Primul pranz l-am luat cu toti cei de la firma pe care ii cunoscusem la un mini restaurant din spatele firmei. Pentru italieni pauza de pranz e lege...o ora...si nici nu se concepe ca angajatii sa ramana in firma nici chiar daca au lucruri foarte urgente de rezolvat. De obicei pleaca prin zona sau chiar dau o fuga cu masina pana acasa sa ia masa in familie. Dar de data asta au fost foarte draguti si au mers impreuna cu noi la pizza: Patrizia, Claudia, Ester.... Sigur ca nici unul din ei nu s-a oferit sa ne faca cinste pentru ca asa e la ei...politetea doar din vorbe: "per favore", "gentili coleghi", "ti chiedo cortesemente" si "grazie" de fiecare data...a te...Imi creeaza impresia unor roboti programati sa zica lucruri frumoase fara sa le simta.Pizza nu mi s-a parut mai buna ca cea din Buzau de la J`pizza iar ca pret tot cam pe acolo: 4 euro o pizza mare.
Estenuati dupa o zi de munca...sau mai bine zis de incercare de intelegere a muncii...si urmand traseul schitat de Ekaterina pe harta am pornit spre Roma-la citta Eterna. Si nu oricum, cu dubita angajatilor pana la metrou si de acolo pe cont propriu...Doi copii care descopereau lumea , asa am simtit...A durat ceva pana ne-am dat seama cum ne puteam procura cartele de metrou...In fapt era foarte simplu dar nu era ca la noi: trebuia doar sa introducem 1 Euro in Automat si sa apasam niste butoane si gata...uite cartela.
Calatoria cu metroul a fost o dezamagire, metroul din Bucuresti aratand mult mai bine, mai ingrijit, mai curat, frecventat de lume mai buna. Metropolitana din Roma parca arata ca dupa razboi, figuroasa, mazgalita, cu lume ingramadita in vagoanele gri, imbracata saracacios, cu fete triste, vorbind limbi diferite...ca si noi...
In sfarsit iata-ne ajunsi: COLOSSEO. Doua lucruri ti se pot intampla cand iesi de la metrou si vezi coloseumul: ori nu-l vazi de loc cum i s-a intamplat lui Beihan (fiind prea aproape daca nu ridici privirea nu il vezi ) ori te lasa cu gura cascata imediat daca iesi din metrou cu privirea sus...Iar pe inserat cum l-am vazut noi cred ca e mult mai frumos decat ziua...Din pacate pozele pe care le-am facut aici au iesit intunecoasa dar in amintirea mea imaginile vor fi mereu la fel de clare: scurta plimbarea pe langa arcurile de triumf, pe langa foro romano, vazand de departe calutii albastrui ai Victorianoului care ne atragea ca un miraja si Columna lui Traian.
Estenuati dupa o zi de munca...sau mai bine zis de incercare de intelegere a muncii...si urmand traseul schitat de Ekaterina pe harta am pornit spre Roma-la citta Eterna. Si nu oricum, cu dubita angajatilor pana la metrou si de acolo pe cont propriu...Doi copii care descopereau lumea , asa am simtit...A durat ceva pana ne-am dat seama cum ne puteam procura cartele de metrou...In fapt era foarte simplu dar nu era ca la noi: trebuia doar sa introducem 1 Euro in Automat si sa apasam niste butoane si gata...uite cartela.
Calatoria cu metroul a fost o dezamagire, metroul din Bucuresti aratand mult mai bine, mai ingrijit, mai curat, frecventat de lume mai buna. Metropolitana din Roma parca arata ca dupa razboi, figuroasa, mazgalita, cu lume ingramadita in vagoanele gri, imbracata saracacios, cu fete triste, vorbind limbi diferite...ca si noi...
In sfarsit iata-ne ajunsi: COLOSSEO. Doua lucruri ti se pot intampla cand iesi de la metrou si vezi coloseumul: ori nu-l vazi de loc cum i s-a intamplat lui Beihan (fiind prea aproape daca nu ridici privirea nu il vezi ) ori te lasa cu gura cascata imediat daca iesi din metrou cu privirea sus...Iar pe inserat cum l-am vazut noi cred ca e mult mai frumos decat ziua...Din pacate pozele pe care le-am facut aici au iesit intunecoasa dar in amintirea mea imaginile vor fi mereu la fel de clare: scurta plimbarea pe langa arcurile de triumf, pe langa foro romano, vazand de departe calutii albastrui ai Victorianoului care ne atragea ca un miraja si Columna lui Traian.
