Nu e prima data cand merg acasa cu Renault-ul vecinilor mei. Mereu mi-a placut sa-mi las capul intr-o parte,spre fereastra, si sa ma pierd in ganduri si vise pana la destinatie. De data asta drumul a fost si mai frumos.Si cum sa nu fie daca vocea Sarei Brightman picura o pulbere magica peste mine. Masina isi vedea de drumul ei iar eu alergam desculta pa iarba verde pana prindeam aripi si ajungeam la norii albi si pufosi...Dansam cu ei, ma invarteam, topaiam si ma asezam lenesa pe un coltisor moala asteptand ca razele de soare sa ma rasfete.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu