Stephanie Pui-Mun Law

Am oftat neincetat privind desenele Stephaniei.

fugi- fugi alearga-alearga ...canta si danseaza

Ca am fost la concertul lui George Michael si ca m-am inscris la cursuri de dans nu ti-am spus.

Am fost foarte stresata in ziua concertului , imi era frica ca nu voi reusi sa ajung pana in ora 6 pe stadion si ca, ajungand in intarziere, nu voi mai fi fost lasata sa intru. In marea mea teama mi-am luat inca o jumatate de ora de la serviciu si pe la 5 am luat-o la goana spre metrou si am zis sa cobor la nicolae grigorescu - ca asa tineam eu minte ca se ajunge la stadionul national- si m-am trezit intr-un loc totalmente necunoscut. Si alearga si intreaba pana cand un nene care motaia la semafor m-a lamurit ca faceam mai bine daca coboram la Titan si ca singura solutie era sa iau 102 trei statii si apoi 335 si apoi stanga la diham. Se facuse sase fara zece cand abia coborasem din 335 si fugi- fugi, alearga-alearga pana in fata stadionului unde jandarmii se cam aparau de muste.


La poarta 10 era aglomeratie...si abia atunci mi-am dat seama ca UHHHH! reusisem. Faza tare era ca ma sunase farate-miu sa-mi spuna ca el era blocat pe E 85 unde avusese loc un accident si mai devreme de 8 nu avea cum sa ajunga. Mi-a venit insa inima la loc cand un jandarm (care de alfel nu m-a controlat si nici biletul nu mi l-a rupt) mi-a spus ca se putea intra oricand... Bine frate, eu imi dau sufletul aici sa ajung la 6 si tu-mi spui ca se poate intra oricand! Ca sa nu mai spun ca mi-am lasat umbrela acasa informata fiind ca nu aveam voie cu umbrele si de fapt toti cei care le-au avut au putut intra cu ele...

Apoi - dupa ce mi-am sters frumos scaunul si m-am asezat a inceput ploaia...Din fericire am avut o sacosica la mine si mi-am pus-o in cap dar n-a fost suficient si a trebuit sa ma apuc sa caut sacose prin tufisuri :D si am gasit vreo doua care pareau curatele: una mi-am pus-o pe spate ca pelerina si alta pe fund :D. Paream doar scufita alba, nimic altceva.

Prea multe detalii n-am sa-ti dau despre concertul propriu-zis doar ca ploaia a trecut repede si la 9 a inceput showul cu terenul pe jumatate gol si spectatori sgribuliti presarati prin tribune.

Scena mi-a placut la nebunie la fel si prestatia lui George Michael - arata, dansa si canta impecabil. Chiar si piesele care nu-mi placeau cand le ascultam acasa acolo pareau superbe. Pacat insa ca publicul nu prea stia versurile si nu canta cu el - oarecum ciudat pentru niste hituri ca ale lui. Abia la ultimele 2 piese Careless Whisper si Freedom s-a creat o "atmosfera Depeche Mode" toti erau cu mainile pe sus si cantau mai mult sau mai putin bine. De fapt ce pretentii am de la altii :P cand chiar eu nu stiam o fraza intreaga din cantecele alea dar macar m-am revansat batand din palme si bataind tot timpul.

Dar lasand criticile la o parte a fost SUPERB si mai vreau concerte...poate Pink si Julio Iglesias. Rolling Stones nu, pentru ca spre rusinea mea habar n-am cine sunt si ce canta.

In alta ordine de idei, ieri am inceput dansurile. Ionut m-a insotit si am invatart primi pasi de rumba si vals vienez de la o dansatoare profesionista care arata traznet si danseaza pe masura. Ieri am fost dezastru, azi insa parca a mers mai bine dar nu si din punct de vedere al febrei musculare capatata la maini, spate picioare si talpi (capul se pare ca a fost scutit :)).

Lisa Albinger

link

Marsul scaunelor rotitoare

Inchide ochii si viseaza ca lucrezi intr-un birou lung de tot, cu peretii albi, cu dulapuri argintii , invadate de bibliorafturi rosii, in ton cu birourile asazate ca paletele moderne ale unei mori de vant olandeze. Pe jos o nesfarsita mocheta bleu-maren modelata ca o tabla de sah in nuante mai inchise si mai deschise. Si peste tot colegi care au obiceiul sa se plimbe tantos de-a indaratelea de la un birou la altul in scaunele lor mobile impinse cu picioarele si sa se opreasca ici-colo in drumul pentru a se roti ca un titirez .

Ei bine in locul asta de vis m-am trezit eu - care intotdeauna mi-am dorit sa am spatiu de plimbat cu scaunul si de invartit. Daca nu s-ar fi inventat scarile poate am fi ajuns cu totii in scaunele noastre jos la chiosc, in statie sau poate chiar acasa :) atat de mult le iubim. Aaaa, mi-a venit o idee...Ce-ar fi daca noi, cei condamnati sa stam toata ziua in fata calculatorului pe partenerele noastre de sezut, am organiza un mars in cinstea lor. Imagineaza-ti circulatie oprita si trafic intens pe rute secundarea nu din cauza grevei taximetristilor ci a "Marsului inaltator al scaunelor rotitoare"!

Richard Johnson

link

all night long

Duminica la 6 dimineata am tras jaluzelele si draperiile sa nu mai intre lumina, am improvizat noaptea si m-am ghemuit in pat desi nu-mi fusese deloc somn in cele 24 de ore trecute. Era liniste deplina si cu toate astea timpanele inca imi zvacneau iar piciorul drept batea ritmic sub cearsaf. Stand cu ochii inchisi in patul meu, nu stiam daca inca ma aflam in club, in fata shaormariei privind autobuzele care-si faceau aparitia odata cu zorii...sau poate singura pe aleile cufundate in somnul dulce al diminetii.

Niciodata nu mi-a placut atat de mult intr-un club si adevarul e ca Terminus e un club de nota 10, facand abstractie de preturile extra piperate, iar alaturi de Mihaela, Ema, Silviu si prietenii lor m-am simtit in largul meu si am dansat toata noaptea - daca iti vine sa crezi :D. Cred ca ar trebui sa ma duc mai des prin cluburi si sa dansez ca acum sunt in forma, bine dispusa si toate cele. Azi, de exemplu, m-am imbracat la blugi trei sferturi si camasa fara maneci (rar se intampla) si desi am muncit toata ziua nu simt sa fi despus vreun efort. Da, maine trebuie neaparat sa ma inscriu la cursurile alea de dans de care tot pomenesc ca nu se mai poate. M-a luat un necunoscut la dansat lambada si nu m-am priceput deloc, mi-a fost imposibil sa ma misc in acelasi ritm cu el cum mi se intampla intotdeauna cand dansez cu cineva :).

Jody Hewgill

link

capsunele

Stateam aplecata deasupra chiuvetei, le rupeam coditele, si lasam jetul de apa sa curga peste ele si peste degetele mele iar mai apoi le asezam una cate una in caserola de plastic cu gaurele. Dar de multe si de mari ce erau n-au incaput toate si am umplut si galetusa pe care mai apoi urcandu-ma in pat am golito pe nerasuflate. Inghiteam una dupa alta, fara pic de mila, capsuni mutante cu solduri duble si triple, plate si late, negicioase sau trandafirii...spre bucuria papilelor mele gustative in extaz.

BallOOn

see more

atemporal

Sa te intorci acasa dupa ploaie, sa pasesti cu papuceii in bretelute pe asfaltul innorat de balti tremurande, sa simti racoarea si mirosul proaspat al teilor infloriti...si sa nu-ti vina sa crezi ca a trecut un an de cand vedeai si simteai acelasi lucru...Liniste si relaxare...

Sa privesti pe fereastra dimineata si sa vezi iarasi trandafirii salbatici agatati de cimentul garajelor si ciresele rosii zbatandu-se sa iasa la lumina din umbra frunzelor-argat imbracate in haine de camuflaj si sa te intrebi - cand oare a trecut timpul?

