joi, noiembrie 30, 2006

Moda Very Chy

Nu stiu daca ti-am povestit vreodata despre cele trei luni lucrate la Moda Very Chy cu 2 ani in urma. Abia incepuse vacanta de vara si ma mutasem acasa cu "catel si purcel" si contrar obiceiului meu de a lenevi, ca si in timpul anului de altfel, m-am apucat sa studiez Opinia (ziar local cu anunturi diverse). Desi eram aproape convinsa ca incercarile mele de a-mi gasi ceva de lucru pe o perioada atat de scurta erau zadarnice am zis ca n-am nimic de pierdut daca depun si eu un cv in spaniola pentru un post de secretara . Cu emotie in glas am raspuns la numarul necunoscut care ma apelase si eram gata sa refuz interviul motivand ca de fapt eu nu prea stiu spaniola, ca am invatat singura iar la facultate nu am facut cine stie ce si ca n-as prea vrea sa-i incurc. In fine, Catalina a insistat si iata-ma sunand la usa masiva a unei case din ciment gri, nefinisata si rece care nu parea nicidecum sediul unei firme ci mai degraba un santier. Incepusem deja sa ma intreb daca nu cumva gresisem adresa cand interfonul a declansat si am putut intra. Am urcat incet scarile strimte avand impresia la fiecare pas ca ma voi impiedica si voi cadea in nas si am respirat aproape usurata cand am ajuns la etaj.
Biroul Catalinei, o tipa pistruiat, blonduta si nas ascutita, avea un aer office simplu si relaxant in nuante de bleu. M-a invitat cu o voce calda sa iau loc ca indata va veni si Fernando si vom putea discuta in spaniola despre mine si despre firma.
Fernando, la cei 34 de ani ai lui, reusise in scurt timp si pornind de la zero sa-si faca o fabrica de confectii in apropiere de Barcelona iar in ultimii ani ii venise ideea sa-si extinda activitatea si in Romania, Turcia si China. Motivul? Forta de munca ieftina. Iar atunci , la 3 luni dupa infiintarea firmei avea nevoie de o a doua assistant manager-contabil intrucat Catalina nu facea fata tuturor problemelor ce trebuiau rezolvate.
Am fost incantata cand dupa doua zile de la interviu m-am trezit cu un telefon chiar de la Fernando care ma anunta ca am fost acceptata. Eficacitate 100% - primul interviu, primul job.
Ulterior am aflat ca luase decizia inca de cand vazuse cv-ul fara a o anunta pe Catalina.
Ea din start nu fusese de acord cu angajarea mea si pana in momentul in care a fost data afara aproape ca m-a urat ca stiam spaniola mai bine decat ea, ca Fernando imi acorda la fel de multa atentie si ca faceam o facultate pe care ea o abandonase cu ani in urma. Alesese alta cale, plecase in Spania sa lucreze"como interna" si nu-i fusese deloc usor dupa cum mi-a povestit cu lacrimi in ochi in ziua in care a plecat.
Prima ei patroana o tratase mai rau decat un caine si acolo se si imbolnavise drept pentru care cat timp am lucrat cu ea mergea frecvent la doctor. In casa lui Fernando insa a fost tratata foarte bine si dupa un an si ceva, timp in care a avut grija de cei 2 copii mici ai lui, i s-a propus sa faca un salt major ... sa devina directoare de firma in Romania. Astfel visului ei devenea realitate mai ales ca de mica era fascinata de lumea modei si se imbraca mereu foarte elegant. Numai ca lucrurile nu au fost chiar atat de simple si frumoase cum i se pareau la inceput.
Infiintarea firmei i-a dat multe batai de cap si neavand nici un fel de cunostinte in domeniu a facut greseli peste greseli ferindu-se insa sa i le comunice lui Fernando si sperand ca totul se va rezolva. Alerga peste tot de dimineata pana seara si punea mult suflet in tot ce facea pentru firma aia, pentru visul ei si pentru Fernando...Din punctul asta de vedere nu i se putea reprosa nimic insa ducea un pic lucrurile la extrem cu atitudinea de mare directoare care stie ce face (fara sa stie de fapt) care are mereu dreptate (fara sa aiba de fapt) si devenea uneori ridicola cand ii facea scandal femeiei de servici pentru o dara de praf zarita intr-un colt.
In cele din urma "veneratul" Fernando n-a mai tinut cont de sentimente ci doar de banii lui cheltuiti nejurstificat, n-a mai contat ca timp de un an a trait in casa lui, ca s-a zbatut din rasputeri pentru afacerea lui. Ca deh, omul avea planuri mari numai ca actiona dupa instinct... A venit in Romania fara nici un studiu de piata, fara sa stie nimic de birocratie, coruptie, concurenta, salarii, punand la conducerea firmei non infiintate o fata fara studii care cel mai bine se pricepea la sters parful si la pus pampersi nicidecum la negociere si contractare, ca sa nu mai spun ca omenilor de afaceri cu par carunt si ditamai firma in spate le vorbea cu tu.
Prima si a doua zi de lucru au fost cele mai grele pentru mine ca am fost pusa sa fac pe interpreta intr-un domeniu care imi era total necunoscut, cel al confectiilor. Nici in romana nu stiam termenii dapai in spaniola iar la una din firmele la care am fost in vizita in cea de-a doua zi cu Nieves (designera) si Fernando, patroana mi-a spus ca mai bine traduce fisu de 12 ani decat mine :D. Dar Fernando considera in continuare ca "esta chica habla de puta madre" dupa cum mi-a marturisit Nieves mai tarziu, cand am ramas trei zile in firma si am dormit cu ea peste noapte ca-i era urat.
Nieves avea vreo 50 de ani cu parul carliontat, mereu imbracata in papuci si fusta lunga a la Espana si cu o atitudine de scolarita mereu pusa pe sotii. Indurga toata ziua vrute si nevrute iar eu dupa ea, incercam sa le spun cuvant cu cuvant fetelor ce voia designera sef de la ele. Pentru ca nu ti-am spus dar pe langa mine mai fusesera angajate 4 fete: Lili - director de productie, Dana - designera pe Romania, Mihaela - contabila, Tina- confectionera, si un barbat doar: Aurel- soferul.
