non life

De cate ori incerc sa scriu ceva vad numai gargarite pistruiate care-si deschid aripioarele minuscule si sunt gata sa zboare. Dupa care vad plutind o multime de valurile si baloane care-mi fura gandurile si apoi dispar.
La prima vedere totul pare perfect, nimic nu ma intriga si nu ma nemultumeste, cu oamenii vorbesc din ce in ce mai putin si incep sa iubesc din ce in ce mai mult singuratatea. Dar lipseste entuziasmul...Unde-i dorinta mea de a desena, de a merge la teatru/opera, de a invata limbi straine? Cartile, caietele si dictionarele mele s-au prafuit, pe la piata n-am mai dat de luni de zile, pasii de dans i-am uitat, photoshopul aproape ca nu mai stiu cum se foloseste, camera foto nu mai are de mult baterii iar de la copacul cel rosu n-am mai deschis nici o fila de arta.
Imi dau seama ca cititul e ca un capcaun ce se hraneste cu timp si are mereu gura plina cu picioare care alearga fara incetare.

e trist!

Am mintea ocupata cu lucruri care costa bani, multi bani dar in realitate nu valoreaza nimic. Daca lucrurile astea s-ar materializa in loc sa-mi aduca satisfactie ar aduce si mai putin timp si mai multe cheltuieli si mai multe riscuri si poate m-ar face sa marginalizez lucrurile care conteaza cu adevarat. Chiar si in stadiul de vis gandurile astea nu sunt deloc binevenite si totusi se strecoara prin fisuri si se lipesc de neuroni ca o dara de clei pe o scoarta de visin.

Luigi Spano

link

pedeapsa lenesului

Da, ce pot sa spun! Sunt foarte funny. Asta pentru ca in fiecare seara cand vin de la lucru deschid frumos calculatorul iar poi intru aici la Siropel unde constat dezamagita ca nu a aparut nici un post nou. Ca si cum o alta eu ar trebui sa-si faca datoria sa scrie in fiecare zi si sa caute desene dragute pe siteuri. Propun sa-i taiem din portia de fulgi cu lapte acestei loctiitoare lenese, poate asa se invata minte, caci cu noi nu-i de gluma, hm!

Sunt sigura ca o sa gaseasca tot felul de scuze dar noi stim prea bine ca in fiecare zi isi iroseste timpul pe Travian construind beciuri si ziduri de aparare. N-ar fi o idee rea sa intram pe furis si sa-i stergem contu*.

Brainstorming

La cat am muncit saptamana asta pot sa concluzionez ca jobul asta al meu este ingrozitor chiar daca nu dau cu sapa, nu matur strazile si nu gauresc asfaltul. Sa stai 10 ore pe zi cu ochii in monitor, nu e un lucru usor (nemaipunand la socoteala si orele de acasa) .Dar un singur lucru imbunatateste starea de fapt si anume colectivul. Iata de ce:

Ce inseamna de fapt "Interesu` poarta fesu`", de unde vine zicala asta?
Daca ai fi cu prietenul/prietena pe o insula pustie ati sta dezbracati tot timpul?
Cine a mai pomenit sa (nu) pui ou in ciorba?
Este apa de la baie la fel de potabila ca cea de la bucatarie? Exista filtre separate?
Ce-ar fi fost ca viata sa se deruleze invers, adica sa ne nastem batrani experimentati si sa murim copii nevinovati?
Oare ce sunt solstitiile si echinoctiile?
Ai putea sa te casatoresti doar pentru bani sau sa iei si tu macar un pic din ce nu ti se cuvine cand vezi ca altii fura miliarde?
De ce perfectul simplu la noi indica un timp recent iar in alte limbi unul indepartat?
Este sau nu estetic sa te imbraci cu haine sport de marci diferite?

...doar o mica parte din intrebarile la care se incearca gasirea unor raspunsuri in timpul orelor de munca.

cine bate la usa?

E doar 2 noiembrie, frunzele galbene de tei nu s-au scuturat toate, la geaca de iarna n-am trecut si totusi, de vreo doua saptamani incoace, simt ca pluteste in atmosfera o dulce aroma de Craciun. Poate e de vina aerul putin intepator care-mi atinge obrajii, sau poate caldurica din casa si paturica moale in care ma strang ca o pisicuta lenesa. Azi noapte chiar visam ca dintr-o data ajunul ma luase pe nepregatite si umblam disperata dupa un cadou pentru mama. Parca abia astept sa se deschida sezonul cadourilor, sa umblu ca bezmetica prin magazine cu pana de idei in buzunar si cu banii la ciorap. Si abia astept sa mergem la tara sa mancam cu totii o fripturica la gratar , sa o ajut pe mama la facut carnati, toba si galdabos, pe frate-miu la impodobit bradul...Si colindele, da, sa cante Hrusca printre stelute licarind...

Pacat insa ca de Revelion voi fi singurica-cuc aici in Bucuresti caci serviciul dicteaza. As vrea tare mult sa am cu cine sa ies pana in centru sa vad artificiile de la miezul noptii dar....cinevaul asta nu poate fi oricine... O singura data in viata am petrecut ultima zi din an departe de ai mei si-mi duc aminte ca de la petrecerea aia de acum 8 ani am plecat plangand...Dar cine stie cum va fi anul asta?! In principiu, daca o minune nu se intampla, nu va fi mai mult decat o seara ca oricare alta...da, ok, poate putin mai trista.