De cateva zile trec cu tramvaiul pe langa un copacel inflorit. De fiecare data cand il vad privirea visatoare si aproape trista mi se lumineaza si nu ma mai pot gandi la nimic in clipele alea, simt doar ca zbor, ca dansez cu fiecare petala alba si gingasa...si ca nimic nu poate sa fie mai frumos...La fel se intampla si cand trec pe langa o taraba cu flori: nu-mi vine sa ma mai despart de mirosul imprastiat in jur si parca -parca as vrea sa mi le iau pe toate acasa. Tare mi-e dor de lalelele alea albe si piticoate pe care le-am primit intr-o zi...singurele flori pe care le-am primit vreodata si poate nemeritat.N-am sa le uit niciodata, si n-am sa uit nici camera de camin cu masuta pe care am pus cu grija canuta cu lalele albe.Le priveam indelung inainte sa adorm si nu stiam daca sunt vis sau realitate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu