In sfarsit am terminat de citit Bel Ami. Incepusem romanul acum vreo cateva luni dar m-am abatut de la el dupa lectura in franceza a unei "biblii" despre Terra, a revistei descopera si a "atlaselor"...Si nu-mi pare rau ca am citit-o, sunt chiar incantata...De fapt nici n-am zis bine am citit-o, am trait-o.Si cand te gandesti ca la inceput ma strambam la ea ca avea coperti antice si foi ingalbenite. Poate de asta am si lasat-o balata cand am vazut carte plina de imagini despre Terra. Ca sa vezi cand de mult conteaza aspectul fizic respectiv produsul frumos ambalat pentru oamenii superficiali.

Nu stiu de ce am impresia ca stilul se apropie oarecum de cel a lui Marin Preda (din Cel mai iubit dintre pamanteni). Sigur ca nu mi-a placut personajul Duroy ci modul de prezentare...mi-a placut realitatea dura ca dragoste nu exista, exista doar placere si interes. Ca traim din totdeauna in aceeasi lume pe care nu o poti schimba in bine. Mereu vor exista oameni de nimic, nerecunoscatori care vor profita de cei mai slabi, care vor ajunge departe pentru ca au tupeu, indrazneala si nerusinare peste masura dar suflet aproape deloc.

Si mi-a placut abordarea mortii ...exact asa cum imi place mie: nimic nu conteaza, moartea sterge tot definitiv.

Degeaba incercam sa gasim dragostea, sa ne intemeiem familie, sa facem avere, sa devenim cunoscuti si apreciati daca totul va fi sters cu buretele.

Dap la o concluzie din asta mi-ar fi placut sa ajunga Duroy in finalul cartii dar Mopassant s-a gandit la altceva.Si poate ca bine a facut.