calatorie ferata

Am intrat sfioasa in vagon si m-am asezat pe locul meu la fereastra. Era liniste...Baiatul blond si robust din fata mea dormea chircit in scaunul stramt, o tanara brunetica isi ridicase sus picioarele desculte si mazgalea o integrama mototolita iar doamna vopsita de la usa citea documente importante. N-am stat prea mult pe ganduri si am rupt tacerea dar nu rostind ceva ci doar fasaind punga plina de cornuri mici cu ciocolata pe care o desfacusem deja inainte sa urc in tren.

Uuuuuuuh! N-a durat mult pana ce rotile au inceput sa se miste pe sine iar campurile Dobrogei sa alerge in voie.

M-am resemnat si eu tacerii odata ajunsa la fundul pungii si am umplut-o cu picturi de Picasso si pacea Hiroshimei. Multe ore de tacere si ganduri care se izbeau de geamul semiaburit. Ma intrebam: cum o fi oare sa traiesti la 100 de metri de calea ferata si sa auzi zi de zi, ora de ora zgomotul ala secadat tangadang tangadang tangadang...sau acolo langa depozitele alea imense de gunoaie, in duhoarea aia de nedescris...Si aici se termina totul...sticle aruncate din tren zac pe sute de kilometrii de-a lungul caii ferate si n-are cine sa le adune. Cate nopti, cate zile au stat acolo? Cati oameni le-au privit printre ganduri? Si cati nu s-au intrebat ca si mine de ce nu vine nimeni sa le stranga, sa curete in urma celor ce arunca?

Trenul-sat ma astepta acolo intr-o halta ...Fiecare vagon era o casa in miniatura cu perdelute ca niste batiste batute cu floricele ingalbenite atarnand la geamurile minuscule si ruginite...De acolo te-ai fi asteptat sa iasa oricand Stanca cu manecile sumese si copaie de rufe in brate sau Grigore cu palaria-n cap si cu biciul atarnat pe umar...Din loc in loc mai vedeai si cate o magazie sau un teren viran pe roti. Caminul cultural era chiar locomotiva vopsita rosu dar in hibernare caci se pare toti localnicii dormeau pe la case lor.

Gara Obor am gasit-o mai aglomerata ca oricand sau poate ca doar bagajul de care trageam cu disperare amplifica totul in jur.

Nu lipsisem mult si totusi parcul meu fusese devastat in asteptarea unor lucrari de modernizare iar traseul troleului fusese presarat cu banci de lemn...

Marcello Antonelli

link

sfarsitul lumii

Intr-una din seri am visat ca venea sfarsitul lumii. Toti cei din jur era agitati si speriati si se intrebau ce-o sa se intample acum cu ei. Numai mie nu-mi venea sa cred ce se zvonea si le tot ziceam sa stea linistiti ca e imposibil. Dar la un moment dat daca am vazut eu ca era treaba serioasa am zis hai sa incerc si eu sa gasesc calea spre rai si am intrat pe o poarta intr-o gradina... Spre marea mea uimire am gasit jos in iarba iconita pe care o tineam in mana cand eram copila.Dar nu mai era stearsa si uzata ci nou-nouta ...si atunci mi-am zis ca ala trebuia sa fie un semn.

Cand am iesit din gradina am ajuns intr-o cladire cu holuri lungi, cu multe usi inalte, dincolo de care intrai in niste camere mari ca niste sali de clasa iar in dreptul fiecarei usi era un portar la o masa si avea grija sa intri pe usa care trebuie. Pe mine insa portarul nu m-a intrebat nimic cand am deschis una din usi si am intrat, lasand-o intredeschisa. Acolo, in camera aia, erau colegi de-ai mei mai vechi si mai noi si o prietena mai religioasa care ascultau tacuti o slujba si mi-am zis ca poate ala era raiul. Insa una din colege mi-a soptit ca nu, e doar sujba de trecere dincolo celor care s-au resemnat ca nu vor ajunge in rai. Cand am auzit am zis ca eu nu m-am resemnat si inca mai sper si fara sa stau pe ganduri am iesit inchizand usa dupa mine.

