Ar fi fost frumos daca m-as fi nascut asa prin 1900 intr-un sat moldovenesc statornicit pe o sprinceana de deal unde nimeni n-a aflat inca ce-i curentul electric sau radioul, unde munca campului e un mod de viata, unde camasa de canepa cea noua e imbracaminte de lux iar distractie mai mare decat hora si claca nu s-a mai pomenit. Parca ma vad asa, intr-o seara de vara, stand in cerdac cu furca-n brau rasucind printre degete fire de fuior si ascultand langa mine povestile Gherghinei care coase la mana carpete de perete. Ion ajuta si el tinand distrat sculul din care Leana face ghem iar in jurul maicii batrane care tese la razboi toala mare pentru zestre s-au strans muierile batrane cu andrele si lana.
Imi amintesc parca razboiul bunicii... Asa mare cum era il tinea chiar dupa usa in odaia unde dormea unchiasul...si era tot un paienjenis de fire printre care mamaia strecura mereu suveici colorate ca doar trebuia sa iasa frumos carpetele. Si-mi mai amintesc si fusul care se rotea ca un titirez si scarmanatul lanii si legatul si urzitul firelor in grena si suportul ala de lemn care se rotea cand trageai de fir ca sa faci ghem.
Poate ca aia ar fi fost o viata mai draguta pentru mine, plina de nestiinta, multumire si liniste si poate si cu frica lui D-zeu.
