Mi-e somnic, n-am nimic de lucru, photoshopul ma enerveaza...n-am reusit sa invat nimic din el, doar cum se poate schimba fundalul dar la mare lucru nu ma ajuta...Casc iar Modellino ma priveste mereu vesel de pe birou. Cine e modellino? Eh...Noul meu prieten. L-am vazut pe o taraba la gradina zoologica si m-am indragostit de el la prima vedere. N-am stat pe ganduri, l-am luat acasa. E cuminte si ma lasa sa-l trag de obrajori, de ochisori si de firicele de lana zbarlite in varful capului.

Cam dezordine la mine pe birou dar o sa strang tot cand plec...Nu sunt maniaca de curatenie dar imi place ca in fiecare dimineata sa gasesc ordine - sau mai bine zis nimic pe birou- si in fiecare seara sa-mi gasesc camera curata. Ca apoi incep sa-mi arunc hainele si lucrurile peste tot e altceva...oricum le strang inainte de culcare pe toate. Acelasi lucru se aplica si cu mesajele din out look...nu suport sa ma mai mult de 5 mesaje in inbox iar cand nu am nici unul ma simt cea mai implinita :)).

Unul din visele mele e sa am firma mea de strans gunoaie si sa lase totul luna...sa nu mai vad nici o sticla de plastic, nici o punga, nici o hartiuta...nimic sa nu mai vad...aruncat pe strada la intamplare...Ma intreb oare nu s-ar putea face o campanie de educare a populatiei, oare televiziunile astea in loc sa bata pasul pe loc cu tot felul de nimicuri n-ar putea sa insiste pe protectia mediului, pe reciclare, pe diminuarea coruptiei, pe bunul simt al oamenilor...Pierd vremea si ne fac si pe noi sa o pierdem cu Basesti, Tariceni, pamflete, aviare carora le acorda o importanta mult prea mare ...Hai ca n-am nimic cu aviara dar in loc sa raporteze de mii de ori acelasi lucru ar putea sa insiste pe cat de periculos este, de ce este periculos, ce masuri ar trebui sa ia oamenii de rand...Poate asa nu ar mai fi existat oameni care sa se impotriveasca omorarii pasarilor sau paznici care sa ingroape pasari moarte fara a constientiza ca viata lor si a altora poate fi pusa in pericol.

Vreau mai multa ordine si mai putina indiferenta fata de lucruri cu adevarat importante. :) Si eu acum vorbesc ca si cum chiar ar exista ceva cu adevarat important intr-o viata trecatoare dincolo de care nimic nu mai conteaza. Suntem atat de mici in universul asta mare si prinsi in jocul vietii nu realizam ca nimic nu are valoare...nimic nu merita stresul si suferinta noastra.

ilisim photo gallery

Ieri a venit barza iar siropel are acum un fratior mai mic.

link

Robin Yangger

link

amintiri

Privind picturile Ceciliei Nunez m-a apucat dorul de tara, de fan, de copilaria mea, de sat si de bunici. Si primul gand se indreapta spre coasta de "de vale" pe care o coboram si o urcam cu bunicii cand se duceau sa stranga fanul, sa praseasca porumbul, sa adune buruiana pentru pasari sau sa culeaga fasolea bob cu bob...munca la care ma faceam ca ajut si eu dar de fapt aveam alte ocupatii mult mai costisitoare : sa fac casa la furnici sau sa impletesc matasea porumbului.

Hm...imi navalesc in minte o multime de imagini si nici nu stiu pe care sa o revad mai intai... Cand ne duceam la garla vara sa spalam presurile cerul era senin, asfaltul cald si o luam la goana desculta cu papucii in mana impreuna cu verisoarele mele lasand-o pe mamaia in urma sa traga de carutul plin cu toale lucrate de mana ei.

Si cate nu facea mamaia careia toti ii spuneau mam`Anica.Tot satul o stia de harnica si veneau femeile cu materiale la ea sa le faca costume, fuste, bluze iar cu resturile ramase de la croiala eu, Mirela si Ana faceam imbracaminte la papusi...Si apoi cosea plapumi pe salita...dadea tot afara, inclusiv masina de cusut si incepea sa intinda fata, lana moale si in final dosul...apoi tiparele in forma de frunze si flori si incepea sa coasa modelul. Imi placea dimineata cand ma sculam sa ma tavalesc pe plapuma moale...si parca imi parea rau cand salita revenea la normal dupa cateva zile de munca...

