A fost o zi prea frumoasa ca sa stau toata dupamiaza in casa, asa ca am iesit in parcul din fata blocului si mi-am citit cartea la soare printre panselute, corcoduse si salcami infloriti. Si tot citind si citind, decupam clipe din viata copiilor, mamelor si bunicilor care treceau pe langa mine. O mogaldeata de copil, cu par negru carliontat si cu suzeta lipita de gura, s-a last cu greu dus de langa banca mea si de langa pantoful meu cel maroniu. O fetita ii explica surioarei mai mici cum sa impinga caruciorul papusii fara sa calce iarba de pe margine iar alta mai maricica imi zicea mereu buna ziua cand dadea roata cu bicicleta. Dar cea mai frumoasa secventa au creat-o cele trei fetite jucause, doua atat de mititele de ma minunam cum de pot merge in picioare daramite in pas alergator, si una mai mare care facea pe sefa tinand in mana o creanga de copac mai mare decat ea, probabil sceptrul magic. Alergau ce alergau pana cand sefa lovea cu batul in pamant si zicea poruncitor: Stop aici ne oprim! si apoi adresandu-se uneia dintre ele :Tu, culege flori, acum! Supusa, fetita tocmai se pregatea sa calce iarba cand cealalta mogaldeata intervine : Nu avem voie sa rupem flori, mami asa mi-a zis si scrie acolo, nu ai vazut? Atunci sefa cu aerul ce-l mai natural a raspuns: Bine, atunci sa ne imaginam ca culegem flori si ca aici pe alee e gradina noastra, si a trasat in timpul asta un patrat cu sceptrul. Si asa fetitele si-au continuat joaca culegand si mirosind flori invizibile dar atat de frumoase iar eu mi-am amintit cat de fericita eram cand inventam si eu jocuri din astea "hai sa ne imaginam".
De fapt chiar ieri ne jucam la serviciu "hai sa ne imaginam ca am castiga la loterie premiul cel mare" si fiecare incepea cu entuziasm sa insire ce casa si-ar construi, unde ar calatori, ce afaceri ar demara. Si nimeni nu mai era "negrisor pe plantatie", toti eram realmente fericiti numai pentru ca ne imaginam ca avem de toate.
