marți, octombrie 31, 2006

zig-zag si intuitie

Observ ca doua lucruri ma caracterizeaza: intuitia si efectul zig-zag, cum numesc eu abilitatea de a ma strecura prin multime si de a fenta obstacolele intalnite in cale.
Imi amintesc de seara in care ma intorceam cu Beihan la hotelul din Roma intr-un autobuz strain, pe un traseu necunoscut, fara sa stim unde sa ne oprim, tot asteptand sa vedem sigla luminoasa"Orto di Roma" la un colt de strada sau vreo placuta care sa ne indice ca ne aflam pe Grotta Perfetta. Eu nu ma agitam deloc, in schimb Beihan incepuse sa-si faca problema ca mersesem cam multisor si nici urma de hotelul nostru si parca nu indraznea sa-l intrebe pe sofer cat mai avem de mers...Stateam linistita pe scaun si se pare ca la un moment dat inspiratia m-a ridicat brusc si m-a facut sa-l intreb eu unde trebuia sa coboram, exact inainte de intersectia unde statia nostra finala ne astepta (undeva pe o strada perpendiculara).
Si in Bucuresti deseori mi s-a intamplat sa cobor unde trebuie chiar daca niciodata n-am mai trecut pe acolo si nu am mai mers cu respectivul autobuz.Intrebatul nu e la moda la mine si de cele mai multe ori prefer sa ma bazez pe propria inspiratie.
Aseara erau doar 3 grade si asteptam inghetata in statie la Sfanta vineri sa-mi vina 14-le care intarzia sa apara. Au trecut multe tramvaie si la dus si la intors numai al meu nu era nicaieri asa ca am hotarat sa traversez si sa ma postez pe sensul opus, macar atunci cand o trece sa fiu sigura ca-mi ocup un loc`sor comod la caldurica si desigur cum m-am postat in statie a si aparut tramvaiul meu gol-golut la dus (am putut astfel sa probez cateva scaune sa vad unde ma simt mai bine :P) si plin-plinut la intors. Intuitia, ce sa-i faci!
Efectul zig-zag se datoreaza poate faptului ca sunt mica si incap dar cred ca am si abilitatea de a ocoli aglomeratia pe margine de trotuare, printre masini, prin culoare si spatii libere "fotografiate" de la distanta .
In concluzie am simtul orientarii in spatiu (destul de putin caracteristic fetelor)...si totusi de mana cu altcineva l-am pierdut in Cismigiu pe inserat...:P

sâmbătă, octombrie 28, 2006

David Bowers

Fall from Grace

Fragile Ego's

see more prints here

joi, octombrie 26, 2006

12 ani

Uimitor cat de multi ani au trecut de cand am intalnit-o pe Talida in camera aceea gri de spital, camera durerii si a sperantei. Astazi, drumul meu tot pe acolo trece, prin fata Foisorului de Foc si deseori ma opresc in statie si privesc geamul camerei unde am stat cu 12 ani in urma. Eram doua copile iar eu o priveam fascinata ca stia asa bine italiana si-mi spunea de pe patul de spital o povestire cu "un ladro", ca era atat de sigura ca pe maimutica din D`Artagnan o chema Beppe si nu Pepe, cum credeam eu, si ca era atat de tare si nu se smiorcaia ca mine...Ulterior aveam sa descopar din scrisorile ei ... si tare multe au mai fost ...ca ascundea multe -multe comori dincolo de zambetul ei linistit si sigur.
Si ce frumos scrise mai erau randurile acelea pe care le asteptam nerabdatoare in fiecare saptamana si cat ma mai chinuiam sa fiu la inaltime si sa nu mai fac atatea greseli de ortografie in raspunsurile pe care i le dadeam...Poate ca si ea a facut parte din eroii dragi ai copilariei mele numai ca era mult mai reala decat ei.
O data cu liceul si scrisorile s-au imputinat iar la inceputul facultatii ne-am scris si ultimele scrisori iar de atunci s-a asternut intre noi un val al tacerii care se rezuma doar la presupuneri si amanari. Uneori ma gandeam ca am pierdut-o definitiv odata cu anii ce s-au scurs, ani in care n-am mai stiut nimic de ea... poate pentru ca n-am indraznit sa cred ca o voi mai gasi la vechea adresa din Tg-Jiu. Mi-a fost mai comod sa o caut pe internet cu 5 luni in urma si sa primesc la inceput de saptamana un add pe mess chiar de la ea.
Triasca messul acum! Chiar daca nu are farmecul scrisului de mana pe o bucata de hartie in patratele sau liniute ne aduce mult mai aproape in ciuda distantei care ne desparte (sper - nu pentru multa vreme). Hmmm, vremurile s-au schimbat de atunci si poate ca nici noi nu mai suntem la fel dar amintirile frumoase si trairile de odinioara nimeni nu ni le poate sterge...si ne vor apropia mereu, cum s-a intamplat si acum.