In garla intram cu papuceii de plastic ca ne alunecau picioarele pe pietrele verzui si umede iar uneori ne ieseau din picior si apa ii duceam la vale la fel ca si pe sapunul de casa si trebuia sa alergam dupa ei...Alegeam cu mamaia pietroaiele cele mai mari pe care sa putem aseza scandura de spalat...apoi luam toalele una cate una si pe fata si pe dos si le sapuneam bine, le frecam si apoi aruncam cu apa peste...Mai mult de 1-2 toale noi copii nu spalam ca spunea mamaia ca mai mult le inecam si atunci ne apucam sa adunam pietricele de pe margine si sa ne uitam dupa broscute pana ne apuca foamea si ne repezeam la traista cu mancare de unde scoteam branza si mamaliguta luate de acasa. Stateam pana tarziu la garla ...pentru ca toalele sa se scurga si sa se usuce sus pe tufele de catina.

Cand ne duceam toamna pe Scarisoara la cules de prune era tot la fel de frumos mai ales ca eram cu totii, si frate-miu si tata si mama.Doar ca atunci nu realizam chiar asa cat de frumos este sa stai in aer liber fara nici o grija , sa simti mirosul de flori de camp si cantecul pasarelelor...era ceva ce traiam in fiecare zi.

Si mi-e dor, mi-e tare dor de toate animalutele de la tara pe care le-am mangaiat in vacantele de vara: de mielutul meu alb si curat cu care m-am impacat asa de bine, de iedutul meu portocaliu pe care il imbratisam si-l pupaceam in fiecare seara...imi aduc si acum aminte cat am plans cu el in brate inainte sa-l taie (cred ca a fost iedutul pe care l-am iubit cel mai mult)...de purcelusul meu care ramasese cel mai mic dintre toti si pe care il indopam cu fel de fel de bunatati...la fel ca si pe ratusca slaba si pricajita care nu mai apuca deloc mancare data la o parte de surorile mai mari...

Frumos mai era si in fundul gradini cand ma jucam cu copii la umbra nucului si a aracilor impodobiti cu fasole si faceam mancare din pamant si frunze...tort de ciocolata...si cine gasea si ceva colorat sa puna pe deasupra facea mancarea cea mai buna...pe care mimam apoi ca o mancam.

Si cate n-ar mai fi de zis...cand mi-am facut ziua la tara si am intins masa in curte pentru cele 3 prietene ale mele ne-a facut mamaia atunci mozaic si alvita si suc din zahar ars...erau specialitatile ei...Nu imi mai amintesc ce cadouri am primit dar stiu ca printre ele era si un sapun Oana de care am fost foarte incantata...De atunci nu mi-am mai facut niciodata ziua si n-am mai primit cadouri de la nimeni in afara de cei ai casei.

Offf daca as mai avea timp cate amintiri n-as depana...Daca ar citi mama toate astea cu siguranta ar plange dupa mamaia si dupa tata si dupa tot ce a fost candva... timpul nu se mai intoarce.

Cecilia Revol Núñez

Cateva picturi insorite care sa ma faca sa uit de vremea urata si munca de zi cu zi

Mai multe picturi ale Ceciliei aici

mda

o ilustratie tocmai potrivita starii mele de spirit de azi
see more

M-am pleostit de tot de cand am aflat ca de maine va trebui sa-mi asum o multime de responsabilitati si sa rezolv lucruri de care nu am habar si nu-mi plac. Marketing, campanii de promovare, contacte cu oameni importanti...BLEAH...ce am urat intotdeauna. Proba clara constituind singura restanta din anul 3 la Marketing. Si ca un facut de ce fugi de-aia nu scapi. De azi dimineata nu pot sa fac nimic, stau numai imbufnata...zici ca cine stie ce tragedie mi s-a intamplat. Dar adevarul e ca sunt total confuza, tipa care a plecat (foarte capabila, descurcareata, cu experienta) ne-a dat cateva indicatii firave (lui Beihan si mie), ne-a pus in brate un teanc de dosare si un fisier de nu stiu cati GB si descurcati-va. Si unde mai pui ca sefa noastra din Romania nu stie decat sa dea ordine fara indicatii, ordine ce trebuiesc executate promt si daca se poate totul sa fie facut pe gratis. Si uite-ma cu teancul de hartii de descifrat...de unde sa incep...ce?cum? pe cine?...si cu outlookul care tipa mereu cu mesaje din Italia...treburi urgente de rezolvat. Dar sa astepte...acum sunt ocupata cu vaitatul...

