joi, februarie 19, 2009

Adri Berger


link

cum ar fi?

Am aflat ca inuitii (locuitori ai Siberiei de Est) au un limbaj foarte original: aceleasi cuvinte se pronunta diferit daca cel ce le rosteste e barbat sau femeie. Sa inteleg ca baietii cand sunt mici tre sa stea mai mult pe langa tati iar fetele pe langa mame ca sa deprinda pronuntia potrivita sexului. :)

miercuri, februarie 18, 2009

Puntea amintirilor

Asta e perioada "Dexter" la mine, aproape ca nu ma mai gandesc la altceva iar aseara chiar fierbeam de nervi din cauza unui personaj care ma irita la culme. Ca sa vezi cat de mult m-a prins chiar si visele mele, in general linistite, au inceput sa se agite. De pre vremea lui Lady Oscar nu mai intrasem in pielea personajelor.

Asa lipsita de memorie pe termen lung mi-am pus desigur intrebarea daca oamenii de varsta mea isi pot aduce aminte cu claritate de momentele copilariei sau daca au cateodata flashuri si vad imagini din copilaria uitata asa cum i se intampla si lui Dexter in film. Mie claritatea imi lipseste dar chiar inainte sa incep sa scriu l-am vazut cu ochii mintii pe tataia  cum arunca peste acoperisul casei un dinte de lapte, pe care mi-l scosese cu ata, in timp ce eu imi uscam raurile de lacrimi de pe obraji. Asta a fost o revelatie dar am si o alta amintire constanta de cand o femeie din sat, Mandica, mi-a facut gauri in urechi pe cand aveam nu mai mult de 3-4 anisori. Ce ma fascineaza cel mai mult din amintiri si vise este ca ma vad si pe mine acolo desi in realitate nu as fi putut sa am o asemenea imagine. Aproape as zice ca nu era vorba de mine ci de un bot de om la care tin si pe care l-as mangaia neincetat daca ar aparea aici langa mine.

Dar cel mai greu ma descurc cu amintirile olfactive care dispar atat de repede si pe care nu reusesc sa le asociez cu nimic desi stiu sigur ca undeva...departe... in timp, ele au avut un corespondent. Cele gustative nu sunt greu de recunoscut dar aproape ma enerveaza ca nu se mai gasesc pe piata, nici ciocolatele din alea patratoase si mici, nici inghetata de cacao in pachet de margarina, nici Pepsi la sticla, nici Tropicana si nici ciocolotica din aia Kiss cu crema de capsuni. Ma bucur in schimb ca Danettul are acelasi gust cu sarlota de pe vremuri care imi placea atat de mult. Mmmmm

O data iti povesteam aici ca in copilaria mea nu prea am avut jucarii dar nu-i adevarat, doar memoria imi joaca feste. In fiecare zi mai descopar o jucarie care a fost si a mea dar de care uitasem. Imi pare rau ca am imbatranit, as vrea sa ma opresc aici si sa o iau de la capat in acelasi spirit, la fel de nestiutoare si fericita.

sâmbătă, februarie 14, 2009

My Valentine

Pentru ca e Valentine’s Day si pentru ca ma iubesc mai mult decat ar putea altcineva sa o faca mi-am facut cadou primele ustensile de pictura: paleta, pensule, culori in ulei si hartie speciala. De vinerea viitoare o sa incep o calatorie lunga in lumea culorilor, cel putin asa sper sa fie.

miercuri, februarie 11, 2009

astept lauri

Ieri m-am luptat cu un maidanez care incerca sa-mi sfasie geanta (folosita pe post de scut) crezand ca e piciorul meu, bineinteles. Dar cu cateva "iesi si mars" si o retragere strategica am iesit biruitoare. Iti dai seama ca asta urma sa puna capac tuturor durerilor mele. Dar acum nu pot sa fiu decat optimista: daca am scapat de muscatura ar trebui sa scap de toate celelalte necazuri pana in martie cand oficial vine primavara.

luni, februarie 09, 2009

Natasha Wescoat


link

soare

Am cerut soare si mi s-a dat si chiar daca mana tot ma doare parca viata e mai frumoasa cand razele imi bat in geam, ploaia nu ma uda si vantul nu ma inghiata. Oooo, si diminetile astea scaldate in soare imi smulg somnul de pe gene iar serile ma imbie  la plimbare. Asta seara plecasem cu treaba la doctor si poate si zambetul lui de om optimist si amintirile din Piata Romana m-au facut sa ratacesc la intamplare pe stradute inguste si sa plec urechile la dialoguri studentesti. Parca e alta lumea asta si aproape ca m-am simtit si eu un pic studenta asteptand troleul  care ma ducea spre camin cu aproape 4 ani in urma. Si nu stiu de ce m-a cuprins asa o nostalgie de locuri si oameni din trecut pe care nu i-am mai cautat, cu care am rupt orice legatura aproape inconstient si poate pentru totdeauna. 

luni, februarie 02, 2009

in Chile

Sa vina primavara aia odata ca nu mai suport. Vreau soare, un pic de caldura, zambile si ghiocei, ceva sa aduca un pic de bucurie si speranta unei biete pamantene suferinde de nenumarate bube rele.

Grrr ... si vreau un concediu lung asa de cateva luni sa-mi revin. Oare nu se pot da niste concedii medicale pentru depresie, pentru urat de serviciu? Eventual cu un bilet de avion spre Galapagos.

Da, o calatorie, ce buna ar fi...ca si in visul meu de acum cateva zile. Eram in Chile intr-un oras istoric dar anonim. Avea un singur bulevard  lung format din doua sectoare. Primul sector era presarat cu buticuri minuscule si librarii si chiar din strada se inaltau abrupt imense castele din piatra cu intrari pazite de statui ale domnitorilor incoronati care semanau izbitor cu Stefan cel Mare. Iar al doilea sector al bulevardului de secol XXI cobora intr-o vale plina de verdeata (un parc) care iti cerea ceva efort fizic sa urci inapoi. De fapt sectorul asta nu e o noutate pentru mine pentru ca l-am mai intalnit in alte doua vise din trecut.

Gazdele noastre (caci eram acolo cu fratele meu) erau primitoare iar in ultima zi s-au oferit sa mearga cu noi prin librarii si buticuri ca sa ne alegem suveniruri sa ducem acasa. M-a surprins oarecum interiorul lor pentru ca in ciuda aprentelor exterioare incaperile erau foarte inalte si aveau marfuri cocotate peste tot. Dar asta nu era o problema mentru mine intrucat aveam niste chitonoage cu care ajungeam pana la tavan. Si tot holbandu-ma pe acolo am vezut pe un sifonier o gramada de carti, cd-uri, dvd-uri si casete de tot felul mai toate in spaniola si italiana. Vazusem si cateva pachete de dischete cu Lady Oscar dar pana la urma m-am gandit sa iau pentru mama un set de dvd-uri cu un film telenovela.

Partea amuzanta era ca indata ajunsa acasa am intrat ca personaj in telenovela la care incepuse mama sa se uite si aveam asa o rochie de epoca si ma simteam tare draguta in ea. Dar comedia n-a durat mult ca  in telenovela murisera doua personaje asa ca a trebuit sa fac parte si dintr-un scenariu mai putin placut de care nu-mi mai aduc aminte decat vag.

Ei si totusi daca in realitate nu reusesc macar in lumea viselor sa pot sa evadez...