azi...

Azi= zi urata pe un fundal verde crud, un tablou neobisnuit pentru o zi de primavara. Lalelele albe si  galbene din parcul meu si-au strans petalele si astepata o noua zi cu soare sa le poata deschide.

Si eu astept destule, nu numai zilele cu soare....Astept urmatorul episod din Lost, astept sa vad cum se sfarseste aventura lui Papillon, astept sa mananc drob si ciorba de miel, astept urmatoarea ora de pictura, astept serile sa pot exprima ce simt, astept concediul la tara sa uit de lume, astept mai multi bani si mai putina munca, astept  raspunsuri mereu... eu insami sunt asteptarea.

Si doar ar trebui sa fiu Nerabdarea si Nervozitatea in persoana dupa pensulatia la sevalet.

Tim Walker

link

nuante

Tema de azi la pictura: o scandura acoperita cu un material cacaniu (culoarea mea preferata) pe care e asezata o rama de tablou mic cu tot felul de crestaturi cacanii (ideal), in spatele ramei o perdeluta gri deschis, in fata o sticla albastra grasa si pitica cu dop rotund si langa, un pahar visiniu- putred cu picior  ghici ce culoare.... cacaniu-tinichea.

Si proful ne spune : vedeti verzuliul si ocriul ala din perdeau #gri#, si oranjiul din peretele #alb# si albastriul din materialul #cacaniu# si rosul din paharul #visiniu# ?

Cand privesc norii pe cer intr-adevar nu sunt albi  dar in cazul asta  totul era cum l-am descris fara nuntele pe care le inventa mintea de artist a profului. Intr-o zi o sa-ti arat ce-a iesit, nu e chiar rau dar departe de ce ar fi trebuit sa fie. 

insensibilitate

E lesne de inteles ca singur pe lume viata nu are nici un sens, ca oamenii din jur sunt mai importanti decat orice lucru neinsufletit pe care as putea sa-l detin oricat de dragalas ar fi. Si totusi continuu sa tin strans  fraiele egoismului si al nepasarii si sa ma avant intr-un decor placit si monoton. Constient sau nu, eu indepartez pe toata lumea si apoi  raman si cu impresia ca am facut bine ...ori nu se ridica la nivelul meu (vezi doamne ce persoana deosebita sunt eu) ori era prea mult pentru mine (si atunci as fi suferit) ori, desi ok, ar fi necesitat ori prea mult timp ori prea multi bani. Dar n-am nici un fel de remuscare...Ei si? Se poate trai si singur : mai un chat, mai un film, mai o carte, mai un desen sau o plimbare solitara. Dar totul implica oameni, implica comunicare si imi este clar ca in societate as putea trai singura dar nu si intr-o padure sau pe o insula pustie.

Presupunand totusi ca as simti nevoia sa-mi fac prieteni, cum au majoritatea oamenilor (nu pot sa ma abtin -niste idioti aia care au hotarat ca forma corecte este -are majoritate-), nu as reusi. Altruismul pentru mine nu vine deloc in mod spontan si nici necesitatea de a comunica. Cum as putea eu sa vorbesc de dragul de a vorbi, cum as putea eu sa fiu interesata de toate povestirile despre cutare si cutare si sa ma amuz de vorbe simple aruncate la intamplare hihihi, hahaha.

Sunt insensibila, recunosc ca in fond nu ma intereseaza nimic de nimeni (cu doua-trei exceptii). De asta ma preocupam acum de cum ar putea fi viata mea daca nu mi-ar fi greu sa simt ceva pentru toti oamenii din jurul meu, pentru fiecare in parte....daca as putea sa-i ajut cumva sau sa-i fericesc pe fiecare cu interesul meu pentru cel mai mic lucru din viata lor. Unii au facut-o pentru mine si indirect pentru ei insisi. 

bello d'aprile

Azi m-am simtit mai draguta decat de obicei, mi-a placut cum ma reflectam in geamul troleului. Anna cu parul rosu ar fi zis ca era Cordelia acolo, prietena ei de suflet, pe care o intalnea mereu in vitrina fermecata si-i povestea vrute si nevrute. Spre deosebire de mine, macar Anna era sincera  si recunostea deschis ca viata ar fi fost mai frumoasa daca ar fi avut parul negru, si i-ar fi lipsit pistruii si ar fi purtat manecile bufante care erau la moda atunci. Dar eu nu recunosc, vreau sa ma conving ca indiferent de cum as fi aratat viata ar fi fost la fel, grea si frumoasa sau poate doar frumoasa daca as sti cum sa privesc. Si nu stiu de ce am impresia ca eu candva stiam sa privesc mai bine dar  parca cu anii am regresat in loc sa avansez.

Poate totul se leaga de ziua cand am inceput sa lucrez si mi-am aruncat timpul la gunoi iar putinele clipe ramase le-am ratacit prin filele unor carti care nu spun nimic, doar o poveste si o lume care te impiedica sa gandesti ...Iar majoritatea spune ca din contra cartile te ajuta sa ai o viziune mai larga a tot ceea ce sa intampla in jurul tau...O fi pentru ei dar pe mine m-a indepartat de viata in adevaratul sens si de ganduri libere la nesfarsit.

