vineri, mai 30, 2008

azi - nepretuitul in cuvinte

Poate n-ar fi chiar atat de rau sa-mi scriu in memorie sau pe o hartiuta clipele neimportante ale zile si sa incerc astfel sa redevin bloggerita care eram. As zice ca toate momentele astea neimportante au totusi importanta lor in viata celui care le traieste iar viata e nepretuita. Tocmai de aceea trebuie sa consideram fiecare clipa ca cea mai importanta din viata noastra...utopie.
Dimineata m-am trezit cu greu si in afara de stirea cu extraterestrii gri , mancatul fulgilor cu lapte si racoarea diminetii nu mai tin minte nimic. A, ba da, dormeam pe mine in metrou si visam frumos cu ochii semideschisi. Doua remarci am facut , un nene gravid si o tanara cu machiaj perfect iar apoi nimic pana la pauza de pranz. Cineva mi-a papat clipele.
Dupa masa am plecat la plimbare avand ca destinatie cel mai apropiat magazin de unde sa-mi iau inghetata cea de toate zilele calduroase. First stop - podul de pe Dambovita unde am asistat captivata la dansul sticlelor, ai fi zis ca erau niste naufragiati care se zbateau din rasputeri sa nu ajunga la fund. Next stop inghetata si parculetul umbros din spatele blocurilor, vesnicul loc al cainilor hoinari si de societate. Azi as fi putut sa ma imprietenesc cu un catelus negru, cu urechi lasate si blana de astrahan dar inghetata era prea buna ca sa o las la o parte.
La plecare, in statia de autobuz la umbra unui dud mi-au tinut companie vrabiutele, doi baieti si o fetita care faceau cu randul la ciugulitul unei feliute uscate de cozonac. Si stand acolo si ascultand ciripitul lor amestecat cu zgomotul orasului am inceput sa ma intreb de ce la noi barbatul nu are penele mai colorate ca femeie?Sa fie prezervativul de vina?
Si asa gandindu-ma  la orele de sofat, inscrisul buburezei mele albe si la cuburi si romburi pentru cursuri de pictura, nici nu stiu cand am ajuns la parcul cel vesel si plin de viata din fata blocului...un paradis al copiilor, relaxant si zgomotos.

Ce gust placut are aerul serilor de vara, un pic de racoare, un greieras, un soare bland, un fosnet de copac...
Noapte buna!

miercuri, mai 28, 2008

a fost o data...

A fost o data un blog siropos care avea o bloggerita specialista in mancat litere si modificat cuvinte dupa blunul plac. Si bloggerita asta suferea de singuratate si de plictiseala. In fiecare zi cea mai mare grija a ei era cum sa-si povesteasca sie insasi ce lucruri neinteresante a mai facut si a mai vazut ea cu o zi inainte, iar seara cand recitea cele scrie tare mandra mai era ca timpul nu trecea in van.
Dar intr-o zi bloggerita si-a dat seama ca s-a plictisit de povestit de fiecare data aceleasi si aceleasi lucruri si s-a gandit sa-si sacrifice timpul si internetul pentru o cauza nobila, dobandirea de experinta in sectorul bancar care urma in visele ei sa-i aduca o viata mai buna din toate punctele de vedere. Si astfel bloggerita a inceput sa uite de blogul ei cel siropos si de multumirea de sine si sa se afunde si mai tare in banalitate. Caci de cand il parasise gandurile-i se uscasera, cuvintele-i se risipisera, munca oligofrenica-i storsese pana si ultima picatura de creativitate.
Sau poate ca altul este adevarul povestii dar vraja tacerii il ascunde. Se spune ca doar atunci cand printul pe cal alb isi va gasi mireasa si va pleca in lume vraja se va rupe si vom afla motivul uitarii.