Lili era roscata bataioasa si responsabila (cu sot si copil care o astepteptau acasa) si care inevitabil intra in conflict cu infatuarea Catalinei, fetita dragalasa si sfioasa de alta data. Mereu sa uita la mine cu privirea total nelamurita de ce se intampla in jur, de nehotararea sefilor si de situatiile ingrata in care era pusa uneori.
Dana era bruneta carliontata, slabuta si mofturoasa pe care sotul iubitor venea mereu sa o ia de la servici in fiecare seara. Era vegetariana convinsa ca si sotul ei si incerca sa-si puna si copilul la dieta. Venea la servici cu tot felul de "bucate" din soia la care noi ne strambam cum de altfel se stamba si ea la salamiorul si pateul noastru gustos. Avea tot felul de chestii pe care nu le suporta: anumiti oameni, anumite haine, anumite cuvinte si desigur anumite mancaruri... Pe de alta parte nu pricepea deloc programul ala de croitorie si pana a fost data afara n-a invatat sa controleze nici macar mouseul ... Dar nu se descuraja niciodata , in fiecare zi se aseza in fata calculatorului si batea cu mainile in birou, nerabdatoare si vesela ca un copil " sa invatam , sa invatam!".
Mihaela cu parul ei scurt si piela caramel era singura din fete care se mai pricepea asa la calculator (excluzandu-ma desigur pe mine care eram "informaticianul" firmei) . Prietenul ei, care a si cerut-o in casatorie cand eu inca eram acolo, ii facuse adresa de mail si-i instalase pe calculatorul de la serviciu jocul ei preferat - NFS. Buchisea toata ziua acolo ca un soricel, cu capul in hartoage, si voia sa nu i se pretinda nici un fel de implicare in activitatea firmei afara de conturi si plati. Fetele au privit-o mereu ca pe o outsidera pentru ca foarte rar statea cu ele la o cafea si la o barfa in bucatarie iar dupa ce-si termina treaba era prima care pleca acasa . Noi aveam prostul obicei de a ramane in firma pana pe la 8- 9 seara ca, deh, trebuia sa respectam programul din Spania chiar daca nu aveam nimic mai bun de facut decat sa ne uitam unele la altele. Deseori fetele se certau pornind de la neimplicarea Mihaelei in treburile firmei, de la atitudinea de fata cu studii in fata unor neinstruiti, pana la refuzul ei de ai mai da bani de benzina lui Aurel ca i se parea ca cere cam des... Iar eu mai mereu eram prinsa la mijloc si deveneam "punte de legatura intre tabere"...Hm, cred ca a inceput sa mi se faca dor de certurile alea tragi-comice de indignarea lui Lili, de fata inbufnata a Mihaelei , de expresia ingrijorata a lui Aurel care la cei 40 de ani ai lui statea ca un scolar pedepsit intr-un colt iar noi, celelalte mustaceam amuzate "iar incepe!".
Mh, Aurel...Oare ce s-o fi intamplat cu "ursul blond" care ma intampina in fiecare zi cu un zambet cald si cu o voce linistita "`Neata Simonica!Hai, pregateste repede procesul verbal ca tre` sa plec." Si Aurel ca si Lili si Dana erau cunostintele Catalinei iar ea facuse tot posibilul ca Fernando sa fie de acord cu angajarea lor. Pentru jobul asta venise tocmai de pe la Petrosani si nu doar in vizita ci cu casa si familie imaginandu-si ca la Fernando va avea un job bine platit pe termen lung dar.... nu a fost sa fie.
Tina, inalta si subtirica s-ar fi regasit mai bine pe o pasarela de moda decat intr-o intreprindere de confectii. De o seama cu mine avea deja copil mare si desigur era si casatorita. Ea, ca si mine, nu se certa cu nimeni si de cele mai multe ori plecam impreuna acasa - plopul si cu dopul pe strada la asfintit. In firma aia ar fi facut orice fara sa carteasca chiar daca nu intra in atributiile ei - daruire totala. La un moment dat ajunsese sa tina inventarul butonilor din depozitul noastru improvizat, sa mearga in inspectie la fabricile de confectii contractate, sa numere perechile de pantaloni vopsiti ce ne soseau in saci de la Marttelli. E drept ca la numaratul pantalonilor, jachetelor si fustelor ne strangeam toate fetele (mai putin Mihaela ) jos in hol si incepeam sa numaram si sa sortam pana ne sareau capacele...claca in toata regula...Hm, era dragut, da!
De Cristina nu ti-am zis nimic pana acum si nici de Mihai.
Dupa plecarea Catalinei, Fernando i-a cautat inlocuitor caci eu eram prea moale pentru chestii din astea de management iar Cristina i s-a parut persoana potrivita. Abia terminase limbi straine la Spiru Haret in Bucuresti si fusese si cu bursa in Spania unde il cunoscuse pe...of, nu mai stiu cum il chema!!!... ma rog, prietenul ei spaniol pe care il adusese in Romania sa faca afaceri in constuctii. Vorbea spaniola corect dar cu un profund accent romanesc care la inceput ma seca la inima. E drept ca nici eu nu vorbesc cu accent dar parca era ceva crud in felul ala al ei de a fi, de a pronunta cuvintele si nu numai in spaniola ci si in romaneste. Era prea directa si aproape brutala in relatiile cu partenerii de afaceri in ciuda faptului ca o vedeai mereu razand si facand glume mai mult sau mai putin reusite. Si ca orice geaman avea o dispozitie schimbatoare, acum te alinta peste cateva minute te injura iar expresia ei preferata " e fata buna, da-o dracu". Cert e insa ca se descurca bine, avea tupeu, era energica si organizata si nimic nu parea de nerezolvat pentru ea...mai putin relatiile cu cei de la Marttelli pe care avusese grija sa le strice...Si cu Tora Design ce circ a mai fost...
