

mai multe si mai frumoase aici
Dupa o luna de mers cu masina la serviciu a inceput sa-mi fie dor de autobuz, de aglomeratie si de asteptat in statii. Asa ca weekndul cu tot frigul asta am lasat acasa buburuza si am plecat prin oras cu ratb-ul si tare mi-a mai placut. M-am simtit atat de libera, fara nici o grija ca n-am parcat masina unde trebuie sau ca am incomodat pe cineva in trafic.
Si de data asta, stiind ca n-are rost sa fac cumparaturi grele pentru ca apoi sa trag de ele, m-am orientat doar spre haine si incaltari. Si da, am reusit sa-mi cumpar ceva pentru mine fara sa mai zic ca e prea scump. Asa ca garderoba mea a facut cunostinta cu o noua rochita - sarafan si un pluover sclipitor (ambele de productie romaneasca ) plus o pereche de pantofiori 5th Avenue.
In mini-vacanta de toamna am fost la cules de prune. Sincer vorbind n-a fost deloc vacanta ci munca intensa timp de 4 zile fara intrerupere care s-a lasat cu dureri de spate, vanatai, ciupituri si zgarieturi. Se vede ca nu prea mi-a placut cartea de am ajuns sa fac munca de jos :P. Tare bine platiti mai suntem noi pentru munca lejera pe care o depunem zi de zi la birou in fata calculatorului!
In fine, a fost greu si nerentabil dar macar am stat la aer curat, in miros de fan si zumzet de albine si m-am imprietenit cu paianjeni de camp si greieri de toate marimile care cantau si saltau de pe o pruna pe alta. Si m-am ales si cu o dulceata de prune delicioasa asa cum visez eu de ani de zile. Cea mai buna dulceata din lume! O intrece chiar si pe cea de capsune. Iam-Iam!
Nu stiu cum se face, dar, desi am stat toata vara aici, ieri si azi mi s-a parut mai frumos ca oricand. Ieri am dat o fuga cu ratb-ul pana in Obor sa-mi iau cele necesare pentru dus (care apropo a fost super simplu de reparat) si era asa o caldura si o imbulzeala incat am facut tot posibilul sa-mi rezolv trebuirile in cel mai scurt timp si m-am felicitat ca nu am luat masina. Si, cand am intrat pe strada mea, ca prin minune agitatia si zumzetul citadin s-au sfarsit, iar cand am deschis portita as fi zis ca nu-s in Bucuresti, nu-nu, ci undeva intr-un satuc mic si linistit cu alei adormite sub umbra copacilor in tihna amiezei. Si mi-am zis: "Uite ce viata frumoasa am!" si poate traiesc acum cele mai frumoase clipe din viata mea iar eu nu stiu asta...
Chiar si asta seara cand am iesit in curte sa-mi spal masina (era si cazul cu atatia porumbei cocotati pe sus care cred ca masina mea e wc-ul lor privat) era asa o atmosfera paradisiaca, cu greierii cantareti ascunsi printre flori de toamna, cu vecina de vis-a-vis schimband pareri cu prietena ei la masuta de afara, cu cei cativa trecatori rataciti pe strada mea ... Azi nu-mi pot dori mai mult!
Azi aproape ca am facut turul Bucurestiului cu buburuza. Dar noroc ca am avut un copilot de nadejde :) specialist mai ales in parcari cu spatele si laterale. Fara el nu m-as fi bagat sa fac atata drum si nici n-as fi reusit sa urc pe bordura sau sa bag masina in curte cu spatele si aproape lipita de perete.
Eh, da, a venit si timpul sa o iau si pe ea la serviciu, s-au dus vremurile de trandavit in parcarea din Buzau.
In ultima perioada am vazut cateva spaghetti-westernuri dar nici unul nu mi-a placut atat de mult ca "Giu` la testa". Ciudat mi se pare ca pe imdb faimoasele westernuri ale lui Sergio Leone Per qualche dollaro in più si Il buono, il brutto, il cattivo au note mai mari dar nu mi-au placut la fel de mult. E clar, cinefilii au gusturi mai rafinate nu ca amatoarea de mine ... Oricum cert e ca Sergio Leone a fost genial iar Clint Eastwood, Lee Van Cleef si James Coburn au fost grozavi.
Eram la serviciu si azi pe la pranz a venit de la o filiala din Italia o cerere de informatii goala asa ca a trebuit sa-l sun pe relationship managerul care a trimis-o ca sa-l intreb ce vrea de fapt, lucru care mie imi displace total, ca de altfel orice conversatie telefonica. Mi-a raspuns formal la intrebari cu accentul lui sicilian si asa dupa voce i-as fi dat pe putin 40 de ani. O data sfarsita conversatia ma trezesc cu ferastra de chat al messului nostru intern deschisa. Era tot el si-mi facea complimente pentru cat de bine vorbesc italiana si bineinteles din vorba in vorba mi-a cerut sa-i trimit o poza ca poate sunt la fel de frumoasa pe cat de bine stiu limba lui. Bineinteles ca atunci mi-am zis ca cine stie ce mosneag insurat si cu copii se da la mine si initial am refuzat sa mai continuu conversatia pe teme personale dar apoi am zis hai sa-l intreb totusi cati ani are. Si mi-a zis ca are 25, iti imaginezi? mai mic ca mine cu 3 ani si cu o voce asa batrana? Sigur, ar fi putut si sa minta dar totusi mi s-a intamplat si contrariul cu un alt relationship manager: avea o voce asa dulce si frumoasa la telefon iar pe chat mi-a zis ca are 38 si-i insurat. Acum sunt curioasa ce poze o sa-mi trimita maine la serviciu ca asa mi-a promis. Cu toate astea nu te gandi ca mi-ar placea vreodata sa am un partener italian. Nu am un motiv anume dar pur si simplu imi sunt antipatici. La un spaniol poate m-as gandi de doua ori :)).