M-am angajat la Angelo Costa din noiembrie 2005 dupa 3 luni de cautari. A fost oferta cea mai buna care mi s-a facut si nu numai ca salariu ci si prin faptul ca puteam sa fac un training gratuit de 3 zile la Roma. ...Roma, unul din orasele in care visasem sa ajung ...N-as fi putut sa refuz chiar daca jobul nu mi-ar fi placut. Totul a fost foarte repede iar decizia am luat-o pe loc desi nu intelesesem prea bine despre ce e vorba doar ca trebuia sa-mi fac de urgenta pasaport si sa plec. Primul meu zbor cu avionul...wow... Nu mi-a fost frica desi cunostintele incercau sa ma sperie cu goluri de aer & stuff. Totul a fost ok desi aterizarea nu a fost chiar placuta, mi se infundase urechea dreapta si aproape ca ma durea. Pe aeroportul din Ciampino era intuneric si ploua tare. Impreuna cu Beihan (actualul meu coleg de birou) care si el pentru prima data parasise Romania ne indreptam emotionati spre marea de taxiuri ce ni se deschidea in fata odata iesiti pe usile inalte ale aeroportului. Trebuia sa vorbim in italiana cu niste italieni adevarati si sa ne descurcam singuri ...nimeni nu ne-a asteptat la aeroport din partea firmei...Foarte draguti italienii cand am cerut informatii si chiar am avut curaj sa ne lasam pe mana unui taximetrist cu o masina gen flytaxi dar mult mai misto. Ne-a plimbat juma` de ora pe o autostrada impecabila cu patru benzi cu o viteza uimitoarea ...avea radioul deschis si parea exact radio 21 versiune italiana...acelasi logo si o muzica si o publicitate asemanatoare doar limba era alta.O senzatie ciudata si in acelasi timp placuta...sub cerul Romei si totusi acasa....Cladirile si blocurile din jur perfect turnate, impecabile, noi...nici n-am observat cand ploaia a incetat si am ajuns la hotelul nostru Orto di Roma. Nu era chiar asa de aratos ca pe paginile de internet pe care le "rasfoisem" nerabdatoare acasa inainte de plecare dar oricum era acceptabil. Receptionerul ne-a zambit amabil si chiar ne-a spus ca are doi baieti romani care lucreaza in hotel si e foarte multumit de ei. Dupa ce ne-am dus lucrurile in camera, Beihan a venit sa ma invite la o plimbare prin imprejurimi sperand sa gasesca ceva de mancare... restaurantul hotelului se inchisese pe la 8 si era in jur de 10 seara. Eram singuri pe strazile din zona Eur si nici un chiosculet pe nicaieri... iar benzinaria de la colt era inchisa...Putin mai incolo erau niste muncitori in costume albastre si cascheta...curati, ingrijiti... care taiau un copac in linistea seri...un pin de al lor doborat partial de vant. N-am indraznit sa-i intrebam nimic, ne simteam stingheri ca nimeni nu mai era pe strada la ora aia, absolut nimeni...doar cate o masina mai trecea din cand in cand... N-am continuat drumul si in sfarsit la parterul unui bloc am gasit scris mare MINIMERCATO dar cand ne-am apropiat mai bine am vazut ca era inchis. Dezamagire!!! Parca ne aflam pe strazile unui oras perfect dar pustiu, fara oameni, fara viata. Ne intrebam neincetat asa sa fie mereu viata aici?Un oras mort dupa ora 8?...Dar ce vedem...in sfarsit un om, tocmai venea spre noi cu un caine de lant...L-am intrebat daca nu stie vreun magazin deschis si ne-a raspuns foarte mirat: "Un negozio?A quest`ora?Nooooo!!!" ...
Ne-am intors la hotel cu coada intre picioare si Beihan a acceptat sa ia impreuna cu mine cina de snacksuri made in Romania.
Dimineata am coborat la restaurant sa luam "colazione" -mic dejun nu prea gustos ca acasa , desi puteai sa alegi dintr-o multime de asa zise bunatati, si apoi am plecat tot cu taxiul la firma din Via Maroso. Aici o parcare imensa cu gauri in asfalt (uite ca nu numai in Romania se poate) si o cladire impunatoare care ne astepta sa incepem prima zi de munca. Toti din firma pe langa care treceam ne salutau "Ciao!Benvenuti-Benvenuti!" "Christian non e ancora arrivato ma verra fra pocco!" Christian a avut grija sa ne explice in italiana cu multa rabdare ce trebuie sa facem...niste lucruri atat de simple acum dar care ni se pareau atat de grele la inceput...ne era frica ca n-o sa stim niciodata sa le facem cand ne vom intoarce in Romania.
Ne-am intors la hotel cu coada intre picioare si Beihan a acceptat sa ia impreuna cu mine cina de snacksuri made in Romania.
Dimineata am coborat la restaurant sa luam "colazione" -mic dejun nu prea gustos ca acasa , desi puteai sa alegi dintr-o multime de asa zise bunatati, si apoi am plecat tot cu taxiul la firma din Via Maroso. Aici o parcare imensa cu gauri in asfalt (uite ca nu numai in Romania se poate) si o cladire impunatoare care ne astepta sa incepem prima zi de munca. Toti din firma pe langa care treceam ne salutau "Ciao!Benvenuti-Benvenuti!" "Christian non e ancora arrivato ma verra fra pocco!" Christian a avut grija sa ne explice in italiana cu multa rabdare ce trebuie sa facem...niste lucruri atat de simple acum dar care ni se pareau atat de grele la inceput...ne era frica ca n-o sa stim niciodata sa le facem cand ne vom intoarce in Romania.
Parte cea mai placuta a calatoriei noastre la Roma a fost masa de pranz si plimbarea prin centrul Romei....mai multe detalii in partea a doua...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu