Adri Berger

link

cum ar fi?

Am aflat ca inuitii (locuitori ai Siberiei de Est) au un limbaj foarte original: aceleasi cuvinte se pronunta diferit daca cel ce le rosteste e barbat sau femeie. Sa inteleg ca baietii cand sunt mici tre sa stea mai mult pe langa tati iar fetele pe langa mame ca sa deprinda pronuntia potrivita sexului. :)

Puntea amintirilor

Asta e perioada "Dexter" la mine, aproape ca nu ma mai gandesc la altceva iar aseara chiar fierbeam de nervi din cauza unui personaj care ma irita la culme. Ca sa vezi cat de mult m-a prins chiar si visele mele, in general linistite, au inceput sa se agite. De pre vremea lui Lady Oscar nu mai intrasem in pielea personajelor.

Asa lipsita de memorie pe termen lung mi-am pus desigur intrebarea daca oamenii de varsta mea isi pot aduce aminte cu claritate de momentele copilariei sau daca au cateodata flashuri si vad imagini din copilaria uitata asa cum i se intampla si lui Dexter in film. Mie claritatea imi lipseste dar chiar inainte sa incep sa scriu l-am vazut cu ochii mintii pe tataia  cum arunca peste acoperisul casei un dinte de lapte, pe care mi-l scosese cu ata, in timp ce eu imi uscam raurile de lacrimi de pe obraji. Asta a fost o revelatie dar am si o alta amintire constanta de cand o femeie din sat, Mandica, mi-a facut gauri in urechi pe cand aveam nu mai mult de 3-4 anisori. Ce ma fascineaza cel mai mult din amintiri si vise este ca ma vad si pe mine acolo desi in realitate nu as fi putut sa am o asemenea imagine. Aproape as zice ca nu era vorba de mine ci de un bot de om la care tin si pe care l-as mangaia neincetat daca ar aparea aici langa mine.

Dar cel mai greu ma descurc cu amintirile olfactive care dispar atat de repede si pe care nu reusesc sa le asociez cu nimic desi stiu sigur ca undeva...departe... in timp, ele au avut un corespondent. Cele gustative nu sunt greu de recunoscut dar aproape ma enerveaza ca nu se mai gasesc pe piata, nici ciocolatele din alea patratoase si mici, nici inghetata de cacao in pachet de margarina, nici Pepsi la sticla, nici Tropicana si nici ciocolotica din aia Kiss cu crema de capsuni. Ma bucur in schimb ca Danettul are acelasi gust cu sarlota de pe vremuri care imi placea atat de mult. Mmmmm

O data iti povesteam aici ca in copilaria mea nu prea am avut jucarii dar nu-i adevarat, doar memoria imi joaca feste. In fiecare zi mai descopar o jucarie care a fost si a mea dar de care uitasem. Imi pare rau ca am imbatranit, as vrea sa ma opresc aici si sa o iau de la capat in acelasi spirit, la fel de nestiutoare si fericita.

My Valentine

Pentru ca e Valentine’s Day si pentru ca ma iubesc mai mult decat ar putea altcineva sa o faca mi-am facut cadou primele ustensile de pictura: paleta, pensule, culori in ulei si hartie speciala. De vinerea viitoare o sa incep o calatorie lunga in lumea culorilor, cel putin asa sper sa fie.

astept lauri

Ieri m-am luptat cu un maidanez care incerca sa-mi sfasie geanta (folosita pe post de scut) crezand ca e piciorul meu, bineinteles. Dar cu cateva "iesi si mars" si o retragere strategica am iesit biruitoare. Iti dai seama ca asta urma sa puna capac tuturor durerilor mele. Dar acum nu pot sa fiu decat optimista: daca am scapat de muscatura ar trebui sa scap de toate celelalte necazuri pana in martie cand oficial vine primavara.

Natasha Wescoat

link

soare

Am cerut soare si mi s-a dat si chiar daca mana tot ma doare parca viata e mai frumoasa cand razele imi bat in geam, ploaia nu ma uda si vantul nu ma inghiata. Oooo, si diminetile astea scaldate in soare imi smulg somnul de pe gene iar serile ma imbie  la plimbare. Asta seara plecasem cu treaba la doctor si poate si zambetul lui de om optimist si amintirile din Piata Romana m-au facut sa ratacesc la intamplare pe stradute inguste si sa plec urechile la dialoguri studentesti. Parca e alta lumea asta si aproape ca m-am simtit si eu un pic studenta asteptand troleul  care ma ducea spre camin cu aproape 4 ani in urma. Si nu stiu de ce m-a cuprins asa o nostalgie de locuri si oameni din trecut pe care nu i-am mai cautat, cu care am rupt orice legatura aproape inconstient si poate pentru totdeauna. 

Li-Leger

LINK

in Chile

Sa vina primavara aia odata ca nu mai suport. Vreau soare, un pic de caldura, zambile si ghiocei, ceva sa aduca un pic de bucurie si speranta unei biete pamantene suferinde de nenumarate bube rele.

