marți, februarie 27, 2007

la petit in sat

In week-end am fost acasa si a venit si tataia de la tara sa ma vada, cu tot gerul de afara si cu tot piciorul lui anchilozat. Cred ca are vreo 86 de ani dar se tine bine, in batatura nu-i lipsesc pasarile, in casa e mereu curat iar mancare isi face aproape in fiecare zi. A venit la noi cu traista plina : 15 oua pentru mama, 15 oua pentru mine, 2 litri de rachiu si o gaina taiata de dimineata.

Tare s-a mai minunat de schimbarile de prin casa (nu mai fusese pe la noi de 3 ani) , de dracia asta -calculatorul- care stie sa faca de toate dupa cum i-am explicat eu si de filmuletele pe care i le-am aratat "Ma, ma, ce-au mai facut astia in chizda masi":D. Apoi din vorba in vorba am ajuns la frate-miu si la sfatul pe care il da de fiecare data: "Insoara-te tataie, ca daca ai trecut de 30 de ani s-a dus"...Ca sa-l salvez l-am invitat pe tataia sa ne povesteasca despre modul in care a cerut-o in casatorie pe mamaia in urma cu aproape 60 de ani. Mi-e greu sa redau cuvinte farmecul povestirii in limbajul taranesc dar o sa incerc. Tataia a avut mereu talent la povestit si fiecare detaliu se pastreaza nealterat in memoria lui, ca si cum ieri s-ar fi intamplat totul...

...Era o zi de vara si puneam sindrila pe casa nasii Mita. Nasa Mita pe atunci statea in sat chiar unde se afla acum casa lui "mos Ionica" - frac-su al mare a lu mata-mare -. Pe atunci mata-mare aveam cam 27 de ani si statea cu ai batrani si fratii ei, iar eu vinisim din aramata si aveam 25 de ani. In ziua aia nu stiu cum s-a facut ca nasii Mita i-a venit sa ma intrebi , cand bateam sindrila sus pe casa, daca n-am gand sa ma`nsor. Pe drept cuvant gni-era draga mata-mare, o stiam din sat si jucam la hora cu ea si cu alte fete si flacai de varsta noastra... ca atunci asa era tataie, la hora si la nunta se mai intalneau baietii si fetile din sat.

Si i-am zis..."Nasa, sa stii ca io daca ar hi sa ma`nsor as lua-o pe Anica asta, de langa mata" -"Pai ia-o Iordache daca-ti place, ce mai stai, ca-i fata buna". Zis si facut. O data plecata nasa am coborat repede de pe casa si m-am dus la Anica ...Statea colo pe prispa si lucra la un plovar, la andrele dealea. "Fa Anica, ai o cana de apa rece ca tare gni seti - zic eu ca sa-mi fac vorba cu ea ca numai seti nu-gmi era. "Am Iordache" si-mi aduce o cana de apa "Fa Anica, da frumos pulover mai lucrezi, pentru cini-l faci?" "Pentru Nenea, ma Iordache", " Si nu-mi faci si gmii unu" "Iti fac Iordache"...Beau eu cana cu apa, dar numai apa n-as fi baut atunci, si plec inapoi la nasa sa mai bat niste sindrila....

Bat eu ce bat si o vaz pe ma-sa ca hinea cu paine facuta la cupor la nus cine in sat. Atunci nu toata lumea avea cuptor de paine si se duceau femeili la cine avea sa-si coaca paine si colacii. Cobor iar dar dupa casa si-i zic " Bre, tzata Stratina vreu si eu sa-mi fac o vorba cu mata" "Zi Iordache" "Gnii-mi place di Anica si vreau sa ma insor cu ea, mata ci zici?" "De Iordache, ce sa zic, sa vorghiesc si eu cu asta batran, cu Nenea si daca si ea are sa vreie crez ca se face"...Da io crez ca ei vorghisera intre ei inainte de nu s-a gnirat ea diloc.

A doua zi, intr-o vineri crez ca era , tata gnieu (mos Anton) vroia sa se barghireasca - da si frate-gniu Brisca (di fapt io atunci ii ziceam Bica) se barghirea si trebuia sa ma barghiresc si eu -si a zis sa se duca pana`n drum sa mai imprumute un briceag de la mos Ionica. Termina Bica de barbierit, ma barghiresc si eu dar tata uita sa mai hina si ma duc dupa el. La mos Ionica nu era si-mi zice cineva ca l-a vazut intrand la tzata Stratina si atunci ma duc dupa el. Cand intru tata statea la masa la un pahar de tuica cu socrii si-i zic dar "Ce faci tata, nu mai hii sa te barghiresti?" "Eti m-am oprit la socri sa stau de vorba si ei is de acord sa va luati" gnia zis.

