Imagineaza-ti ca dupa o luna jumate am reusit sa sa termin Madam Bovary...cat m-am mai chinuit la ea. Cineva mi-a spus candva ca eu saman cu Madam Bovary si am vrut sa ma conving, ca altfel nu ma agatam de ea. Prima parte a fost plictisitoarea, partea de mijloc captivanta iar sfarsitul previzibil. La inceput nu gaseam nici o asemanare...eu n-am educatie aleasa, nu stiu sa cant la pian, de cand ma stiu nu mi-a placut sa citesc, nu m-as casatori si n-as face copii (as vrea sa fiu mereu tanara si fara griji), nu-mi place luxul si nici lucrurile fine, mandria la mine tinde spre zero, si oricat de greu mi-ar fi nu m-as sinucide (doar m-as gandi ce-ar fi daca...:P) ... Mai apoi au inceput sa apara si asemanari - cautarea fericirii prin dragostea tocmai acolo unde n-o voi gasi niciodata...Acum nu stiu, poate erau asemanari cu toate femeile care se plictisesc repede de fericire si cauta nod in papura, isi fac singure viata grea inventand un trai fericita dincolo de prezent, femei care tanjesc dupa lucruri care nu merita si nu stiu se aprecieze persoanele care le sunt mereu alaturi si carora chiar le pasa. Ei da si de data asta am plans ca o fantana arteziana atunci cand s-a dus la Rodolphe sa-i ceara bani si cand era in agonie. Flaubert a descris destul de bine zbuciumul ei interior de care si eu am fost cuprinsa uneori sau poate ca si eu ca si ea l-am inventat ca sa par un personaj din romanele citite.