joi, decembrie 27, 2007

sub brad

Mie mi-a adus Mosu` asa :
- raceala
- o pijamaluta roz cu purceluse love si fundita a la Paperina
- doua perechi de cercei, unii de aur, altii negri
- cartea aia cu memoriile unei gheise
- un pulovaras galben cu alb
- o caciulita moale si pufoase
- o pereche de manusi zebra super-extra pufoase
- o promisiune de bilet la concertul kylie minogue
- un concert 2007 cu Laura Pausini
- cel mai tare epilator braun + uscator
- un set Organic Spa
- o canita rosie + o lumanarica mos si o lumanarica stea

Deci am fost foarte cuminte anul asta.

duminică, decembrie 16, 2007

azi se poarta ZAPADA

Azi se poarta haine de zapada.
Masinile si-au pus manusi pufoase pe oglinzi, cosurile si-au indesat caciula alba pe cap, casele au toate fesuri tuguiate, pe garduri se odihnesc fulare nesfarsite, trotuarele si-au tras patura si au intrat in hibernare iar ghetele mele s-au captusit cu opincute balane ca sa fie si ele in pas cu moda.

Toate astea le-am observat in drum spre ceainaria de la Cotroceni. N-as putea sa spun daca mi-a placut mai mult atmosfera calda si primitoare tapetata cu turta dulce sau dansul stelutelor de zapada care ma indemnau mereu sa le urmez.

marți, decembrie 11, 2007

Multe nu ti-am mai povestit. Am citit Shogunul si Marile Sperante, la Travian am avut puterea sa renunt definitiv, am inceput sa ma uit si eu la Prison Break, mi-am luat niste carti SF scrise de un nume Orson care-mi trezeste amintiri neplacute, am in plan pentru la anu niste cursuri de desen, am dat si pe la cinema dupa o absenta de cativa ani buni, am vazut in sfarsit Plaza Romania, am umblat prin magazine si nu am gasit nimic sa-mi placa si inca sunt nehotarata daca sa ma tund sau nu. :)

luni, decembrie 10, 2007

spini de puf

E deja a treia iarna pe care o petrec in apartamentul asta ciudat, cu camere inalte si labartate, cu jucarii sinistre agatate prin colturi pictate parca cu mucegai.... Aici, unde totul miroase a caine-vulpe, aici, intr-o lumea inchisa in jaluzele roase si draperii portocalii, aici, unde fara papuci nu poti calca pe covoare nebatute de ani, aici unde nu poti deschide o carte fara sa-i simti mirosul intepator...aici stau eu...si ciudat ma simt bine.

In patul asta stramt asezat pe caramizi brute visez mai frumos decat acasa in paturi noi, bine legate, caci aici sunt libera, gandurile mele pot zbura fara oprelisti si le pot pune semafoare rosii numai cand vreau eu...Babuta in continu are ceva de vazut la televizor in camera ei mohorata iar eu aproape ca nu exist dincolo de camera mea.

Pur si simplu m-am obisnuit cu viata asta intr-o casa in care practic nu pot si nu trebuie sa schimb nimic, in compania unei straine, unde un caine strain ma priveste cu ochi blanzi si se gudura ca o pisica pe langa mine. In mod nomal ii simt apropiati dar ieri spaland vasele m-a surprins ca ma aflam acolo si ma purtam la fel de natural ca si acasa la mine.

sâmbătă, decembrie 08, 2007

naiv

De cand am vazut expozitita de picturi naive de la Romexpo oftez intr-una. Vazandu-le atat de frumoase, atat de colorate, atat de aproape, am impietrit acolo langasi ochii mi s-au umezit pentru o clipa. As fi vrut sa-mi fac pat acolo si adormind privindu-le sa pot intra in lumea lor macar pentru o noapte.



vineri, noiembrie 30, 2007

non life

De cate ori incerc sa scriu ceva vad numai gargarite pistruiate care-si deschid aripioarele minuscule si sunt gata sa zboare. Dupa care vad plutind o multime de valurile si baloane care-mi fura gandurile si apoi dispar.
La prima vedere totul pare perfect, nimic nu ma intriga si nu ma nemultumeste, cu oamenii vorbesc din ce in ce mai putin si incep sa iubesc din ce in ce mai mult singuratatea. Dar lipseste entuziasmul...Unde-i dorinta mea de a desena, de a merge la teatru/opera, de a invata limbi straine? Cartile, caietele si dictionarele mele s-au prafuit, pe la piata n-am mai dat de luni de zile, pasii de dans i-am uitat, photoshopul aproape ca nu mai stiu cum se foloseste, camera foto nu mai are de mult baterii iar de la copacul cel rosu n-am mai deschis nici o fila de arta.
Imi dau seama ca cititul e ca un capcaun ce se hraneste cu timp si are mereu gura plina cu picioare care alearga fara incetare.

marți, noiembrie 20, 2007

e trist!

Am mintea ocupata cu lucruri care costa bani, multi bani dar in realitate nu valoreaza nimic. Daca lucrurile astea s-ar materializa in loc sa-mi aduca satisfactie ar aduce si mai putin timp si mai multe cheltuieli si mai multe riscuri si poate m-ar face sa marginalizez lucrurile care conteaza cu adevarat. Chiar si in stadiul de vis gandurile astea nu sunt deloc binevenite si totusi se strecoara prin fisuri si se lipesc de neuroni ca o dara de clei pe o scoarta de visin.

marți, noiembrie 13, 2007

Luigi Spano



link

pedeapsa lenesului

Da, ce pot sa spun! Sunt foarte funny. Asta pentru ca in fiecare seara cand vin de la lucru deschid frumos calculatorul iar poi intru aici la Siropel unde constat dezamagita ca nu a aparut nici un post nou. Ca si cum o alta eu ar trebui sa-si faca datoria sa scrie in fiecare zi si sa caute desene dragute pe siteuri. Propun sa-i taiem din portia de fulgi cu lapte acestei loctiitoare lenese, poate asa se invata minte, caci cu noi nu-i de gluma, hm!
Sunt sigura ca o sa gaseasca tot felul de scuze dar noi stim prea bine ca in fiecare zi isi iroseste timpul pe Travian construind beciuri si ziduri de aparare. N-ar fi o idee rea sa intram pe furis si sa-i stergem contu*.

vineri, noiembrie 02, 2007

Brainstorming

La cat am muncit saptamana asta pot sa concluzionez ca jobul asta al meu este ingrozitor chiar daca nu dau cu sapa, nu matur strazile si nu gauresc asfaltul. Sa stai 10 ore pe zi cu ochii in monitor, nu e un lucru usor (nemaipunand la socoteala si orele de acasa) .Dar un singur lucru imbunatateste starea de fapt si anume colectivul. Iata de ce:

Ce inseamna de fapt "Interesu` poarta fesu`", de unde vine zicala asta?
Daca ai fi cu prietenul/prietena pe o insula pustie ati sta dezbracati tot timpul?
Cine a mai pomenit sa (nu) pui ou in ciorba?
Este apa de la baie la fel de potabila ca cea de la bucatarie? Exista filtre separate?
Ce-ar fi fost ca viata sa se deruleze invers, adica sa ne nastem batrani experimentati si sa murim copii nevinovati?
Oare ce sunt solstitiile si echinoctiile?
Ai putea sa te casatoresti doar pentru bani sau sa iei si tu macar un pic din ce nu ti se cuvine cand vezi ca altii fura miliarde?
De ce perfectul simplu la noi indica un timp recent iar in alte limbi unul indepartat?
Este sau nu estetic sa te imbraci cu haine sport de marci diferite?