Cand ne-am intors mama zici " Duminca mergem Iordache si luam fata la noi" ca sa nu iasa vorbe in sat . Zis si facut. Duminica ne-am dus acasa la socri, tzata Stratina facuse placinte si adusese hin si ne-am pus cu totii la masa. Anica mea se imbracase si voia sa se duca la biserica dar n-au mai lasat-o si i-a zis tata "Stai Anica pe scaun colea si nu te mai du la biserica ca tre sa vorghim". Si a vorghit tata, cu mama si cu socri pana seara tarziu si inainte sa plecam mama a apucat doua perni din pat si o plapuma si a zis " Anica hini cu noi, n-o mai lasam aici sa iasa vorbe in sat s-o sa zica lumea de rau" si asa m-am luat eu cu Anica.

Marie-Antoinette

Aseara am vazut Marie-Antoinette si mi s-a parut copiat dupa "Lady Oscar " numai ca draga mea Oscar lipsea.

sâmbătă, februarie 24, 2007

<< ciudat la mine>>

- mormai si cant incet (de una singura)
- folosesc prea multe diminutive
- nu stiu sa citesc ceasul cu limbi
- dezbrac sarmalele inainte sa le mananc
- ma spal pe maini si pe fata cu apa rece
- nu pot sa ma spal pe fata decat cu mana dreapta (ca o pisica)
- nu pot  sa traversez strada pe rosu sau prin loc nepermis
- nu pot sa ascult muzica tare
- nu stiu sa beau din sticla

joi, februarie 22, 2007

Meditatii: humm...humm...humm...

Imi aduc aminte ca in clasa a V-a aveam la mate o profa de treaba, inalta, cu nasul ascutit, care imi spunea mereu Emi in loc de Eni si la ora ei ne asezam mereu in banca dupa notele pe care le luam la ultima lucrare de control - cu cat avem note mai proaste cu atat stateam mai in spate. Asa ca mai mereu eram obligata sa suport locurile incomode din primele banci unde stateau de regula premiantii clasei (eu clasandu-ma mereu in zona mentiunilor chiar si in clasele I-IV). In prima banca mi se parea mereu ca mi se vedeau incaltarile murdare si imi impingeam picioarele sub scaun sa fie cat mai ascunse de ochii profei. Privirea o tineam mereu in jos iar mainile aproape lipite de caietul de matematica...

Din fericire calvarul nu a durat mai mult de un an caci, dintr-a VI-a pana la sfarsitul gimnaziului , am facut mate cu cea mai inspaimantatoare profa din Scoala 11 - Cobzas .Frate-miu facuse si el mate cu ea si tin minte ca mai mereu se vaita mamei ca "e o nebuna, ca cere prea multe elevilor, ca toti ii stiu de frica" si ca are ceva cu el...La inceput m-am ingrozit si eu de groaza lui dar apoi am descoperit ca femeia n-avea nimic si daca invatai luai note bune fara nici o problema.

Cea mai placuta amintire a fost zecele luat la teza chiar in anul in care m-am operat la picior. Dadusem teza la mate si plecasem chiar a doua zi cu mama la Bucuresti uitand cu desavarsire de scoala. Cand am vorbit cu tata la telefon, dupa ceva vreme, foarte grav m-a intrebat ce-am facut la teza si eu am inceput sa ma balbai ca stiu ca am facut ceva pe acolo (ma gandeam desigur ca am luat vreun patru) si atunci a inceput sa rada si mi-a transmis felicitari din partea profei.

Prin clasa VII insa incepuse sa se poarte "meditatiile" la mate si aproape jumate din clasa facea pregatire cu d-na Cobzas si incepuse sa se vada discriminarea pe care o facea intre favoritii ei si ceilalti. Asa ca ai mei au zis de ce sa nu ma duc si eu sa meditez la "Teorema celor 3 perpediculare" impreuna cu Irina, colega de banca, mai ales ca intr-a VI pierdusem destule ore.

Imi aduc aminte scara blocului unde ne asteptam unii pe altii, sufrageria cu masa mare pe mijloc in jurul careia ne strangeam cate 5-6 elevi, profa care ne dadea cate 2-3 probleme de rezolvat si pleca pe la bucatarie sa mai spele niste vase, perdelele ca de tifon simple dar elegante, caietul inrosit de pix. Se pare insa ca meditatia asta indelungata nu mi-a prins chiar bine caci nu prea mai ieseam din nota 8 si ma cam culcam pe o ureche. Cand am vazut insa ca se apropie admiterea la liceu m-am hotarat ca pregatirea de forma nu ma avantaja si am inceput meditatia cu un vecin, profesor undeva la tara. Nu-mi placeau deloc orele petrecutela langa omul ala cu privirea fixa care imi vorbea atat de rar si sigur pe el ...Era mult prea interesat de cifrele alea si incerca mereu sa-mi faca o rezolvare putin mai altfel decat ar fi trebuit in mod normal. La Cobzas, profesoara atat de renumita in oras, nu am vazut in privire aceeasi pasiune si aceeasi determinare ca la omul asta care de mult ori ma tinea peste cele 2 ore fara sa-mi ceara bani in plus.