Sa visezi la miere de salcam si sa crezi ca mai e mult pana va infori, iar la trei minute de condus sa vezi un salcam inforit si apoi altul si altul...si sa te opresti sa-i mirosi si sa le rapesti cateva crengute parfumate si presarate cu buchetele de flori alb-lila si tepi salbatici...

Sa alergi la vale spre padure pe iarba verde, in triluri de pasarele si zumzet de albine, departe de orasul agitat si zgomotos, intr-un colt de natura uitat de lume...Sa revezi casa parasita in pustie a batranei in curtea careia, cu ani in urma, mancai lapte cu mamaliga, asezata la o masa rotunda si joasa...Pare sa nu se fi schimbat nimic de atunci, acelasi trunchi -poteca peste paraul de o palma, aceeasi poienita plina de papadii si flori de camp, aceleasi dealuri fericite in singuratate lor... si totusi au trecut atatia ani...

Emily Keyishian

link

Nu incurajati cersetoria!

Dupa 6 ani petrecuti in Bucuresti, 6 ani in care am iubit calatoriile in autobuze,tramvaie si trolee aglomerate si infierbantate , am fost nevoita sa-mi fac abonament pe metrou. Incredibil dar adevarat!

Cu un an in urma nu ma simteam in stare sa circul de una singura prin labirintul de tunele intunecate al Bucurestiului. Dar cum nevoia te invata, cu ocazia primului interviu pe care l-am avut in zona Metro-Berceni, a trebuit sa-mi inving teama lipsei de orientare intr-un spatiu ostil, aproape fioros...

Chiar daca primul pas, si cel mai important, a fost facut si am avut revelatia unor indicatii subterane usor de urmat, am continuat pana azi sa ma feresc de noapte in timpul zilei, de lilieci insetati de sange ascunsi in strafunduri, de candelabre care tremura si se sting, de zgomote infernale care vin din adancuri si de oameni pierduti, privind in gol...

Din pacate, ca sa ajung la timp la serviciu, in diminetile aglomerate cu eternele blocaje din trafic, trebuie sa ma sacrific si sa infrunt pericolele...

Nu pot sa neg avantajele unor veri subterane racoroase, ale unor calatorii scurte lipsite de minute incarcate de nerabdare petrecute la semafor...si totusi nimic din toate astea nu poate compensa lumina, miscarea, viata de la suprafata. Motiv pentru care la intoarcere prefer tot autobuzele si troleele mele iubite.

Tot ce am scris nu are decat un singur scop :"Va rugam, nu incurajati cersetoria la metrou!" - asta am auzit astazi de dimineata si mi-am dat seama - desi cam tarziu - ca de fapt oamenii buni si generosi sunt problema societatii si nu cersetorii care, cu siguranta, s-ar lasa de meserie daca ar sti ca nu primesc nimic. Si totusi poate nu asta e solutia, cersetorii de azi ar putea deveni borfasii de maine.

adio...

ewhite.com

in singuratate

Iarasi simt o acuta senzatie ca locul meu nu este aici dar nici in alta parte. Incerc sa par normala, sa socializez dar nu ma simt in largul meu nici singura nici cu cineva in preajma. As zice ca toti oamenii pe care ii cunosc de mult sau pe care i-am cunoscut in ultimele luni sunt draguti, mult prea draguti pentru mine...Si nu numai prin atitudine dar si prin aspect fizic, vestimentatie, bun gust...Ma simt ca o ratusca neagra care inoata-inoata- inoata si totusi nu reuseste sa le prinda din urma pe celelalte surate motate. Asa ca asta seara am sa ma adapostesc sub o frunza sa ma odihnesc pentru ca mine sa reincep urmarirea zadarnica.

Jonathan Weiner

link

lumea maslinelor

Maslinele alea mici, negre si sarate pe care mama le manca cu pofta in zilele de post imi erau tare antipatice. Parca toate se strambau la mine cand se agatau de degetele ei. Si de fiecare data ma intrebam de ce oare nu cumpara niciodata masline verzi...Mancasem o data si ramasesem ferm convinsa ca au un gust exceptional.