Tora Design (falimentara acum si cu grave probleme financiare si atunci) era una din firmele contractate intr-un moment de diperare sa ne lucreze niste jachete ce urmau sa fie exportate in lohn in Spania si era condusa de o tipa...nici nu stiu cum sa o descriu...poate Cruela din 101 Dalmatieni ...careia ii spuneam mereu Tora chiar daca o chema cu totul altfel. La inceput executarea contractului parea sa se realizeze in conditii bune pana s-au descoperit modificari de croiala la buzunarele jachetelor si diverse alte defecte plus o intarziere mult prea mare in livrarea produselor pentru a fi tolerata... In plus, o buna bucata de vreme ne bantuia zi de zi cersind banii in avans pentru o munca prost facuta si in curs de executie. Telefone peste telefone amanate si refuzate, zile in care faceam pe paznicii la geamuri si ferestri prefacandu-ne absenti ca sa scapam de discutiile si amenintarile fara rost. Asa ca ce s-a gandit Cristina "hai sa scapam dracu de ea"! Dar cum ? Fara sa-i dam nici un ban si recuperandu-ne produsele in stadiul in care erau. Astel, Tina a fost trimisa in inspectie motivand "accelerarea executia" in realitate insa pandind plecarea patroanei din firma, moment in care Aurel a incarcat tot in Papuc pana la ultimul nasturel si si-a luat zborul lasand-o pe femeie cu buza umflata. Desigur, dupa episodul asta nu a incetat sa ne faca vizite si chiar dupa juma de an - cand am trecut pe la cele 3 fete ramase pana in ultimul moment de existenta al Modei Very Chy - am fost anuntata ca inca mai trecea pe acolo sa cerseasca banii aia :).
Mihai, un tip inalt si slab tare de treaba, pe care si acum il mai am pe mess, nu era angajat al firmei - lucra cu ziua pe ici pe colo - si venea doar in vizita sa mai gadile calculatoarele, imprimantele, telefoanele si evident Ploterul. Ploterul asta - ditamai namila - era "mandria" firmei caci se strica cand ti-era lumea mai draga si trebuia mereu sunat la "doctor" si "doctorul" trebuia sa vina tocmai de pe la Bacau, daca-mi aduc bine aminte...Era "batran" saracutul si fusese adus tocmai din Spania unde acum se folosesc altele mai performante si urcat la etajul cu macaraua ca pe usa nu incapea si cu atat mai putin pe scarile alea stramte pe unde abia ne faceam noi loc. Cand nu prea aveam nevoie de el nu ne facea probleme dar se defecta numai atunci cand era ceva urgent de imprimat si pana sa vina service-ul de la Bacau ne ajungeau tiparele gata imprimante din Spania. In cele din urma, dupa plecarea mea, a fost retrimis acasa.
Ca sa-ti faci o mai buna imagine despre activitatea firmei n-ar fi rau sa-ti dau mai multe detalii.
Moda Very Chy era un fel de intermediar pentru marele en-gros din Spania a lui Fernando si trebuia sa subcontracteze fabrici de confectii din Buzau care sa lucreze dupa tiparele noastre. El si Nieves vedeau cam ce se poarta intr-un anumit sezon, cumparau diverse toale de firma (Zara, Miss Sixty ...etc) de prin marile magazine europene si furau idei. Apoi confectionau niste mostre si daca ieseau bine faceau o incercare pe piata cu o productie redusa iar daca aveau succes bagau mare. Aveau fabrica acolo in Badalona si lucrau numai cu chinezi sau alte natii care acceptau un salariu forte mic, chiar mai mic decat in Romania spre dezamagirea lui Fernando. Treburile n-au mers cum voia el si in loc sa castige mai mult pierdea, toate fabricile aveau de lucru si din cauza concuretei facute de marile case costul mainii de lucru crestea in defavorea lui.
Putinilor subcontractanti gasiti noi le furnizam material textil (importat din Turcia de firma spaniola), tipare, bobine de ata achizitionate din Romania, etichete textile (imprimate de mine pe benzi albe), accesorii (fermoare, butoni, capse) trimise din Spania ca niciunul din comerciantii sau producatorii romani gasiti nu erau pe placul lui Fernado, si pistoale cu etichete autocolante si fosforescente ca sa usureze munca furnicutelor confectionere.
O data croite si cusute, fustele, pantalonii si jachetele gen tercot si raiat erau incarcate de Aurel, aduse la firma, numarate si duse apoi la vopsitorie unde se facea o distributie pe culori si marimi conform dorintelor schimbatoare ale lui Fernando (si aici eu tineam evidenta). Era indicat ca hainele sa nu aiba nici un fel de capsa sau buton cusut pentru ca in momentul in care erau rasucite in masinile de vopsit se puteau rupe. Asa ca dupa ce erau vopsite erau aduse iar la firma, numarate si duse iar la fabrici sa le puna butoni :)) .Dupa care erau calcate si puse in cutii de carton furnizate tot de noi si in cele din urma erau trasportate ca produse finite la firma. Si ghici ce urma! Numararea lor ca nu cumva sa ne traga iar teapa aia de la Nehoiu, Tora, Martelli...In urma numararii se sigilau cutiile si se puneau etichete cu tipul produsului, numar de bucati, cantitate, culoare si apoi eu ma ocupam de redactarea listei de colisaj (packing list) ce insotea factura si declaratia vamala de export in lohn.
In ziua exportului venea trasportatorul si incarca tot mergand apoi cu Mihaela in vama Buzau unde declarantul vamal efectuau toate formalitatile de vamuire si deadeau liberul de vama.
Cat priveste rolul meu in firma ...eu eram legatura intre diferitele "departamente " (ce hazlie sunt) si dintre exterior si interior. Trebuia sa stiu mereu ce se intampla in firma si sa le informez pe fete. Desigur rolul meu de translator ramanea in picioare desi chiar si Cristina se cam oftica un pic cand fetele ma chemau pe mine sa traduc in loc sa o cheme pe ea cu certificat de traducator la activ.
Despre plecarea mea din firma totul s-a facut de comun acord. Si eu voiam sa plec ca incepea facultatea si Fernando voia sa renunte la mine ca urmau sa restranga activitatea iar dupa recuperarea cat de cat a investitiei - din cate am inteles - firma s-a desfiintat.
Gata ai scapat, ti-am povestit aproape tot si te felicit ca m-ai urmarit pana la sfarsit, siropel:).