In clasa a VIII-a in paralel cu matematica am facut pregatire si la Romana cu un profesor din scoala mea, caci nu voiam sa mai repet gresala si sa fac meditatii chiar cu profa de la ore. Ce e drept doamna Bajenaru facea niste comentarii deosebite si ni le dicta in clasa dar eu as fi vrut sa fac si gramatica. Nu-i mai stiu numele profului de pregatire si nici chipul parca nu mi-l mai amintesc dar stiu sigur ca imi placeau la nebunie sambetele in care ma duceam la el. Faceam pregatire cu un tip care voia sa dea la liceul de politie si o tipa care voia la liceul pedagogic si eu ma pricepeam cel mai bine la analizat fraze. Inca mai stiu ziua aia in care profa de la ore a scos juma` de clasa la tabla sa analizeze o fraza ni nici unul n-a stiut sa faca bine ...asta pana nu am iesit eu sa culeg laurii. Tare mandra de mine mai eram pe atunci mai ales ca si la teza luasem 9 dar acum stau si ma minunez cate greseli gramaticale pot sa mai fac in filele aste de jurnal ...Unde s-a dus oare gramatica mea iubita nu stiu...

Prin clasa a IX-a am observat ca spre deosebire de colegii mei care facusera engleza dintr-a II-a eu nu prea stiam cum nici acum nu stiu .Asa ca mama ce-a zis: hai sa dam fata sa faca si ea engleza la vecina din blocul de langa. Era o femeie tare de treaba cu o voce domoala si facea pregatire doar cu mine in camera fetei ei plecata la facultate, o camera primitoare si plina de watercolour ( nu-mi aduc aminte cum se zice in romaneste :D). Faceam timp de 2 ore exercitii cu verbe de pe o culegere mititica dar groasa cu pagini moi si ingalbenite si mai mereu plecam acasa cascand ca totul te imbia la dormit in camera aia. Nu dupa mult timp am renuntat ca mi se parea absurd sa incerce cineva sa ma invete o limba straina cu forta daca eu n-aveam nici o tragere de inima.

Apoi, pana pe la jumatatea clasei a XII am lasat-o mai moale cu "meditatiile", mai ales ca la mate
eram printre primii din clasa, cu toata exigenta doamnei Manzala. Hm, daca ma gandesc bine, asta nu era un lucru prea bun ca mai toti din clasa erau bata la mate si numai eu, Radu si Mihaela ajungeam la medii de 7 si 8. Totusi intr-a XII-a, cand toti intrasera in febra bac-ului, am facut cateva ore amarate cu un prof de la nu stiu ce scoala pe care mi-l gasise tata (fusese elev al unui fost profesor de-al lui). Statea langa piata de pasari intr-o casa cu etaj negricioasa si urata si dadea meditatii intr-o camaruta strimta plina de gazete si culegeri de matematica.

Meditatiile cele mai placute insa au fost cele la franceza cu Angelica. Terminase facultatea nu de mult si mereu cand ma duceam pe la ea stateam de vorba si ma pacalea uneori cu o cafea fara cofeina. Inca mai am caietele cu notite, acasa, in biblioteca, si as putea oricand relua gramatica daca timpul nu ar alega atat de repede. Cand am luat 10 la bac tare mandra a mai fost de mine pentru ca nici unul din elevii ei nu reusise performanta si dupa cum spunea ea, niciunul nu era atat de constiincios ca mine. Mereu cand ne intalnim si este insotita de altcineva nu uita sa ma prezinte ca una dintre elevele ei cele mai bune.

marți, februarie 20, 2007

despartire

Pe Calea Calarasi trec in fiecare zi cu tramvaiul si mai mereu e aglomeratie. Minute in sir stau si privesc cladirile imbatranite, patiseria cu geamuri murdare, usa de fier vopsita alb de la parterul unui bloc pe care scrie stangaci -tuns 40 000 -, curtea de tara a unei familii de Bucuresti, aceleasi ATV-uri insirate care-si asteapta cumparatorii, casa mea de vis ascunsa dincola de ziduri inalte si brazi de oras...In mai putin de doua saptamani n-am sa mai trec pe aici si n-am sa le mai vad iar copacelul meu a inflorit mai devreme vrand parca sa-si ia la revedere.

luni, februarie 19, 2007

Felicity Rogers






link

nota de vioara

Sunt sigura ca esti curios sa aflii cum mi s-a parut Ateneul la prima vizita. Pai cum se mi se pare?! Mititel si frumusel cu o sala aurie primitoare si niste picturi superbe infatisand istoria romanilor de la Decebal pana regele Carol. Gazda mea, care obisnuia sa mearga in tinerete la Ateneu, mi-a spus ca in perioada comunista toate picturile erau acoperite ca nu cumva istoria sa devina amenintare la adresa sistemului.

Spectatorii nu erau imbracati elegant cum imi imaginam si imi pareau mai toti profesori de muzica, tineri - muzicieni in devenire - si cateva persoane culte care obisnuiesc sa asculte nemiscati muzica simfonica. Nu contest faptul ca sonatele pentru pian si vioara ale lui Beethoven sunt divine si nu pun la indoiala nici talentul Marianei Sarbu la vioara si al domnului Valentin Ghiorghiu la pian dar ...eu, neavand rabdare din fire, m-am plictisit si dupa vreo juma de ora rataceam printre dragonii si tigrii inaripati de deasupra mea.