frunze

Mi-as fi dorit ca pentru cateva saptamani maturatorii sa nu mai iasa in strada si sa nu mai incarce in fiecare diminata saci plin de frunze aurii...Sa le lase acolo sa inunde strazile, sa acopere asfaltul si pasii mei sa topaie voiosi si sa se piarda in fosnetul lor linistit. Cum ar arata oare Bucurestil?! Ca un oras de basm, melancolic si colorat in zilele calde de toamna si o mica Ventie atunci cand ploaia va cadea, gratie canalelor infundate - desigur:).

Dimitri Daniloff




link

miercuri, octombrie 25, 2006

iluminare

Seara i-am dedicat-o Iluminatului. Se pare ca filosofia lui Budha se asemana destul de mult cu cea a jainistilor si oscila intre agnosticism si ateism. Diferenta consta in faptul ca Budha nu credea in existenta unui suflet separat de trup ci considera ca sufletul era doar o falsa idee creata de simturi si gandire. Cu toate acestea el vorbeste de reincarnare ca o posibilitate a indreptarii greselilor din viata anterioara si atingerii fericirii prin eliminarea oricarei dorinte egoiste (nirvana). In principiu ideile promovate se regasesc si in predicile lui Iisus: sa raspunzi raului cu bine, sa nu ranesti nici o fiinta vie, sa nu minti, a fii cast, sa nu iei nimic din ce nu ti se da...etc
Mdea, ce mare lucru, cu exceptia reincarnarii si eu gandeam la fel si il felicit ca a ajuns la aceeasi concluzie ca si mine - nasterea este izvorul nefericirii - :p Modesta de mine se crede iluminata fara a ajunge insa la iluminare...Deh, drumu-i lung pana la Nirvana si eu sunt o fiinta umana egoista si plina de mici dorinte nevinovate.

marți, octombrie 24, 2006

Joe Sorren




link

despre credinta jainista

Nu m-as fi asteptat ca in India, cu patru secole inainte de Hristos, sa fi luat nastere o credinta atee destul de raspandita, credinta care mai exista si azi in anumite comunitati indiene.
Jainistii spuneau ca nu e necesar sa presupunem un creator sau o cauza prima intrucat un creator necreat sau o cauza fara cauza este la fel de neinteles ca o lume necreata sau fara cauza. Considerau logic sa creada ca universul a existat din totdeauna si ca nenumaratele schimbari ce intervin se datoreaza fortelor inerente ale naturii insesi si nu interventiei unei zeitati.
In ciuda aceastei credinte ei nu erau materialisti ci vedeau suflete in toate lucrurile (pietre, metale, lemn..etc) si credeau in reincarnare.
Toti jainistii trebuie sa faca 5 legaminte:
*sa nu raneasca nici o fiinta vie
*sa nu minta
*sa nu primeasca nimic din ce li se ofera
*sa pratice castitatea
*sa renunte la toate placerile oferite de lumea exterioara
Astfel, un adevarat jainist nu putea lucra pamantul intrucat risca sa omoare insecte si viermi, refuza sa manance miere, filtra apa de frica sa nu omoare micile animale care traiau in ea, isi punea un val pe buze de teama ca ar putea respira organismele vii care traiesc in aer, punea pavaza la opit ca nu cumva insectele sa intre in contact cu flacara, mergea maturand pamantul in fata lui pentru ca nu cumva sa calce vreo fiinta vie, niciodata nu sacrifica animale si crea adaposturi pentru animalele bolnave sau ranite.
In schimb era liber sa se sinucida, mai ales lasandu-se sa moara de foame - ca o adevarata victorie a sufletului asupra vointei oarbe de a trai.

