see Laura`s blog

dor de mare

Mi-e dor de mare. Nici nu mai tin minte de cand n-am mai fost...sa fie vreo 5 ani...si chiar si atunci trecuse mult timp de cand cu greu ma mai scotea cineva din valuri. Desi nici 7 ani n-aveam imi aduc aminte si acum valurile imense care ma atrageau ca un magnet, vaporasele, fotografii plimbandu-se pe plaja cu maimutele si cainii dupa ei, dulceata de caise de la restaurant, sarlota de capsuni, faleza si "Apapulco", un cuvant care baga groaza in mine desi tata imi spunea ca e doar un hotel (care se numea de fapt Acapulco) si ca n-o sa-mi faca nimic.

Uneori cand merg pe bulevard iar vantul adie usor inchid ochii si-mi imaginez ca dincolo de blocuri si copaci se afla marea nesfarsita si cerul albastru ...Ma vad alergand desculta pe nisipul cald cu rochita alba fluturand in briza marii, aud parca glasul pescarusilor coborand si inaltandu-se lin fara a bate din aripi , simt nisipul umed sub picioare si valurile care imi mangaie usor gleznele, apoi genunchii si care in cele din urma ma imbratiseaza...Imi sunt narile invadate de o mireasma dulce si racoroasa, un amestec divin de nisip, soare, vant, apa, sare si albastru, albastru, albastru....