...doar o mica parte din intrebarile la care se incearca gasirea unor raspunsuri in timpul orelor de munca.

cine bate la usa?

E doar 2 noiembrie, frunzele galbene de tei nu s-au scuturat toate, la geaca de iarna n-am trecut si totusi, de vreo doua saptamani incoace, simt ca pluteste in atmosfera o dulce aroma de Craciun. Poate e de vina aerul putin intepator care-mi atinge obrajii, sau poate caldurica din casa si paturica moale in care ma strang ca o pisicuta lenesa. Azi noapte chiar visam ca dintr-o data ajunul ma luase pe nepregatite si umblam disperata dupa un cadou pentru mama. Parca abia astept sa se deschida sezonul cadourilor, sa umblu ca bezmetica prin magazine cu pana de idei in buzunar si cu banii la ciorap. Si abia astept sa mergem la tara sa mancam cu totii o fripturica la gratar , sa o ajut pe mama la facut carnati, toba si galdabos, pe frate-miu la impodobit bradul...Si colindele, da, sa cante Hrusca printre stelute licarind...
Pacat insa ca de Revelion voi fi singurica-cuc aici in Bucuresti caci serviciul dicteaza. As vrea tare mult sa am cu cine sa ies pana in centru sa vad artificiile de la miezul noptii dar....cinevaul asta nu poate fi oricine... O singura data in viata am petrecut ultima zi din an departe de ai mei si-mi duc aminte ca de la petrecerea aia de acum 8 ani am plecat plangand...Dar cine stie cum va fi anul asta?! In principiu, daca o minune nu se intampla, nu va fi mai mult decat o seara ca oricare alta...da, ok, poate putin mai trista.

duminică, octombrie 28, 2007

Senegal

cum stam cu engleza?

Stie toata lumea ca eu engleza nu stiu, nu-mi place si nu pot sa invat. Cu toate astea muzica ascult cu placere, la filme ma uit iar uneori ma trezesc scriind cateva cuvinte simple pe forum, pe blog sau pe chat. Cum asa nici eu nu reusesc sa-mi explic...ca doar eu urasc engleza, nu?
Faza nostima e ca atunci cand ascult o piesa in engleza, care-mi place, nu inteleg decat o treime din versuri iar in rest nu pot decat sa-mi imaginez ca nenea sau tantea aia de acolo nu zic decat lucruri frumoase. Cu putin efort, cautand versurile pe net ajung sa inteleg cam jumatate si abia atunci descopar ca tantea si nenea ala ziceau de fapt ceva mult mai interesant decat puteam eu sa-mi imaginez :P.
Dar exista o chestie de care sunt multumita, si anume : macar eu imi dau seama ca nu stiu. Spun asta pentru ca am intalnit persoane care nu puteau sa lege doua fraze ( ca si mine :D) dar pretindeau ca stiu. Sau mai imi place da astia care zic :"A, spaniola, italiana, astea-s simple", "A, inteleg ce mi se spune, deci stiu ".
Nu ti-am zis inca, dar cu toata repulsia mea declarata, exista in engleza doua cuvinte care imi plac la nebunie "stand still". Imi plac mai mult decat Hello! Have a nice day!Bye, bye! si Happy. Sunt la fel de frumoase ca un cantec de vioara, ca si cum cineva ar atinge cu un arcus fermecat coardele nevazute ale sufletului meu. Si atunci ca prin minune simt ca totusi engleza nu e chiar asa de urata si poate as reusi candva sa o invat.

luni, octombrie 22, 2007

din saptamana ce a trecut

Si se facu iarasi luni fara sa fi scris nimic. Timp as fi avut de data asta dar cheful a lipsit cu desavarsire. Incepusem un post despre discutiile haioase de la serviciu dar l-am abandonat din lipsa de materiale.
Saptamana trecuta a fost una ca oricare alta, acelasi program, aceleasi reviste de citit, aceleasi pagini web. Singurul lucru special...m-a sunat Ema. Ce om mai sunt si eu, sa nu sun eu pe nimeni, sa nu vorbesc eu cu nimeni! In fiecare luna minutele mi se reporteaza, platesc abonamentul degeaba. Eu nu am niciodata nevoie de nimeni iar asa sa deranjez lumea pentru un simplu ce faci (desi poate ca mi-e dor de lumea aia) nu mi se pare oportun.
Sa ziceam ca ar mai merita mentionata mutarea in cladire noua, un bloc mare din sticla in care liftul urca cu o viteza uimitoare. Privit din partea stanga de la etaj Splaiului Unirii iti creeaza impresia unei metropole occidentale, din partea dreapta insa marea de case vechi si darapanate dezvaluie peisajul dezolant al unui cartier oriental dezordonat si murdar. Dar cum toate lucrurile au si partea lor buna in serile senine apusul e divin.
Iar la sfarsitul saptamanii, mai precis sambata, am fost la tara si am "ajutat" la taiat lemne in gradina. Tataia a pus masina de taiat lemne in functiune iar eu am dat la mana crengi de copac mai mari sau mai mici. A, si in aceeasi zi am facut si friptura la gratar pe care o sa ma laud ca n-am ars-o.

joi, octombrie 11, 2007

povestiri

As avea o mie de lucruri sa-ti povestesc dar numai gandul ca o sa-mi pierd juma de ora din viata scriind aici ma ingrozeste. Asta seara insa o sa-mi fac curaj dar sa stii ca o sa sar peste introducere si alte fraze de legatura.

S-a deschis stagiunea la teatru iar duminica, cand am fost la "Iubiri Interzise", sala Amfiteatru de la TNB era plina ochi. Intentia mea era sa merg la Inima de Caine dar aflandu-ma inca in Japonia :D m-am decis pentru cele doua piese a lui Yukio Mishima (despre care am aflat ca ar fi cel mai important scriitor japonez al secolului XX). Si ca intodeauna am avut mana buna, de la Universitate pana acasa fara sa vreau imi repetam in gand : SUPERB. In prima piesa, despre o eterna si frumoasa asteptare, m-am recunoscut atat de mult! ...Dar cine oare nu s-ar recunoastea in contradictia "eu astept - eu nu astept nimic"?...


A doua piesa a fost la fel de frumoasa si de bine jucata numai ca trebuie sa recunosc - m-a cam depasit. Sa zicem ca povestea se cam invarte in jurul ideii cine sa cearta se iubeste. Iarasi este vorba despre o persoana care aparent ofera tot (chiar si moartea) fara sa astepte nimic in schimb numai ca la un moment dat se sugereaza ca acest tot este de fapt pentru propria fericire si nu pentru a celor din jur. Poate asta pentru ca doar noi singuri suntem in masura sa ne oferim fericirea, ceilalti nu vor putea niciodata sa ne faca fericiti.