Cand reveneam iarasi cu privirea spre scena vedeam doi copii (o fetita la vioara si un baietel la pian) crescand vazand cu ochii si incaruntind treptat...ajungand la batranete si ramand tot acolo pe scena, cantand la nesfarsit acelasi pasaj allegro. Cati ani de munca le-au trebuit oare ca sa ajunga la perfectiune si sa poata canta in Bucuresti la Ateneu, ascunsi de ochii oamenilor de rand care prefera Voltaj si Byonce?

In cele doua ore petrecute pe scaun simteam cum notele imi patrundea prin firele de par si imi infasura inr-o matase fina mintea, gandurile, amintirile...Vioara mi-a placut mereu mai mult decat pianul ...Pianul e linisit, nobil, distant dar vioara...vioara e plina de pasiune si energie iar pe notele ei nu poti decat sa iubesti, sa iubesti si sa iubesti.

vineri, februarie 16, 2007

tombola

Dupa 67 de zile am castigat la Prizee! Nu-mi vine sa cred, chiar o sa primesc acasa un radio-omulet?! Abia astept! Am avut noroc ca la tombola erau inscrisi mai multi si chiar nu speram sa castig. Si faza tare e ca tocmai mi-a picat un fir alb din cele multe pe care le am ascunse prin par. Ce-ar fi ca pentru fiecare fir alb cazut sa castig cate ceva?Ma intreb daca nu cumva or sa pice toate anul asta sau la inceputul celui viitor cand o sa castig marele premiu - presimtire de cand eram mica-.

tabla inmultirii

Nu mai puteam de ras si ma sprijineam de usa de la intrare desi situatia era mai mult de plans...sa ai 24 de ani si sa nu mai stii tabla inmultirii...Atatia ani de matematica: generala, liceu, facultate pentru ca acum sa nu mai stiu tabla inmultirii?!!!
Hai ca 2x3 stiu din prima ca fac 6 dar cand vine vorba de 6x9, 8x7, 8x9, 9x7 incep sa ma scarpin in cap...oare cat facea? si ma apuc sa calculez -noroc ca adunarea n-am uitat-o - 6x7 fac 42 si cu inca 12 ar veni 54, 7x7=49 si cu 7 vine 56, 8x8 parca era 64 si cu 8 ar veni 72, 7x7=49 si cu inca 14 vine 63. Uf, greu mai e!
Si sunt sigura ca inainte stiam pe derost tabla inmultirii si nu trebuia sa ma gandesc deloc oare cat face! Mda cred ca de la atata stat degeaba mi s-au imputinat neuronii...:D

joi, februarie 15, 2007

De ziua indragostitilor neindragostiti am mancat - pentru prima data in viata - mancare chinezeasca

si am primit ciocolatele delicioase cu cireasa ...si in plus =bilet la Ateneu pentru duminica= . Yuppy, o sa vad si eu in sfarsit cum e sa mergi la Ateneu!
Voteaza!

miercuri, februarie 14, 2007

Simon Pais





clic

la razboi inainte

Siropel ca sa nu zici ca pe tine nu te-am anuntat...am primit telefon de la firma aia de recrutare si mi-au zis ca cei de la Unicredit Produzioni Accentrate ar dori sa ma aiba in echipa lor. Mai ramane sa stabilesc maine detalii legate de contract si sa-mi redactez demisia. Uffa, parca incepe sa-mi para rau ca plec...sa dau eu cu piciorul la o asa plictiseala (cine o sa ma mai plateasca pe mine pentru stat degeaba?)! Si colegii mei...Raymond care-mi zambeste vorbind la telefon, Mihaela care ma dadaceste, Octav care mi-a dat azi ciocolatica pe care a primit-o, Cristina care mereu are ceva sa-i scot la imprimanta... Dar, in fine, ma asteapta acolo alti colegi si un training de 2 saptamani in Italia...
Iar se intampla sa mi se puna pata pe ceva si dorinta sa mi se indeplineasca din prima ...La admitere n-am vrut sa ma inscriu decat la o singura facultate si acolo am intrat, cand m-am angajat la Moda Very Chy de la primul anunt si de la primul cv am fost acceptata, iar acum, dupa un an si ceva petrecut la Angelo Costa, mi-a venit in seara de ajun sa aplic la jobul asta (si doar la asta) si iata-ma.
Si cati nu spun ca fara spaga sau prieteni nu poti sa-ti gasesti un job in ziua de azi.

de la vis la vis

Imi aduc aminte ce incantata mai eram cand am vazut pentru prima data scris intr-una din scrisorile Talidei cuvantul "vizavi". Intr-o clipa cuvantul asta bizar s-a trasformat in cel mai frumos cuvant din lume "vis-a-vis" ...dar nu citit in frantuzeste ci pe romaneste... de la vis la vis sa visam la infinit...

luni, februarie 12, 2007

cel mai bun prieten

Facciamo pipì insieme?

in viaggio con il mio migliore amico


vacanta GRI

Desi la prima vedere spitalul pare ultimul loc in care cineva si-ai dori sa stea fie si pentru cateva clipe, cred ca atmosfera e placuta daca stii cum sa o privesti . Coridoarele sunt lungi si strimte si auzi tocurile pantofilor lovindu-se sec de pereti, prin usile intredeschise zaresti pijamale barbatesti indungate, asistentele lenese se plimba de colo-colo cu carucioarele pline de seringi, pansamente, pliculete cu pastile si sticle albastrui, o infirmiera duce plosca la WC, o bolnava in capot, cu perfuzia in mana, isi taraste incet papucii pe gresia rece. Peste tot miroase a "doftorii" iar in saloane te izbeste mirosul puternic de clor al lenjeriilor albe ce ascund timid saltelele murdare.