luni, octombrie 23, 2006

Сергей Касьянов :D




link

Aroma, culoare si savoare

Sambata seara rataceam amandoi pe aleile Cismigiului pustiit de pasi si glasuri dar acoperit de stoluri negre de cocori in cautarea unui loc pentru innoptat...Dar nici urma de ramurele goale, toate locurile de cazare se dadusera pe principiul "primul venit primul servit", si acum cei ramasi pe afara se roteau in gol iar noi priveam fascinati dansul lor.

Primavara ma incanta floricelele albe si gingase dar parca toamna imi plac si mai mult culorile calde ale copacilor ireal de frumos imbracati, insirati pe alei ninse de frunze ruginii, mangaiati de razele blande ale unui soare adormit. O frumusete miraculoasa care in poze sau filme nu poate fi redata oricat de performanta ar fi camera si oricat de priceput ar fi artistul.A vedea cu ochii tai si a ramane mut de admiratie... la asta se rezuma totul
Sigur, unele poze vor fi in felul lor miraculoase dar vor surprinde mereu o natura statica, fara viata, care doar te va face sa-ti doresti sa fii acolo, sa patrunzi realitatea de vis care ti se infatiseaza, sa o respiri cu toata fiinta ta...si totusi sa nu o poti face. Si chiar asta mi s-a intamplat ieri la expozitia de fotografie turistica din cadrul ITF.
...Si toamana nu ma incanta doar prin culoare ci si prin gust: gustul merelor mari si rosii si al celor galbene pistruiate, gustul dulce al strugurilor cu boaba galbuie-gogonata si al perelor zemoase.
Da, toamna asta e de o harnicie fara pereche : impeteste in fiecare sfarsit an cu manutele ei pricepute plapumioare nesfarsite, presara pulbere magica si da savoare fructelor, invaluie totul in perdeaua de aroma si culoare si te lasa sa dormi fermecat.

joi, octombrie 19, 2006

:)





see all here

Where is the love?

Aseara am vazut cateva proiectii de scurt metraj la "Where is the love?" 2006 - Casa Studentilor. Intr-unul arabesc mi-a placut personificarea dragostei intr-o fata cazuta din cer care nu intelege si nu poate sa vorbeasca, care vrea sa fuga dar nu este lasata si careia in sfarsit i se reda libertatea sa mearga la intamplare... Intr-altul nemtesc se abordeaza ideea "ce ai face daca intr-un moment de viata si de moarte s-ar opri timpul in loc si ai putea sa schimbi cumva viitorul dramatic previzibil? te-ai putea sacrifica pentru binele altora?". Si intr-un altul japonez, care mi-a placut cel mai mult, se pune accentul pe izolare de lumea reala si abandonarea unui adolescent in eterne conversatii virtuale fara ca nimeni sa-l poata face sa iasa din camera unde se baricadase de multa vreme (si totusi accidentul surioarei lui mai mici, careia ii dadea pe sub usa poze cu Beckam, il face sa revina in lumea reala).