Alyz

link

UP

Printr-o intamplare am reusit sa vad si eu o piesa la Metropolis (In rolul victimei) si am fost placut surprinsa nu doar de fatada plus interior ci si de piesa plus actori. Probabil ca o sa mai dau pe acolo mai ales dupa ce am cam consumat piesele de la TNB si Nottara.

Ma tot gandeam ca trebuie sa fac intr-un fel sa renasc si eu o data cu primavara asta. As vrea ca primavara asta sa fie cea mai frumoasa din cate am avut pentru ca mereu primavara m-am simtit cea mai singura. Si nu vreau sa ma ajute nimeni, vreau pur si simplu sa reusesc singura sa ma bucur de ce e in jurul meu. Nu mai vreau ca in fiecare seara sa ma inchid in camera de la ora 19 pana dimineata asa cum am cam facut in ultimii 2 ani. Chiar daca pentru o conservatoare ca mine e greu sa fac schimbarea un lucru stiu sigur>TREBUIE! 

Aneta Kowalczyk

link

varsta e de vina

De cateva seri am inceput sa ma uit si eu la Lost. Si poate nu as fi facut-o daca n-as fi gasit toate episoadele pe site-ul meu minune .

.....

Asta trebuia sa fie un "post mai lung" dar din motive tehnice doar bucatica asta de inceput mi s-a salvat si am lasat-o sa zaca ceva vreme cu gandul sa o iau candva de la capat. Pacat insa ca nu-mi mai amintesc ce scriam cu atata patima.

3d

Azi am fost la Plaza dar bineinteles nu sa ma plimb prin magazine de prost gust si nici sa mananc junkuri, ci sa vad U2 in concert 3D. Nu m-am omorat niciodata sa ascult U2 dar concertul asta chiar a meritat si se pare ca solistul are o voce mult mai buna decat credeam :D (pentru altii  nu e nici o noutate). Pe viitor cred ca o sa ma bag si la niste filme 3D dar astept sa apara lucruri mai interesante. The Dark Knight cred ca ar fi fost excelent 3D, as fi murit acolo pe scaun cu ochelarii pe nas...

Slab, slab, foarte slab...RoBlogfestul de anul asta, numai bloguri plicticoase sunt in top, bloguri  pe care eu mai mult de 1 minut nu pot sa stau ca mi se face rau de la antipatie. Singura exceptie Squares and chocolate milk

Adri Berger

link

cum ar fi?

Am aflat ca inuitii (locuitori ai Siberiei de Est) au un limbaj foarte original: aceleasi cuvinte se pronunta diferit daca cel ce le rosteste e barbat sau femeie. Sa inteleg ca baietii cand sunt mici tre sa stea mai mult pe langa tati iar fetele pe langa mame ca sa deprinda pronuntia potrivita sexului. :)

Puntea amintirilor

Asta e perioada "Dexter" la mine, aproape ca nu ma mai gandesc la altceva iar aseara chiar fierbeam de nervi din cauza unui personaj care ma irita la culme. Ca sa vezi cat de mult m-a prins chiar si visele mele, in general linistite, au inceput sa se agite. De pre vremea lui Lady Oscar nu mai intrasem in pielea personajelor.

Asa lipsita de memorie pe termen lung mi-am pus desigur intrebarea daca oamenii de varsta mea isi pot aduce aminte cu claritate de momentele copilariei sau daca au cateodata flashuri si vad imagini din copilaria uitata asa cum i se intampla si lui Dexter in film. Mie claritatea imi lipseste dar chiar inainte sa incep sa scriu l-am vazut cu ochii mintii pe tataia  cum arunca peste acoperisul casei un dinte de lapte, pe care mi-l scosese cu ata, in timp ce eu imi uscam raurile de lacrimi de pe obraji. Asta a fost o revelatie dar am si o alta amintire constanta de cand o femeie din sat, Mandica, mi-a facut gauri in urechi pe cand aveam nu mai mult de 3-4 anisori. Ce ma fascineaza cel mai mult din amintiri si vise este ca ma vad si pe mine acolo desi in realitate nu as fi putut sa am o asemenea imagine. Aproape as zice ca nu era vorba de mine ci de un bot de om la care tin si pe care l-as mangaia neincetat daca ar aparea aici langa mine.

