Inca ma mai chinui la cartea inceputa acum un an despre cultura orientala. Acum am ajuns la Confucius care ma cam plictiseste cu umilinta, sinceritate si mai ales cu politetea lui. :D.
La capitolul politete n-am stat niciodata prea bine, aproape ca mi se pare jenant sa spun mereu te rog frumos sau multumesc . De fapt, de cele mai multe ori prefer sa nu cer nimic iar cand e vorba de bani cu atat mai putin. Si nu o fac de frica sa nu-mi ceara altii la randul lor - pentru ca oricum imi cer ca ma stiu de fata buna - ci pentru ca pur si simplu nu-mi place ideea de a avea ceva ce nu e al meu, ceva ce nu e obtinut din munca mea.
De fapt nu-s mereu fata buna!Cand vad impertinenta unora nici macar nu ma sinchisesc sa gasesc scuze pentru refuz. Uneori ma fac ca n-aud sau raspund sec NU si doar atunci cand chiar n-am spun ca imi pare rau ca n-am, nu ca nu pot sa dau :)).Vai, cata rautate si zgarcenie!
Nici cand vine vorba de salut sau de modul de adresare nu sunt mai politicoasa. Cand ajung acasa nu salut niciodata chiar daca am lipsit mult timp. Singurele silabe pe care le scot sunt BAU insotite de un zambet! Cand trebuie sa plec la fel, zic doar pa daca e ...dar de obicei vad cum fac si dispar fara sa spun nimic. Ce atatea politeturi?! La servici, totusi, salut cand intru, asta e, n-am ce face, dar mi se pare tare urat momentul asta din zi :(.
De ligusit pe langa sefi, colegi, prieteni , de facut cadouri, de pupat cu fetele, de "sarutat maini" nici nu se discuta. Vreau sa par cat mai insensibila, brutala, nepoliticoasa...si cu toate astea nu-mi iese pasenta, tot "aia mica" raman si tot fata de bunsimt ma considera cunoscutii.
In concluzie pentru mine cuvintele frumoasa nu au valoarea privirilor binevoitoare...Naspa concluzie...ceva mai bun nu gaseam?...A, da, Confucius are dreptate, politetea e trasatura oamenior intelepti.
