spini de puf

E deja a treia iarna pe care o petrec in apartamentul asta ciudat, cu camere inalte si labartate, cu jucarii sinistre agatate prin colturi pictate parca cu mucegai.... Aici, unde totul miroase a caine-vulpe, aici, intr-o lumea inchisa in jaluzele roase si draperii portocalii, aici, unde fara papuci nu poti calca pe covoare nebatute de ani, aici unde nu poti deschide o carte fara sa-i simti mirosul intepator...aici stau eu...si ciudat ma simt bine.

In patul asta stramt asezat pe caramizi brute visez mai frumos decat acasa in paturi noi, bine legate, caci aici sunt libera, gandurile mele pot zbura fara oprelisti si le pot pune semafoare rosii numai cand vreau eu...Babuta in continu are ceva de vazut la televizor in camera ei mohorata iar eu aproape ca nu exist dincolo de camera mea.

Pur si simplu m-am obisnuit cu viata asta intr-o casa in care practic nu pot si nu trebuie sa schimb nimic, in compania unei straine, unde un caine strain ma priveste cu ochi blanzi si se gudura ca o pisica pe langa mine. In mod nomal ii simt apropiati dar ieri spaland vasele m-a surprins ca ma aflam acolo si ma purtam la fel de natural ca si acasa la mine.

naiv

De cand am vazut expozitita de picturi naive de la Romexpo oftez intr-una. Vazandu-le atat de frumoase, atat de colorate, atat de aproape, am impietrit acolo langasi ochii mi s-au umezit pentru o clipa. As fi vrut sa-mi fac pat acolo si adormind privindu-le sa pot intra in lumea lor macar pentru o noapte.

Adam Mezin

Pavel Ljavroš

non life

De cate ori incerc sa scriu ceva vad numai gargarite pistruiate care-si deschid aripioarele minuscule si sunt gata sa zboare. Dupa care vad plutind o multime de valurile si baloane care-mi fura gandurile si apoi dispar.
La prima vedere totul pare perfect, nimic nu ma intriga si nu ma nemultumeste, cu oamenii vorbesc din ce in ce mai putin si incep sa iubesc din ce in ce mai mult singuratatea. Dar lipseste entuziasmul...Unde-i dorinta mea de a desena, de a merge la teatru/opera, de a invata limbi straine? Cartile, caietele si dictionarele mele s-au prafuit, pe la piata n-am mai dat de luni de zile, pasii de dans i-am uitat, photoshopul aproape ca nu mai stiu cum se foloseste, camera foto nu mai are de mult baterii iar de la copacul cel rosu n-am mai deschis nici o fila de arta.
Imi dau seama ca cititul e ca un capcaun ce se hraneste cu timp si are mereu gura plina cu picioare care alearga fara incetare.

e trist!

Am mintea ocupata cu lucruri care costa bani, multi bani dar in realitate nu valoreaza nimic. Daca lucrurile astea s-ar materializa in loc sa-mi aduca satisfactie ar aduce si mai putin timp si mai multe cheltuieli si mai multe riscuri si poate m-ar face sa marginalizez lucrurile care conteaza cu adevarat. Chiar si in stadiul de vis gandurile astea nu sunt deloc binevenite si totusi se strecoara prin fisuri si se lipesc de neuroni ca o dara de clei pe o scoarta de visin.

Luigi Spano

link

pedeapsa lenesului

Da, ce pot sa spun! Sunt foarte funny. Asta pentru ca in fiecare seara cand vin de la lucru deschid frumos calculatorul iar poi intru aici la Siropel unde constat dezamagita ca nu a aparut nici un post nou. Ca si cum o alta eu ar trebui sa-si faca datoria sa scrie in fiecare zi si sa caute desene dragute pe siteuri. Propun sa-i taiem din portia de fulgi cu lapte acestei loctiitoare lenese, poate asa se invata minte, caci cu noi nu-i de gluma, hm!

Sunt sigura ca o sa gaseasca tot felul de scuze dar noi stim prea bine ca in fiecare zi isi iroseste timpul pe Travian construind beciuri si ziduri de aparare. N-ar fi o idee rea sa intram pe furis si sa-i stergem contu*.

