Senegal

cum stam cu engleza?

Stie toata lumea ca eu engleza nu stiu, nu-mi place si nu pot sa invat. Cu toate astea muzica ascult cu placere, la filme ma uit iar uneori ma trezesc scriind cateva cuvinte simple pe forum, pe blog sau pe chat. Cum asa nici eu nu reusesc sa-mi explic...ca doar eu urasc engleza, nu?

Faza nostima e ca atunci cand ascult o piesa in engleza, care-mi place, nu inteleg decat o treime din versuri iar in rest nu pot decat sa-mi imaginez ca nenea sau tantea aia de acolo nu zic decat lucruri frumoase. Cu putin efort, cautand versurile pe net ajung sa inteleg cam jumatate si abia atunci descopar ca tantea si nenea ala ziceau de fapt ceva mult mai interesant decat puteam eu sa-mi imaginez :P.

Dar exista o chestie de care sunt multumita, si anume : macar eu imi dau seama ca nu stiu. Spun asta pentru ca am intalnit persoane care nu puteau sa lege doua fraze ( ca si mine :D) dar pretindeau ca stiu. Sau mai imi place da astia care zic :"A, spaniola, italiana, astea-s simple", "A, inteleg ce mi se spune, deci stiu ".

Nu ti-am zis inca, dar cu toata repulsia mea declarata, exista in engleza doua cuvinte care imi plac la nebunie "stand still". Imi plac mai mult decat Hello! Have a nice day!Bye, bye! si Happy. Sunt la fel de frumoase ca un cantec de vioara, ca si cum cineva ar atinge cu un arcus fermecat coardele nevazute ale sufletului meu. Si atunci ca prin minune simt ca totusi engleza nu e chiar asa de urata si poate as reusi candva sa o invat.

Matt Pasquarello

link

din saptamana ce a trecut

Si se facu iarasi luni fara sa fi scris nimic. Timp as fi avut de data asta dar cheful a lipsit cu desavarsire. Incepusem un post despre discutiile haioase de la serviciu dar l-am abandonat din lipsa de materiale.

Saptamana trecuta a fost una ca oricare alta, acelasi program, aceleasi reviste de citit, aceleasi pagini web. Singurul lucru special...m-a sunat Ema. Ce om mai sunt si eu, sa nu sun eu pe nimeni, sa nu vorbesc eu cu nimeni! In fiecare luna minutele mi se reporteaza, platesc abonamentul degeaba. Eu nu am niciodata nevoie de nimeni iar asa sa deranjez lumea pentru un simplu ce faci (desi poate ca mi-e dor de lumea aia) nu mi se pare oportun.

Sa ziceam ca ar mai merita mentionata mutarea in cladire noua, un bloc mare din sticla in care liftul urca cu o viteza uimitoare. Privit din partea stanga de la etaj Splaiului Unirii iti creeaza impresia unei metropole occidentale, din partea dreapta insa marea de case vechi si darapanate dezvaluie peisajul dezolant al unui cartier oriental dezordonat si murdar. Dar cum toate lucrurile au si partea lor buna in serile senine apusul e divin.

Iar la sfarsitul saptamanii, mai precis sambata, am fost la tara si am "ajutat" la taiat lemne in gradina. Tataia a pus masina de taiat lemne in functiune iar eu am dat la mana crengi de copac mai mari sau mai mici. A, si in aceeasi zi am facut si friptura la gratar pe care o sa ma laud ca n-am ars-o.

regatul lalelelor

Chris Anthony

link

povestiri

As avea o mie de lucruri sa-ti povestesc dar numai gandul ca o sa-mi pierd juma de ora din viata scriind aici ma ingrozeste. Asta seara insa o sa-mi fac curaj dar sa stii ca o sa sar peste introducere si alte fraze de legatura.