The boss


link
Asta trebuie sa fie surioara geamana a canutei mele cu berbecel din care pap fulgisori in fiecare dimineata :).

goana dupa cercei :))

Azi am de povestit un vis desi stiu ca imi va fi greu sa-mi reamintesc toate detaliile si sa creez prin cuvinte atmosfera de azi noapte. Se facea ca eram in Bucuresti si voiam sa sa merg la un restaurant pe care il gasisem pe net si sunasem sa fac rezervare. Parca mai eram cu Marius, cu Alina si stiu ca era si frate-miu pe acolo si ne chinuiam sa gasim restaurantul ala care ni se paruse noua asa deosebit. Si se facea ca noi cautam restaurantul in biblioteca din sufragerie de la Buzau dar nu prin fata ci prin spate. Se pare ca descoperisim ca, daca mutam biblioteca, in spatele ei aparea alta biblioteca si daca deschideai un sertar gaseai diverse lucruri... Iar cand am deschis doua usite ni s-a deschis in fata restaurantul cu mese goale si un chelner solitar cu servet pe mana ne-a iesit in prag. Restaurantul nu era asa cum imi imginasem ci pustiu, cu mesele vechi si neprietenoase, cu pereti si pardoseala facute din lemn necioplit dar am hotarat totusi sa luam masa acolo si am comandat doua feluri de mancare si o inghetata. Si tare nemultumita am mai fost cand am vazut ca chelnerul mi-a adus toate felurile odata pentru ca stiam ca inghetata se va topi si nu voi apuca sa o mananc....
Firul visului se intrerupe si ma trezesc singura pe inserat in statie la Teatrul National si-i vad pe Marius si Alina apropiindu-se de mine. Foarte contrariata incep sa-i cert ca de ce au plecat de la restaurant, ca trebuiau sa stea acolo pana ma intorceam eu cu politia sa-i arestez pe cheleneri ca m-au pacalit, ca pe net restaurantul era prezentat frumos si ca mi-au adus toata mancarea odata ca sa nu pot manca inghetata pe care le-am platit-o, si ca acum daca au plecat de acolo nu pot sa mai dovedesc nimic si nu pot sa-mi primesc banii inapoi....
In fine, iar am plecat in cautarea restaurantului dupa biblioteca din sufragerie si parca cartile erau altfel, aveau coperti aurite, si Alina mi-a spus ca ea le-a comandat si abia acum i le-au adus ...Din nefericire nu reuseam sa mai gasesc usitele care duceau la restaurant si tot cautand am vazut ca ultimul corp al bibliotecii din spate putea fi rotit si daca il roteai aparea in spatele lui (adica intre el si corpul din fata) un cuier imens si plin de cercei de aur lucrati in diverse moduri cu diverse modele. Cand i-am vazut mi-am dat seama ca stiam ca sunt acolo, ca erau toti ai mei si ca eram bogata...si totusi nu-mi explicam cum putusem sa uit de ei, de ce nu-i purtasem niciodata sau de ce nu-i vandusem sa-mi iau alte lucruri de care aveam mai multa nevoie....In fine, am rotit biblioteca la loc si am plecat si dupa putin timp mi-am dat seama ca multa lume aflase ca aveam cerceii acolo si luase cu asalt biblioteca si fiecare isi lua cate un cercel si fugea si atunci am intrat in panica. Am inceput sa alerg dupa ei sa-mi dea cerceii inapoi si la un moment dat am vazut ca unii urcasera cu cerceii in tramvai si tramvaiul se pusese in miscare si m-am repezit la geamul vatmanului si am inceput sa bat in el si sa strig, sa-i povestesc cu disperare ce mi se intamplase, sa opreasca!....desi stiam ca ma aude slab si ca nu intelege mai nimic . Intr-un final a deschis usa din fata, am urcat si am inceput sa le zic tuturor sa-mi dea cerceii inapoi ca daca nu ma pun sa-i controlez chiar eu . Langa mine, pe un scaun statea o femeie cum se cade pe care nu o banuiam sa aiba vreun cercel si totusi am vazut-o ca miscata pana la lacrimi scoate un cercel de aur din haina si mi-l da urmata de alti cativa ....END.
Ce concluzii as putea sa trag? Ca visez cam ciudata si ca sunt obsedata de cercei, inghetata, restaurante, carti si tramvaie :D. How niiiice!