Brainstorming

La cat am muncit saptamana asta pot sa concluzionez ca jobul asta al meu este ingrozitor chiar daca nu dau cu sapa, nu matur strazile si nu gauresc asfaltul. Sa stai 10 ore pe zi cu ochii in monitor, nu e un lucru usor (nemaipunand la socoteala si orele de acasa) .Dar un singur lucru imbunatateste starea de fapt si anume colectivul. Iata de ce:

Ce inseamna de fapt "Interesu` poarta fesu`", de unde vine zicala asta?
Daca ai fi cu prietenul/prietena pe o insula pustie ati sta dezbracati tot timpul?
Cine a mai pomenit sa (nu) pui ou in ciorba?
Este apa de la baie la fel de potabila ca cea de la bucatarie? Exista filtre separate?
Ce-ar fi fost ca viata sa se deruleze invers, adica sa ne nastem batrani experimentati si sa murim copii nevinovati?
Oare ce sunt solstitiile si echinoctiile?
Ai putea sa te casatoresti doar pentru bani sau sa iei si tu macar un pic din ce nu ti se cuvine cand vezi ca altii fura miliarde?
De ce perfectul simplu la noi indica un timp recent iar in alte limbi unul indepartat?
Este sau nu estetic sa te imbraci cu haine sport de marci diferite?

...doar o mica parte din intrebarile la care se incearca gasirea unor raspunsuri in timpul orelor de munca.

cine bate la usa?

E doar 2 noiembrie, frunzele galbene de tei nu s-au scuturat toate, la geaca de iarna n-am trecut si totusi, de vreo doua saptamani incoace, simt ca pluteste in atmosfera o dulce aroma de Craciun. Poate e de vina aerul putin intepator care-mi atinge obrajii, sau poate caldurica din casa si paturica moale in care ma strang ca o pisicuta lenesa. Azi noapte chiar visam ca dintr-o data ajunul ma luase pe nepregatite si umblam disperata dupa un cadou pentru mama. Parca abia astept sa se deschida sezonul cadourilor, sa umblu ca bezmetica prin magazine cu pana de idei in buzunar si cu banii la ciorap. Si abia astept sa mergem la tara sa mancam cu totii o fripturica la gratar , sa o ajut pe mama la facut carnati, toba si galdabos, pe frate-miu la impodobit bradul...Si colindele, da, sa cante Hrusca printre stelute licarind...

Pacat insa ca de Revelion voi fi singurica-cuc aici in Bucuresti caci serviciul dicteaza. As vrea tare mult sa am cu cine sa ies pana in centru sa vad artificiile de la miezul noptii dar....cinevaul asta nu poate fi oricine... O singura data in viata am petrecut ultima zi din an departe de ai mei si-mi duc aminte ca de la petrecerea aia de acum 8 ani am plecat plangand...Dar cine stie cum va fi anul asta?! In principiu, daca o minune nu se intampla, nu va fi mai mult decat o seara ca oricare alta...da, ok, poate putin mai trista.

Senegal

cum stam cu engleza?

Stie toata lumea ca eu engleza nu stiu, nu-mi place si nu pot sa invat. Cu toate astea muzica ascult cu placere, la filme ma uit iar uneori ma trezesc scriind cateva cuvinte simple pe forum, pe blog sau pe chat. Cum asa nici eu nu reusesc sa-mi explic...ca doar eu urasc engleza, nu?

Faza nostima e ca atunci cand ascult o piesa in engleza, care-mi place, nu inteleg decat o treime din versuri iar in rest nu pot decat sa-mi imaginez ca nenea sau tantea aia de acolo nu zic decat lucruri frumoase. Cu putin efort, cautand versurile pe net ajung sa inteleg cam jumatate si abia atunci descopar ca tantea si nenea ala ziceau de fapt ceva mult mai interesant decat puteam eu sa-mi imaginez :P.

Dar exista o chestie de care sunt multumita, si anume : macar eu imi dau seama ca nu stiu. Spun asta pentru ca am intalnit persoane care nu puteau sa lege doua fraze ( ca si mine :D) dar pretindeau ca stiu. Sau mai imi place da astia care zic :"A, spaniola, italiana, astea-s simple", "A, inteleg ce mi se spune, deci stiu ".