Desi orele de vizita s-au dus de mult vezi paznici care-ti deschid larg usile dupa ce le-ai strecurat in buzunar o bancnota mototolita. E seara, e liniste si totusi in saloane se barfeste si se rade soptit. Victimele sunt ori colegii de servici, ori rudele, ori personalul medical care nu mai stie cum sa-ti ceara bani pentru orice serviciu mic care tine pana la urma de datoria lor.


Se infiripa imediat o legatura aproape intima intre persoanele din salon care insa se destrama pentru totdeauna cand medicul pune parafa de externare pe bilet. Se spun povesti adevarate, se impart experiente de cele mai multe ori legate de boala si apare o grija dezinteresata si reciproca intre pacienti . "Nu mai mancati banane ca va constipa! Vreti sa va imprumut telefonul sa sunati acasa? De ce nu-i spuneti asistentei sa va faca un calmant?Vreti sa o chem eu?"


Aici, in lumea asta gri, te cufunzi in linistea uitarii iar minutele trec din ce in ce mai greu. Nu mai stii cate zile au trecut de cand n-ai mai respirat aer proaspat, de cand n-ai mai vazut lumina soarelui, de cand n-ai mai auzit masinile trecand sau de cand n-ai mai urmarit un film la televizor... Totul se invarte intr-o lumea minuscula, cateva saloane, cateva holuri, cateva alei ...printre oameni care vin si se duc din ora in ora, din zi in zi...


In fiecare dimineata e vizita medicala ( mai putin in weekend-uri), singura care te scoate un pic din noua rutina zilnica. Parca te cuprind emotiile cand vezi medicul intrand cu asistentii dupa el. Distant, se uita la tine si la fisa medicala. "Tu pleci azi, esti bine!" "Tie tre` sa-ti mai facem niste investigatii" "Cum, nu te-ai ridicat inca din pat ?" Bangui ceva si taci, astepti sa treaca vizita si o noua zi...Poate va fi mai bine!

vineri, februarie 09, 2007

Jerry Uelsmann



link

buna dispozitie

Pentru ca azi e primavara mi-am luat gecuta si gentuta alba, mi-am dat jos puloverul maro pe care intentionam sa-l port azi si m-am imbracat cu bluzita mea cea crem ...Mi-am pus si cerceii pe care nu-i mai purtasem de doua saptamani ca mi-a fost urechiusa blonavioara, mi-am indesat picioarele in adidasii cei mai comozi, mi-am infasurat gatul in esarfa mea moale si am zbughito pe scari.

Soare, cald, pasarele, un nene care ma anunta ca se ia lumina, traversarea bulevardului prin loc nepermins (cum aproape niciodata nu se intampla), Descopera la chioscul de pe colt, 21 care ma asteapta in noua statie, multe scaune goale in tramvai, zambilute colorate si ghiocei la Unirii...frumos, frumos, frumos...Vreau sa zbor!

joi, februarie 08, 2007

felinarul ganditor

Cand ma intorc acasa cu troleul -de obicei- e seara tarziu si trebuie sa traversez parcul palid luminat ca sa ajung la bloc. Cobor mereu in viteza si inevitabil privirea imi cade pe adapostul in care paznicul de serviciu motaie...Cred ca ma cunoaste ca doar aproape nimeni nu mai circula la ore asa tarzii... si apoi la felul in care imi "tarasc" piciorul sigur n-as fi greu de recunoscut.

Pasind pe aleea principala ma chinui sa nu calc stramb pe lespezile crapate -cand am ghetele in picioare imi permit sa privesc la stele printre crengile desfrunzite dar cu cizmele e mai greu -Cand ajung la statuie drumul se bifurca si atunci o iau in dreapta asteptand din clipa in clipa sa se stinga felinarul care-mi lumineaza calea. Asa face de fiecare data cand trec eu , ori nu ma suporta, or se rusineaza, ori ma place si ma saluta ...n-as sti sa-i descifrez limbajul ... numai ca, incredibil, aseara nu s-a mai stins. Poate se gandea aiurea sau poate nu-si pusese ochelarii caci nici n-a clipit cand am trecut pe langa el si tare m-am mirat...Numai cand am iesit de pe alee s-a stins , l-am vazut cu coada ochiului si am zambit in gandul meu...s-o fi indragostit de felinarita de vis-a-vis.

