luni, iunie 29, 2009

scut anti complexe

Azi m-am imbracat cu rochita mea sarafan luata ieftinache din Bucur. Nu stiu ce mi-a venit sa mi-o iau ca doar eu nu port niciodata rochite si fustite desi tare mi-ar mai placea. Dar ce sa-i faci, natura n-a fost prea generoasa cu mine si cum ies pe strada asa, aproape entuziasmata, se gaseste vreun nespalat sa intrebe "te doare piciorul?", "ai patit ceva la picior?". Eu in fond nu simt sa am vreo problema, ma simt absolut normala, dar uite ca se gasesc altii sa comenteze si sa-mi aminteasca ca desi pentru mine nu conteaza pe ei ii deranjeaza mersul meu. ...Of, si de asta aproape ma enervez cand vad fete imbracate in blugi cand le-ar sta atat de bine in niste rochite elegante...de-as fi eu ca ele! Dar dupa cum spuneam as putea sa port toate fustele mini din lumea si sa ma doara fix in cot de ce spun niste staini fara ocupatie si educatie.

vineri, iunie 26, 2009

doliu

Nu-mi vine sa cred, am avut un fel de premonitie fara sa stiu. Altfel nu-mi explic de ce sambata trecuta m-am apucat sa vad pe youtube mare parte din videoclipurile lui Michael, si doar n-am fost niciodata fan si nu mai facusem niciodata asta. Si chiar mi-am zis atunci ca am fost o fraiera sa nu-l mai ascult cand el are niste melodii una si una iar cateva m-au miscat pana la lacrimi si ma gandeam daca s-ar intampla miracolul sa mai vina si la noi ma voi duce sigur la concert. Iar acum nu mai e, am ramas parca  cu un gol in suflet, la fel cum s-a intamplat si cand a murit Pavarotti si Papa  Ioan Paul al II-lea . Ei n-ar fi putut si n-ar fi trebuit parca sa dispara niciodata dintre noi.

marți, iunie 23, 2009

27



Imi dau seama ca nu sunt niciodata prea mare ca sa primesc papusi, nici macar la 27 de ani impliniti. Mereu mi-am zis ca n-are rost sa am proprii mei copii cand eu mai am inca potential, inca vreau sa fiu rasfatata,  sa-mi fac toate poftele si sa fiu in centrul atentiei mele. De ce sa-mi sacrific eu bucuriile copilaresti pentru speranta intr-o viata viitoare mai buna a posibililor mei copii. De ce sa spun : "eu n-am avut, eu n-am putut, mie nu mi s-a dat, dar lasa ca isi vor lua copiii revansa pentru mine". No señor! Eu sunt copilul de crescut si tot eu trebuie sa-mi iau revansa pentru toate lucrurile pe care n-am putut inca sa le fac. Sper sa mai am la dispozitie alti 27 de ani de copilarit, daca nu mai mult, pentru ca ¨tutti i miei sogni nel cassetto diventino realtà".

duminică, iunie 14, 2009

parcul nebunior -loc pentru spirite

Am zis mereu ca o sa-mi scriu visele  caci unele dintre ele imi plac asa de mult si-ar fi pacat sa le pierd. Dar vezi bine ca m-am luat cu altele si nu am facut ce  mi-am propus. Dar asta de azi noapte nu-mi mai scapa.

Se facea ca eram cu Marius in masina si el conducea, voia sa ma duca acasa la Buzau,  dar cum am intrat in oras, ne-am dat seama ca in cartier la mine se faceau lucrari si traficul era intrerupt exact pe strada ce ducea la blocul meu. Atunci eu i-am zis ca, daca am intra in oras si am lua-o pe la piata, am putea sa intram prin capatul celalalt al strazii. Numai ca se facea ca orasul era complet schimbat si pe masura ce avansam totul se trasforma, se vedeau blocuri in constructie si nu mai stiam deloc pe unde s-o luam. Ca sa ne orientam, am zis sa coboram din masina si sa intram intr-un parc, sa intrebam pe cineva care-i drumul de urmat. Numai ca parcul asta era cam ciudat, era foarte umbros si ici-colo mai aparau cateva raze de soare ratacite. Prima data, mi-a atras atentia o casa veche cam in paragina si o batrana slabanoaga in camasa de noapte, cu parul alb ravasit, care era condusa de brat de o infirmiera. Si atunci mi-am dat seama ca de parcul ala eu mai auziseam dar nu fusesem niciodata pentru ca era parcul nebunilor. Si apoi am vazut doua fantome care se evaporau si inca una care era aproape de Marius si atunci el m-a intrebat ce-a fost iar eu i-am zis linistita ca nimic, doar spiritul lui...Si negasind nimic mai bun de facut ne-am asezat pe ceva, nu mai stiu daca pe o banca sau direct pe iarba, si mi-am dat seama ca el avea iarasi parul lung si in timp ce ma jucam prin parul lui ma miram cum de i-a crescut atat de repede.