Grrr ... si vreau un concediu lung asa de cateva luni sa-mi revin. Oare nu se pot da niste concedii medicale pentru depresie, pentru urat de serviciu? Eventual cu un bilet de avion spre Galapagos.

Da, o calatorie, ce buna ar fi...ca si in visul meu de acum cateva zile. Eram in Chile intr-un oras istoric dar anonim. Avea un singur bulevard  lung format din doua sectoare. Primul sector era presarat cu buticuri minuscule si librarii si chiar din strada se inaltau abrupt imense castele din piatra cu intrari pazite de statui ale domnitorilor incoronati care semanau izbitor cu Stefan cel Mare. Iar al doilea sector al bulevardului de secol XXI cobora intr-o vale plina de verdeata (un parc) care iti cerea ceva efort fizic sa urci inapoi. De fapt sectorul asta nu e o noutate pentru mine pentru ca l-am mai intalnit in alte doua vise din trecut.

Gazdele noastre (caci eram acolo cu fratele meu) erau primitoare iar in ultima zi s-au oferit sa mearga cu noi prin librarii si buticuri ca sa ne alegem suveniruri sa ducem acasa. M-a surprins oarecum interiorul lor pentru ca in ciuda aprentelor exterioare incaperile erau foarte inalte si aveau marfuri cocotate peste tot. Dar asta nu era o problema mentru mine intrucat aveam niste chitonoage cu care ajungeam pana la tavan. Si tot holbandu-ma pe acolo am vezut pe un sifonier o gramada de carti, cd-uri, dvd-uri si casete de tot felul mai toate in spaniola si italiana. Vazusem si cateva pachete de dischete cu Lady Oscar dar pana la urma m-am gandit sa iau pentru mama un set de dvd-uri cu un film telenovela.

Partea amuzanta era ca indata ajunsa acasa am intrat ca personaj in telenovela la care incepuse mama sa se uite si aveam asa o rochie de epoca si ma simteam tare draguta in ea. Dar comedia n-a durat mult ca  in telenovela murisera doua personaje asa ca a trebuit sa fac parte si dintr-un scenariu mai putin placut de care nu-mi mai aduc aminte decat vag.

Ei si totusi daca in realitate nu reusesc macar in lumea viselor sa pot sa evadez... 

JEFF ROWLAND

link

pioggia nel cuore

Che brutto giorno, che brutta pioggia, o ancora...che brutto inverno. E io che pensavo che solo in primavera posso essere depressa.  E vedi bene che no, che quest`inverno ti parlo solo del male, del brutto e del cattivo e mi ricordo che due anni fa parlavo solo della noia. Ma ora che ci penso quella noia era felicità. E c'eri tu e io avevo sempre una storia semplice da raccontarti.

E poi c'era un periodo in cui ero felice perché avevo la compagnia di Marius anche se non lo amavo e pensavo sempre ad un'altro. Ma insomma neanche lui mi amava eppure trascorrevamo insieme momenti sereni, tranquilli ed io stavo bene anche se a volte sentivo di non avere più quel tempo libero che ora c'è a volonta ma che mi porta tristezza.

Se non fosse per l'italiano e per i miei numerosi colleghi, e di certo, per la mia eterna timidezza e sfiducia, me ne avrei andata già da tempo da questo posto di lavoro freddo e quasi meccanico. Ma no, neanche i colleghi  sono la motivazione visto che qui la gente cambia sempre e tutto sommato io mi ci trovo bene con tutti quanti e con nessuno in particollare.

Comunque spero che sopporterai ancora per un pò i mei malumori, lo spero davvero per me...spero di trovare nuovamente quella gioia nelle più piccole e semplici cose, come una volta.

primele incercari in carbune si un strop de photoshop

Remedios

A nu fi - negativism la orizont

Eu nu mai vreau nimic, nu mai am dorinte in afara de una utopica - sa nu mai muncesc deloc si sa fac doar ce-mi place presupunand ca intr-o alta lume ar exista ceva sa-mi place cu adevarat si as fi sanatoasa tun.

Am constatat mai de multisor ca ma plictisesc cam repede si-mi cam lipseste curiozitatea si dorinta de aprofundare. Aproape ca nu ma intereseaza nici viata celor mai apropiati ce sa mai zic de asa zisele vedete - care or fi alea-  si de marea criza economica mai degraba inventata de o isterie generala.

Cu sau fara interesul meu viata merge inainte...unii dispera, altii ratacesc , altii se scalda in puf sau se iubesc...pe ei insisi in oglinzi vii si deformate. Cui ii pasa? Mie nu, de ce ar trebui?