Nu ti-am zis inca, dar cu toata repulsia mea declarata, exista in engleza doua cuvinte care imi plac la nebunie "stand still". Imi plac mai mult decat Hello! Have a nice day!Bye, bye! si Happy. Sunt la fel de frumoase ca un cantec de vioara, ca si cum cineva ar atinge cu un arcus fermecat coardele nevazute ale sufletului meu. Si atunci ca prin minune simt ca totusi engleza nu e chiar asa de urata si poate as reusi candva sa o invat.

Matt Pasquarello

link

din saptamana ce a trecut

Si se facu iarasi luni fara sa fi scris nimic. Timp as fi avut de data asta dar cheful a lipsit cu desavarsire. Incepusem un post despre discutiile haioase de la serviciu dar l-am abandonat din lipsa de materiale.

Saptamana trecuta a fost una ca oricare alta, acelasi program, aceleasi reviste de citit, aceleasi pagini web. Singurul lucru special...m-a sunat Ema. Ce om mai sunt si eu, sa nu sun eu pe nimeni, sa nu vorbesc eu cu nimeni! In fiecare luna minutele mi se reporteaza, platesc abonamentul degeaba. Eu nu am niciodata nevoie de nimeni iar asa sa deranjez lumea pentru un simplu ce faci (desi poate ca mi-e dor de lumea aia) nu mi se pare oportun.

Sa ziceam ca ar mai merita mentionata mutarea in cladire noua, un bloc mare din sticla in care liftul urca cu o viteza uimitoare. Privit din partea stanga de la etaj Splaiului Unirii iti creeaza impresia unei metropole occidentale, din partea dreapta insa marea de case vechi si darapanate dezvaluie peisajul dezolant al unui cartier oriental dezordonat si murdar. Dar cum toate lucrurile au si partea lor buna in serile senine apusul e divin.

Iar la sfarsitul saptamanii, mai precis sambata, am fost la tara si am "ajutat" la taiat lemne in gradina. Tataia a pus masina de taiat lemne in functiune iar eu am dat la mana crengi de copac mai mari sau mai mici. A, si in aceeasi zi am facut si friptura la gratar pe care o sa ma laud ca n-am ars-o.

regatul lalelelor

Chris Anthony

link

povestiri

As avea o mie de lucruri sa-ti povestesc dar numai gandul ca o sa-mi pierd juma de ora din viata scriind aici ma ingrozeste. Asta seara insa o sa-mi fac curaj dar sa stii ca o sa sar peste introducere si alte fraze de legatura.

S-a deschis stagiunea la teatru iar duminica, cand am fost la "Iubiri Interzise", sala Amfiteatru de la TNB era plina ochi. Intentia mea era sa merg la Inima de Caine dar aflandu-ma inca in Japonia :D m-am decis pentru cele doua piese a lui Yukio Mishima (despre care am aflat ca ar fi cel mai important scriitor japonez al secolului XX). Si ca intodeauna am avut mana buna, de la Universitate pana acasa fara sa vreau imi repetam in gand : SUPERB. In prima piesa, despre o eterna si frumoasa asteptare, m-am recunoscut atat de mult! ...Dar cine oare nu s-ar recunoastea in contradictia "eu astept - eu nu astept nimic"?...

A doua piesa a fost la fel de frumoasa si de bine jucata numai ca trebuie sa recunosc - m-a cam depasit. Sa zicem ca povestea se cam invarte in jurul ideii cine sa cearta se iubeste. Iarasi este vorba despre o persoana care aparent ofera tot (chiar si moartea) fara sa astepte nimic in schimb numai ca la un moment dat se sugereaza ca acest tot este de fapt pentru propria fericire si nu pentru a celor din jur. Poate asta pentru ca doar noi singuri suntem in masura sa ne oferim fericirea, ceilalti nu vor putea niciodata sa ne faca fericiti.

Apoi vorbind de fericire :D sunt foarte fericita ca dupa indelugi chinuri si asteptari am reusit sa downloadez de pe torente 40 de episoade Lady Oscar. Doamne si cat am mai visat sa le am!