invitatie

HiHi! Siropel, mai tii tu minte cand ti-am povestit eu de cafeneaua cu lumanarele aprinse si perdele din voal crem?! Ei bine ieri am fost contactata de prietena domnului care detine cafeneaua si invitata apoi de acesta sa servesc cand doresc un Bunny Snow din partea casei si sa primesc si o lingurita - iti dai seama ca nu orice lingurita ci una finuta, mititica si subtirica. Seamana cu o teapa, nu? Si totusi eu vreau sa cred ca e adevarat si o sa ma duc sa ma conving iar apoi o sa revin cu vesti :P.

luni, noiembrie 27, 2006

Peter Smith



link
Aseara am reusit in sfarsit sa vad si eu "Memoriile unei Gheise" si .... - dezamagire- . Multi mi-au spus ca e un film bun si ca sigur o sa plang la el (ceea ce nu s-a intamplat, cu toata predispozitia mea pentru asa ceva) si ma asteptam la ceva mult mai profund si mai cutremurator. Decorurile, kimonourile, coafurile, evantaiele si dansurile mi-au placut dar nimic mai mult.
In schimb piesa pe care am vazut-o la Nottara aseara - Variatiuni Enigmatice - a fost peste asteptari. Nu numai ca m-a emotionat pana la lacrimi pe parcurs dar am si ras cu lacrimi de dinozaur la sfarsit.Nici nu ma tin minte de cand n-am mai ras asa. De fapt cu doi actori mari precum Repan si Diaconu era imposibil sa nu-mi placa. Si de mult ce mi-a placut nici n-o sa mai detaliez , piesa trebuie vazuta neaparat.

vineri, noiembrie 24, 2006

Amy Sol





link

leacul urii

E greu sa vorbesti despre ura, e greu sa explici ce simti si de ce.
Eu, rational gandind, nu am avut niciodata motive sa urasc pe cineva si totusi am urat. Am urat ilogic si fara sa ma pot impotrivi sentimentelor mele ostile dar n-am urat la modul in care sa vreau raul cuiva. Am trait pur si simplu neputinta de a intelege si accepta un fel de a fi pe care il vedem diferit de al meu (desi poate nu era diferit decat in imaginatia mea) iar incercarile de a ma detasa si de a ignora au esuat. De fapt nici n-am crezut vreodata ca adoptarea unei atitudini de superioritate, de blamare, de indiferenta sau de recunoastere a unor frustrari poate rezolva o problema de genul asta si inca nu stiu care sa fie leacul ...Poate ca infruntarea urii si dorinta de a cunoaste mai bine persoana in cauza sunt solutia insa in mod direct este destul de greu mai ales ca de cele mai multe ori antipatia atrage antipatie iar comunicarea devine aproape imposibila. Cel putin eu de cate ori am incercat sa stabilesc o legatura si sa-mi explic mie si celorlati de ce, m-am lovit de zidul "nu vreau sa te plac" - un refuz previzibil dar care parca doare si mai tare si alimenteaza si mai mult ura instalata in suflete. Sfaturile pe care l-am primit mereu - ignora, uita, nu mai pune la suflet - ... ca si cum creierul meu ar fi un robotel care sa asculte si sa execute la fel de bine ordinele primite...
Da..., stiu ca timpul le rezolva pe toate dar pana sa treaca el eu simt, respir, traiesc...iar uneori plang caci ura raneste si doare nu numai pe mine ci si pe ceilalti (oameni cu defecte si calitati care "cersesc" iubire si se simt nedreptatiti si neintelesi...). Si totusi daca ma gandesc bine nici timpul nu este suficient ... unele rani netratate adecvat si nevindecate se pot deschide oricand...
Of, poate ca totusi ura nu are leac si eu caut in zadar ...iar Marius avea dreptate " nu-i putem niciodata ierta (iubi) pe cei fata de care am gresit nejustificat".

