunci cand o trece sa fiu sigura ca-mi ocup un loc`sor comod la caldurica si desigur cum m-am postat in statie a si aparut tramvaiul meu gol-golut la dus (am putut astfel sa probez cateva scaune sa vad unde ma simt mai bine :P) si plin-plinut la intors. Intuitia, ce sa-i faci!

Efectul zig-zag se datoreaza poate faptului ca sunt mica si incap dar cred ca am si abilitatea de a ocoli aglomeratia pe margine de trotuare, printre masini, prin culoare si spatii libere "fotografiate" de la distanta .

In concluzie am simtul orientarii in spatiu (destul de putin caracteristic fetelor)...si totusi de mana cu altcineva l-am pierdut in Cismigiu pe inserat...:P

David Bowers

Fall from Grace

Fragile Ego's

see more prints here

12 ani

Uimitor cat de multi ani au trecut de cand am intalnit-o pe Talida in camera aceea gri de spital, camera durerii si a sperantei. Astazi, drumul meu tot pe acolo trece, prin fata Foisorului de Foc si deseori ma opresc in statie si privesc geamul camerei unde am stat cu 12 ani in urma. Eram doua copile iar eu o priveam fascinata ca stia asa bine italiana si-mi spunea de pe patul de spital o povestire cu "un ladro", ca era atat de sigura ca pe maimutica din D`Artagnan o chema Beppe si nu Pepe, cum credeam eu, si ca era atat de tare si nu se smiorcaia ca mine...Ulterior aveam sa descopar din scrisorile ei ... si tare multe au mai fost ...ca ascundea multe -multe comori dincolo de zambetul ei linistit si sigur.

Si ce frumos scrise mai erau randurile acelea pe care le asteptam nerabdatoare in fiecare saptamana si cat ma mai chinuiam sa fiu la inaltime si sa nu mai fac atatea greseli de ortografie in raspunsurile pe care i le dadeam...Poate ca si ea a facut parte din eroii dragi ai copilariei mele numai ca era mult mai reala decat ei.

O data cu liceul si scrisorile s-au imputinat iar la inceputul facultatii ne-am scris si ultimele scrisori iar de atunci s-a asternut intre noi un val al tacerii care se rezuma doar la presupuneri si amanari. Uneori ma gandeam ca am pierdut-o definitiv odata cu anii ce s-au scurs, ani in care n-am mai stiut nimic de ea... poate pentru ca n-am indraznit sa cred ca o voi mai gasi la vechea adresa din Tg-Jiu. Mi-a fost mai comod sa o caut pe internet cu 5 luni in urma si sa primesc la inceput de saptamana un add pe mess chiar de la ea.

Triasca messul acum! Chiar daca nu are farmecul scrisului de mana pe o bucata de hartie in patratele sau liniute ne aduce mult mai aproape in ciuda distantei care ne desparte (sper - nu pentru multa vreme). Hmmm, vremurile s-au schimbat de atunci si poate ca nici noi nu mai suntem la fel dar amintirile frumoase si trairile de odinioara nimeni nu ni le poate sterge...si ne vor apropia mereu, cum s-a intamplat si acum.

frunze

Mi-as fi dorit ca pentru cateva saptamani maturatorii sa nu mai iasa in strada si sa nu mai incarce in fiecare diminata saci plin de frunze aurii...Sa le lase acolo sa inunde strazile, sa acopere asfaltul si pasii mei sa topaie voiosi si sa se piarda in fosnetul lor linistit. Cum ar arata oare Bucurestil?! Ca un oras de basm, melancolic si colorat in zilele calde de toamna si o mica Ventie atunci cand ploaia va cadea, gratie canalelor infundate - desigur:).