Odata ce am ajuns pe banii mi-am facut si pofta asta, printre multe altele, de a-mi lua maslinele verzi mult visate. Am gustat cateva cu entuziasm dar apoi le-am depus in figider dezamagita, uitand de ele - erau la fel de acre ca si cele negre- iar intr-o zi le-am gasit zbarcite si le-am aruncat. Astfel s-a spulberat mitul maslinelor verzi de care imi legasem atatea sperante.

Dar uite ca dintr-o data, pe nesperate, m-am indragostit de maslinele negre extra light, mari si carnoase care rad cu pofta de fiecare data cand trec prin fata figiderelor din super market. Unele imi fac tacute cu mana, altele clipesc insistent sau striga si se hlizesc...stiu prea bine ca nu le pot rezista...

As putea concluziona ca nu trebuie niciodata sa-mi pierd speranta, mereu exista ceva de descoperit chiar si acolo unde ma astept mai putin, trebuie doar sa incerc.:)

Misha Gordin

link

cand visurile se implinesc

Ieri un alt vis mi s-a implinit si nu-mi mai incap in piele de fericire. Pe biroul meu se relaxeaza acum o multifunctionala hp, mititica si frumusica. Mi-am instalat-o singurica desi nu ma credeam in stare asa cum nu credeam niciodata ca voi sti sa instalez windowsul si toate cele...Pe hartie foto pozele ies excelent, scannul e bun iar xeroxul decent.

Sa ma fi vazut ieri prin Carrefour ce i-am mai dat tarcoale pana sa ma hotarasc sa o iau si cat m-am chinuit cu ditamai cutia in brate pana la taxi. M-a costat sucumpicel calatoria dar a meritat ca avea aer conditonat iar taximetristul era simpatic. De fapt mie cam toti taximetristii mi se par de treaba si nu uit niciodata sa intru in vorba cu ei. De data asta conversatia s-a concentrat pe obisnuinta mea de a ma urca in fata si nu in spate cum spun bunele maniere. Ciudat e ca nenea taximetristul mi-a spus ca probabil sunt soferita sau sunt in zodia gemeni - clar vazator, ce mai@-.

Paul Biddle

link

jurnal de bord

Am avut o zi plina, o zi inceputa bine cu trezit la zece jumate cum de mult nu se mai intamplase.Dupamiaza am fost la intrunirea Computer Games de la Cerf si am stat timp de 4 ore in "silenzio stampa" cum se intampla de obicei dar cu toate astea m-am simtit bine printre forumisti. Apoi am fugit la opera unde aveam spectacol, un amestec de simfonie-dans -poezie. Din pacate am ajuns tarziu si doar la sfarsitul reprezentatiei m-am intalnit cu Alina alaturi de care am plecat la plimbare spre Universitate...o plimbare intr-o seara de vara. Pe drum ne-am oprit la Mc la o inghetata si mai apoi la Spring la o salata. Mai-mai ca imi crapau nasturii de la camasa de cat am putut sa mananc si ma apucase un somn de-mi venea sa dorm pe mese acolo. Dar cum am ajuns acasa mi-a trecut si iata-ma scriind aici.

La job au aparut cateva surprize...Se pare ca din cauza timiditatii mele am fost propusa alaturi de alti 6 colegi pentru alte departamente care sa nu necesite prea mult vorbit la telefon. Cum era si normal pentru a face helpdesk trebuie sa ai anumite inclinatii: incredere in tine, deschidere, abilitati de comunicare, pe care eu nu le am. Abia luni voi afla unde voi fi repartizata si ce va trebui sa invat in continuare. Pe de o parte imi pare bine ca am scapt de casca dar pe de alta imi e parca greu sa ma despart de noii mei colegi (mai ales de Alina si Maria) plus AnaMaria, o prietena din facultate pe care am regasit-o aici. Ca sa nu mai spun ca sefa de departament pe care o aveam era o draguta. Si apoi...speram sa-mi depasesc problemele de comunicare obligata oarecum sa le infrunt.