In spatele blocului sunt mereu caini dar cred ca si ei ma cunosc ca niciunul nu maraie la mine ...Desi stiu ca e tarziu si usa de jos trebuie sa fie incuiata o incerc de vreo doua ori sa ma asigur ca chiar e nevoie sa-mi caut cheile ratacite prin geanta. Urmeaza apoi partea cea mai neplacuta a zilei descuiatul si incuiatul usii de la intrare, aprinsul luminii pe scara, urcatul celor 4 etaje, dat sufletul pe scari, cautat iar cheile si descuiat usa apartamentului. Uhhhh, am obosit!...

Sandy Skoglund





link

miercuri, februarie 07, 2007

lumea de alta data

Ca tot imi imaginam eu un restaurant capitalist precum o cofetarie comunista cred n-ar fi o ideea rea ca cineva cu bani sa deschida un local frumos si ingrijit cu specific comunist. Nu prea am o idee clara despre cum sa arate dar ar trebui sa aiba muzica anii `70 -`80 la magnetofon si ... Sau mai bine sa se faca un loc de distractii comunist: muzeu, cinematograf, scoala, discoteca, cofetarie, tutungerie, mat...asa cum imi amintesc ca era inainte ca eu sa implinesc 8 ani.

Tin minte ca la parterul blocului meu erau aceleasi geamuri masive ca si acum numai ca dincolo de ele se ascundea o alta lume, o lume mai simpla care te lasa sa o patrunzi dintr-o privire. In gang era intrarea in cofetarie. Acolo, intr-un decor gri stateau asezate ca ciupercutele dupa ploaie niste mese rosii cu picior alb pe mijloc, inconjurate de tamburete de aceeasi culoare. Ca sa ajung la frigiderul de prajituri, aidoma celor de azi, trebuia sa ma strecor printre ele si apoi sa ma asez la coda in dreptul tejgheli care se lungea mult in dreapta. De obicei imi luam alvita, nuga sau ciocolata de casa la kg si imi intindeam bratul sa dau banii ca eram prea mica si abia daca mi se vedeau ochii cand imi venea randul.

La iesirea din gang, in spatele cofetariei era tutungeria. Acolo ma trimitea tata mereu sa-i iau tigari si de fiecare daca il puneam sa-mi repede de mai multe ori numele "Top cu filtru" -Carpati sau alte neamuri fara filtru nu fuma niciodata - ca nu cumva sa iau ce nu trebuie. Acolo totul era din sticla si puteam sa vad prin geamurile de la nivelul meu o gramada de cutiute albe si galbui manjite in culori palide si ingramadite unele in altele.

De partea cealalta a gangului era magazinul de paine. Uneori il visez cu usile din sticla masiva larg deschise, cu oameni asezati cuminti la coada, cu tejgheaua din lemn lacuit in crem-galbui...Si vag imi apar in minte oamenii ce stateau in fata mea si cereau cateva feliute sau jumatati de paine. Noi mereu luam painea intreaga si cand trebuia sa platim bagam moneda intr-o gaurica special facuta in tejghea. Acolo, in sertarul tejghelei se reunea dupa un drum lung cu alte surate ale ei.

Apoi in fata blocului se intindea magazinul alimentar de unde imi lua mama sana cu capac argintiu sau sharlota la borcan...Singurul lucru pe care mi-l amintesc din aspectul ei este peretele imens de la intrare pe care erau tapetati cativa flamingo roz pe lac care ma fascinau.
Langa alimentara se afla aprozarul de fructe si legume. Acolo nu intram niciodata, aveam asa o repulsie fata de locul ala care se numea atat de fioros "APROZAR" si fata de vanzatorul, un om gras cu sort si bereta, care statea mereu in prag laga sacii de cartofi.

Au trecut 17 ani de atunci, cofetaria si-a modificat intrarea si a devenit alimentara pentru ca mai apoi sa se transforme din magazin de menaj. Tutungeria tot alimentara a devenit iar acum isi cauta chirias. Painea s-a trasformat in farmacie si cabinet medical. Alimentara s-a impartit in 3: magazin de mobila, magazin mixt, supermarket (la un moment dat fusese si sala de jocuri) si si-a schimbat complet infatisarea.

Nimic nu a mai ramas la fel si uneori devin noastalgica dupa cutiile mari de chibrituri, dupa palarioara bleumarin si bluzita portocalie de soim, pagina de inceput a cartilor cu portretul lui Ceausescu, genericul nemiscat de pe ecranul televizorului alb negru inainte sa inceapa desenele animate, revista Lumea copiilor...

Mi-ar placea parca sa mai revad lumea asta a copilariei intr-un coltisor de Bucuresti, o lume atat de prafuita si atat de iubita si detestata in acelasi timp. As vrea ca cineva sa stearga parful de pe ea, s-o spele, s-o vopseasca in culori si apoi s-o aduca la lumina pentru cei nostalgici ca mine.

marți, februarie 06, 2007

Haydn Cornner




link

idei fixe

Siropel, stii tu ideile mele fixe? Ei bine, in weekend am fost acasa (dupa o luna de absenta) si sambata l-am invitat pe frate-miu in oras pe banii lui :)). Mi-am adus aminte ca in ianuarie a fost ziua lui si ca nu mi-a facut cinste. Dar nu asta voiam sa spun...