Totusi presimt ca lucrurile nu vor ramane asa, ca noi nu vom face fata volumului mare de munca si va trebui sa angajeze pe altcineva cat de curand. Daca nu imi dau demisia:P.

Aseara pe la 19:30 m-a apucat ploaia mare in drum spre statia de tramvai si in loc sa ma adapostesc undeva mi-am vazut cu incapatanare de drum ca si cum trebuia cu orice pret sa prind ultimul tramvai.Trotuarul era doar al meu si devenise scena pentru oamenii lipiti de peretii cladirilor...spectatori care priveau tacuti ca la teatru picaturile mari de ploaie ce se spargeau in asfalt. Umbrela deasupra capului a rezista eroic dar in dreptul statiei cat am inchis-o sa pot urca ploaia a gasit timp sa se razbuna si mi-a navalit in par.

Dar sigur ca asta nu a fost suficient motiv sa ma enervez la fel cum nu au fost nici pantalonii uzi pana peste genunchi...M-am asazat pe scaunel si am inceput si eu sa privesc lumea prin tramvai sa vad daca mai era cineva ca mine...Si nu prea, tramvaiul era aproape gol iar cei cei care erau pareau doar putin stropiti. Nu dupa mult timp ploaia a inceput incet incet sa se linisteasca...Si doar stiam ca ploaia de vara nu dureaza prea mult... As fi putut sa astept un pic sa treaca si apoi sa-mi vad de drum cum faceau si ceilalti oameni. Dar nu, mi-am dorit sa fac ceva ce nu se face, sa nu stau in sirul indian de pe margine orice ar fi, sa fiu altfel decat ceilalti.

Frumoasa a fost insa senzatia cand am ajuns in camera mea unde mi-am schimbat hainele ude...Cald, bine, adapost, departe de lume, de ploaie...in cuibusorul meu, pe paturica mea...

Aaron Jasinski

Libra

City sun

Eve fights off the shadows

link

obsesie

De cand ma stiu am cate o obsesie - mi se pune pata pe cate ceva. Obsesia poate sa dureze mai mult sau mai putin la mine si poate sa fie legata de ceva care-mi place sau de ceva ce nu-mi place deloc. Iar daca nu duc obsesia pana la capat nu-mi trece. Acum am o noua obsesie –pozele- De cand mi-am luat camera foto nu pot sa ma opresc din fotografiat, trebuie sa fotografiez ceva, nu conteaza ce anume si nu conteaza nici ca nu ma pricep deloc in a surprinde lucruri interesante. Am ajuns sa visez noapte ca fac poze iar dimineata aproape sa nu vreau sa ma trezesc din vis ca mai am niste poze de facut :D.

Plus ca daca ma apuc de un lucru care-mi place nu ma intereseaza ca sunt alte lucruri mai urgente de facut si nici nu ma gandesc sa fac o pauza sau sa imi mai ocup timpul si cu altceva. Nu ma preocupa decat obsesia mea prezenta...Problema apare cand am cate 2-3 obsesii de o data.

oglinda care ne arata viitorul

link

yam-yam

Duminica am fost la piata cu gandul sa-mi cumpar salatica ca de o saptamana nu mai gustasem si -mi place asa de mult cu ceapa verde, ulei, sare si un pic de otet. Dar de la salatica am ajuns sa-mi cumpar o multime de bunatati culminand cu jumatate de kg de de capsuni ...capsunoaie mai bine zis .. mari, aratoase si chiar gustoase. Si pentru m-am pus pe cheltuieli mi-am luat si cele necesare pentru ciorbica de cartofiori- specialitatea mea. Ciorbica de cartofi pe care o fac eu le depaseste cu brio pe cele ale mamei mele. Si cred ca intrece si ciorbica de pasare la gust.

Ca sa-mi fac salatica si mai buna mi-am luat si ardei "grasani", rosii si castraveti iar cand am trecut pe la fructe m-am incarcat cu banane, portocale si ananas. Si intr-adevar se merita sa iau fructe din banii pe care i-as fi dat pe danonele delicios si frutissima - nu atat de naturale pe cat sustin la televizor.

