Bruno Corte

link

Rita Oliveira Dias

see blog

Quint Buchholz

Sa vorbim despre carti

Marjolein Bastin

Marjolein Bastin is one of the most distinguished natural illustrators. Has also achieved huge success in America with an array of books and stationery products (ranking: 2nd after Disney!).

Oare cum o fi sa simti ca ai prieteni? Ca mie si atunci cand am, mi se pare ca n-am. Ori nu stiu sa fac diferenta, ori sunt prea exigenta si am o idee gresita despre cum ar trebui sa fie un prieten.

Ieri am fost acasa la o "prietena" pe care n-o mai vazusem de vreo 7 luni. Am cunoscut-o anul trecut cand faceam scoala de soferi. Mi s-a parut o scumpa la inceput, o fire deschisa, un copil de 17-18 ani care voia sa invete sa conduca. Treptat am aflat mai multe despre ea si am ramas aproape socata cand mi-a spus ca era cu 2 ani mai mare ca mine, ca era divortata si recasatorita in Japonia, si avea casa ei in Buzau. :) Sigur asta nu schimba cu nimic faptul ca-mi era si imi este draga asa cum e, cu firea ei generoasa, comunicativa si mereu vesela...dar si limbajul destul de piperat. Exact opusul meu...

Am gasit-o neschimbata si ea pe mine la fel de tacuta si cuminte. Ca si cum toate lunile astea n-ar fi trecut, ne regaseam pe aceleasi strazi asfaltate ce emanau cladura prin toti "porii".

Acasa la ea mai era o prietena pe care tot anul trecut mi-o prezentase si mancasem la Ioana o inghetata impreuna. De gasca si ea dar cu un limbaj mult prea picant pe care firea mea rezervata il tolereaza cu greu. Multora le vine greu sa vorbeasca in felul asta in prezenta mea si daca nu se opresc cel putin isi cer scuze glumind si argumentand ca si ele erau la fel mai de mult doar ca anturajul le-a mai schimbat. Ma compatimesc oarecum " daca ai fi stat mai mult cu noi sau daca ai fi avut si tu pe cineva ai fi vorbit si tu la fel".

Am mancat shaorma de la Toledo si am ascultat povestile lor despre baieti, petrecerea de azi noapte, amintiri din Japonia si nu pot sa spun ca mi-a parut rau sa fi vazut viata si prin alti ochi decat ai mei...Si totusi n-as vrea sa duc o asemenea viata, prefer cuibul meu linistit, prefer singuratatea in care sa pot visa cum am facut-o mereu.

M-am simtit stinghera cand un prieten de-al lor care le insotise si la petrecere a venit la ele. Manelistul tipic care nu stie sa vorbeasca altceva decat de petreceri si femei...asta e prima impresie...Deja cuvintele piperate au disparut si s-a inceput o conversatie normala pe care multi o numesc barfa despre persoane pe care nu le cunosteam dar ei le stiau prea bine. M-am ridicat sa plec si au sarit pe mine ca sa nu plec (nu stiu sa fi mai dorit cineva sa mai stau si sa-l plictisesc cu tacerea mea). Manelistul, la fel de generos ca si ele, desi nu ma cunostea decat de 20 de minute, s-a oferit sa ma duca acasa cu masina. Desigur in masina si-a dat manelele la maxim si m-a intrebat stii melodia asta, iti place? Ca si cum eu as avea fata de manelista :))Se baza desigur pe faptul ca cine se aseamana se aduna si mai ales ca fetele ma prezentasera cu prietena noastra....prietena...hm...prietena...Cand am coborat in fata blocului la mine mi-a spus la revedere certa...probabilitate infim de mica... :) Ca sa vezi cum isi face omul prieteni generosi fara sa-i recunoasca.