Ei, e bine aici in paturica mea portocalie! Asa mai zic si eu sa stai in fara calculatorului si sa depeni amintiri pierdute, uitate, vag intrezarite printre ateatea ganduri fara importanta care ne fac sa crestem mari fara sa ne dam seama. Eram prea mica ca sa-mi amintesc exact de unde avea tata in casa undita dar stiu ca eram fascinata de cum arata si mai ales de firele alea atat de subtiri, de carligele alea de diverse marimi stranse intr-o cutiuta si de mulineta. De atunci nu am mai vazut undita iar la pescuit nu am fost niciodata si brusc mi-am dat seama acum ca mi-ar placea sa vad cum e si sa incerc sa dau si eu undita la apa oricat de neindemanatica as parea.
Si apoi imi amintesc de gramezile de ghete albe cu patine pe care le cumparase tata de la moldoveni imediat dupa revolutie, cand i se desfiintase si lui postul si trebuia sa faca ceva sa scoata un ban pentru noi. In realitate nu am certitudinea de unde erau ghetele, oricum casa noastra era mereu plina de cateceva de vanzare. Tata le lua de la moldovenii din Chisinau si apoi le vindea la turci unde statea cate 2-3 saptamani timp in care cu banii pe care ii scotea cumpara turcisme si le vindea la noi. Tot felul de nimicuri circulau prin mainile noastre de copii si tare ne mai minunam de ele dar de foarte putine imi aduc aminte : sonerii rusesti, ciocolata ruseasca cu alune, miniradiouri, blugi cu modele turcesti la buzunare, cutii de gume turbo si ulker....
A fost o perioada grea pentru noi, dar mai ales pentru tata...Eu ii simteam doar lipsa cat era plecat si mereu o intrebam pe mama "dar cand se intoarce tata"? si ca sa-mi mai treaca un pic din dor ma uitam la poza in care ma tinea in brate la cateva lui. Atunci am realizat eu pentru prima data cat tineam la el si doua saptamani mi se pareau eternitate. Dar acum ce sa mai zic?Vreo 5 ani sa fi trecut de cand nu l-am mai vazut, de cand m-a imbratisat atunci pentru ultima data, iar eu il visez constant ca si cum niciodata nu s-ar fi dus.