Leonard Gertz




link

joi, noiembrie 23, 2006

Acum ca am batut-o pe Cristina la TOMAPAN cu 255 la 220 simt ca iti pot impartasi placuta senzatie de visare pe care mi-au dat-o in toamna asta, mai mult ca niciodata, stolurile de pasari ce s-au inaltat si au trecut sprintene prin fata mea. M-am simtit ca Sandy Belle cand am deschis fereastra dimineata ...m-am simtit fericita... Ce poate fi mai frumos ca zborul, fie el chiar si imaginar?!.
Si parca si frunzele in toamna asta au zburat mai mult, au sarit curajoase cu catapulta de pe crengile batrane ale copacilor sau si-au pus parasuta in spate si si-au dat drumul radioase spre pamant.

miercuri, noiembrie 22, 2006

Maggie Taylor


link

lactate

De cand ma stiu nu mi-a placut laptele batut si branza si tin minte ca mama ma indopa zi de zi cu Sana din sticle comuniste pacalindu-ma ca o sa mi se intareasca oasele si-o sa pot alerga ca ceilalti copii. Cat priveste branza n-am inteles niciodata ce-or fi gasind ai mei in macaroanele cu branza...cu cat mai multa branza. Auzi, BRANZA, CASCAVAL, LAPTE BATUT ce cuvinte urate...brrrr!
Noroc ca a venit revolutia si au descoperit si romanii nostri iaurtul :). Cei de la Danone ale caror reclame le vazusem pe italieni cu mult inainte sa apara la noi m-au facut sa devin dependenta de danone delicios. Faceam ce faceam si la cateva zile se trezea mama ca iar am luat "iaurt din ala plin de coloranti ca si cum n-as fi avut in frigider oala de lapte batut de tara" de care taica-miu nu se putea lipsi.
Cand am descoperit activia cu musli am zis gata ma reprofilez ca iaurtul asta sigur n-are coloranti dar e la fel de bun si n-are nici in clin nici in maneca cu laptele batut simplu. Dar n-a tinut, au trebuit sa ma invadeze reclamele cu frutissima si sa ma reintorc la "dragostea" mea - iaurt dulce.
Nu cu mult timp in urma am renuntat si la frutissima ca am vazut ca noul nutriday are si el o idee de caise si capsuni si cred ca vreo luna in fiecare zi numai in asta am "mancacit" la pranz alaturi de 7days-ul de rigoare. Dar saptamana trecuta nu stiu de ce mi s-a facut pofta de lapte batut si iaurt natural asa ca am atacat Zuzu (super bun) si iaurtul Campinat si astfel am renuntat la iaurtul cu fructe si nici nu mai am de gand sa ma reintorc la el. Acum papam sanatos!

marți, noiembrie 21, 2006

Steve Strawn




link

la concert

Sambata am fost la intrunire YUPPPPI! iar duminica am fost invitata la concertul Iris de la Sala Palatului .
Desi niciodata nu mi-au fost dragi cei de la Iris pot spune ca atmosfera mi-a placut foarte mult si am batait tot timpul din picior in ritm rock.
A fost prima data cand am vazut si eu un concert in toata regula si live. Evident ca la anumite piese sala s-a umplut de luminite care dansau neincetat in intuneric iar la altele toata lumea era cu palmele pe sus. Mult mi-a placut unul din momentele de pauza in care bateristul si-a etalat forta si maiestria...Incredibil!
Din spectacol nu a lipsit nici Felicia Filip care a incercat sa aduca un strop de Night Wish in cele cateva piese pe care le-a cantat si pot spune ca m-a impresionat mai mult ca niciodata vocea ei de soprana...una e sa asculti la radio sau TV si alta pe viu. Hm, tare sunt curioasa daca mi-ar placea sa merg la Opera si sa ascult 2 ore numai muzica din asta. Si la fel de curioasa sunt daca as rezista sa ascult muzica simfonica la Ateneu.
Uitam sa spun ca si intrarea copiilor de gradinita pe scena pentru a canta alaturi de ei a fost un moment placut. Mogaldetele nu s-au speriat deloc, nici de zgomotul infernal de chiatara si nici de glasul aproape inspaimantator al Filipissimei.
Si pentru a sfarsi weekendul intr-un mod placut am savurat o felie de tort delicios de ciocolata facut in casa.....YUMYUM! Mai vreau!

vineri, noiembrie 17, 2006

Alastair Magnaldo





see more

La mia banda suona rock

De ieri nu ma mai satur de ascultat Laura Pausini - La mia banda suona rock (de downloadat aici ). Abia astept sa ascult tot albumul.

miercuri, noiembrie 15, 2006

Anne McAulay

clic

Insotit

A te duce in unele locuri de unul singur parca nu are farmec. La muzeu, la teatru, pe stadion, la cumparaturi nu poti sa te simti bine decat atunci cand esti insotit de cineva caruia sa-i poti spune cat de mult iti place, sa schimbi o privire sau in zambet. In schimb prezenta cuiva langa tine poate rapi din farmecul plimbarii cand pleci intr-o dimineata insorita si racoroasa de acasa, cand te intorci pe inserata sau cand vrei sa cutreier parcurile, sa auzi doar pasii tai si glasul copacilor, aleilor, strazilor mereu acelasi dar mereu altul...In astfel de momente daca esti insotit uiti sa mai privesti in jur si sa mai respiri din plin fiecare culoare, fiecare miscare, fiecare zgomot...uiti de miracole si uiti ca existi pierdut in existenta.

