"ce vreau sa ma fac cand voi fi mare"

Tin minte ca o buna bucata de vreme cand eram intrebata ce vreau sa devin cand voi fi mare sustineam sus si tare ca o sa ma fac vanzatoare. Iar acum pur si simplu n-as fi in stare sa-mi duc visul la indeplinire...Ceea ce pare a fi cea mai usoara meserie din lume, pe care aproape oricine cu 8 clase o poate face, pe mine ma inspaimanta. Mi se pare ingrozitor sa tratezi cu oamenii, mai mult sau mai putin mofturosi si suciti, sa lucrezi cu banii si sa ai grija la fiecare leut sau sa nu-ti dispara ceva din gestiune, sa poftesti si tu la tot ce vinzi zi de zi dar sa n-ai salariu suficient de mare sa ti le permiti...
Si totusi, dincolo de toate incovenientele visul ramane si ma face sa suspin ori de cate ori trec pe langa vreo librarie plina de jucarii. Cititul cartilor mi se pare in continuare o mare pierdere de timp dar le ador cand le vad noi noute, necitite, insirate cu grija pe rafturi de magazin ca niste obiecte peretioase. Imi plac copertile lor lucioase sau mate, subtiri sau cartonate, cu sau fara desene, care ma lasea sa intuiesc dintr-o privire ce poveste ascund acolo, in miile de cuvintele presarate cu grija pe paginile dalbe ...
Si daca libraria are si vitrinele pline de jucarii atunci ala trebuie sa fie raiul pe pamant :)>

jucarii inviate

Sambata am fost in Carrefour ca mi se pusese pata sa-mi iau Cordon bleu-ul cu care ma terorizeaza televizorul in fiecare dimineata. O aglomeratie de nedescris in care te sufocai, carucioare care te atacau nervoase din toate partile si iti taiau orice cale de evadare, blocaje de culoar si cozi interminabile la toate casele.De data asta abilitatea mea de a ma strecura nu mi-a mai folosit la nimic pentru ca pur si simplu n-aveam pe unde sa ma bag si asteptatam rabdatoare sa mai avansez un pas. Doar la raionul de jucarii, unde m-am oprit ca de obicei cu gura cascata, ca un copil ce sunt, se putea respira. Numai o privire a fost de ajuns pentru a reinvia amintiri ingropate de mult: patratele, dreptunghiurile din lemn si acoperisul rosu pe care nu mai stiu la ce le foloseam (in nici un caz la construit casute) , puzzle-urile cubice cu animale...(parca si acum vad coada cocosului sau capul porcusorului), tablita alba cu gaurele in care infigeam pioneze colorate din plastic...Le uitasem cu desavarsire... parca in alta viata au fost ale mele...

Si ma vaitam ca n-am avut jucarii amintindu-mi jocul de fotbal al lui Razvan, castelul cu soldatei al vecinului de la patru, papusica pistruiata cu par roz care mirosea a guma sau lego-urile lui Serban si Razvan...In fapt am avut destule doar ca le-am uitat...Imi aduceam aminte doar iepurele alb de la mosu`, catelul bej cu urechile lasate, cisterna galbena si masina de politie a lu` frate-miu, cei cativa soldatei si bizoni pe care nu mai stiu cine ni i-a dat, mama ratusca si ai ei pui, pisica galbenea cu mingea de plastic, cateii siamezi care balanganeau din cap si...si atat. Simt totusi ca mai erau si altele...vreun soricel cu cheita?!...nu, si totusi ceva cu cheita am avut sigur....Aaaaaa si scufita rosie de plastic, era culmea sa nu o am ca doar toti copii o aveau pe vremea aia.

Toate jucariile astea au disparut. Ce s-a intamplat cu ele, de ce le-am parasit nu mai stiu...Poate din cauza desenele animate de pe italiani, a lui Lacatus si a lui Brad Pitt :)

...Si uit de ce regret eu ca n-am locuit intr-o casa cu mansarda si scara intunecata care sa ma duca acolo sus, la cufarul plin de jucarii, pe care in astfel de conditii cu siguranta le-as fi pastrat.