marți, octombrie 24, 2006
despre credinta jainista
Nu m-as fi asteptat ca in India, cu patru secole inainte de Hristos, sa fi luat nastere o credinta atee destul de raspandita, credinta care mai exista si azi in anumite comunitati indiene.
Jainistii spuneau ca nu e necesar sa presupunem un creator sau o cauza prima intrucat un creator necreat sau o cauza fara cauza este la fel de neinteles ca o lume necreata sau fara cauza. Considerau logic sa creada ca universul a existat din totdeauna si ca nenumaratele schimbari ce intervin se datoreaza fortelor inerente ale naturii insesi si nu interventiei unei zeitati.
In ciuda aceastei credinte ei nu erau materialisti ci vedeau suflete in toate lucrurile (pietre, metale, lemn..etc) si credeau in reincarnare.
Toti jainistii trebuie sa faca 5 legaminte:
*sa nu raneasca nici o fiinta vie
*sa nu minta
*sa nu primeasca nimic din ce li se ofera
*sa pratice castitatea
*sa renunte la toate placerile oferite de lumea exterioara
Astfel, un adevarat jainist nu putea lucra pamantul intrucat risca sa omoare insecte si viermi, refuza sa manance miere, filtra apa de frica sa nu omoare micile animale care traiau in ea, isi punea un val pe buze de teama ca ar putea respira organismele vii care traiesc in aer, punea pavaza la opit ca nu cumva insectele sa intre in contact cu flacara, mergea maturand pamantul in fata lui pentru ca nu cumva sa calce vreo fiinta vie, niciodata nu sacrifica animale si crea adaposturi pentru animalele bolnave sau ranite.
In schimb era liber sa se sinucida, mai ales lasandu-se sa moara de foame - ca o adevarata victorie a sufletului asupra vointei oarbe de a trai.
Etichete:
am aflat ceva nou,
culturalul subiectiv
Abonați-vă la:
Postări (Atom)