Apoi vorbind de fericire :D sunt foarte fericita ca dupa indelugi chinuri si asteptari am reusit sa downloadez de pe torente 40 de episoade Lady Oscar. Doamne si cat am mai visat sa le am!


Saptamana asta am reusit sa aflu si cateva lucruri despre Nostradamus si Secretele regale *cu alte cuvinte am vazut 2 dvd Descopera*. Ce m-a impresionat cel mai tare a fost povestea regelui Ludwig al II-lea al Bavariei, un nebun visator. Se pare ca regele asta traia intr-o lume imaginara, avea tot felul de prieteni imaginari si nu-i placea sa aibe oameni prin preajma drept pentru care ziua dormea iar noaptea si-o petrecea in fictiune.

Evident ca treburile tarii nu-l interesau si conduceau ministrii pentru el. Toate ca toate dar regele asta in nebunia lui a reusit sa lase mostenire Germaniei cateva castele minunate cum numai in basme pot exista. Toate au fost decorate cu personaje de poveste si cu scene din operele lui Wagner. Si in plus avea si o pestera frumos amenajata in care se plimba intr-o barca in forma de scoica.


La fel de marcanta a fost si scurta prezentare a lui Vlad Tepes. Nu m-am gandit niciodata ca Tepes asta era un nebun psihopat. Altfel, cum ar fi putut un om sanatos la cap sa traga in teapa atatia oameni fie ei chiar si cersetori, hoti, boieri sau turci. Sau hai sa ziceam putea frumos sa-i omoare pe loc dar nu, el ii tinea trasi in teapa 3 zile pana isi dadeau ultima suflare si mai avea si cinismul sa vina sa manance langa tepe. Si cand te gandesti ca mi se parea nedrept ca saracul nostru voievod sa fie prezentat drept Dracu sau Dracula, el care facuse atatea ca sa scape tara de hoti si de misei ...si de otomani.


Pana la alea o mie de lucruri mai e hat-hat dar pentru azi am scris suficient :P

luni, octombrie 01, 2007

toamna pe aleea mea

Eu, care sunt o conservatoare (adica o chestie din aia de plastic, galbena, pe care o infiletezi pana sa intepeneste capacul in gura borcanului de dulceata), trebuie sa recunosc ca imi place mai mult parcul meu renascut in toamna decat amintirea aleilor de primavara cu banci de fier ruginit presarate ici si colo.
Inainte era trist si posomorat vazand caini ratacind prin tufisuri, gunoaie aruncate la intamplare, umbre grabite trecand pe inserat...iar acum e plin de viata, de batrani zambind, de copii zburdand...Bancile nu se mai termina iar aleile te conduc unde vrei : la rondul lui Ozon, la nisipul copiilor, la tablele de sah ale pensionarilor, la micuta fantana arteziana din sectorul florilor promise. Aici m-am asezat si eu cu a mea carte si am citit pana la ultimele raze de soare intr-o dupamiaza de toamna.

duminică, septembrie 30, 2007

Fred Butler



link

sunt in Japonia

Ohayo!
Totul in jur are miros de Japonia, stiu ca asa e desi n-am fost niciodata acolo. Japonia mea insa nu e paradisiaca cum ar fi normal sa fie ci depresiva. Poate pentru ca ma aflu acum in anotimpul ei ploios...Ma adapostesc in casa de ceai, imi aprind betisoare parfumate invizibile si visez ca ma plimb in compania iubirii intr-o dimineata insorita. Oricat de ireal ar fi, e si asta fericire... sa ratacesti in amintiri, in cuvinte de mult rostite, in gesturi si priviri ramase intiparite in memorie.Si revin iar si iar, iar si iar ca si lacrimile pe obraz, toate momentele alea care au si mai mult farmec acum decat atunci.
Sayonara!

sâmbătă, septembrie 29, 2007

despre luna plina care scade si iti arata ca ti-a luat

Pif alearga cu urechile in vant.
De ce plangi cu lacrimile mele, albina de miere?
Veioza rosie cu capul spart inca nu s-a aprins, asteapta...
Cand ochii tai fierb in tacere, verde de fiere
impovarat de ganduri sangerii uiti de noapte si de stele.
Calatorii visurilor mele au facut popas in Eden.
E plin de crizanteme si de frunze aurii in parcuri nipone, pe alei de ceara, in hambare de orez.
Paladinii ataca cerul de purpura al inserarii cu spadele topite de avant.
Si-acum e pustiu!
Desertul imens,acoperit de ghiata inimii, asteapta si el... primele raze de soare.

miercuri, septembrie 26, 2007

Andy Anderson

casa de nebuni

Nu, n-am putut sa rezist nici macar un minut fara sa-mi iau noua revista de colectie DeAgostini cu cele 100 de personalitati. Deja devine fanatism la mine sa-mi iau reviste pe care abia daca am timp sa le citesc. Bibliorafturile de la Atlas la cat s-au inmultit nu mai am unde sa le pun si le-am asezat direct pe covor, teancul de reviste Descopera si National Geografic le-am expediat acasa si nu m-as mira sa le gasesc prin boxa roase de soareci, Art Gallery le-am asezat sub masuta iar pe asta inca 100 de reviste chiar nu stiu unde am sa le mai pun si mai auzisem ca mai apare si o revista Zoom nu stiu cum cu dvd Discovery.
Parca ma vad in curand dormind in varful un maldar de reviste atingand tavanul cu picioarele.
Nebunie curata! Da-mi revista! Unde-i revista? Cat e revista! Vreau revista!

marți, septembrie 25, 2007

mazgaleli la sfarsit de program

S-ar gasi multe de criticat dar nu vreau sa fiu dura cu mine, imi place ce-am desenat vineri si luni la sfarsit de program:


- vedere mohorata de la fereastra biroului -


- colegi surprinsi la locul faptei -

joi, septembrie 20, 2007

uni - forme

In a doua zi de scoala mergeam dimineata spre metrou  si la o intersectie am vazut o scolarita. Mi-am zis atunci ca totusi comunismul asta a avut si el ceva frumos - uniformele. Mai tii minte mansetutele apretate care numaidecat se murdareau, pangliaca cu pampoane tepene care mai mereu imi statea rasucita, strampii aia albi cu model pe care cu greu mi-i trageam dimineata  in picioare, halatul ala alb pe care mi-l puneam pe mine la orele de desen si la cele de lucru manual... fata de banca prinsa in elastice, plastilina, lemnul de la traforaj...?


Scolarita asta avea si ea uniforma dar nu ca a noastra, ci una cu aer japonez de desen manga. Fustita scurta, plisata, grena, in carouri, sosetele albe, imaculate trase pe genunchi, pantofiori negri, luciosi, rotunzi la varf, cu o baretuta finuta peste. Parca atunci iesise din televizor - ireal de frumoasa mai era.

duminică, septembrie 16, 2007

esti naspa!











pictura

La Muzeul National de Arta am mai fost o singura data cu ocazia prezentarii unor obiecte chinezesti de mare pret si nu mi-a trebuit mai mult de o ora sa studiez intreaga colectie.
Cu acelasi gand plecasem de acasa ieri pe la unu sa vad expuse cele cateva gravuri ale lui Rubens si apoi sa ma plimb putin prin parc. Numai ca ajunsa acolo a intervenit o schimbare spontana de program si nestiind ce ma asteapta mi-am luat bilet atat pentru Galeria de Ata Europeana cat si pentru Galeria Nationala. Rezultatul o mare durere de picioare dupa cele 5 ore de mers prin saloanele de marmura si o mare satisfactie de a fi studiat pe indelete picturi de-a dreptul incantatoare. Din pacate programul era doar pana la ora 19 si m-am vazut nevoita sa las in urma cu parere de rau alte 11 salone cu picturi romanesti dintre cele mai frumoase. Am reusit sa vad doar cateva lucrari desavarsite ale lui Gheorghe Tattarescu si Theodor Aman si alte cateva picturi de Grigorescu si Luchian care nu mi-au placut chiar atat de tare.

