joi, aprilie 09, 2009

insensibilitate

E lesne de inteles ca singur pe lume viata nu are nici un sens, ca oamenii din jur sunt mai importanti decat orice lucru neinsufletit pe care as putea sa-l detin oricat de dragalas ar fi. Si totusi continuu sa tin strans  fraiele egoismului si al nepasarii si sa ma avant intr-un decor placit si monoton. Constient sau nu, eu indepartez pe toata lumea si apoi  raman si cu impresia ca am facut bine ...ori nu se ridica la nivelul meu (vezi doamne ce persoana deosebita sunt eu) ori era prea mult pentru mine (si atunci as fi suferit) ori, desi ok, ar fi necesitat ori prea mult timp ori prea multi bani. Dar n-am nici un fel de remuscare...Ei si? Se poate trai si singur : mai un chat, mai un film, mai o carte, mai un desen sau o plimbare solitara. Dar totul implica oameni, implica comunicare si imi este clar ca in societate as putea trai singura dar nu si intr-o padure sau pe o insula pustie.

Presupunand totusi ca as simti nevoia sa-mi fac prieteni, cum au majoritatea oamenilor (nu pot sa ma abtin -niste idioti aia care au hotarat ca forma corecte este -are majoritate-), nu as reusi. Altruismul pentru mine nu vine deloc in mod spontan si nici necesitatea de a comunica. Cum as putea eu sa vorbesc de dragul de a vorbi, cum as putea eu sa fiu interesata de toate povestirile despre cutare si cutare si sa ma amuz de vorbe simple aruncate la intamplare hihihi, hahaha.

Sunt insensibila, recunosc ca in fond nu ma intereseaza nimic de nimeni (cu doua-trei exceptii). De asta ma preocupam acum de cum ar putea fi viata mea daca nu mi-ar fi greu sa simt ceva pentru toti oamenii din jurul meu, pentru fiecare in parte....daca as putea sa-i ajut cumva sau sa-i fericesc pe fiecare cu interesul meu pentru cel mai mic lucru din viata lor. Unii au facut-o pentru mine si indirect pentru ei insisi.