Week-end-ul asta l-am dedicat teatrului si Japoniei. Mai am doar cateva pagini si in sfarsit o sa termin "Mostenirea noastra orientala" inceputa acum un an. Paginile despre Japonia aproape ca le-am sorbit si cu toate astea nu am retinut mare lucru - toate numele de imparati, shoguni, arhitecti, pictori, eroi ai cartilor japoneze imi par toate la fel - niste imbinatii ciudate de sunete aproape de neimitat...
Ciudat e ca tot in weekend am prins pe Tvr Cultural finalul unui film ... despre o frantuzoaica ambitioasa care incerca sa promoveze intr-o corporatie japoneza. Un lucru imposibil se pare...:D. Ba chiar la un moment dat a ajuns pe pozitia cea mai inferioara - femeie de serviciu la buda - moment in care a hotarat sa plece inapoi acasa si sa se apuce de scris. Despartirea de sefa ei direct superioara mi-a placut tare mult. Frantuzoaica i-a spus ca ii multumeste pentru bunavointa si ii pare rau ca nu s-a ridicat la inaltimea asteptarilor fapt care se datoreaza nu numai inferioritatii intelectuale (evidente) a occidentalilor ci si prostiei sale native. La intrebarea sefei daca crede sa exista vreun job in conformitate cu posibilitatile sale intelectuale . Ea a spus sovaielnic (se prefacea - desigur) ca spera sa gaseasca de lucru ca gunoiera.... :) Chiar merita vazut.
Piesele pe care le-am vazut la TNB mi-au placut mult de asta data. La prima piesa, Dulcea pasare a tineretii, m-am simtit ingrozitor de singura : in pauza am stat nemiscata pe scaun, cu sala goala, si am privit cum se amplasau noile decoruri, iar la final, fara sa am cu cine schimba cuvinte, m-am indreptat abatuta spre troleu. Dar duminica aproape ca mi-a placut singuratatea desi aveam lacrimi in ochi....nu as fi vrut sa am pe nimeni langa mine atunci. "Menajeria de sticla" a fost mult prea buna...sau poate doar am trait-o intens pentru ca era povestea mea. Aproape m-a socat asemanarea... si trandafirul albastru ...Cum oare s-a facut chiar aseara sa fiu imbracata toata in albastru si cu trandafirii mei albastri in urechi?
Finalul meu inca nu il stiu dar presimt ca n-o sa fi prea diferit...o sa raman inchisa in lumea mea, in Menajeria de sticla...
Ciudat e ca tot in weekend am prins pe Tvr Cultural finalul unui film ... despre o frantuzoaica ambitioasa care incerca sa promoveze intr-o corporatie japoneza. Un lucru imposibil se pare...:D. Ba chiar la un moment dat a ajuns pe pozitia cea mai inferioara - femeie de serviciu la buda - moment in care a hotarat sa plece inapoi acasa si sa se apuce de scris. Despartirea de sefa ei direct superioara mi-a placut tare mult. Frantuzoaica i-a spus ca ii multumeste pentru bunavointa si ii pare rau ca nu s-a ridicat la inaltimea asteptarilor fapt care se datoreaza nu numai inferioritatii intelectuale (evidente) a occidentalilor ci si prostiei sale native. La intrebarea sefei daca crede sa exista vreun job in conformitate cu posibilitatile sale intelectuale . Ea a spus sovaielnic (se prefacea - desigur) ca spera sa gaseasca de lucru ca gunoiera.... :) Chiar merita vazut.
Piesele pe care le-am vazut la TNB mi-au placut mult de asta data. La prima piesa, Dulcea pasare a tineretii, m-am simtit ingrozitor de singura : in pauza am stat nemiscata pe scaun, cu sala goala, si am privit cum se amplasau noile decoruri, iar la final, fara sa am cu cine schimba cuvinte, m-am indreptat abatuta spre troleu. Dar duminica aproape ca mi-a placut singuratatea desi aveam lacrimi in ochi....nu as fi vrut sa am pe nimeni langa mine atunci. "Menajeria de sticla" a fost mult prea buna...sau poate doar am trait-o intens pentru ca era povestea mea. Aproape m-a socat asemanarea... si trandafirul albastru ...Cum oare s-a facut chiar aseara sa fiu imbracata toata in albastru si cu trandafirii mei albastri in urechi?
Finalul meu inca nu il stiu dar presimt ca n-o sa fi prea diferit...o sa raman inchisa in lumea mea, in Menajeria de sticla...