In Buzau stiu din totdeauna ca singura pizza buna o fac astia de la Junior si singura Shaorma buna din oras e la Toledo, asa ca am sustinut cu inversunare sa mergem acolo si nu in alta parte...ca sigur in alta parte n-o sa ne placa mancarea si nici atmosfera. El in schimb sustinea ca n-ar fi rau sa ne asumam riscul disconfortului si sa mai vedeam sau sa mai gustam si noi ceva nou. Eu - nu si nu , el - da si da. Si norocul nostru a fost ca tot contrazicandu-ne s-a inserat si-a inceput si sa ninga si m-a apucat o moleseala de n-as fi mai iesit din casa nici batuta. Si totusi am iesit :D ca deh! eu fusesem cu initiativa si nu puteam sa mai dau inapoi.

Lenesa cum sunt, am zis ca renunt la ideile mele fixe si mergem la Pizza Marina ca e mai aproape. Dupa cum am spus, nu mai fusesem niciodata acolo, chiar daca o stiam din totdeauna acolo in spatele palatului. Mereu cand treceam cu masina sau pe jos indreptandu-ma spre liceu sau spre gara (si tare multe drumuri am mai facu pe aici) nu vedeam decat jaluzele trase si aerul aproape batranesc al locatiei cu geamuri mari de alimentara. Acolo nu putea fi dupa mine decat o bodega ordinara, cu scaunde si mese de fier vopsit alb si ruginit peste care cadeau lenese fete de masa patrate si in carouri, ca in cofetariile comuniste unde se servea limonada, si cu chelnerite la sort alb si panglica broda si apretata pe cap.

Dar surprize-surprize!!!! Pizza Marina s-a dovedit a fi cea mai fina locatie in care am intrat vreodata ... acum nu ca n-ar mai exista si altele si mai si. Atmosfera intima, aerisita, decor rosu-grena , inimioare, chelneri desavarsiti...N-am vazut pana acum pe nimeni sa-mi toarne in pahar Cola cu atata eleganta ! Mancarea italieneasca foarte buna, pizza excelenta, pui cu cartofi si porumb yam-yam! Desi papasem o gramada la pranz si nu mai aveam chef de molfait, am mancat tot . Si apoi muzica... cea mai buna muzica de la telenovele data asa incet cum imi place mie...mmmm...

Junior si Toledo imbaxite de fum sunt vai de capul lor in comparatie cu Pizza Marina. Si de aici rezulta ca noul nu stica iar ideile mele fixe nu sunt bune si trebuie aruncate :P. Ei, stai asa, n-o sa le arunc chiar pe toate. Doar n-o sa ma pun acum sa incerc tigari, droguri, alcool si sex doar pentru ca zic unii ca sunt bune!:D

luni, februarie 05, 2007

Jonathan Barkat




link

Mare ti-e gradina!

Auzisem ca unii oameni iti tin banii la ciorap, vazusem pe la tara batrane la 90 de ani tinandu-si innoadati marunteii in batiste dar nu-mi imaginam ca in Bucurestiul anului 2007 cineva isi poate tine banii in pantof.
Si totusi, cu o ora in urma ma aflam in tramvai la Foisorul de Foc si asteptam pasiva sa se faca verde la semafor...Si ce sa vezi? Chiar in dreptul ferestrei mele un nene la vreo 40 de ani, intr-un picior, lasand sa se vada un ciorap bleumarin tocit, se chinuia sa scoata ceva din pantof. Pe moment m-am gandit "saracul om, i-o fi intrat ceva acolo si nu mai poate sa mearga". Dar nu, dupa ce s-a holbat bine, a scos din pantof o bancnota mototolita de de 50RON, apoi a pus-o la loc si a scos alta de 100 RON...Dupa care, uitandu-se in jur multumit ca un Mr. Bean, s-a incaltat si s-a indreptat spre magazinul alimentar din spate...:D. Iti dai seama onoarea deosebita facuta vanzatoarei de a primi o bancnota parfumata din pantoful magic!
Toate ca toate, dar ma intreb de ce o fi ales omul asta sa-si tina banii in pantofi si nu in buzunarul pantalonilor sau al gecii de pe el?! Poate se simte in permanenta urmarit de hoti sau gangsteri, poate n-are buzunare la haine desi ma indoiesc, poate a furat banii si s-a gandit ca in pantof stau ascunsi cel mai bine si in acelasi timp are acces mai facil la ei decat daca i-ar tine in chiloti. :)).

duminică, februarie 04, 2007

nominalizare

Siropel, am auzit prin "sat" ca e un concurs de bloguri si se fac nominalizari. Vestea proasta e ca esti urat si nu te iubeste nimeni si n-ai nici o sansa sa fii bagat in seama de juriu. "SUFAR!" pentru tine dar am sa te/ma consolez - geniile nu sunt niciodata recunoscute in timpul vietii - :)).
Hai, ce te-ai bosumflat asa? Noi doi aveam o relatie speciala si chiar nu ne intereseaza daca are sau nu lumea o parere despre noi...Doar nu te pui pe smiorcait acum?! Of, bine bine....ca sa vezi ca mie imi pasa si tin la tine o sa te nominalizez dar sa stii ca e inutil, o sa treci ca de obicei neobservat. Asta nu inseamna ca nu esti cel mai bun si cel mai frumos, moah!

