luni, februarie 02, 2009

in Chile

Sa vina primavara aia odata ca nu mai suport. Vreau soare, un pic de caldura, zambile si ghiocei, ceva sa aduca un pic de bucurie si speranta unei biete pamantene suferinde de nenumarate bube rele.

Grrr ... si vreau un concediu lung asa de cateva luni sa-mi revin. Oare nu se pot da niste concedii medicale pentru depresie, pentru urat de serviciu? Eventual cu un bilet de avion spre Galapagos.

Da, o calatorie, ce buna ar fi...ca si in visul meu de acum cateva zile. Eram in Chile intr-un oras istoric dar anonim. Avea un singur bulevard  lung format din doua sectoare. Primul sector era presarat cu buticuri minuscule si librarii si chiar din strada se inaltau abrupt imense castele din piatra cu intrari pazite de statui ale domnitorilor incoronati care semanau izbitor cu Stefan cel Mare. Iar al doilea sector al bulevardului de secol XXI cobora intr-o vale plina de verdeata (un parc) care iti cerea ceva efort fizic sa urci inapoi. De fapt sectorul asta nu e o noutate pentru mine pentru ca l-am mai intalnit in alte doua vise din trecut.

Gazdele noastre (caci eram acolo cu fratele meu) erau primitoare iar in ultima zi s-au oferit sa mearga cu noi prin librarii si buticuri ca sa ne alegem suveniruri sa ducem acasa. M-a surprins oarecum interiorul lor pentru ca in ciuda aprentelor exterioare incaperile erau foarte inalte si aveau marfuri cocotate peste tot. Dar asta nu era o problema mentru mine intrucat aveam niste chitonoage cu care ajungeam pana la tavan. Si tot holbandu-ma pe acolo am vezut pe un sifonier o gramada de carti, cd-uri, dvd-uri si casete de tot felul mai toate in spaniola si italiana. Vazusem si cateva pachete de dischete cu Lady Oscar dar pana la urma m-am gandit sa iau pentru mama un set de dvd-uri cu un film telenovela.

Partea amuzanta era ca indata ajunsa acasa am intrat ca personaj in telenovela la care incepuse mama sa se uite si aveam asa o rochie de epoca si ma simteam tare draguta in ea. Dar comedia n-a durat mult ca  in telenovela murisera doua personaje asa ca a trebuit sa fac parte si dintr-un scenariu mai putin placut de care nu-mi mai aduc aminte decat vag.

Ei si totusi daca in realitate nu reusesc macar in lumea viselor sa pot sa evadez...