Nu as fi crezut niciodata ca Muzeul poate adaposti atatea lucruri deosebite! La parter, in Galeria Nationala am vazut pana si sfesnice imparatesti de care tot auzisem dar nu stiam cu arata si un buzdugan adevarat.
A si vreau sa spun ca am trait imensa placere de a cobora ca o printesa din poveste scarile de marmura curbate si acoperite de un imens covor rosu...care duceau spre iesire. Deja ma vedeam imbracata in rochie din aia de epoca si imi imaginam ca jos ma asteapta lumea la bal :)).

joi, septembrie 13, 2007

miercuri, septembrie 12, 2007

Intoarcere in timp

Guitoaia si cu Burduhoaia se ascundeau supat si daca continuam sa nu fiu cuminte si sa nu vreau sa dorm cu siguranta m-ar fi mancat la cina sau m-ar fi bagat in sac si m-ar fi dus acasa la ele si m-ar fi dat la balauri. Stiam insa ca daca inchideam ochii si stateam asa ghemuita la perete pana adormeam ar fi disparut pe data si ar fi cautat prin alte case copii obraznici si neascultatori de mancat.
De vazut nu le vazusem niciodata si nici nu mi le puteam imagina dar tata ma asigura ca el le vazuse de multe ori furisandu-se supat si aratau ingrozitor la fel ca numele pe care le purtau. Apapulco, de care auzisem la mare, imi imaginam ca trebuie sa fie un var de-al lor,un balaur feroce, si cand ne plimbam seara pe faleza si nu eram cuminte tata ma ameninta ca ma duce la Apapulco sa ma manance. Si atunci ma puneam pe plans si nu ma opream decat dupa ce primeam asigurari ca nu mai mergem la castelul lui Apapulco. (hotelul Acapulco de la capatul falezei din Eforie Nord :P).
Pe vremea aia eu nu plangeam ca toti copii, niciodata n-am plans ca toti copiii...Eu aveam ritualul meu - plangeam cu vorbe: "ti-am spart ceva, ti-am mancat ceva, ti-am stricat ceva....", si inventam tot felul de "ti-am ......ceva" ca sa justific ca n-am nici o vina si mi se face on nedreptate.
Uneori mi se pare ca ieri se intamplau toate astea iar alte ori zic c-am trait o vesnicie. 25 de ani sunt multi...si chiar si la 15 ani mi se parea c-am trait tare mult. Imagineaza-ti de cate ori n-am pus capul pe perna, de cate ori n-am plecat spre scoala, de cate ori doamna n-a strigat catalogul, cate lectii n-am parcurs, cati copii si cati oameni n-am cunoscut, cate strazi n-am colindat, cate haine n-am purtat, cate filme si desene n-am vazut, si meciuri de fotbal, cate nopti si zile n-am mai visat cu ochii deschisi ascultand melodiile Laurei, cate scrisori n-am scris si cate mazgaleli n-am facut pe filele caietelor ingalbenite.....Enorm, am trait enorm dar parca ieri era....

duminică, septembrie 09, 2007

ritorno alla vita

Azi a fost zi de plimbare cum de mult nu mai fusese caci in ultimul timp n-am mai iesit din casa, m-am refugiat aici in camera mea si n-am mai vrut sa ies... M-am imbracat din cap pana in picioare in verde si-am pornit spre centru fara un scop anume.

Mergand asa pe langa targul de carte de la Universitate am inceput sa ma minunez cum de am renuntat eu asa de-odata la plimbarile mele solitare atat de frumoase, la parcurile Bucurestiului care imi placeau atat de mult? M-am oprit la Cercul Militar la expozitie, unde altundeva? Erau expuse tablourile lui Iorga - pictor cunoscut al vremii noastre, poate - simple si complicate in acelasi timp. Temele se repetau: pagasi schitati alergau pe panze, siluetele barcilor pluteau in albastru, viori si pasari aproape intuite se pierdeau in culoare. Si iarsi m-am intrebat de ce oare nu pot si eu sa obtin culorile alea: oranjul ala atat de frumos imbinat cu albastru si verde. Asa le visez cum Iorga le-a redat si inainte sa pun acuarela pe hartie asa mi le imaginez ca vor iesi. Dar nu, nimic nu iese asa cum visez...

Intrarea in Cismigiu am fentat-o, am vrut sa evit aglomeratia si am luat-o pe straduta aia ingusta si umbroasa pe unde nu trecea nimeni. Am privit in sus si am vazut balcoane cum nu mai vazusem niciodata. Erau toate asezate in scari, nu unul sub altul ci in diagonala. Nici nu ma mai uitam unde pasesc, priveam pierduta in sus...pana am intalnit privirea unui locatar care-si fuma tigara la fereastra. Atunci am plecat privirea si mi-am vazut de drumul meu...spre paradis. Caci Cismigiul era frumos, plin de copii si soare...si barcute cu umbreluta care-l strabateau neincetat de la un cap la altul...si porumbei ce se plimbau cu piciorusele lor mici pe alei.

Paradisul se termina acolo, spre iesirea din Stirbei Voda unde exista o portiune de parc mai izolata cu stalpi, lanturi si banci de piatra printre care zac oamenii nimanui. Aproape te cuprinde spaima cand patrunzi in cautarea linistii pe teritoriul lor si nu stii cum sa iesi mai repede.

Intoarsa acasa cu bateriile incarcate mi-am prajit niste ciupercute si am revenit in camera mea si ea luminata de soarele dupamiezii...atat de placute.

vineri, august 31, 2007

calatorie ferata

Am intrat sfioasa in vagon si m-am asezat pe locul meu la fereastra. Era liniste...Baiatul blond si robust din fata mea dormea chircit in scaunul stramt, o tanara brunetica isi ridicase sus picioarele desculte si mazgalea o integrama mototolita iar doamna vopsita de la usa citea documente importante. N-am stat prea mult pe ganduri si am rupt tacerea dar nu rostind ceva ci doar fasaind punga plina de cornuri mici cu ciocolata pe care o desfacusem deja inainte sa urc in tren.

Uuuuuuuh! N-a durat mult pana ce rotile au inceput sa se miste pe sine iar campurile Dobrogei sa alerge in voie.