Dimitri Daniloff

link

iluminare

Seara i-am dedicat-o Iluminatului. Se pare ca filosofia lui Budha se asemana destul de mult cu cea a jainistilor si oscila intre agnosticism si ateism. Diferenta consta in faptul ca Budha nu credea in existenta unui suflet separat de trup ci considera ca sufletul era doar o falsa idee creata de simturi si gandire. Cu toate acestea el vorbeste de reincarnare ca o posibilitate a indreptarii greselilor din viata anterioara si atingerii fericirii prin eliminarea oricarei dorinte egoiste (nirvana). In principiu ideile promovate se regasesc si in predicile lui Iisus: sa raspunzi raului cu bine, sa nu ranesti nici o fiinta vie, sa nu minti, a fii cast, sa nu iei nimic din ce nu ti se da...etc

Mdea, ce mare lucru, cu exceptia reincarnarii si eu gandeam la fel si il felicit ca a ajuns la aceeasi concluzie ca si mine - nasterea este izvorul nefericirii - :p Modesta de mine se crede iluminata fara a ajunge insa la iluminare...Deh, drumu-i lung pana la Nirvana si eu sunt o fiinta umana egoista si plina de mici dorinte nevinovate.

Joe Sorren

link

despre credinta jainista

Nu m-as fi asteptat ca in India, cu patru secole inainte de Hristos, sa fi luat nastere o credinta atee destul de raspandita, credinta care mai exista si azi in anumite comunitati indiene.

Jainistii spuneau ca nu e necesar sa presupunem un creator sau o cauza prima intrucat un creator necreat sau o cauza fara cauza este la fel de neinteles ca o lume necreata sau fara cauza. Considerau logic sa creada ca universul a existat din totdeauna si ca nenumaratele schimbari ce intervin se datoreaza fortelor inerente ale naturii insesi si nu interventiei unei zeitati.

In ciuda aceastei credinte ei nu erau materialisti ci vedeau suflete in toate lucrurile (pietre, metale, lemn..etc) si credeau in reincarnare.

Toti jainistii trebuie sa faca 5 legaminte:

*sa nu raneasca nici o fiinta vie

*sa nu minta

*sa nu primeasca nimic din ce li se ofera

*sa pratice castitatea

*sa renunte la toate placerile oferite de lumea exterioara

Astfel, un adevarat jainist nu putea lucra pamantul intrucat risca sa omoare insecte si viermi, refuza sa manance miere, filtra apa de frica sa nu omoare micile animale care traiau in ea, isi punea un val pe buze de teama ca ar putea respira organismele vii care traiesc in aer, punea pavaza la opit ca nu cumva insectele sa intre in contact cu flacara, mergea maturand pamantul in fata lui pentru ca nu cumva sa calce vreo fiinta vie, niciodata nu sacrifica animale si crea adaposturi pentru animalele bolnave sau ranite.

In schimb era liber sa se sinucida, mai ales lasandu-se sa moara de foame - ca o adevarata victorie a sufletului asupra vointei oarbe de a trai.

Сергей Касьянов :D

link

Aroma, culoare si savoare

Sambata seara rataceam amandoi pe aleile Cismigiului pustiit de pasi si glasuri dar acoperit de stoluri negre de cocori in cautarea unui loc pentru innoptat...Dar nici urma de ramurele goale, toate locurile de cazare se dadusera pe principiul "primul venit primul servit", si acum cei ramasi pe afara se roteau in gol iar noi priveam fascinati dansul lor.

Primavara ma incanta floricelele albe si gingase dar parca toamna imi plac si mai mult culorile calde ale copacilor ireal de frumos imbracati, insirati pe alei ninse de frunze ruginii, mangaiati de razele blande ale unui soare adormit. O frumusete miraculoasa care in poze sau filme nu poate fi redata oricat de performanta ar fi camera si oricat de priceput ar fi artistul.A vedea cu ochii tai si a ramane mut de admiratie... la asta se rezuma totul
Sigur, unele poze vor fi in felul lor miraculoase dar vor surprinde mereu o natura statica, fara viata, care doar te va face sa-ti doresti sa fii acolo, sa patrunzi realitatea de vis care ti se infatiseaza, sa o respiri cu toata fiinta ta...si totusi sa nu o poti face. Si chiar asta mi s-a intamplat ieri la expozitia de fotografie turistica din cadrul ITF.

...Si toamana nu ma incanta doar prin culoare ci si prin gust: gustul merelor mari si rosii si al celor galbene pistruiate, gustul dulce al strugurilor cu boaba galbuie-gogonata si al perelor zemoase.

Da, toamna asta e de o harnicie fara pereche : impeteste in fiecare sfarsit an cu manutele ei pricepute plapumioare nesfarsite, presara pulbere magica si da savoare fructelor, invaluie totul in perdeaua de aroma si culoare si te lasa sa dormi fermecat.