Apoi unul din portari (oameni de rand dar foarte corecti) mi-a zis sa-mi incerc norocul si sa dau un test cu ingerii care daca vor considera oportun ma vor lasa sa trec de prima din cele 10 usi spre rai. Tot ce-mi mai amintesc e ca am vorbit despre mine ca la un interviu normal iar ingerii au disparut si m-am vazut trecuta de prima poarta si chiar atunci m-am trezit.

Parea atat de reala increderea mea ca totul era doar un zvon iar mai apoi nesiguranta ca ce se intampla era adevarat...iar cand m-am trezit mi-a parut bine ca a fost doar un vis.

Mi-am adus aminte de vis cautand prin dulap si dand peste iconita mea careia i se mai vede doar capul Maicii Domnului si fata lui Iisus dupa cei 15 ani care s-au scurs de cand am primit-o de la tata. O credeam pierduta dar ea era acolo intr-o cutiuta...

de plictiseala

Daca tot n-ai ce face te invit sa vezi pozele facute la vulcanii noroiosi , la tara si desigur colectia de muste.

- da să poati, tataii! -

La loto n-am castigat si nici la mare n-am ajuns, in schimb am stat cateva zile la tara cu tataia.

Tataia ca si mama este o fire extrem de comunicativa iar vecinii de varsta lui ii cauta compania si se strang in fiecare zi/seara pe banca la noi la poarta. Fiecare sa vaita de ale lui iar cand trece careva pe ulita se lasa liniste inainte de salutul de rigoare iar dupa ce intrusul se indeparteaza incep tatele sa susoteasca : "asta e a lu` cutare si-a lut-o p`aia a lu` cutare si-a facut si-a dres".

Nici mama nici tataia nu spun niciodata nimic dar vorbesc intr-una si au in sange eternul "da, asa e, ce sa-i faci, e greu" pe care eu n-as putea sa-l folosesc niciodata. Si amandoi sunt foarte insistenti cand vine vorba sa-si invite vecinii la masa sau sa le dea sau sa le arate ceva. Daca incep ei cu insistentele nimeni nu mai are scapare, obligat fortat tre` sa le faca pe plac.

Eu in schimb daca e sa vina cineva pe la mine (si asta se intampla extrem de rar) nu simt nevoia sa vorbesc si nici sa-mi servesc musafirul cu ceva.

Faza cea mai tare a fost de sfanta Maria (care apropo era si ziua mea si am ignorat-o complet) cand in sat se da de impartit tipicul orez cu sarmale sau ardei umpluti. Cum era de asteptat multa lumea a venit la tataia cu farfurii pe care le-am depozitat frumos in frigider pana l-am umplut si de fiecare data tataia ma chema sa zic si eu bogdaproste si sa tin lumanarea" ca deh, e rusini tataii sa nu hii, sa poati?". In fine, pe la pranz asa apare o fata pe care n-o vazusem in viata mea (o trimisese maica-sa cu farfuria) si tataia cum o vede in culmea fericirii ma striga :"Simonă, ia hino, a hinit o fata pa la tini". Pana sa apar eu tataia deja o asezase pe un scaun si facea conversatie cu ea : ce face mama,cand plecati, la ce scoala inveti, ce face tataia ca si eu is bonlav ca el, nu mai poci sa mai mierg, tare-i prost, tare-i greu...si cum ma vade ma pune la vorbitor : "stai coale si vorghiesti cu fata!" si catre ea zice "n-are si ea cu cine sa vorghiasta, sa plictisesti, nu mai sunt feti p`aici, toate a plecat care-n cotro " etc etc. Si eu bineinteles n-am vrut sa ma asez si n-am vorbit nimic ca n-aveam ce si s-a suparat tataia foc.