miercuri, octombrie 18, 2006

hihihi

Cu parere de rau va trebui sa ne despartim si de Bogdan asa cum am facut-o si de Lili, Daiana, Giannina, Beihan si Giovanni si o sa ramanem tare singurei aici noi astia statornicii si fara aspiratii. I-am cerut ca inainte de plecare sa-mi lase si mie ceva amintire si s-a oferit sa-mi arate cum face el o pagina de ziar si mi-a dat sa instalez si eu Quark Xpressul sa pot exersa singura . Si asa am reusit sa fac si eu o pagina de ziar a la ilisim. :D
P.S. Eeee primul text n-a incaput si l-am lasat neterminat :)).

got no time! :)



by Gabriele dell`otto

zeitati indiene

Stiam si eu ca in diferitele civilizatii stravechi oamenii venerau tot felul de zeitati Aton sau Ra, Adonis, Artemis, Ishtar...etc...dar indo -arienii astia erau incredibili. Dintr-un zeu soare faceau alti cativa in functie de cate insusiri i se atribuiau, unul era zeul soare datator de viata, altul era zeul stralucirii, altul zeul tuturor lucrurilor vii si asa mai departe. oau!
Si ce ciudat, eu credeam ca Indra , fiind nume de fata pe la noi, era vreo zeita ceva dar se pare ca era zeul furtunii, al ploii, al tunetelor si fulgerelor la indieni. Deci , mai degraba, un baiat s-ar putea numi Indra decat o fata. Ce-ar fi?!..Probabil ar rade cu totii de saracul baiat cu nume de fata, caci, nah, se termina in "a".

Topirea

Da, sunt innebunita dupa noul clip publicitar de la Kandia. In plus nici melodia nu mi s-a parut niciodata asa reusita cum imi pare acum insotita de imaginile topirii obiectelor din jur...Dar chiar daca sunt topita dupa el nu inseamna ca o sa si mananc Kandia de acum in colo, prefer intotdeauna Ferrero.

marți, octombrie 17, 2006

Christopher Micaud



link

berbeci

Nu mai stiu cu ce prilej intr-o zi si-a facut aparitia in vitrina din bucatarie cana cea mare cu berbecut. Poate ca am primit-o cadou de la vreo vecina venita cu impartit care nu stia ca la noi in familie nu aveam berbeci ci doar semne de aer , doua gemene, un varsator si un balanta...Si chiar daca se vedea ca nu e pentru mine am indragit-o din prima clipa si am luat-o cu mine la Bucuresti. In fiecare dimineata cand am programati fulgii cu laptic o iau fericita de codita si ma poftesc la un mic dejun surazator cu berbecutul meu zglobiu. Si adevarul e ca berbecii au fost din totdeauna preferatii mei, au ei un ceva al lor care ma atrage magnetic.