dialog interior

Uneori ma trezesc ca sunt in acelasi timp si copilul si adultul care are grija sa nu-si rasfete odrasla prea tare. Asteptam in statia de la Mc si copilul din mine imi ziceam "vreau inghetata, hai sa intram, astia au din aia buna cu Nesquik cum mananca iepurasul" iar adultul raspundea "lasa ca ai acasa fructe proaspete si sanatoase, mult mai bune decat inghetata pe care nici nu stii din ce-au facut-0". Copilul atunci a inceput sa protesteze imbufnat " Buu, dar as vrea ceva dulce macar, daca nu inghetata!" "Pai n-ai acasa dulceata de capsuni facuta acum 2 saptamani, ce-ti trebuie toxine din alea ambalate frumos!" " Bine, bine, hOi acOsa :( !"

Gabriel Pacheco



link

visele din sertaras

Stii ce mi-ar placea mie sa fac si totusi nu fac niciodata? Sa plec in cautare de ciuperci si alune, sa-mi iau cateva  merinde in traista si bineinteles un tovaras de drum dar nu din ala fricos care sa se sperie de gaze si soparle si nici un din ala fitos cu oroare de murdarie si zgarieturi.

Si stii ce mi-ar mai placea? Sa o iau asa pe camp, sa ma afund intr-un lan de grau sau intr-o cultura de florea soarelui sau intr-o mare de maci.

Si mi-ar mai plecea o plimbare pe o barca cu vela si sa am in jur doar albastru-albastru de mare si cer.

Dar exista si un lucru pe care nu mi-ar placea sa-l fac niciodata, sa merg pe motocicleta. Pe motor Simona, pe motor, nu stii nimic!

luni, iunie 08, 2009

The flower is dead

Azi mi-a murit floarea. A fost cea mai longeviva din birou, a trait fix 3 luni. Am primit-o de la sindicat parca, de 8 martie si nici macar nu era floare in ghiveci. O adevarata ciudatenie ca a trait asa de mult cu ingrijiri minime. Unii spun ca ar fi dupa sufletul omului :D...sau al florii?