luni, noiembrie 13, 2006

iar vise

In weekend am fost la tara si am dormit cu tataia ca in vremurile bune si am visat ceva incredibil care reflecta multe din lucrurile care imi trecusera prin cap in timpul zilei. Am ajuns la tara seara iar cand mi-am ridicat privirea am vazut deasupra mea puzderia de stele luminand un cer de un negru intens, un cer pe care de mult nu-l mai zarisem din mijlocul peretilor si blocurilor de care privirea mea se loveste zi de zi .
Drept urmare noaptea am visat ca eram la tara si iesisem afara din casa sa vad stelele dar totul parea altfel decat in realitate si totusi mi se parea normal sa vad cerul precum un ecran infinit iar pe mine stand pe un pamant plat. Dupa o privire mai atenta am vazut ca pe cer se vedea o planeta ceva mai mare decat o luna si mi-am zis ca asta trebuie sa fie Marte si ca am facut rau sa nu-i cred pe cei ce mi-au trimis massuri ca intr-o anumita luna Marte se va vedea atat de mare pe cer. Si apoi am vazut ca de fapt cerul era plin de planete care se vedeau la fel de mari dar nu stiam sa le diferentiez. Uneori ziceam ca-l vad pe Saturn dar de fapt era Jupiter si in cele din urma am descoperit ca Saturn cu cercurile lui era tocmai la urma de tot . Ma cam inspaimantase putin viziunea asta si teama se amplificase cand intorcandu-mi capul spre dreapta vezusem toata Europa in 3D cu niste cladiri imense, intunecate dar impodobite cu mii de luminite, care se ridicau spre cer .
Pentru a ma linisti in vis am intrat in casa si acolo l-am vazut pe frate-miu care isi pusese o saltea pe jos sa doarma exact langa doua paturi unite si goale. Faza era ca tocmai atunci intrase sotul lu` Betty cea urata (nush cu ce ocazie discutasem chiar in seara aia cu frate-miu despre telenovela asta) cu amanta lui care se indreptau invartindu-se spre pat ca si cum frate-miu nu ar fi existat acolo.
...aici intervine ceata...si trec la un alt episod in care tataia tot imi zicea ca daca tot am venit la el se cuvenea sa imi dea si el ceva sa iau la mine. Imi spunea ca trebuie sa vina bizonii pe care ii comandase pentru mine, ca marmotele erau in camera dincolo si ca chiar acum o sa-mi puna la mine niste soparle mici si inofensive. Si ma trezesc ca imi rastoarna in fata fanariei o cutie de platic cu serpisori mici ca niste rame dar cu un capsor cam mare pentru cat de suptirei erau. Si eu, pentru ca imi era cam frica de ei, am inceput sa-i chinui, sa-i strang de gat, sa-i bag cu capul in niste pungi mici de plastic ...insa chiar atunci mi-am zis ca lui Steve (Vanatorul de Crocodili despre care citisem pe drumul spre tara un articol - in realitate ) nu i-ar fi placut sa chinui bietele animale ...

Liz Craft



link

say NO to computermania

Acum vreo 3 saptamani eram hotarata sa pun bani la pusculita si sa-mi iau primul meu calculator, al meu si doar al meu. Gasisem si o oferta bunicica la unitate si un monitor la 19" la un pret convenabil. Visam deja la filmele pe care urma sa le vad in noptile de iarna pline de zapada, la muzica pe care sa mi-o pun inainte de culcare, la jocurile cu impuscaturi de care mi-e atat de dor, si la desenele pe care le-as fi putut incerca in momentele de tihna...
Dar acum incep sa ma intreb, nu este destul ca stau in fiecare zi 9 ore in fata calculatorului la servici? Ce nevoie am am de calculator si oare merita efortul? Nici asa nu prea am timp de mine seara cand poposesc in cuibusorul meu, cu calculatorul facandu-mi cu ochiul de pe un colt de birou, cu atat mai putin. Hai sa zicem ca in weekend as avea mai mult timp...dar parca nu ma indur sa fac si in cele doua zile libere acelasi lucru ca in zilele lucratoare, adica sa-mi lipesc ochii de un ecran obositor.

joi, noiembrie 09, 2006

"ce vreau sa ma fac cand voi fi mare"

Tin minte ca o buna bucata de vreme cand eram intrebata ce vreau sa devin cand voi fi mare sustineam sus si tare ca o sa ma fac vanzatoare. Iar acum pur si simplu n-as fi in stare sa-mi duc visul la indeplinire...Ceea ce pare a fi cea mai usoara meserie din lume, pe care aproape oricine cu 8 clase o poate face, pe mine ma inspaimanta. Mi se pare ingrozitor sa tratezi cu oamenii, mai mult sau mai putin mofturosi si suciti, sa lucrezi cu banii si sa ai grija la fiecare leut sau sa nu-ti dispara ceva din gestiune, sa poftesti si tu la tot ce vinzi zi de zi dar sa n-ai salariu suficient de mare sa ti le permiti...
Si totusi, dincolo de toate incovenientele visul ramane si ma face sa suspin ori de cate ori trec pe langa vreo librarie plina de jucarii. Cititul cartilor mi se pare in continuare o mare pierdere de timp dar le ador cand le vad noi noute, necitite, insirate cu grija pe rafturi de magazin ca niste obiecte peretioase. Imi plac copertile lor lucioase sau mate, subtiri sau cartonate, cu sau fara desene, care ma lasea sa intuiesc dintr-o privire ce poveste ascund acolo, in miile de cuvintele presarate cu grija pe paginile dalbe ...
Si daca libraria are si vitrinele pline de jucarii atunci ala trebuie sa fie raiul pe pamant :)>