vineri, octombrie 13, 2006

Marta Kzoc



link

superior vs inferior

Gusturile nu se comenteaza, spun unii, fiecare vede frumosul si uratul in felul lui. Altii spun insa ca ele se pot cultiva cu timpul si fiecare din noi trebuie sa incerce sa-si imbunataseasca gusturile. Fie ca e vorba de imbracaminte, muzica, desen, filme mereu am impresia ca cei din jur au gusturi rafinate iar eu nu am deloc si poate ca nu ma duce mintea sa-mi placa ceva care sa aibe cu adevarat valoare. Omenii care ma inconjoara prefera filmele ciudate pe care eu nu le inteleg, asculta muzici sofisticate care pe mine ma plictiseste (si aici trebuie sa dau neaparat niste exemple : Pink Floyd, U2, Placebo, Smokie, A-ha, Phoenix), imbraca toale si accesorii bizare, tipatoare si elegante in acelasi timp si folosesc multe englezisme in vorbirea curenta. Toate astea ma fac sa-i vad superiori mie, ca si cum ar face parte cu totii dintr-o alta lume unde eu nu am acces. ...Ca tot vorbeam de superiori am vazut un film cu Fantozzi care, saracul, pentru ca il luau toti colegii peste picior, s-a dus si el la psiholog sa-si vindece complexul de inferioritate iar dupa ce a discutat cu doctorul acesta i-a spus "caro Fantozzi", tu nu suferi de un complex de inferioritate tu esti inferior :D!...
M-as contrazice singura daca as spune ca pana la urma preferintele unui om nu au legatura cu caracterul bun sau rau, si totusi am intalnit manelisti mult mai de treaba, mai prietenosi si mai generosi decat cei cu gusturi rafinate, la fel si telenoveliste mai sufletiste decat clubaritele sau intelectuale, persoane cu limbaj nepotrivit mai de apreciat decat cele ce se ascund in spatele cuvintelor alese... Poate e doar o falsa impresie ca unii oameni ar fi superiori altora doar pentru ca au alte defecte si alte calitatii sau alte preferinte ...si totusi e omenesc sa-i judecam pe cei din jur prin prisma subiectivitatii noastre si sa-i categorisim raportandu-ne la ceea ce credem despre noi.

Thierry Van Biesen




clik to see more

joi, octombrie 12, 2006

"tragedie"

Cum ma cam plictiseam eu asa in somnul meu pe scaun m-am hotarat sa fac un tur de bloguri ca de mult nu mai facusem unu. Si ce am observat: ca artistii mei au postat ceva poze dragute in ultima vreme, ca unii bloggari au scris cam mult si a trebuit sa ma rezum la a citi doar titluri, ca vreo 3 bloguri nu se mai misca deloc, ca Ana Maria e o tipa draguta, ca Mariko are alta adresa de blog, ca a revenit Mimi -surpriza - si - dezamagire !!!!!! - Nihasa nu ma mai iubeste si mi-a eliminat definitiv Siropelul din Blogroll. Stiu ca nu mi-l citea niciodata si nici nu se ridica la inaltimea popularitatii iepurasului cel roz si nici in cele 15 super bloguri n-avea loc dar... of...speram sa-si gaseasca un loc acolo la coada, sau inghesuit intr-un coltisor gri sau cu eticheta "aici nu se intra ", "caine bleg", "bebelusi plangaciosi", "antisex"...Dar asta e , trebuia sa vina si sfarsitul si Nihasa sa ia masuri radicale pentru a-si proteja marca. Siropul meu a expirat si ar fi nepoliticos sa-si trateze musafirii de vaza cu asa ceva! Of -of:((!

:D Ei acum si eu, sa ma necajesc pentru atata lucru!

Sancha Dean Biyan


link

mmmm...

Mi-e somn intr-una de vreo cateva zile bune, desi dorm suficient, si trec printr-o lipsa de inspiratie acuta. Ieri m-am jucat luxor 2 de dimineata cand am ajuns la servici pana seara cand am plecat si n-am avut timp sa postez nimic pentru tine . Din pacate , sau poate fericire, azi nu mai pot juca ca mi-a expirat si astept sa-mi pice din cer un luxor 2 cu crack cu tot.
In seara asta e programata o shormica delicioasa si atat...mi-e somn!!! Aseara am adormit cu Nicolaescu vorbind despre sanatate. Eu nu stiu ce au romanii cu el ca mie imi plac tare mult ideile lui de reforma. Si la fel si Tariceanu imi place desi opinia publica il considera cam depasit de situatie. Chiar sa fiu eu asa usor de pacalit din vorbe? Ei da, sa stii ca sunt cam credula si nu stiu de gluma si i nici sa glumesc nu stiu, poate sunt doar funny uneori cand par cazuta din copac.
N-am nimic de spus si iti spun ca n-am si maine poate o sa-ti spun acelasi lucru si poimaine la fel. As face pauza dar parca nu vreau sa te las sa-mi simti lipsa si nici n-ar fi frumos din partea mea sa te intoxic cu poze si iar poze fara pic de comentariu.