S-a deschis stagiunea la teatru iar duminica, cand am fost la "Iubiri Interzise", sala Amfiteatru de la TNB era plina ochi. Intentia mea era sa merg la Inima de Caine dar aflandu-ma inca in Japonia :D m-am decis pentru cele doua piese a lui Yukio Mishima (despre care am aflat ca ar fi cel mai important scriitor japonez al secolului XX). Si ca intodeauna am avut mana buna, de la Universitate pana acasa fara sa vreau imi repetam in gand : SUPERB. In prima piesa, despre o eterna si frumoasa asteptare, m-am recunoscut atat de mult! ...Dar cine oare nu s-ar recunoastea in contradictia "eu astept - eu nu astept nimic"?...

A doua piesa a fost la fel de frumoasa si de bine jucata numai ca trebuie sa recunosc - m-a cam depasit. Sa zicem ca povestea se cam invarte in jurul ideii cine sa cearta se iubeste. Iarasi este vorba despre o persoana care aparent ofera tot (chiar si moartea) fara sa astepte nimic in schimb numai ca la un moment dat se sugereaza ca acest tot este de fapt pentru propria fericire si nu pentru a celor din jur. Poate asta pentru ca doar noi singuri suntem in masura sa ne oferim fericirea, ceilalti nu vor putea niciodata sa ne faca fericiti.

Apoi vorbind de fericire :D sunt foarte fericita ca dupa indelugi chinuri si asteptari am reusit sa downloadez de pe torente 40 de episoade Lady Oscar. Doamne si cat am mai visat sa le am!

Saptamana asta am reusit sa aflu si cateva lucruri despre Nostradamus si Secretele regale *cu alte cuvinte am vazut 2 dvd Descopera*. Ce m-a impresionat cel mai tare a fost povestea regelui Ludwig al II-lea al Bavariei, un nebun visator. Se pare ca regele asta traia intr-o lume imaginara, avea tot felul de prieteni imaginari si nu-i placea sa aibe oameni prin preajma drept pentru care ziua dormea iar noaptea si-o petrecea in fictiune.

Evident ca treburile tarii nu-l interesau si conduceau ministrii pentru el. Toate ca toate dar regele asta in nebunia lui a reusit sa lase mostenire Germaniei cateva castele minunate cum numai in basme pot exista. Toate au fost decorate cu personaje de poveste si cu scene din operele lui Wagner. Si in plus avea si o pestera frumos amenajata in care se plimba intr-o barca in forma de scoica.

La fel de marcanta a fost si scurta prezentare a lui Vlad Tepes. Nu m-am gandit niciodata ca Tepes asta era un nebun psihopat. Altfel, cum ar fi putut un om sanatos la cap sa traga in teapa atatia oameni fie ei chiar si cersetori, hoti, boieri sau turci. Sau hai sa ziceam putea frumos sa-i omoare pe loc dar nu, el ii tinea trasi in teapa 3 zile pana isi dadeau ultima suflare si mai avea si cinismul sa vina sa manance langa tepe. Si cand te gandesti ca mi se parea nedrept ca saracul nostru voievod sa fie prezentat drept Dracu sau Dracula, el care facuse atatea ca sa scape tara de hoti si de misei ...si de otomani.

Pana la alea o mie de lucruri mai e hat-hat dar pentru azi am scris suficient :P

Caroline Moore

link

toamna pe aleea mea

Eu, care sunt o conservatoare (adica o chestie din aia de plastic, galbena, pe care o infiletezi pana sa intepeneste capacul in gura borcanului de dulceata), trebuie sa recunosc ca imi place mai mult parcul meu renascut in toamna decat amintirea aleilor de primavara cu banci de fier ruginit presarate ici si colo.
Inainte era trist si posomorat vazand caini ratacind prin tufisuri, gunoaie aruncate la intamplare, umbre grabite trecand pe inserat...iar acum e plin de viata, de batrani zambind, de copii zburdand...Bancile nu se mai termina iar aleile te conduc unde vrei : la rondul lui Ozon, la nisipul copiilor, la tablele de sah ale pensionarilor, la micuta fantana arteziana din sectorul florilor promise. Aici m-am asezat si eu cu a mea carte si am citit pana la ultimele raze de soare intr-o dupamiaza de toamna.