La fel s-a suparat si la nunta vara-mi ca n-am vrut sa ma duc sa dansez si eu ca toata lumea hora si sarba si nici macar la bataieli din alea nu m-am bagat : "da` sa poati, du-te si tu tataii si joaca!".

James Naccarato

- PRESIUNEA ATMOSFERICA -

link

6 din 49

Urcam scarile si deja imi faceam planul cum o sa scriu eu pe blog ca in sfarsit am reusit sa pun la Loto. De mult mi-am pus in gand sa joc dar niciodata nu mi-a iesit in cale o loterie iar de cand am aflat ca marele premiu e din ce in ce mai consistent am inceput sa ma ingrijorez ca nu gaseam si eu una in drumul meu si imi programasem sa pun variantele de la Buzau sambata dis de dimineata (ca tot intru in concediu de vineri de la ora 18:30)- caci acolo stiu sigur unde sa le localizez.

Azi la serviciu mi-am luat o foita alba si am inceput sa scriu la intamplare cateva numere, iar la ultimul m-am poticnit si m-am uitat la ceas la limbuta cea lunga si mi-am notat cifra norocoasa. Cand am terminat am impaturit foita si am pus-o bine in buzunarelul de la ghiozdanel.

Tot drumul in autobuz pana acasa l-am petrecut pandind loterii , poate-poate zaresc una la un colt de strada sau la parterul unui bloc. Dar nimic, am coborat bosumflata la ultima statie si m-am gandit sa ma duc sa-mi iau o paine de unde iau de obicei ca nu mai aveam nimic de mancare acasa (doar niste unt si niste miere iar fata paine nu mergeau)Si cand ma uit mai bine : O LOTERIE! Nu-mi credeam ochilor, de doi ani de zile stau aici si n-am vazut-o niciodata . E drept insa ca la cat de ingramadita sta intre magazine abia o zaresti. Sau poate cine stie, e o minune si a aparut acolo special sa-mi indeplineasca dorinta, adica sa-mi faciliteze drumul spre marele premiu pe care o sa-l castig anul asta.

Si cum iti spuneam, urcam scarile si ma gandeam ce o sa-mi iau eu din banii castigati :

-un apartament, doua camere, dar unul din asta nou intr-o zona buna

-mobilierul aferent

-un Seat Ibiza galben

-o sa fac cinste probabil

-si poate sa sa-mi mai cumpar niste lucruri marunte dar scumpicele pe care mereu mi le-am dorit

-a, si o sa-mi platesc si niste cursuri de desen

Iar serviciul n-o sa mi-l schimb, totul o sa fie la fel numai ca o sa am o casa si o masina.

:D Dupa cate am povestit aici parca vad ca o sa se supere Zeita Fortuna si-o sa faca sa dispara peste noapte loteria cu biletul meu cu tot.

Joey Remmers

clic

despre faze

Zicea bine Vera: "faze" poti sa ai doar cu fratii si doar prin exceptie cu alte persoane. Ne intelegem din priviri si din cuvinte putine si incepem sa radem de tataia, de mama, de vecina de la patru...ca obisnuiesc ei sa faca si sa zica ceva ce noi si numai noi observam si gasim hazliu. "Lasa mama lasa", "n-are nignica, ce-are?", "na!na! ia si mananca", "de aia zic" -par niste fraze cat se poate de normale dar noi le asociem imediat intamplarilor din trecut si radem cu gura pana la urechi spre nedumerirea celorlalti.

Cu non-fratii e mai greu pentru ca nu ai in spate experiente comune si un asa timp indelungat petrecut impeuna dezinteresat.

Insa spre fericirea mea am vazut ca la serviciu in team-ul din care fac si eu parte exista cateva faze imprumutate de prin mailurile citite si filmuletele vazute impreuna. Era totusi normal sa avem si noi niste faze-doar petrecem o gramada de timp impreuna : 9 ore pe zi, 5 zile pe saptamana.