marți, octombrie 10, 2006

Colette Calascione





mai multe aici

J`adore cafe - nu chiar

De mult imi pusesem in gand sa merg in J`adore cafe, pubul dragut pe care il vad in fiecare zi din tramvai, in drum spre serviciu ( tre sa fac o paranteza aici : ma enerveaza ca acum stiu ca servici nu e corect iar serviciu da, si suna atat de urat varianta corecta! n-o suport!), iar aseara am putut sa-mi indeplinesc dorinta. Si chiar s-a ridicat la inaltimea asteptarilor mele, o atmosfera calda, muzica buna, decoruri dragute, canapele moi...Minusurile ar fi preturile destul de piperate si faptul ca mi-am fript limba cand m-am repezit nerabdatoare sa gust din caffe-latte-ul abia adus (si acum saraca se simte cam stinghera in contact cu mancarica de servit). In ciuda micului incident m-am consolat din plin cu o ciocolata segrafredo delicioasa. N`am ales nici o varianta de cafea pentru ca - bleah! - cafeaua nu e buna (cu alte cuvinte nu-mi place mie).

Andrew Maidanik


link

luni, octombrie 09, 2006

Nu sunt genul de persoana care sa se dea in vant dupa imbracamintea la moda si de firma si uneori am impresia ca sunt complet lipsita de gusturi cand imi aleg haine de prin magazine. Si poate ca de vina sunt eu ca nu-mi vin bine cum ma asteptam cand am pus ochii pe ele . Sau alte ori mi se intampla sa fiu incantata de noile achizitii dar dupa ceva timp ma plictisesc de ele si le dosesc in sifonier visand la alte bluzele, alti pantaloni, alte ghetute pe care le-am zarit intr-o zi intr-o vitrina.
Din pacate nu mereu am bani sa-mi iau ce vreau si cand vreau. De regula la inceputul sezonului trebuie neaparat sa plec la cumparaturi.Nu conteaza ca am o multime de lucruri din toamna trecuta acum trebuie sa ma innoiesc iar: am nevoie de o pereche de pantofi maro, o pereche de ghetute de toamna mai elegante, o gentuta neagra, o jacheta de blugi, un costumas ceva, o camasuta si macar vreo doua bluzele mai subtiri :P si lista poate continua...Si de ce nu, ar merge si o tunsoare noua...Iar pentru la iarna imi trebuie un cojocel cu blanita si o caciulita (nu suport sa-mi inghete urechile iarna, cea de anul trecut mi s-a largit si nu pot s-o mai port). Daca ma gandesc bine salariile din urmatoarele 3 luni sunt programate si totusi....vreau si eu un calculator al meu ca tot omul . Am zis ca pun bani la pusculita si nu-mi mai iau nimic de imbracat ca doar am sifonierul plin dar stiu sigur ca n-o sa reusesc sa ma abtin. Noroc cu mama ca ieri mi-a facut codou o pereche de blugi si o bluzica dar si o desaga de blugi de atarnat de gat ca mi-a placut tare mult cand am vazut-o.
Hm, chiar problematica mania asta de a-mi luat ceva nou de imbracat in fiecare anotimp!