M-am resemnat si eu tacerii odata ajunsa la fundul pungii si am umplut-o cu picturi de Picasso si pacea Hiroshimei. Multe ore de tacere si ganduri care se izbeau de geamul semiaburit. Ma intrebam: cum o fi oare sa traiesti la 100 de metri de calea ferata si sa auzi zi de zi, ora de ora zgomotul ala secadat tangadang tangadang tangadang...sau acolo langa depozitele alea imense de gunoaie, in duhoarea aia de nedescris...Si aici se termina totul...sticle aruncate din tren zac pe sute de kilometrii de-a lungul caii ferate si n-are cine sa le adune. Cate nopti, cate zile au stat acolo? Cati oameni le-au privit printre ganduri? Si cati nu s-au intrebat ca si mine de ce nu vine nimeni sa le stranga, sa curete in urma celor ce arunca?

Trenul-sat ma astepta acolo intr-o halta ...Fiecare vagon era o casa in miniatura cu perdelute ca niste batiste batute cu floricele ingalbenite atarnand la geamurile minuscule si ruginite...De acolo te-ai fi asteptat sa iasa oricand Stanca cu manecile sumese si copaie de rufe in brate sau Grigore cu palaria-n cap si cu biciul atarnat pe umar...Din loc in loc mai vedeai si cate o magazie sau un teren viran pe roti. Caminul cultural era chiar locomotiva vopsita rosu dar in hibernare caci se pare toti localnicii dormeau pe la case lor.

Gara Obor am gasit-o mai aglomerata ca oricand sau poate ca doar bagajul de care trageam cu disperare amplifica totul in jur.
Nu lipsisem mult si totusi parcul meu fusese devastat in asteptarea unor lucrari de modernizare iar traseul troleului fusese presarat cu banci de lemn...

marți, august 21, 2007

sfarsitul lumii

Intr-una din seri am visat ca venea sfarsitul lumii. Toti cei din jur era agitati si speriati si se intrebau ce-o sa se intample acum cu ei. Numai mie nu-mi venea sa cred ce se zvonea si le tot ziceam sa stea linistiti ca e imposibil. Dar la un moment dat daca am vazut eu ca era treaba serioasa am zis hai sa incerc si eu sa gasesc calea spre rai si am intrat pe o poarta intr-o gradina... Spre marea mea uimire am gasit jos in iarba iconita pe care o tineam in mana cand eram copila.Dar nu mai era stearsa si uzata ci nou-nouta ...si atunci mi-am zis ca ala trebuia sa fie un semn.

Cand am iesit din gradina am ajuns intr-o cladire cu holuri lungi, cu multe usi inalte, dincolo de care intrai in niste camere mari ca niste sali de clasa iar in dreptul fiecarei usi era un portar la o masa si avea grija sa intri pe usa care trebuie. Pe mine insa portarul nu m-a intrebat nimic cand am deschis una din usi si am intrat, lasand-o intredeschisa. Acolo, in camera aia, erau colegi de-ai mei mai vechi si mai noi si o prietena mai religioasa care ascultau tacuti o slujba si mi-am zis ca poate ala era raiul. Insa una din colege mi-a soptit ca nu, e doar sujba de trecere dincolo celor care s-au resemnat ca nu vor ajunge in rai. Cand am auzit am zis ca eu nu m-am resemnat si inca mai sper si fara sa stau pe ganduri am iesit inchizand usa dupa mine.

Apoi unul din portari (oameni de rand dar foarte corecti) mi-a zis sa-mi incerc norocul si sa dau un test cu ingerii care daca vor considera oportun ma vor lasa sa trec de prima din cele 10 usi spre rai. Tot ce-mi mai amintesc e ca am vorbit despre mine ca la un interviu normal iar ingerii au disparut si m-am vazut trecuta de prima poarta si chiar atunci m-am trezit.

Parea atat de reala increderea mea ca totul era doar un zvon iar mai apoi nesiguranta ca ce se intampla era adevarat...iar cand m-am trezit mi-a parut bine ca a fost doar un vis.
Mi-am adus aminte de vis cautand prin dulap si dand peste iconita mea careia i se mai vede doar capul Maicii Domnului si fata lui Iisus dupa cei 15 ani care s-au scurs de cand am primit-o de la tata. O credeam pierduta dar ea era acolo intr-o cutiuta...

de plictiseala

Daca tot n-ai ce face te invit sa vezi pozele facute la vulcanii noroiosi , la tara si desigur colectia de muste.

- da să poati, tataii! -

La loto n-am castigat si nici la mare n-am ajuns, in schimb am stat cateva zile la tara cu tataia.


Tataia ca si mama este o fire extrem de comunicativa iar vecinii de varsta lui ii cauta compania si se strang in fiecare zi/seara pe banca la noi la poarta. Fiecare sa vaita de ale lui iar cand trece careva pe ulita se lasa liniste inainte de salutul de rigoare iar dupa ce intrusul se indeparteaza incep tatele sa susoteasca : "asta e a lu` cutare si-a lut-o p`aia a lu` cutare si-a facut si-a dres".

Nici mama nici tataia nu spun niciodata nimic dar vorbesc intr-una si au in sange eternul "da, asa e, ce sa-i faci, e greu" pe care eu n-as putea sa-l folosesc niciodata. Si amandoi sunt foarte insistenti cand vine vorba sa-si invite vecinii la masa sau sa le dea sau sa le arate ceva. Daca incep ei cu insistentele nimeni nu mai are scapare, obligat fortat tre` sa le faca pe plac.

Eu in schimb daca e sa vina cineva pe la mine (si asta se intampla extrem de rar) nu simt nevoia sa vorbesc si nici sa-mi servesc musafirul cu ceva.

Faza cea mai tare a fost de sfanta Maria (care apropo era si ziua mea si am ignorat-o complet) cand in sat se da de impartit tipicul orez cu sarmale sau ardei umpluti. Cum era de asteptat multa lumea a venit la tataia cu farfurii pe care le-am depozitat frumos in frigider pana l-am umplut si de fiecare data tataia ma chema sa zic si eu bogdaproste si sa tin lumanarea" ca deh, e rusini tataii sa nu hii, sa poati?". In fine, pe la pranz asa apare o fata pe care n-o vazusem in viata mea (o trimisese maica-sa cu farfuria) si tataia cum o vede in culmea fericirii ma striga :"Simonă, ia hino, a hinit o fata pa la tini". Pana sa apar eu tataia deja o asezase pe un scaun si facea conversatie cu ea : ce face mama,cand plecati, la ce scoala inveti, ce face tataia ca si eu is bonlav ca el, nu mai poci sa mai mierg, tare-i prost, tare-i greu...si cum ma vade ma pune la vorbitor : "stai coale si vorghiesti cu fata!" si catre ea zice "n-are si ea cu cine sa vorghiasta, sa plictisesti, nu mai sunt feti p`aici, toate a plecat care-n cotro " etc etc. Si eu bineinteles n-am vrut sa ma asez si n-am vorbit nimic ca n-aveam ce si s-a suparat tataia foc.