jucarii inviate

Sambata am fost in Carrefour ca mi se pusese pata sa-mi iau Cordon bleu-ul cu care ma terorizeaza televizorul in fiecare dimineata. O aglomeratie de nedescris in care te sufocai, carucioare care te atacau nervoase din toate partile si iti taiau orice cale de evadare, blocaje de culoar si cozi interminabile la toate casele.De data asta abilitatea mea de a ma strecura nu mi-a mai folosit la nimic pentru ca pur si simplu n-aveam pe unde sa ma bag si asteptatam rabdatoare sa mai avansez un pas. Doar la raionul de jucarii, unde m-am oprit ca de obicei cu gura cascata, ca un copil ce sunt, se putea respira. Numai o privire a fost de ajuns pentru a reinvia amintiri ingropate de mult: patratele, dreptunghiurile din lemn si acoperisul rosu pe care nu mai stiu la ce le foloseam (in nici un caz la construit casute) , puzzle-urile cubice cu animale...(parca si acum vad coada cocosului sau capul porcusorului), tablita alba cu gaurele in care infigeam pioneze colorate din plastic...Le uitasem cu desavarsire... parca in alta viata au fost ale mele...
Si ma vaitam ca n-am avut jucarii amintindu-mi jocul de fotbal al lui Razvan, castelul cu soldatei al vecinului de la patru, papusica pistruiata cu par roz care mirosea a guma sau lego-urile lui Serban si Razvan...In fapt am avut destule doar ca le-am uitat...Imi aduceam aminte doar iepurele alb de la mosu`, catelul bej cu urechile lasate, cisterna galbena si masina de politie a lu` frate-miu, cei cativa soldatei si bizoni pe care nu mai stiu cine ni i-a dat, mama ratusca si ai ei pui, pisica galbenea cu mingea de plastic, cateii siamezi care balanganeau din cap si...si atat. Simt totusi ca mai erau si altele...vreun soricel cu cheita?!...nu, si totusi ceva cu cheita am avut sigur....Aaaaaa si scufita rosie de plastic, era culmea sa nu o am ca doar toti copii o aveau pe vremea aia.
Toate jucariile astea au disparut. Ce s-a intamplat cu ele, de ce le-am parasit nu mai stiu...Poate din cauza desenele animate de pe italiani, a lui Lacatus si a lui Brad Pitt :)
...Si uit de ce regret eu ca n-am locuit intr-o casa cu mansarda si scara intunecata care sa ma duca acolo sus, la cufarul plin de jucarii, pe care in astfel de conditii cu siguranta le-as fi pastrat.

miercuri, noiembrie 08, 2006

Roth Aniko





link

vise emotionante :))

Sa ma reintorc la visele mele inconstiente si palpitante.

In primul sa facea ca trebuia sa desenez lipsa de credinta si imi storceam mintea cum as putea sa pun pe hartie o idee atat de abstracta. Singurul lucru care-mi venea in minte in vis era sa pun in partea din dreapta a foii o fata care rupea pagini din Biblie iar in stanga un ritual barbar al unui trib antic pentru a fi in antiteza cu lipsa de credinta...Reusisem sa-i schitez fetei cateva trasaturi de desen manga si imi tot faceam probleme ca nu o sa pot sa desenez niciodata cartea rupta si filele mototolite in mainile fetei si pentru a amana momentul desenam numai si numai case ...
In al doilea vis eram in plin razboi si ma atacau irakieni. Se facea ca eram undeva la tara si iesind in curte am vazut pe cer ca avioanele romanesti ripostau la atacurile avioanelor irakiene care se razbunau pe noi ca am fost de partea americanilor. Eram foarte panicata si nu stiam unde sa ma ascund mai ales ca un glonte trecuse pe langa mine si chiar ma zgariase un pic la mana si imi era tare frica ca puteam muri in orice clipa...La un moment parca ma urcasem pe o bicicleta si trebuia sa-l gasesc pe frate-miu undeva pe linia ferata si sa-l avertizez de ce se intampla sa se puna la adapost....Apoi nu mai stiu cum ajunsesem intr-o cladire si stiam ca deja eram invadati de forte terestre coborate din avioane, forte care ii cautau pe toti generalii nostri sa-i omoare...generali care se ascundeau chiar in cladirea aia...Pe unul il impuscasera cu mitralierele printr-o usa in spatele careia se ascunsese si urma sa intre intr-o alta camera si sa mai impuste unu...Si chiar atunci am vazut ca vine Tariceau alergand disperat cu o foie de destiture din functie a generalului urmarit pentru a-i salva astfel viata... Dar saracu` Tariceanu nici n-a apucat bine sa le spuna irakienilor despre ce e vorba ca a fost pe loc ciuruit de zeci de gloante ...si aici m-am trezit...Wow, cred ca mi-e dor de niste shootere.