Dar cel mai greu ma descurc cu amintirile olfactive care dispar atat de repede si pe care nu reusesc sa le asociez cu nimic desi stiu sigur ca undeva...departe... in timp, ele au avut un corespondent. Cele gustative nu sunt greu de recunoscut dar aproape ma enerveaza ca nu se mai gasesc pe piata, nici ciocolatele din alea patratoase si mici, nici inghetata de cacao in pachet de margarina, nici Pepsi la sticla, nici Tropicana si nici ciocolotica din aia Kiss cu crema de capsuni. Ma bucur in schimb ca Danettul are acelasi gust cu sarlota de pe vremuri care imi placea atat de mult. Mmmmm

O data iti povesteam aici ca in copilaria mea nu prea am avut jucarii dar nu-i adevarat, doar memoria imi joaca feste. In fiecare zi mai descopar o jucarie care a fost si a mea dar de care uitasem. Imi pare rau ca am imbatranit, as vrea sa ma opresc aici si sa o iau de la capat in acelasi spirit, la fel de nestiutoare si fericita.

My Valentine

Pentru ca e Valentine’s Day si pentru ca ma iubesc mai mult decat ar putea altcineva sa o faca mi-am facut cadou primele ustensile de pictura: paleta, pensule, culori in ulei si hartie speciala. De vinerea viitoare o sa incep o calatorie lunga in lumea culorilor, cel putin asa sper sa fie.

astept lauri

Ieri m-am luptat cu un maidanez care incerca sa-mi sfasie geanta (folosita pe post de scut) crezand ca e piciorul meu, bineinteles. Dar cu cateva "iesi si mars" si o retragere strategica am iesit biruitoare. Iti dai seama ca asta urma sa puna capac tuturor durerilor mele. Dar acum nu pot sa fiu decat optimista: daca am scapat de muscatura ar trebui sa scap de toate celelalte necazuri pana in martie cand oficial vine primavara.

Natasha Wescoat

link

soare

Am cerut soare si mi s-a dat si chiar daca mana tot ma doare parca viata e mai frumoasa cand razele imi bat in geam, ploaia nu ma uda si vantul nu ma inghiata. Oooo, si diminetile astea scaldate in soare imi smulg somnul de pe gene iar serile ma imbie  la plimbare. Asta seara plecasem cu treaba la doctor si poate si zambetul lui de om optimist si amintirile din Piata Romana m-au facut sa ratacesc la intamplare pe stradute inguste si sa plec urechile la dialoguri studentesti. Parca e alta lumea asta si aproape ca m-am simtit si eu un pic studenta asteptand troleul  care ma ducea spre camin cu aproape 4 ani in urma. Si nu stiu de ce m-a cuprins asa o nostalgie de locuri si oameni din trecut pe care nu i-am mai cautat, cu care am rupt orice legatura aproape inconstient si poate pentru totdeauna. 

Li-Leger

LINK

in Chile

Sa vina primavara aia odata ca nu mai suport. Vreau soare, un pic de caldura, zambile si ghiocei, ceva sa aduca un pic de bucurie si speranta unei biete pamantene suferinde de nenumarate bube rele.

Grrr ... si vreau un concediu lung asa de cateva luni sa-mi revin. Oare nu se pot da niste concedii medicale pentru depresie, pentru urat de serviciu? Eventual cu un bilet de avion spre Galapagos.

Da, o calatorie, ce buna ar fi...ca si in visul meu de acum cateva zile. Eram in Chile intr-un oras istoric dar anonim. Avea un singur bulevard  lung format din doua sectoare. Primul sector era presarat cu buticuri minuscule si librarii si chiar din strada se inaltau abrupt imense castele din piatra cu intrari pazite de statui ale domnitorilor incoronati care semanau izbitor cu Stefan cel Mare. Iar al doilea sector al bulevardului de secol XXI cobora intr-o vale plina de verdeata (un parc) care iti cerea ceva efort fizic sa urci inapoi. De fapt sectorul asta nu e o noutate pentru mine pentru ca l-am mai intalnit in alte doua vise din trecut.

Gazdele noastre (caci eram acolo cu fratele meu) erau primitoare iar in ultima zi s-au oferit sa mearga cu noi prin librarii si buticuri ca sa ne alegem suveniruri sa ducem acasa. M-a surprins oarecum interiorul lor pentru ca in ciuda aprentelor exterioare incaperile erau foarte inalte si aveau marfuri cocotate peste tot. Dar asta nu era o problema mentru mine intrucat aveam niste chitonoage cu care ajungeam pana la tavan. Si tot holbandu-ma pe acolo am vezut pe un sifonier o gramada de carti, cd-uri, dvd-uri si casete de tot felul mai toate in spaniola si italiana. Vazusem si cateva pachete de dischete cu Lady Oscar dar pana la urma m-am gandit sa iau pentru mama un set de dvd-uri cu un film telenovela.

Partea amuzanta era ca indata ajunsa acasa am intrat ca personaj in telenovela la care incepuse mama sa se uite si aveam asa o rochie de epoca si ma simteam tare draguta in ea. Dar comedia n-a durat mult ca  in telenovela murisera doua personaje asa ca a trebuit sa fac parte si dintr-un scenariu mai putin placut de care nu-mi mai aduc aminte decat vag.

Ei si totusi daca in realitate nu reusesc macar in lumea viselor sa pot sa evadez...