La fel s-a suparat si la nunta vara-mi ca n-am vrut sa ma duc sa dansez si eu ca toata lumea hora si sarba si nici macar la bataieli din alea nu m-am bagat : "da` sa poati, du-te si tu tataii si joaca!".

vineri, august 10, 2007

marți, august 07, 2007

6 din 49

Urcam scarile si deja imi faceam planul cum o sa scriu eu pe blog ca in sfarsit am reusit sa pun la Loto. De mult mi-am pus in gand sa joc dar niciodata nu mi-a iesit in cale o loterie iar de cand am aflat ca marele premiu e din ce in ce mai consistent am inceput sa ma ingrijorez ca nu gaseam si eu una in drumul meu si imi programasem sa pun variantele de la Buzau sambata dis de dimineata (ca tot intru in concediu de vineri de la ora 18:30)- caci acolo stiu sigur unde sa le localizez.
Azi la serviciu mi-am luat o foita alba si am inceput sa scriu la intamplare cateva numere, iar la ultimul m-am poticnit si m-am uitat la ceas la limbuta cea lunga si mi-am notat cifra norocoasa. Cand am terminat am impaturit foita si am pus-o bine in buzunarelul de la ghiozdanel.
Tot drumul in autobuz pana acasa l-am petrecut pandind loterii , poate-poate zaresc una la un colt de strada sau la parterul unui bloc. Dar nimic, am coborat bosumflata la ultima statie si m-am gandit sa ma duc sa-mi iau o paine de unde iau de obicei ca nu mai aveam nimic de mancare acasa (doar niste unt si niste miere iar fata paine nu mergeau)Si cand ma uit mai bine : O LOTERIE! Nu-mi credeam ochilor, de doi ani de zile stau aici si n-am vazut-o niciodata . E drept insa ca la cat de ingramadita sta intre magazine abia o zaresti. Sau poate cine stie, e o minune si a aparut acolo special sa-mi indeplineasca dorinta, adica sa-mi faciliteze drumul spre marele premiu pe care o sa-l castig anul asta.
Si cum iti spuneam, urcam scarile si ma gandeam ce o sa-mi iau eu din banii castigati :
-un apartament, doua camere, dar unul din asta nou intr-o zona buna
-mobilierul aferent
-un Seat Ibiza galben
-o sa fac cinste probabil
-si poate sa sa-mi mai cumpar niste lucruri marunte dar scumpicele pe care mereu mi le-am dorit
-a, si o sa-mi platesc si niste cursuri de desen
Iar serviciul n-o sa mi-l schimb, totul o sa fie la fel numai ca o sa am o casa si o masina.
:D Dupa cate am povestit aici parca vad ca o sa se supere Zeita Fortuna si-o sa faca sa dispara peste noapte loteria cu biletul meu cu tot.

vineri, august 03, 2007

despre faze

Zicea bine Vera: "faze" poti sa ai doar cu fratii si doar prin exceptie cu alte persoane. Ne intelegem din priviri si din cuvinte putine si incepem sa radem de tataia, de mama, de vecina de la patru...ca obisnuiesc ei sa faca si sa zica ceva ce noi si numai noi observam si gasim hazliu. "Lasa mama lasa", "n-are nignica, ce-are?", "na!na! ia si mananca", "de aia zic" -par niste fraze cat se poate de normale dar noi le asociem imediat intamplarilor din trecut si radem cu gura pana la urechi spre nedumerirea celorlalti.
Cu non-fratii e mai greu pentru ca nu ai in spate experiente comune si un asa timp indelungat petrecut impeuna dezinteresat.
Insa spre fericirea mea am vazut ca la serviciu in team-ul din care fac si eu parte exista cateva faze imprumutate de prin mailurile citite si filmuletele vazute impreuna. Era totusi normal sa avem si noi niste faze-doar petrecem o gramada de timp impreuna : 9 ore pe zi, 5 zile pe saptamana.

marți, iulie 24, 2007

Ilana Yahav

Si uite ceva ce chiar merita vazut! http://www.youtube.com/watch?v=Zi_760pnGtg
Si mai sunt si altele aici.

Sandy Bell

Draga Siropel,
Te anunt cu o deosebita incantare ca am revazut pe youtube primele 40 de episoade din Sandy Bell dublate in spaniola. Cu doua saptamani in urma am sacrificat pentru ea o intreaga duminica dar a fost un sacrificiu care nu mi-a adus altceva decat o mare bucurie in suflet. Numai asculta intro-ul frantuzesc si ai sa te indragostesti pe loc de coditele ei, iti garantez. Uite aici - http://www.youtube.com/watch?v=vh8WnnorLKw !

Uitasem complet de povestea "scotiencei" pierduta intr-un naufragiu si crescuta de un tata adoptiv care isi sacrifica viata personala si cariera de dragul ei. Cum e si normal Sany este iubita de toata lumea din sat: de vecini, de doamna Wellington, de Eduard si chiar si de baietii care ii cauta mereu nod in papura. Singura ei dusmanca este Kity cea rasfatata- fiica unui magnat cu mosie prin partile locului -care vrea cu orice chip sa se casatoreasca cu Mark. Acum cine mai e si Mark? Mark era baiatul domnei de Wellington care se intoarce acasa cu ustensilele-i de pictor amator chiar in momentul in care parintii pleaca la Londra cu probleme financiare si mor intr-un accident de masina. Intre el si Sany Bell se infiripa o idila nevinovata dar care in cele din urma este curmata de tragicul accident ce il obliga pe tanar sa incerce, printr-o eventuala casatorie cu bogata Kity, recuperarea averii familiei. In ultimul moment renunta si fuge in lume cu scopul de a deveni un mare pictor urmand ca mai apoi sa se intoarca realizat la draga lui Sany Bell.

Dupa disparitia neasteptata a iubitului, Sany Bell ramane orfana si de tata si descopera tot adevarul cu privire la salvarea ei din valurile marii.
Dupa o perioada petrecuta cu vecinii ei se hotaraste sa plece la Londra la domnul Ronwood -detinator a unui ziar modest - asa cum o sfatuise tatal sau pe patul de moarte. Departe de cei dragi si de cainele sau (Tambour parca il chema in frantuzeste), Sany infrunta ostilitatea noii familii dar cu timpul reuseste prin felul ei de a fi sa le castige dragostea.
In acest rastimp ea il cauta pasiv pe Mark, este urmarita mereu de Kity care o acuza ca stie unde se afla viitorul ei sot si ca nu vrea sa-i spuna, si il ajuta la ziar pe domnul Ronwood.

Ajunsa la varsta la care trebuie sa-si aleaga un drum in viata, Sany Bell hotaraste sa devina reporter si incepe sa colinde lumea in lung si-n lat in rulota domnului Ronwood alaturi de Tambour si prietenul sau Ricky. Si nu numai...Kity prin influenta tatalui sau devine de asemenea reporter luandu-i locul unui anume Alex - un tanar talentat care incearca sa razbata prin propriile forte si care si el va fi prezent pe ruta urmata de Sany. Nevazut, si Mark urmeaza aceasi traseu in Europa in dorinta lui de a deveni pictor dar mereu evita sa se intalneasca cu Sany fata in fata pana la episodul 40.

Cam la acest nivel eroina noastra obtine si primele informatii legate de mama sa naturala care o duc cu gandul ca a murit in urma cu 17 ani dar nu inceteaza sa spere si se gandeste mereu la cercelul cu narcisa pe care il strangea in mana in momentul in care a fost salvata.
Va urma...>>/

vineri, iulie 20, 2007

ce-am fost, ce am visat si ce-am devenit

Eu cand eram mica nu ascultam povesti nemuritoare la pickup precum Vali si Razvan, nu mergeam la cursuri de balet precum Flavia, nu cantam la vioara precum Mihaela si nici la pian precum Oana, nu faceam cursuri de desen precum Alina si nici nu stateam in casa toata ziua citind precum Armand sau facand exercitii la matematica precum Auras.

