amintiri

Privind picturile Ceciliei Nunez m-a apucat dorul de tara, de fan, de copilaria mea, de sat si de bunici. Si primul gand se indreapta spre coasta de "de vale" pe care o coboram si o urcam cu bunicii cand se duceau sa stranga fanul, sa praseasca porumbul, sa adune buruiana pentru pasari sau sa culeaga fasolea bob cu bob...munca la care ma faceam ca ajut si eu dar de fapt aveam alte ocupatii mult mai costisitoare : sa fac casa la furnici sau sa impletesc matasea porumbului.

Hm...imi navalesc in minte o multime de imagini si nici nu stiu pe care sa o revad mai intai... Cand ne duceam la garla vara sa spalam presurile cerul era senin, asfaltul cald si o luam la goana desculta cu papucii in mana impreuna cu verisoarele mele lasand-o pe mamaia in urma sa traga de carutul plin cu toale lucrate de mana ei.

Si cate nu facea mamaia careia toti ii spuneau mam`Anica.Tot satul o stia de harnica si veneau femeile cu materiale la ea sa le faca costume, fuste, bluze iar cu resturile ramase de la croiala eu, Mirela si Ana faceam imbracaminte la papusi...Si apoi cosea plapumi pe salita...dadea tot afara, inclusiv masina de cusut si incepea sa intinda fata, lana moale si in final dosul...apoi tiparele in forma de frunze si flori si incepea sa coasa modelul. Imi placea dimineata cand ma sculam sa ma tavalesc pe plapuma moale...si parca imi parea rau cand salita revenea la normal dupa cateva zile de munca...

In garla intram cu papuceii de plastic ca ne alunecau picioarele pe pietrele verzui si umede iar uneori ne ieseau din picior si apa ii duceam la vale la fel ca si pe sapunul de casa si trebuia sa alergam dupa ei...Alegeam cu mamaia pietroaiele cele mai mari pe care sa putem aseza scandura de spalat...apoi luam toalele una cate una si pe fata si pe dos si le sapuneam bine, le frecam si apoi aruncam cu apa peste...Mai mult de 1-2 toale noi copii nu spalam ca spunea mamaia ca mai mult le inecam si atunci ne apucam sa adunam pietricele de pe margine si sa ne uitam dupa broscute pana ne apuca foamea si ne repezeam la traista cu mancare de unde scoteam branza si mamaliguta luate de acasa. Stateam pana tarziu la garla ...pentru ca toalele sa se scurga si sa se usuce sus pe tufele de catina.

Cand ne duceam toamna pe Scarisoara la cules de prune era tot la fel de frumos mai ales ca eram cu totii, si frate-miu si tata si mama.Doar ca atunci nu realizam chiar asa cat de frumos este sa stai in aer liber fara nici o grija , sa simti mirosul de flori de camp si cantecul pasarelelor...era ceva ce traiam in fiecare zi.

Si mi-e dor, mi-e tare dor de toate animalutele de la tara pe care le-am mangaiat in vacantele de vara: de mielutul meu alb si curat cu care m-am impacat asa de bine, de iedutul meu portocaliu pe care il imbratisam si-l pupaceam in fiecare seara...imi aduc si acum aminte cat am plans cu el in brate inainte sa-l taie (cred ca a fost iedutul pe care l-am iubit cel mai mult)...de purcelusul meu care ramasese cel mai mic dintre toti si pe care il indopam cu fel de fel de bunatati...la fel ca si pe ratusca slaba si pricajita care nu mai apuca deloc mancare data la o parte de surorile mai mari...

Frumos mai era si in fundul gradini cand ma jucam cu copii la umbra nucului si a aracilor impodobiti cu fasole si faceam mancare din pamant si frunze...tort de ciocolata...si cine gasea si ceva colorat sa puna pe deasupra facea mancarea cea mai buna...pe care mimam apoi ca o mancam.

Si cate n-ar mai fi de zis...cand mi-am facut ziua la tara si am intins masa in curte pentru cele 3 prietene ale mele ne-a facut mamaia atunci mozaic si alvita si suc din zahar ars...erau specialitatile ei...Nu imi mai amintesc ce cadouri am primit dar stiu ca printre ele era si un sapun Oana de care am fost foarte incantata...De atunci nu mi-am mai facut niciodata ziua si n-am mai primit cadouri de la nimeni in afara de cei ai casei.

Offf daca as mai avea timp cate amintiri n-as depana...Daca ar citi mama toate astea cu siguranta ar plange dupa mamaia si dupa tata si dupa tot ce a fost candva... timpul nu se mai intoarce.