duminică, iunie 07, 2009

viata la tara

"- Mamaaa, unde gasesc si eu o patura?"Mama e pe afara, nu stiu ce tot face si-mi raspunde "Vezi acolo, jos, in sifonier". Nu scotocesc prea mult si descopar patura mea, la care am renuntat de curand, mai greu e sa o scot ca e intepenita printre cuverturi lucrate de mamaia la razboi. Aia verde imi e tare draga caci patul din casa de la televizor era mereu acoperit cu ea in timpul zilei. Pana la urma reusesc s-o trag afara lasand mare taraboi in sifonier dar nu-mi pasa si inchid usa. Cu patura si cartea in mana ies din casa si ma duc la tataia in bucatarioara sa-i fur o perna si apoi, mai asa mai asa, imi intind patul de vara pe iarba din gradina. Soarele mangaie, pasarelele canta, vita de vie fosneste iar eu citesc. Citesc de vreo ora, tataia s-a pus in pat la televizor iar mama a intrat in casa sa savureze un somn de dupamiaza, unul dulce ca la tara. In spatele meu parca se aude poarta si cativa pasi lenesi si greoi de starlici si apoi  apare si tanti Maritica cu o farfurie impachetata in ziar "-Saru`-mana", i-i zic "-Sa traiesti, v-am adus niste branza cu smantana" imi raspunde ea razand si trece mai departe spre cartierul general, unde tataia o intampina cu voie buna. Mai am doar o pagina jumate de citit si, desi e soare,  a inceput sa ploua binisor asa ca strang la repezeala si pornesc in graba la adapost. Tanti Maritica imi da instructiuni cum sa strang patura in timp ce tataia-mi zice sa le las asa, aruncate in pat, ca n-are nimica. Hotarasc sa-mi termin cartea dar nu prea pot, tanti Maritica incepe iar sa-mi povesteasca cum a cazut baba ..." da tare mah, am crezut ca gata a murit, i-am suflat in gura, am zgaltait-o si-am strigat la ea mamica, mamica, scoala-te mamica, ce mai, i se dadusera si ochii peste cap, am strigat la Gina sa aduca lumanarea, femei batrana sa moara asa fara lumanare, dar Gina mea in loc s-o aduca alerga pe drum, ii frica ...dar vezi c-a mai avut zile si si-a rehenit ghine, vaz".
Dupa ce a plecat si ploaia s-a oprit ies cu tataia la poarta si nu trece mult si apare si tanti Neacsa (eu ii ziceam Neasca cand eram mica) si incepe sa ne povesteasca ca nu mai poate sa-ti faca soba la ea acolo anul asta " Baietii astia au o gramada de cheltuiei ca au facut camera aia si gardul asta si inca e neterminat" "Da maine mi-a zis ala ca hine sa-mi dreaga colo la sobele alea din casa, tre sa hie ca doara nu mi le-o lasa asa neterminate".
Cum necum, tataia a zis ca se duce sa cumpere o cocacola din aia, de la Brutar, si ma lasa singura cu tanti Neacsa pe banca, care incepe sa-mi povesteasca ca nu prea mai aude bine daca e galagie in jur  "am avut vreo 2 atacuri de inima dar multumita lui D-zeu pot sa-mi misc mainile si chicioarele. De asta nu mai auz ghine si nici mancare nu mai tiu minte sa fac, face Mirela. Ghiata tata Anica, D-zeu s-o ierte, ea m-a invatat sa fac mancare. Ce femeie era, buna tare, harnica si respectuoasa, mereu imi zicea - Daca auzi mama de cineva ceva, tu sa nu spui, sa nu spui la nighirica - asa era ea. Si atunci cand am cazut eu prima data, parc-o vaz aici la poarta, se uita la mine si plangea saraca."
Apare si tataia cu o sticla mare de American Cola si tanti Neacsa-i zice "da ce-ai luat bre din asta ca asta-i periculoasa, mai ghine luai din aia galbena ca-i mai buna.".Dar tataia zice "nu ca asta-i din aia buna, m-a si intrebat Stanica de care vreau la 25 sau la 35 si am zis din aia la 35 ca daca-i mai scumpa e mai buna".
Ma duc sa-mi iau aparatul de fotografiat, nu mai tine, am vazut o gramada de buruieni dragute pe marginea drumului. Prima data florilea astea trei de musetel, dar nici astea galbene nu-s urate, mmm, dar stai ca mai incolo sunt unele cu gard in spate, a si uite un plastic rotund pe jos cu o mana pe el, pare de la o sticla  si s-ar potrivi numai bine infipt in buturuga aia de sub nuc...

marți, iunie 02, 2009

Elene Usdin


link

same old same old

Mmmmm, iar a inceput sa miroasa a tei pe alei si a Mana Maicii Domnului prin gradini ascunse...Asa trec anii tineretii mele, binecuvantati de singuratate si tacere, de parca n-ar fi fost, de parca n-ar fi trecut nici o zi de cand am mirosit prima data o floare de tei.

Mai e putin...Cu fiecare clipa ce trece, "prea tarziul" se apropie mai grabit, si nici macar nu ma straduiesc sa-i pun bete in roate ca sa se miste mai incet. Si cu ce as putea oare sa-l opresc? Cu pasiuni mediocre si efemere, cu daruire neconditionata, cu schimbari permanente de look, de decor, de atmosfera si comportament? Cu experimente nelimitate, fara principii si precautii zadarnice...asa timpul ar trece mai incet. As avea atatea amintiri incat mi s-ar parea ca am trait o vesnicie  iar "prea tarziul" n-ar mai fi petru mine decat un calator indepartat.