O sigura data mama m-a intrebat daca nu vreau sa ma inscriu la innot la sala sporturilor de la Buzau...dar nu de placere ci pentru piciorul meu "bonlav"...si evident am refuzat cum refuz din start orice lucru care prin durere imi poate imbunatati aspectul fizic.


Prima carte pe care am citit-o a fost Micul Print si asta abia in clasa IV-a dupa lugile insistentei ale mamei mele care se arata cam ingrijorata ca nu-mi placea cartea de romana. E posibil ca apoi sa fi citit si Comoara din Insula urmata dupa o pauza de 2 ani de Cei Trei Muschetari care mi-au deschis apetitul. Astfel se explica de ce si acum am impresia ca nu stiu sa citesc si evit intotdeauna sa o fac in public cu voce tare.


Cu siguranta te intrebi dar eu oare ce faceam? Ei bine eu dupa ce veneam de la scoala si imi faceam lectiile in graba ma postam in fata televizorului la desene animate pe romani si italieni, la telenovelele dublate de pe RETE 4 (Topzio &Co), la Salvati de Clopotel, Piovra si Dallas. Iar cand eram la tara in vacantele de vara nu ma mai saturam de jucat cu papusile cu Mirela, Ramona si Ana Maria. Dar pe unde nu ne mai asezam toalele si carpele : cand ploua tot patul din bucatarie era al nostru - fiecare in coltul ei isi construia camera papusei - iar cand era vreme buna ne intindeam pe prispa la tataia, in leasa de porumb a Mirelei sau in fundul gradinii. In fundul gradinii la umbra nucului si printre aracii de fasole eu ma trasformam in Bobby, Mirela in Pamela iar Ramona in Sue Ellen iar pe JR il faceam cu schimbul si ne jucam pana seara tarziu.


Eu si Mirela eram nedespartite si ne tineam scai una de alta. Tin minte ca intr-o zi a furat din pachetul tatalui ei doua tigari Carpati si a venit la mine foarte incantata sa-mi arate ceva dar in fundul gradinii  nu aici. Si asa am tras eu primul si ultimul fum de tigara la 10-11 ani. ORIBIL! Am dat gata apoi juma' de borcan de dulceata ca sa treaca gustul.

Ramona era putin mai distanta si parca prea matura pentru varsta ei - asta pentru ca avea doi frati mult mai mici - iar la 10 ani deja trecea prin fata casei noastre cu sandale cu toc, rujata si fardata. Se stia ca la scoala avea numai note bune, mai mereu o gaseam citind si o ajuta pe maica-sa la treaba. Si pe Mirela o cam punea la treaba, numai eu eram lenesa, ca si acum de altfel. Nu faceam nimic toata ziulica ca doar eram aia mica.


Acum imi dau seama ca in jocurile noastre nu faceam altceva decat sa ne transpunem visele de cum vom fi noi cand vom creste mari. Si am crescut iar prezentul nu are nimic de a face cu visurile noastre de atunci. Eu n-am ajuns nici sotie de fotbalist,nici actrita, nici licentiata in drept si nici n-am stat singura intr-o garsoniera pe perioada studentiei.


Mirela are acum copil de 4 ani, sta cu socrii la oras, are masina si dupa o perioada de munca in Italia s-a angajat la un cazino unde probabil e platita mai bine ca mine.
Ramona a facut master, s-a maritat, are un job pe cinste si tinteste spre mai bine, si-a luat si masina iar casa e "pe vine".Iar eu am ales singuratatea si indolenta. Poate castig la loto!Doar asa macar un vis ar putea deveni realitate. Numai ca norocul si-l face omul cu mana lui !

Matthew Price


link

miercuri, iulie 18, 2007

Ufffa!

Am avut o saptamana grea, a trebuit sa ma grija de cele 40 de ghivece de flori ale gazdei mele plecata in tabara cu nepotul, plus de cei 2 caini latratori ai familiei. Si la ce puteai sa te astepti de la mine?! Iar am omorat o floare - CRIMINALA - de data asta cred ca am udat-o prea des :D. uFFA! Nu ma pricep la nimic! La gatit cu atat mai putin iar acasa cand am fost m-am taiat la deget incercand sa tai o rosie - exces de zel. Si tot din ciclu' neindemanare cu doua zile in urma, m-am izbit cu degetul mic de la piciorul stang de un pietroi - capul in nori e de vina- de mi s-a umflat cat toate zilele si abia daca m-am putut deplasa la serviciu si inapoi.

Dar nu totul a mers pe dos. Sa vedem totusi si partea buna a lucrurilor!

  • Salcamul fermecat din spatele blocului pe care nu l-as fi observat plangand, cu petale de flori verde-pastel, daca n-as fi iesit dimineata cu Hard la o scurta plimbare. Soarele stralucea cu putere iar el ningea linistit in lumea lui. Ici-colo vedeai albinute batand voioase din aripioare si desprinzand una dupa alta petale-i de nea.
  • Troleul-cocos ce nu credeam sa existe si-mi ziceam in gandul meu ca femeia aia care tot intreba ce se auzea era cam dusa asa cu pluta pe canale (vorba profei de geogra.)...Dar nu, azi m-am convins pentru ca azi canta mai tare ca de obicei la fiecare frana si pornire ...Cucurigu!

sâmbătă, iulie 14, 2007

cacaniu in dungi :D


Cat de promitator arata desenul asta in creion si in ce hal am reusit sa-l stric!
Totala lipsa de simt estetic in potrivirea culorilor, asta ma caracteriza si in orele de desen din generala. Toate erau bune si frumoase pana nu tranteam pe plansa un mozaic de culori cacanii care-mi taiau tot cheful de a mai lucra. Memorabila ramane lucrarea aia in care profa venise cu ideea unui rand de copaci si unuia de flori peste care sa desenam cativa copii dandu-se in leagan. Am facut acolo o imbinatie de rozaliu maroniu de ziceai ca nu mai ramasese hartie la wc si-o folosisem pe aia :D.

Dar ce sa spun, am avut si momente mai bune cand foloseam mai mult alb, galben, albastru, verde- culorile potrivite pentru desenele mele pline de copii. Pentru ca profa noastra nu ne punea niciodata sa facem vaza cu flori, cos cu fructe sau casa mea ci doar copii pe soare, copacul vietii plin de copii, anotimpurile personificate si ....pline de copii...etc, etc.


Imi mai amintesc ca desenele mele, pe care eu le credeam destul de reusite in general , nu prea erau remarcate si chiar si acum ma intreb oare de ce?In schimb aveam un coleg caruia ii tremura mana pentru ca era foarte emotiv si nu putea sa deseneze in tempera ci doar cu niste creioane colorate speciale...si desena naspa , ca sa zic asa...Dar profei i se parea original stilul lui si mereu ii aprecia lucrarile.

Sic!

joi, iulie 05, 2007

Brandi Milne






link

Mie-mi place Palmoliv!

Mai tii minte reclama aia care ne invadase dupa revolutie "tu, el , palmoliv si corpul tau"?