Intre a fi sau a nu fi putem pune semnul egal chiar daca in ochii vii a fi pare mai scurt si deci mai pretios decat a nu fi. Ar spune ca poate prin evolutie a fi ar putea invinge a nu fi dar chiar si asa ce as putea eu face cu eternitatea daca as fi recreata dupa moarte? Nici macar asta nu-mi doresc.

sunt botoasa

Siropel lasa-o balta, stii bine ca sunt deprimata pe termen lung, de asta nici nu-ti mai scriu. Asa, sa-ti pictez mainile si degetele de la picioare imi place dar nu ma pune la scris. Ce sens ar avea sa spun aici in gura mare toate neajunsurile vietii, si daca macar ar fi vorba de  neajunsurile materiale sau de cele de corazon, sau cele de serviciu... Dar nu, trebuie sa existe mereu ceva de natura fizica care ma indispune :  ori raceala, ori dureri de cap, ori zgarieturi sau bubite, ori un cos enervant, ori durerei de spate, ori vreo problema lunara si asa se tin lant. Cum mai pot eu oare sa fiu fericita si dispusa sa-ti scriu?

Ca asa sa n-ai de nici unele nu e greu, poti sa inchizi ochii si sa-ti imaginezi ca sunt, dar e mai greu daca mereu e ceva care nu-ti da pace si-ti strica pana si paradisul din vis.

Pe scurt m-am saturat de buline de toate culorile si marimile.

Suzanne Woolcott

link

Oo

An nou fericit, Siropel!

Mama a fost centralista pe 25, 31 si 1, nu mai contenea cu telefoanele de la multi ani cu sanatate si tot ce va doriti.  Iar eu abia de am reusit sa trimit 2 mesaje si sa primesc unul inapoi. Pur si simplu urarile astea nu-mi plac deloc, mereu si mereu aceleasi si aproape fara nici o utilitate. Anul bun sau rau n-o sa fie influentat nicidecum de urarea mea de bine. Desigur oricine ar spune ca trebuie sa urezi celorlalti un an bun pentru ca asa e frumos, si or sa se bucure ca te-ai gandit tocmai la ei. Si apoi daca prin gestul asta simplu isi dau seama ca iti pasa de ei iti vor raspunde la randul lor, daca nu imediat cu urmatoarea ocazie. Si astfel se socializeaza si sa pastreaza relatiile de prietenie.

O, da, asa este dar nu uita ca eu sunt antisociala deci la mine nu se aplica.

Hai mai bine sa-si spun ce am gasit sub brad in dimineata de Craciun...Mosul a fost darnic si mi-a adus un mp3 player Philips, un parfum florar desi eu prefer fresh, si ca in fiecare an pijamale :). 

Intrebarea este ce sa fac eu cu mp3-ul caci pe autobuz prefer sa citesc, la serviciu pot sa-mi pun castile si sa ascult muzica de pe calculator, iar acasa pot sa ascult muzica tare. Dovada ca telefonul meu are radio dar n-am ascultat la el decat atunci cand l-am luat. Ei, da, ca de obicei ma intreb cum de altii ii gasesc utilitate. 

Mos Craciun

Vine- vine! Deja toate cadourile le-a pregatit, le-a ambalat frumos, mai trebuie sa le urce in saniuta si sa porneasca la drum. 

Un Mos fictiv deja mi-a adus gel de dus si lotiune cu aroma de capsune si un ceas de birou-suport de creioane. Daca mi-ar fi adus jucarii sau papusele poate-poate as fi crezut ca e cel adevarat. Dar sincer vorbind pe Mosul adevarat n-ai cum sa-l vezi ca el apare chiar atunci cand e somnul mai dulce si strecoara cu grija jucarii sub perna sau sub brad.

Tataia mi-a povestit o data ca l-a prins de barba atunci cand mi-a ascuns sub perna prima mea papusa dar nu stie cum de i-a scapat si  a fugit atat de repede incat a uitat sa lase si cutia si a aruncat-o la repezeala afara in zapada. Iar dimineata tataia a venit cu ea sa mi-o arate asa uda de zapada cum era. Daca l-ar fi prins i-ar fi dat drumul pana la urma dar numai daca imi lasa mie mai multe jucarii decat era programat.

Si de atunci nimeni nu l-a mai vazut pe Mos dar el exista.

Alexander Millar

link

happy but still sad

A venit mosu`Nicolae cu cercei in loc de dulciuri si mi-a luat durerea de cap. Yuppy!

Azi am fost happy si mi-am luat puloverul de marinar si am avut si spor la citit "Lastarul meu de portocal" mai mult printre lacrimi decat cu ochii limpezi. O, desigur, asta s-a intamplat la serviciu caci italienii n-au lucrat iar noi am cam stat sau a facut fiecare ce a avut chef.

Pentru moment am sa las deoparte cartile lui James Clavell, parca am chef de altceva, orice dar care totusi sa nu-mi mai ia 3 luni cum s-a intamplat cu Vartejul.

La modul general sunt deprimata, as vrea de toate si n-as vrea nimic. Nu mai am carbune de desene si nici timp sa ma duc sa-mi iau ... of, macar de s-ar fi gasit la un supermarket!