miercuri, mai 10, 2006
M-am pleostit de tot de cand am aflat ca de maine va trebui sa-mi asum o multime de responsabilitati si sa rezolv lucruri de care nu am habar si nu-mi plac. Marketing, campanii de promovare, contacte cu oameni importanti...BLEAH...ce am urat intotdeauna. Proba clara constituind singura restanta din anul 3 la Marketing. Si ca un facut de ce fugi de-aia nu scapi. De azi dimineata nu pot sa fac nimic, stau numai imbufnata...zici ca cine stie ce tragedie mi s-a intamplat. Dar adevarul e ca sunt total confuza, tipa care a plecat (foarte capabila, descurcareata, cu experienta) ne-a dat cateva indicatii firave (lui Beihan si mie), ne-a pus in brate un teanc de dosare si un fisier de nu stiu cati GB si descurcati-va. Si unde mai pui ca sefa noastra din Romania nu stie decat sa dea ordine fara indicatii, ordine ce trebuiesc executate promt si daca se poate totul sa fie facut pe gratis. Si uite-ma cu teancul de hartii de descifrat...de unde sa incep...ce?cum? pe cine?...si cu outlookul care tipa mereu cu mesaje din Italia...treburi urgente de rezolvat. Dar sa astepte...acum sunt ocupata cu vaitatul...
Totusi presimt ca lucrurile nu vor ramane asa, ca noi nu vom face fata volumului mare de munca si va trebui sa angajeze pe altcineva cat de curand. Daca nu imi dau demisia:P.
Aseara pe la 19:30 m-a apucat ploaia mare in drum spre statia de tramvai si in loc sa ma adapostesc undeva mi-am vazut cu incapatanare de drum ca si cum trebuia cu orice pret sa prind ultimul tramvai.Trotuarul era doar al meu si devenise scena pentru oamenii lipiti de peretii cladirilor...spectatori care priveau tacuti ca la teatru picaturile mari de ploaie ce se spargeau in asfalt. Umbrela deasupra capului a rezista eroic dar in dreptul statiei cat am inchis-o sa pot urca ploaia a gasit timp sa se razbuna si mi-a navalit in par.
Dar sigur ca asta nu a fost suficient motiv sa ma enervez la fel cum nu au fost nici pantalonii uzi pana peste genunchi...M-am asazat pe scaunel si am inceput si eu sa privesc lumea prin tramvai sa vad daca mai era cineva ca mine...Si nu prea, tramvaiul era aproape gol iar cei cei care erau pareau doar putin stropiti. Nu dupa mult timp ploaia a inceput incet incet sa se linisteasca...Si doar stiam ca ploaia de vara nu dureaza prea mult... As fi putut sa astept un pic sa treaca si apoi sa-mi vad de drum cum faceau si ceilalti oameni. Dar nu, mi-am dorit sa fac ceva ce nu se face, sa nu stau in sirul indian de pe margine orice ar fi, sa fiu altfel decat ceilalti.
Dar sigur ca asta nu a fost suficient motiv sa ma enervez la fel cum nu au fost nici pantalonii uzi pana peste genunchi...M-am asazat pe scaunel si am inceput si eu sa privesc lumea prin tramvai sa vad daca mai era cineva ca mine...Si nu prea, tramvaiul era aproape gol iar cei cei care erau pareau doar putin stropiti. Nu dupa mult timp ploaia a inceput incet incet sa se linisteasca...Si doar stiam ca ploaia de vara nu dureaza prea mult... As fi putut sa astept un pic sa treaca si apoi sa-mi vad de drum cum faceau si ceilalti oameni. Dar nu, mi-am dorit sa fac ceva ce nu se face, sa nu stau in sirul indian de pe margine orice ar fi, sa fiu altfel decat ceilalti.
Frumoasa a fost insa senzatia cand am ajuns in camera mea unde mi-am schimbat hainele ude...Cald, bine, adapost, departe de lume, de ploaie...in cuibusorul meu, pe paturica mea...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)