Am incercat tot felul de geluri de dus dar nici unul nu s-a comparat cu palmoliv, si mai ales cu ala movaliu- relaxant. Cat priveste sapunul, am preferat insa la fel de cunoscutul Fa pe care anii parca nu l-au schimbat si am refuzat cu incapatanare sa incerc si altceva. Asta pana ieri cand un palmoliv trandafirul mi-a facut cu ochiul din vitrina unui chiosc. Cand l-am desfacut am simtit mirosul amintirilor...Intr-o clipa am revazut curtea de la tara unde Mirela mi-a facut cadou un sapun Fax de ziua mea, sifonierul de odinioara din dormitorul mare unde stateau mereu pitite doua sapunuri Oana care miroseau la fel de frumos. Mama le tinea acolo sa imparfumeze hainele dar cand se ivea ziua cuiva, sau era vreo zi speciala pe la scoala mi le impacheta si mi le dadea sa le fac cadou.

De aici mereu am trait cu impresia ca toata lumea primea pe atunci sapunuri in dar pe care le daruiau mai departe dupa o prealabila conservare printre haine proprii.Si nu stiu daca altora le facea placere dar eu eram extaziata cand vedeam ca mama primea cate un sapun din ala bun, ambalat in hartie lucioasa cu un cap de fetita in colt. Astfel de sapunuri nu ajungeau niciodata pe tejgheaua de la baia ci doar acolo puse bine pe rafturile mai inalte din sifonier unde eu nu ajungeam.

Si uite cum totul s-a schimbat...Acum ploua cu sapunuri frumos ambalate si aromate in fel si chip...dar parca niciunul nu are aroma trecutului ca Palmoliv.

luni, iulie 02, 2007

trecut, prezent si viitor

Pornesc de la zero  idei dar trebuie sa-ti scriu totusi ceva, ca altfel te vei ofili de tristete...te stiu eu!

Prezentul se compune din: o revista pe genunchi, o imagine cu delfini zburand printre valuri, o pagina de Travian cu 88 de locuitori, un teanc de ziare ce urmeaza sa fie aruncate necitite la gunoi...Deja trecem la viitor...doua bilete verzi pentru concertul Julio Iglesias, o intalnire cu casa mea complet schimbata...dar parca trecutul imi place mai mult. Nu ma simteam eu bine cand ma duceam  acasa si o gaseam  asa cum arata cu 2 luni in urma si cum o stiam din totdeauna?
Trecutul ...da...zmeura si caise, margelute rosii si cercei albastri de trandafir  - pierdut intr-o gara-... concert Pink, maini ridicate, scandari si o ilisim pitica care se chinuia sa razbata printre ele...Si teapa anului - taxi cu 7,9 lei per Km :D.

vineri, iunie 29, 2007

in dar




Nu-i asa ca e draguta felicitarea pe care am primit-o de la Medicover asa pentru ziua mea?


Ziua mea.... Chiar, am uitat sa-ti povestesc ce am primit de ziua mea saptamana trecuta.In primul rand flori : din partea tuturor colegilor de birou un buchet cu trandafiri albi si din partea lui Ionut (fost coleg de italiana si actual coleg de dansuri - asa ca sa fii si tu informat -) un buchetel mai bondocel si mai grasut cu foloricele multicolore, apoi o felicitare si un plic cu "ce vrei tu" - Iar eu am vrut un stick de memorie de 2 GB, niste casti sa ascult si eu un pic de muzica la serviciu printre picaturi :P si....si...si...o fustita rosie, absolut incantatoare. Nu mai spun - pupicii si felicitarile au curs cu gramada si chiar si pe forum am primit cateva mesaje private...Si partea ciudata este ca anul asta m-au felicitat o multime de oameni cu care n-am prea avut tangente. Poate anul viitor cand ma vor cunoaste mai bine nu va mai fi asa :D.

luni, iunie 25, 2007

David Campbell Wilson





link

Green-green!

Green-green! I pink up the phone and I sed : - yellow!
Nu pot sa suport oamenii care atunci cand vorbesc la telefon folosesc constant replici de genul :" Ai auzit?" " Ai inteles?", plus un "Faci asa cum iti zic eu!" pe un ton snob de profunda constientizare a superioritatii. Si nu ca mi s-ar adresa mie cineva in felul asta (din fericre nu vorbesc mai deloc la telefon :D) dar aud in jurul meu si nu pot sa nu simt o repulsie totala... La fel si fata de persoanele care folosesc cu incapatanare pisici, papuci si pui pe post de injuraturi.
Cum de le-o veni natural sa vorbeasca asa nu pot sa inteleg. Eu una n-as putea!

duminică, iunie 24, 2007

Angelina Wrona



link

Jive

Azi a fost ziua Jive. Daca ieri nu intelesesem mai nimic, azi s-au mai limpezit lucrurile. Ca in toate dansurile latino pozitia de inceput este "calcaie apropiate - varfuri departate". De retinut e ca in dansul asta sa ridica mult ghenunchii si trebuie sa ne miscam repede.

Sa incepem deci:

1. picioare apropiate
2. se ridica genunchiul drept si se paseste cu el (PICIORUL :D) in spate
3. se ridica genunchiul stang si se paseste cu el in fata
4. se ridica genunchiul drept si se paseste cu el pe varf putin in lateral dreapta(pe linia picioarului stang) si se trage si piciorul stang langa el(fara sa-l indoim).
5. se ridica iar genunchiul drept si sa paseste cu el in lateral iar stangul este adus langa el
6.se ridica genunchiul stang si se paseste cu el pe varf putin in lateral stanga si se trage si piciorul drept langa el(fara sa-l indoim).
7. se ridica iar genunchiul stang si sa paseste cu el in lateral iar dreptul este adus langa el

- repetam miscarile 2 si 3-

8. ridicam genunchiul drept dar !!!atentie!!!! pasim in fata celui stang la 90 de grade, apoi tragem si piciorul stang langa
9. ridicam iar genunchiul drept si pasim in lateral pe aceeasi linie, tragand si stangul dupa el
10. ridicam piciorul stang , pasim in lateral si tragem si dreptul dupa el
11. bis 10

-- repetam miscarile 2 si 3- si ajungem iar la miscarea 4...
Am descris dansul fetei, baiatul face aceleasi miscari dar in oglinda.

vineri, iunie 22, 2007

Liniste doar.

...Tacere... si lipsa de chef.
Caldura leneveste pe draperii portocalii, pe flori traspirate in glastra albastra, pe evantai oceanic agatat de perete la asfintit...Respira greu, ii lipseste aerul si la intervale regulate se intoarce de pe o parte pe alta, poate-poate isi va gasi locul ala racoros mult visat. Poate acolo pe terasele caselor lacustre din Bora-Bora unde briza blanda te invaluie si-ti presara in par elixirul eternitatii.
Tacere...ssssit! Nu spune nimic, simte doar...simte visul si pleoapele ii cad peste ochii cafenii...simte realitatea imaginara, aripile labe ale pasarilor gigant ce trec neincetat si-si varsa umbrele lor peste campuri insangerate de maci.

marți, iunie 19, 2007

Andy Keen








Cateva fotografii simple care mi-au placut foarte mult.