marți, noiembrie 07, 2006

Liva Rutmane



link

Linda Bergkvist




Genul asta de desen mi-a placut mereu dar parca mi-a fost mereu teama sa recunosc ca pot avea gusturi atat de proaste si conceptii gresite cu privire la ce inseamna adevarata arta . Cu greu am reusit sa-mi aleg de pe site cele trei desene postate mai sus. In primul mi-a placut tare mult pisica, pe al doilea mi-a picat prima data ochii iar pe al treilea l-am studiat cel mai atent si m-am intrebat uimita cum este posibil ca o fiinta umana imperfecta sa creeze ceva atat de perfect?:P.
Pe site am gasit pentru prima data si reguri clare de copyright care desigur m-au dus cu gandul la desenul lui James Jean pe care l-am prelucrat si mi l-am pus pe blog, se pare, pentru a mi-l promova. Drept urmare domunul James Jean ar putea sa ma dea in judecata ;). ...Din fericire pana acum n-am primit nici o plangere.

luni, noiembrie 06, 2006

Neintelegerea

Dupa doua piese vazute la Teatrul National (Dansand pentru zeul pagan si Regina Mama) care au cam lasat de dorit, drept pentru care nici n-am pomenit de ele, ma gandeam ca si "Neintelegerea" va fi in acelasi ton. Dar nu, Marius a facut o alegere buna si piesa mi-a mers direct la inima...si mai mult decat atat, m-a convins ca trebuie neaparat sa citesc cateva carti de Albert Camus.
O piesa care vorbeste prin vocea unor actori desavarsiti despre uitarea de sine si de ceilalti, uitarea sentimentelor si a legaturilor de sange, despre momentele in care cuvintele nu se leaga si cadem prada neintelegerilor, despre nevoia de odihna eterna pentru a sterge frustrari si intrebari existentiale care ne macina, despre dorinta nebuna de evadare dintr-o lumea gri si apasatoare si cautarea ridicola a linistii departe, pe malul marii, acolo unde "oamenii sunt frumosi pe dinafara dar goi pe dinauntru", despre egoismul care ne orbeste si ne indeparteaza de cei de langa noi, despre moartea care nu face nici un fel de diferente intre oameni si despre absurdul trairilor noastre care ne face uneori sa ducem lucrurile la extrem.
Chiar asa sa fie ? Sa cautam noi oare fericirea si linistea undeva departe fara sa stim ca ele sunt de fapt aici, langa noi?!~...Trebuie doar sa deschidem ochii sufletului.

vineri, noiembrie 03, 2006

Frieke Janssens

te koop - for sale

link

Talmes - balmes

Ningea mai devreme cu fulgi mari si in ciuda frigului de la baie nu voiam sa ma mai dezlipesc de pervazul rece al geamului termopan si sa ma intorc iar in fata monitorului meu negru cu doi delfini albastrii intr-un colt...un tatuaj pentru copii care mi-a picat la o punga de snecuri luat de la economat intr-o zi de vara.
De multisor nu ti-am mai scris, stiu, dar ce sa fac daca jocurile ma incatuseaza si nu ma mai lasa sa fac altceva cat e ziulica de lunga...niste jocuri-puzzle pentru copii cu tot felul de bilute colorate pe care am inceput sa le vad si cu ochii inchisi. Dar azi m-am hotarat, nu se mai poate asa si capsorul meu trebuie sa inventeze ceva de scris si sa se lupte din rasputeri cu tentatia de a mai downloada un mic demo, unul mic-micut...atat____, nu ________ atat sau hai, bine, _______________________atat;))
Aseara ploua si era frig. Adapostita sub umbrela neagra ma intorceam cu pasi inceti acasa pe o strada uda si pustie palid luminata de felinare agatate sus pe stalpi. Nimeni, doar eu, intunericul si ploaia ...M-am oprit cateva clipe sa o ascult si... ce frumos mai canta in tacere deplina. Mai devreme eram intr-o cafenea, sau mai precis in Cafe Tabiet, si savuram un Bunny Snow intr-o atmosfera anii`30 , cum spunea Marius, pe o muzica dulce, cu lumanarele aprinse si perdele din voal crem la ferestrele inundate de ploaia-suvoaie. Vorbeam de neconventionalitate si de furat o lingurita mica just for fun sau de facut ceva, orice, fara a mai tine cont de fel de fel de reguli asa cum fac eu. Si nu o fac ca asa trebuie, ca cineva imi impune, ca-mi este frica, ci pentru ca mi s-ar parea mai complicat sa fac ceva neconventional decat sa nu fac...din comoditate deci...Daca pot sa ma simt bine asa de ce am nevoie de schimbare, de progres, de nou? Lucrurile vor fi mereu cum vreau eu sa le vad indiferent de situatii, de locuri, de oameni, de intamplari si ar trebui ca in orice lucru comun, vechi, prafuit sa vad ceva nou, deosebit, stralucitor. Cred ca asta este adevarata provocare si nu noul in sine.
La inceputul saptamanii, in prima noapte in care am avut caldura in camera, am visat ca eram la mare. Stateam pe burta si ma bronzam la un soare scos din cuptor pe un nisip fierbinte si in fata sa intindea marea nesfarsita. Stiam ca era noiembrie si chiar ma miram cum de putem intr-o luna de iarna sa facem plaja ca vara ...Plaja era plina dar in apa nu era nimeni pentru ca doar era iarna si apa era rece-rece...Cand s-a lasat seara s-au aprins si luminile si intr-un colt de plaja s-a amenajat un teatru ...piesa urma sa inceapa...
Iar a inceput ninsoarea, ce bine, abia astept sa vina iarna in toata regula...Azi am vazut ca iar sunt pe Bunny love grazie Computergames, forse...
...tutto bene, io vado a mangiare e poi a giocare. Ciao!