vineri, octombrie 06, 2006

to be cute


link
Ce uituca mai sunt! Nu ti-am povestit de vizitele la muzeul national de arta si muzeul satului din weekendul trecut . La muzeul national am vazut expozitia “100 de antichitati si flori din cele patru anotimpuri. Arta moderna chineza în stil traditional” si am ramas impresionata de detaliile perfecte ale fiecarei piesa , parca n-ai fi zis ca mainile unor oameni ar putea migalii cu atata rabdare si pricepere. Uimitoare au fost mai ales sculpturile in fildes iar picturile infatisand odraslele chinezilor de alta data erau de-a dreptul haioase.
La muzeul satului totul a fost frumos : vremea, casele, atmosfera tomnatica si compania placuta, desigur. Este locul ideal din Bucuresti unde mi-as putea relaxa simturile cu arome de tara, adieri gingase de vant, raze de soare, un Raffaello pe butuci, o amintire din copilarie cand invarteam cu mamaia lana pe fus sau cand tesea la razboi in bucatarie, sau cand mancam lapte cu mamaliga la masuta joasa si rotunda in fata casei asezata sus pe deal...

miercuri, octombrie 04, 2006

Perfido Eolo



link

In ultima vreme...

In ultima vreme se tot ia curentul la noi in firma si stam asa minute intregi uitandu-ne unii la altii si intrebandu-ne daca mai are rost sa venim la serviciu ". Ne gasim totusi cate ceva de facut: unii se joaca sah, altii citesc carti, altii pleaca la plimbare prin imprejurimi iar eu ori ma joc fazan, biscuite si avioane ori ma apuc de desenat. Ultimele desene au fost suportul meu de creioane si cana cu Micky Mouse de pe biroul Popistasei.



In ultima vreme ma intorc tarziu acasa si nu prea mai am timp de mine, de spalat bluzele, de cumparaturi, de facut mancarica si abia deca imi mai gasesc o juma` de ora sa fac dus...nici macar descopera de luna trecuta n-am reusit s-o citesc.

In schimb, in ultima vreme, mananc numai pizza si shaorma si inghetata. De exemplu vineri mi-am luat o pizza prosciuto, duminica o shorma imensa (care se pare ca era mica), luni un mcflurry iar aseara o pizza traditionala delicioasa (cum n-am mai mancat niciodata). Asta nu e bine, simt ca incep sa ma cam ingras.

In ultima vreme nu mai stau pe forum si nu mai vizitez bloguri si nici la scris pe blog parca n-am spor si simt ca ma feresc de unii oameni sa spun anumite lucruri, ceea ce nu prea-mi sta in fire.

marți, octombrie 03, 2006

Erwin Olaf




clic

Padurea


Piesa de sambata de la Nottara mi se pare destul de greu de interpretat. Poate ar fi trebui sa citesc mai mult sau sa vad mai multe piese de teatru pentru a putea reda ce au vrut sa spuna de fapt actorii pe scena. Piesa se deschide curios cu intalnirea unui tragedian si a unui comic, vechi prieteni, amandoi fara un ban in buzunar care citind "Padurea" isi dau curs imaginatiei si se integreaza in ea. In linii mari este (asa cum am vazut eu ) infatisata aristocratia prefacuta, frivola, zgarcita si egoista in antiteza cu generozitatea si bunatatea unor oameni care desi par simpli sunt mult mai bogati (spiritual) decat cei ce nu se mai satura de bani. Multe momente ar merita retinute: padurea, lacul si luna din decor, invidia Raisei Pavlovna pe tineretea saracei sale protejate pe care nu vrea sa o inzestreze desi ar avea sufiecienti bani, in schimb nu ezita sa-i ofere pe toti nepotului greu de cap in schimbul serviciilor de amant, schimbarea radicala de comportament a nepotului tamp care odata ce devine amantul ei se cosidera peste noapte superior celorlalti, falsa admiratie si ingijorare a asa-zisilor prieteni aristocrati, dispretul Raisei fata de varul sau cand afla ca nu e colonel ci tragedian si desigur concluzia trasa de tragedian in fata adunaturii de oameni tesatori de intrigi si insensibili la durerea unui seaman al lor - fiare ascunse in padure.