Saptamana asta am reusit sa aflu si cateva lucruri despre Nostradamus si Secretele regale *cu alte cuvinte am vazut 2 dvd Descopera*. Ce m-a impresionat cel mai tare a fost povestea regelui Ludwig al II-lea al Bavariei, un nebun visator. Se pare ca regele asta traia intr-o lume imaginara, avea tot felul de prieteni imaginari si nu-i placea sa aibe oameni prin preajma drept pentru care ziua dormea iar noaptea si-o petrecea in fictiune.

Evident ca treburile tarii nu-l interesau si conduceau ministrii pentru el. Toate ca toate dar regele asta in nebunia lui a reusit sa lase mostenire Germaniei cateva castele minunate cum numai in basme pot exista. Toate au fost decorate cu personaje de poveste si cu scene din operele lui Wagner. Si in plus avea si o pestera frumos amenajata in care se plimba intr-o barca in forma de scoica.

La fel de marcanta a fost si scurta prezentare a lui Vlad Tepes. Nu m-am gandit niciodata ca Tepes asta era un nebun psihopat. Altfel, cum ar fi putut un om sanatos la cap sa traga in teapa atatia oameni fie ei chiar si cersetori, hoti, boieri sau turci. Sau hai sa ziceam putea frumos sa-i omoare pe loc dar nu, el ii tinea trasi in teapa 3 zile pana isi dadeau ultima suflare si mai avea si cinismul sa vina sa manance langa tepe. Si cand te gandesti ca mi se parea nedrept ca saracul nostru voievod sa fie prezentat drept Dracu sau Dracula, el care facuse atatea ca sa scape tara de hoti si de misei ...si de otomani.

Pana la alea o mie de lucruri mai e hat-hat dar pentru azi am scris suficient :P

Caroline Moore

link

toamna pe aleea mea

Eu, care sunt o conservatoare (adica o chestie din aia de plastic, galbena, pe care o infiletezi pana sa intepeneste capacul in gura borcanului de dulceata), trebuie sa recunosc ca imi place mai mult parcul meu renascut in toamna decat amintirea aleilor de primavara cu banci de fier ruginit presarate ici si colo.
Inainte era trist si posomorat vazand caini ratacind prin tufisuri, gunoaie aruncate la intamplare, umbre grabite trecand pe inserat...iar acum e plin de viata, de batrani zambind, de copii zburdand...Bancile nu se mai termina iar aleile te conduc unde vrei : la rondul lui Ozon, la nisipul copiilor, la tablele de sah ale pensionarilor, la micuta fantana arteziana din sectorul florilor promise. Aici m-am asezat si eu cu a mea carte si am citit pana la ultimele raze de soare intr-o dupamiaza de toamna.

Fred Butler

link

sunt in Japonia

Ohayo!

Totul in jur are miros de Japonia, stiu ca asa e desi n-am fost niciodata acolo. Japonia mea insa nu e paradisiaca cum ar fi normal sa fie ci depresiva. Poate pentru ca ma aflu acum in anotimpul ei ploios...Ma adapostesc in casa de ceai, imi aprind betisoare parfumate invizibile si visez ca ma plimb in compania iubirii intr-o dimineata insorita. Oricat de ireal ar fi, e si asta fericire... sa ratacesti in amintiri, in cuvinte de mult rostite, in gesturi si priviri ramase intiparite in memorie.Si revin iar si iar, iar si iar ca si lacrimile pe obraz, toate momentele alea care au si mai mult farmec acum decat atunci.

Sayonara!

despre luna plina care scade si iti arata ca ti-a luat

Pif alearga cu urechile in vant.

De ce plangi cu lacrimile mele, albina de miere?

Veioza rosie cu capul spart inca nu s-a aprins, asteapta...

Cand ochii tai fierb in tacere, verde de fiere

impovarat de ganduri sangerii uiti de noapte si de stele.

Calatorii visurilor mele au facut popas in Eden.

E plin de crizanteme si de frunze aurii in parcuri nipone, pe alei de ceara, in hambare de orez.

Paladinii ataca cerul de purpura al inserarii cu spadele topite de avant.

Si-acum e pustiu!
Desertul imens,acoperit de ghiata inimii, asteapta si el... primele raze de soare.