Partea buna ca am cu ce sa ma indop saptamana asta dar partea proasta ca am cheltuit mai mult decat imi permiteam luna asta si ca daca continui sa manac in felul asta fara sa fac miscare o sa ajung o mare-mare balena.

Dar sa trecem peste...capsunile sunt delicioase.

David Vela

link

In sfarsit am terminat de citit Bel Ami. Incepusem romanul acum vreo cateva luni dar m-am abatut de la el dupa lectura in franceza a unei "biblii" despre Terra, a revistei descopera si a "atlaselor"...Si nu-mi pare rau ca am citit-o, sunt chiar incantata...De fapt nici n-am zis bine am citit-o, am trait-o.Si cand te gandesti ca la inceput ma strambam la ea ca avea coperti antice si foi ingalbenite. Poate de asta am si lasat-o balata cand am vazut carte plina de imagini despre Terra. Ca sa vezi cand de mult conteaza aspectul fizic respectiv produsul frumos ambalat pentru oamenii superficiali.

Nu stiu de ce am impresia ca stilul se apropie oarecum de cel a lui Marin Preda (din Cel mai iubit dintre pamanteni). Sigur ca nu mi-a placut personajul Duroy ci modul de prezentare...mi-a placut realitatea dura ca dragoste nu exista, exista doar placere si interes. Ca traim din totdeauna in aceeasi lume pe care nu o poti schimba in bine. Mereu vor exista oameni de nimic, nerecunoscatori care vor profita de cei mai slabi, care vor ajunge departe pentru ca au tupeu, indrazneala si nerusinare peste masura dar suflet aproape deloc.

Si mi-a placut abordarea mortii ...exact asa cum imi place mie: nimic nu conteaza, moartea sterge tot definitiv.

Degeaba incercam sa gasim dragostea, sa ne intemeiem familie, sa facem avere, sa devenim cunoscuti si apreciati daca totul va fi sters cu buretele.

Dap la o concluzie din asta mi-ar fi placut sa ajunga Duroy in finalul cartii dar Mopassant s-a gandit la altceva.Si poate ca bine a facut.

Carle Maria Florencia

link

Blog

Sunt intr-o permanenta pana de idei. Mi-am facut blog si l-am inundat cu poze (- daca nu sunt cate 3 la fiecare post nu merge treaba bine -) care sa acopere lipsa de inspiratie intr-ale scrierii.
M-am uitat si pe alte bloguri iar lumea scrie si mai pune si cate o poza eu pun poze si mai scriu cate un rand...

Apoi observ ca am tendinta de a o copia pe Irene dar desigur intr-un stil mult mai copilaresc. E clar ca n-as putea niciodata sa pun pe sirop poze bizare cu o anumita semnificatie care ar trebui descifrata...n-as fi eu...Pe net de gasit sunt o multime de imagini din astea dar parca simt repulsie fata de ideea de a le aseza alaturi de ingerasii mei. Pe blog la Irene imi par insa foarte reusite.

Nu sunt prea multumita nici de template-ul asta al meu cu fond bleu deschis desi la inceput eram incantata... pozele si textul apar mai frumoase pe un fundal alb. Si am si porbleme cu comentariile, la ultimele posturi nu-mi mai apar...iar cineva m-a anuntat ca mi-a scris doua comentarii iar eu n-am primit mail cum ar fi trebuit. Enigma! (mi-e cam lene sa o descifrez).

Ca tot sunt blogurile asa in voga Cristian Tudor Popescu a inceput sa selecteze si sa citeasca "citat" la Cap si Pajura pe Realitatea. Dintre emisiunile de seara pe asta o urmaresc cu interes aproape de fiecare data...Nu de mult nu puteam sa-l inghit pe acet Popescu dar acum ideile si comentariile lui imi sunt chiar dragi. Cu sigurnata si Hurezeanu il pune intr-o lumina favorabila.
Nu era postul meu daca nu faceam digresiunea asta.

sa fotografiem vise

Ce frumos ar fi sa se inventeze un aparat care sa ne citeasca visele in timpul somnului, sa fie capabil sa patrunda in subconstient si sa ne filmeze intregul vis iar noi cand ne trezim sa-l putem viziona si sa putem suprinde si analiza fiecare detaliu. Sau macar sa poata surprinde cateva cadre si sa ne luam apoi la intrecere care are cadrul/visul mai artistic, mai ciudat, mai palpitant si mai haios.

Irma Gruenholz

Mi-e sete de cola!

ilustratii in plastilina

pony pony pony

clic