Toamna casatoriilor

Ma intalnesc tot mai des cu fost colegi, rude, cunostinte de varsta mea, hotarati sa-si intemeieze o familie, convinsi de iubirea ce si-o poarta, pregatiti sa infrunte greutatile unei vieti in doi pe care se presupune ca o vor imparti pentru totdeauna.
Le stralucesc ochii cand imi povestesc de pregatirile nuntii din toamna, de cum vor sa aranjeze localul, de mancarurile pe care le-au ales, de cat de draguta e rochia de mireasa si fel de fel de alte detalii. Ii ascult, il aprob si zambesc fara sa stiu exact de ce...
Apoi stau si ma mir pentru ca nu le inteleg entuziasmul, nu le pot citi gandurile cele mai ascunse si nu pot trai sentimentele lor cele mai profunde pentru a-mi da seama de unde vine atata convingere pentru a face un pas atat de important, renuntarea la libertate.

Eu nu ma vad avand vreo relatie, nu ma vad in rochie de mireasa calcand pragul bisericii, nici stand in casa cuiva cum se poarta acum intre iubiti si nici dand viata vreunui copil si ingrijindu-l.Trebuie sa fie un lucru foarte greu din moment ce in capul meu totul se contrazice si mi-e foarte greu sa am grija de copilul din mine pozanas, neascultator si incapatanat uneori , timid si fricos alte ori.
La 24 de ani ma simt prea tanara, prea imatura desi cei din jur vor sa-mi arate ca asta e varsta perfecta pentru casatorii. Facultatea o data terminata, jobul potrivit deja gasit uremeaza casatoria si procreerea si abia acum incepe adevarata viata cu al sau rost.
Si totusi eu am impresia (poate gresita) ca pentru majoritatea dintre noi partea cu adevarat frumoasa a vietii se sfarseste odata cu unirea destinelor. Daca la inceputut totul pare magic, inclusiv calcatul si gatitul din dragoste, cu timpul magia se pierde si totul se percepe ca pe o obligatie, un jug de purtat pe umerii obositi.

Eu una nu sunt pregatita sa fac compromisuri si mi-ar placea ca o dragoste idilica sa existe pentru totdeauna in inima mea, fara casatorie dar eterna si profunda, fara drepturi si obligatii dar dezinteresata si sincera. Fiecare la casa lui dar totusi mereu impreuna cu gandul, dandu-ne intalniri romantice, facand promisiuni eterne, plimbandu-ne de mana pe clar de luna.
Mda, o utopie intr-o lume efemera. Totul trece, raman doar amintiri pana in ziua cand vom inchide ochii pentru totdeauna.