Uite!

vineri, februarie 02, 2007

necioplita

Inca ma mai chinui la cartea inceputa acum un an despre cultura orientala. Acum am ajuns la Confucius care ma cam plictiseste cu umilinta, sinceritate si mai ales cu politetea lui. :D.
La capitolul politete n-am stat niciodata prea bine, aproape ca mi se pare jenant sa spun mereu te rog frumos sau multumesc . De fapt, de cele mai multe ori prefer sa nu cer nimic iar cand e vorba de bani cu atat mai putin. Si nu o fac de frica sa nu-mi ceara altii la randul lor - pentru ca oricum imi cer ca ma stiu de fata buna - ci pentru ca pur si simplu nu-mi place ideea de a avea ceva ce nu e al meu, ceva ce nu e obtinut din munca mea.
De fapt nu-s mereu fata buna!Cand vad impertinenta unora nici macar nu ma sinchisesc sa gasesc scuze pentru refuz. Uneori ma fac ca n-aud sau raspund sec NU si doar atunci cand chiar n-am spun ca imi pare rau ca n-am, nu ca nu pot sa dau :)).Vai, cata rautate si zgarcenie!
Nici cand vine vorba de salut sau de modul de adresare nu sunt mai politicoasa. Cand ajung acasa nu salut niciodata chiar daca am lipsit mult timp. Singurele silabe pe care le scot sunt BAU insotite de un zambet! Cand trebuie sa plec la fel, zic doar pa daca e ...dar de obicei vad cum fac si dispar fara sa spun nimic. Ce atatea politeturi?! La servici, totusi, salut cand intru, asta e, n-am ce face, dar mi se pare tare urat momentul asta din zi :(.
De ligusit pe langa sefi, colegi, prieteni , de facut cadouri, de pupat cu fetele, de "sarutat maini" nici nu se discuta. Vreau sa par cat mai insensibila, brutala, nepoliticoasa...si cu toate astea nu-mi iese pasenta, tot "aia mica" raman si tot fata de bunsimt ma considera cunoscutii.
In concluzie pentru mine cuvintele frumoasa nu au valoarea privirilor binevoitoare...Naspa concluzie...ceva mai bun nu gaseam?...A, da, Confucius are dreptate, politetea e trasatura oamenior intelepti.

joi, februarie 01, 2007

of:((

Abia azi, cand mi-am recuperat pozele de la zoo, am aflat ca Gaya a murit inca din octombrie. Of si ce frumusica si jucausa mai era cand am vazut-o ultima data in mai :((Gaya!!!!!! :((



la cersit

Cum o fi oare sa duci o viata de cersetor, ratacind mereu pe strazi si prin tramvaie si repetand la nesfarsit aceeasi fraza? Cum o fi oare sa fii bun de munca si totusi sa preferi sa-ti pierzi vremea lamentandu-te pentru doi banuti amarati? Sa fie mai usor sa cersesti decat sa faci o munca cinstita, oricare ar fi ea, si sa fii platit ?...
Inchid ochii si sunt copil tigan si stau intr-o cocioaba cu ferestre din punga de plastic gasita de tata aici, in goapa cu gunoi. Tata bea mereu si uneori mananc bataie chiar daca in fiecare seara ii dau banutii castigati din cersit. Acum mi-e frig si imi inghiata mainile asteptand in statie sa vina urmatorul tramvai. Uneori o iau si pe sora mai mica dupa mine si ea se preface ca plange iar eu ma prefac ca o impac...
La inceput cand eram mic si tata se duce la cersit si se tara pe jos chiar daca nu avea nimic la picioare. Acum ne reproseaza mereu ca el a cersit destul pentru noi iar acum a venit si randul nostru
...Aici in groapa sunt multe familii care cersesc si fiecare are cate un sector si cate o metoda a lui. Unii spun rugaciuni, altii canta, se vaita de foame, altii se dau ologi si orbi, altii se vaita ca-s batrani si n-au pensie, altii au copii bolnavi...Eu spun rugaciuni si atat. Mama imi spune mereu ca am talent la recitat, ca seman cu ea - am glas clar si patrunzator.
:P E doar o inchipuire dar tare as vrea sa vad un reportaj facut intr-o comunitate de cersetori. Cum e viata lor de fapt, cum vad ei lucrurile, ce motivatii au? Ba nu, nu vreau reportaj...as vrea sa fiu un Big Brother sa-i surprind fara ca ei sa-si dea seama, sa intru in atmosfera si abia apoi sa ma gandesc daca as putea sau n-as putea si eu sa cersesc..."sa-ti dea D-zeu sanatate!"