Dupa 6 ani petrecuti in Bucuresti, 6 ani in care am iubit calatoriile in autobuze,tramvaie si trolee aglomerate si infierbantate , am fost nevoita sa-mi fac abonament pe metrou. Incredibil dar adevarat!
Cu un an in urma nu ma simteam in stare sa circul de una singura prin labirintul de tunele intunecate al Bucurestiului. Dar cum nevoia te invata, cu ocazia primului interviu pe care l-am avut in zona Metro-Berceni, a trebuit sa-mi inving teama lipsei de orientare intr-un spatiu ostil, aproape fioros...
Chiar daca primul pas, si cel mai important, a fost facut si am avut revelatia unor indicatii subterane usor de urmat, am continuat pana azi sa ma feresc de noapte in timpul zilei, de lilieci insetati de sange ascunsi in strafunduri, de candelabre care tremura si se sting, de zgomote infernale care vin din adancuri si de oameni pierduti, privind in gol...
Din pacate, ca sa ajung la timp la serviciu, in diminetile aglomerate cu eternele blocaje din trafic, trebuie sa ma sacrific si sa infrunt pericolele...
Nu pot sa neg avantajele unor veri subterane racoroase, ale unor calatorii scurte lipsite de minute incarcate de nerabdare petrecute la semafor...si totusi nimic din toate astea nu poate compensa lumina, miscarea, viata de la suprafata. Motiv pentru care la intoarcere prefer tot autobuzele si troleele mele iubite.
Tot ce am scris nu are decat un singur scop :"Va rugam, nu incurajati cersetoria la metrou!" - asta am auzit astazi de dimineata si mi-am dat seama - desi cam tarziu - ca de fapt oamenii buni si generosi sunt problema societatii si nu cersetorii care, cu siguranta, s-ar lasa de meserie daca ar sti ca nu primesc nimic. Si totusi poate nu asta e solutia, cersetorii de azi ar putea deveni borfasii de maine.
