"Take, Ianke si Cadar" a fost o piesa draguta dar ceilalti spectatori, aflati in Sala Mare a Teatrului National , care au aplaudat frenetic la sfarsit, ar spune ca a fost piesa foarte buna.
Ce mi-a placut cel mai mult a fost ca a trezit in mine dorul de tara., nostalgia zilelor de vara ale copilariei lipsite de griji.
Ce frumos mai e sa faci mamaliga la foc de soba si s-o rastorni fierbinte pe fundul de lemn si mai apoi s-o tai cu ata in feliute molatice. Si ce gust bun mai au borsul sau taiteii de pasare, sarmalutele si tochitura. Iar cand la amiaza e caldura aia sufocanta sa stai in casa la umbra sau sub bolta de vie plina de struguri verzi si sa nu te gandesti la nimic. Iar seara cand luna apare si greierasii se aud din ce in ce mai clar sa stai pe banca la poarta la lumina palida a unui felinar si sa indrugi vrute si nevrute cu ai tai balanganind din picioare. Si ce racoare, si ce aer curat! Iar cand in sfarsit te induri sa intri in casa la culcare simti mirosul ala de asternut curat dar totusi parca neschimbat de atata timp si incepi sa strigi amuzat si speriat in acelasi timp :"Uite o libelula verde agatata de perdea!"
Tare mi-e dor de vacantele de vara, de starlicii cu talpa de guma luati cu imprumut, de rufele spalate in copaia galbena cu ditamai bucata de sapun de casa, care mereu imi parea murdara, de apa de ploaie fiarta in care inca se mai vedeau mormoloci mici mici si negri...iar tataia imi zicea ca n-are nimic.
Parca abia astept concediul sa mai petrec cateva zile ca pe vremuri si sa uit de timp si chiar de tine, Siropel. Sa o iau desculta prin gradina si pana la tanti Gina si doar cand ma duc pe teren sa-mi iau paucii in picioarele prafuite... Si sa ma opresc acolo sus la umbra nucului de pe deal si sa privesc la nesfarsit acelasi peisaj cu vaioage verzi fara sa ma plictisesc niciodata.
