duminică, noiembrie 30, 2008

dragut

Nu ti-am zis dar de cateva luni bune am renuntat sa mai merg cu metroul ala nesuferit. Incredibil dar adevarat, cu ratb-ul diminetile mele sunt mult mai placute si aproape nici nu mai simt ca ma duc la serviciu. Pe langa faptul ca ajung mult mai repede vad si eu strazi, "oameni vii", lumina ... s-a terminat cu sirurile interminabile de somnambuli si cu regulile de folosire a scarilor rulante pe care nimeni nu le respecta...
Si sa nu las un post asa de mic aici o sa-ti zic ca n-am fost la vot dar daca m-as fi dus as fi votat cu PNL-ul pentru ca Tariceanu inca este preferatul meu dintre toti oamenii politici. Faptul ca a rezistat ca prim ministru 4 ani inseamna ceva in conditiile scandalurilor care au fost. Altul poate nu ar fi reusit iar acum o sa-i cam joace pe degete pe psd-isti si pdl-isti...ha, ha ,HA, abia astept sa vad cum se termina....dar sper sa iasa dreapta pana la urma la guvernare.

marți, noiembrie 25, 2008

miercuri, noiembrie 19, 2008

Minciuna

Ieri am fost in sfarsit la teatru dupa mult-mult timp. Am intrat in sala printre primii cu speranta sa vad o piesa clasica dar rostita in italiana iar la sfarsitul piesei tot printre primii am iesit nerabdatoare sa respir viata.
In spatele meu venea un grup de trei persoane: doi biaeti si o fata. Fata foarte amuzata a zis: "Ce-am mai ras, comedie-comedie!",unul din baieti a raspuns "Comedie-tragedie"iar cel din urma a rostit grav: "Ce comedie mai?! Pe mine m-a marcat profund, nu mai sunt acelasi."

Si adevarul e ca a fost o piesa unica, n-am mai vazut pana acum ceva atat de socant:actorii se dezbracau pe scena si se plimbau asa prin public,zbierau ca niste animale hidoase ale iadului si purtau masca necuratului.
Probabil e un nou gen de piesa HORROR
Pe masura ce hartuire vizuala si fonica sporea unii cedau psihic si ieseau din sala.
Pe scurt in piesa e vorba de moartea a sase muncitori intr-un incendiu dintr-o fabrica... cam atat. E putin mai mult acuzatoare la adresa mafiei si a celor 300-400 de familii de bogatasi care controleza lumea si care nu dau doi bani pe viata oamenilor de jos... a oamenilor pe care ii exploateaza, pe spatele carora isi sporesc bogatia si a caror moarte nu-i doare pentru ca nici macar nu-i cunosc.

In rest piesa se axeaza pe descrierea spaimei , a fricii de moarte si creaza un mic-mare iad scenic care pur si simplu te infioara oricat ai fi de tare.
Iar actorii nu vorbesc ci latra , urla, zbiara, miauna si rad draceste si se dezbracacomplet ca sa-ti arate ca in fata mortii pur si simplu nu ai nimic, nici frumusete, nici bani, nici constiinta, nimic mai mult decat are un om simplu sau un nebun ratacit.
Si apoi sunt clipe de mutenie in care zici ca totul s-a sfarsit, dar nu, totul reincepe si tu tot speri pana cand vezi o fata umana descoperita si auzi o voce calda care recita din Romeo si Julieta dar care apoi incepe treptat sa zbiere infiorator.
"Oh Romeo Romeo perché sei tu Romeo!? Rinnega tuo padre, rifiuta il tuo nome, o se non vuoi, giura che mi ami e non sarò più una Capuleti. Solo il tuo nome è mio nemico: tu sei tu. Che vuol dire "Montecchi"? Non è una mano, né un piede, né un braccio, né un viso, nulla di ciò che forma un corpo. Prendi un altro nome.Che cos'è un nome? Quella che chiamiamo "rosa" anche con un altro nome avrebbe il suo profumo. Rinuncia al tuo nome, Romeo, e per quel nome che non è parte di te, prendi me stessa."

La filozofie nu ma pricep si nici pe Shakespeare nu l-am citit dar replica asta mi-a placut nespus...si atat am inteles...numele oamenilor nu conteaza, ei pur si simplu sunt ceea ce sunt fara nume si totusi exista in lumea asta acei putini care isi imagineaza ca numele le da ceva in plus decat altora. Dar totul e o minciuna.
 
La sfarsit nu am aplaudat ca toata lumea, nu mi se pare o piesa de aplaudat....nu ca nu ar fi buna, ci pentru ca pur si simplu e socanta, fara cuvinte si aplauze.

sâmbătă, noiembrie 15, 2008

Paul Corfield




De mult ce mi-au placut picturile lui Paul Corfield mi-am ales una si pentru title background.

vineri, noiembrie 14, 2008

hands free mania

Inca nu suntem dar in curand vom fi o lume de nebuni care vorbesc singuri, gesticuleaza pe strada si rad fara motiv intr-o lume a lor, exact ca sarmana femeie care pazeste, zi si noapte, vara-iarna, parculetul din fata blocului. Si nu din cauza stresului, a lipsei banilor, a socurilor emotionale ci a hands free-ului...E o exagerare desigur, este exagerare unei persoane care vorbeste maxim 10 minute la 2 zile doar cu mama,frate-su si tataia, mereu lasa telefonul uitat pe undeva, si habar nu are unde si cum se plateste factura de mobil.


Persoana asta care sigur nu se va schimba in urmatorii 20 -30 de ani (daca va mai trai)se va trezi intr-o buna zi ca toti cei din jur vorbesc non stop fara a se adresa cuiva ci oglinzii de la baie, peretilor de pe casa scarii, copacului de pe alee, masinii din parcare, aerului si ploii...Iar ea va continua sa taca caci nu va avea nimic de spus si va fi considerata una dintre "nebunele de pe strada mea"- secolul XXI.

luni, noiembrie 10, 2008

duminică, noiembrie 09, 2008

e poi, e poi, e poi...

M-am mutat cu biroul la etajul 10 si tare interesant se mai vede orasul de la inaltime...nu pot sa zic frumos pentru ca nu e. Prea multe blocuri, prea mult beton, prea multe acoperisuri ruginite...Dar diminetile insorite, apusurile colorate si serile luminate aduc o raza de bucurie in inima mea.

Si apoi, e liniste aici, usile nu se mai deschid in spatele meu, colegii nu mai tipa....lumina nu mai sta aprinsa iar jaluzelele sunt mereu ridicate sa intre lumina prin ferestrele largi.

Si pentru ca s-a produs schimbarea asta am zis sa mai schimb ceva din rutina saptamanala si mi-am luat un bilet la  Minciuna in cadrul Festivalului UTE.

360 de grade, ieri mi-am facut bostan (dovleac) copt si tare gustos a mai fost ...iar azi am fost la fotografiatul ultimelor frunze de toamna.