Azi m-am simtit mai draguta decat de obicei, mi-a placut cum ma reflectam in geamul troleului. Anna cu parul rosu ar fi zis ca era Cordelia acolo, prietena ei de suflet, pe care o intalnea mereu in vitrina fermecata si-i povestea vrute si nevrute. Spre deosebire de mine, macar Anna era sincera si recunostea deschis ca viata ar fi fost mai frumoasa daca ar fi avut parul negru, si i-ar fi lipsit pistruii si ar fi purtat manecile bufante care erau la moda atunci. Dar eu nu recunosc, vreau sa ma conving ca indiferent de cum as fi aratat viata ar fi fost la fel, grea si frumoasa sau poate doar frumoasa daca as sti cum sa privesc. Si nu stiu de ce am impresia ca eu candva stiam sa privesc mai bine dar parca cu anii am regresat in loc sa avansez.
Poate totul se leaga de ziua cand am inceput sa lucrez si mi-am aruncat timpul la gunoi iar putinele clipe ramase le-am ratacit prin filele unor carti care nu spun nimic, doar o poveste si o lume care te impiedica sa gandesti ...Iar majoritatea spune ca din contra cartile te ajuta sa ai o viziune mai larga a tot ceea ce sa intampla in jurul tau...O fi pentru ei dar pe mine m-a indepartat de viata in adevaratul sens si de ganduri libere la nesfarsit.