E impresionant Coloseumul dar Il Vittoriano e mai mult decat superb...imi pare cel mai frumos monument al Romei. Nimic nu se compara cu al vedea cu proprii ochi...Niste spanioli putin pierduti in spatiu ne-au intrebat unde e Fontana di Trevi si am reusit impreuna sa descoperim pe harta traseul. Era foarte aproape, ca mai toate monumentele...poti sa le vezi pe toate numai mergand pe jos. Ne-am oprit prin cele cateva magazine inca deschise pe stradutele inguste si pline de turisti si ne-am luat cate un suvenir: eu o carte cu imagini din Roma iar Beihan o farfurioara frumos pictata.
Am gasit Fontana de Trevi inconjurata de oameni, vanzatori ambulanti si marocani care te pofteau politicos intr-o italiana putin stalcita sa cumperi trandafiri rosii, si nu la un pret stabilit ci asa ...cat vrei tu sa dai. I-am refuzat desi se tineau scai de mine pentru ca ma gadeam ca va trebui sa-i plimb atata drum...nici macar nu stiam cu ce ne vom intoarce la hotel...Am urcat apoi scarile inalte ce duceau spre Qurinale...Era liniste aici sus pe platoul inalt , parca o alta lume decat cea in care ne aflam cu 5 minute mai devreme...Nimeni, doar noi si cativa carabinieri care ieseau tacuti din Quirinale...Putin mai incolo masini cu faruri aprinse treceau la cateva minute iar noi le priveam tacuti de pe o banca solitara...era timpul sa ajungem la o gura de metrou. Dar pe unde sa o luam?!!!!...Tot pe o straduta pe aici, pe langa cladirile asemanatoare cu cele de la Universitate... numai palmierii aduceau ceva in plus si trotuarele putin mai curate. In rest am simtit ca suntem ca si in Romania si ca Bucurestiul meu nu este cu nimic mai prejos decat orasele astea occidentale de care tot aud ca ar fi un vis. Si poate ca Bucurestiul are chiar un plus: e un oras mult mai viu decat Roma noapte si zi...si asta nu datorita turistilor.
Am ajuns in cele din urma intr-o piata care ulterior am aflat ca se numeste Piazza della Repubblica cu doua cladiri gemene , enorme care formau un semicerc...aici era Metroul dar inchis...inchis de la 21. Nu ne ramanea decat sa gasim un autobuz sau un taxi sa ne duca la hotel.Din fericire ne-am dat seama ca foarte aproape se afla Stazione Termini, gara cea mai mare din Roma. Arata ca un mall si nu am rezistat tentatiei sa nu-i facem o scurta vizita: am vazut trenurile de mare viteza, chioscurile de lux pline cu de toate dar nu si o toaleta de care aveam mare nevoie:D. In sfarsit, cu ajutorul unor soferi de autobuz am reusit sa aflam cum si de unde sa ne procuram bilete si ce autobuz ne poate duce la Grotta Perfetta, strada unde se afla hotelul nostru. Din nefericire autobuzul ne-a dus doar la un capat al strazi si a trebui sa facem mai mult de jumatate de ora pana sa ajungem....Era o strada lunga-lunga, pe de o parte cu blocuri frumos asezate unul langa altul iar pe de alta cu padure rara de pini mediteraneeni inalti. De la inceput m-am intrebat ce specie de copac sa fie si asta si am descoperit abia cand am gasit pe jos un con imens de pin pe care il am si acum in camera la mine...Ne amuza foarte tare ca tot drumul n-am mai vazut pe absolut nimeni pe strada...doar masini...si parca ne simteam priviti cu uimire de ochi ascunsi in spatele parprizele fumurii.
A doua zi am luat pranzul singuri in acelasi mini restaurant eu paste cu sos -exact ca la mama acasa- iar Beihan o pizza de post, el fiind de origine turca si nedorind sa se riste cu carnea de porc. La intoarcere am facut poze palmierilor simpatici din fata firmei...Da , palmierii mi-au placut la nebunie...
Seara Christian ne-a dus cu masina pana la mall-ul din apropiere, IGRANAI, dar numai pentru ca era in drumul lui...Iar acolo ne-am cumparat o gramada de bunatati printre care si ciocolatele ferrero si flauti mulino bianco (deliciosi). Drumul de intoarcere l-am facut pe jos si tot cam in jumatate de ora...stiam ca suntem aproape de hotel si am avut curajul sa ne aventuram pe niste strazi pe care nu mai fusesem niciodata si fara harta in fata...
De a treia seara nu ne-am mai putut bucura...am plecat direct la aeroport, tot singuri cu taxiul.De data asta am prins loc la geam in avion. Zborul a fost de vis...am putut sa vad clar de sus asezarile peste care treceam...o mare de luminite si o linie curba a orizontului care le despartea de intuneric. E frumos sa zbori, sa fii undeva sus si totusi sa nu-ti fie frica ca vei cadea.
Ne-am simtit tare fericiti cand am calcat pe pamant romanesc....ACASA...miezul noptii si inca oameni pe strada, non stopuri deschise, chiar si o florareasa solitara care vindea flori la o taraba luminata dintr-o piata pustie.
the end
