joi, iulie 27, 2006

lipsa de comunicare

Astazi in tramvai mi-am aruncat ochii pe noua revista pentru femei emancipate "Felicia" - i-am cumparat-o babutei sa citeasca. Si ce am gasit interesant pe aici?! Un articol dragut despre aricii care isi cresc puii dupa modelul spartan, altul interesant despre Elisa Leonida Zamfirescu - prima femeie inginer din lume, un altul despre Maia Morgenstern, mai apoi ceva despre Graffiti si asa pentru a le maguli pe femei un articol despre Inteligenta feminina in ascensiune rapida. :) Si cam ce se spune aici:"Neurochimistii germani au descoperit ca in creierul feminin exista 3 centri legati de comunicarea verbala si non verbala, absenti la barbati, care devin din ce in ce mai organizati la noile generatii feminine. Femeia este ajutata pentru evolutia sa intelectuala de mutatiile pozitive ale dezvoltarii centrelor vorbitii, cat si de necesitate de comunicare impusa de mediu. Comunicare, se stie, are o mare importanta in dezvoltarea inteligentei."
Aici voiam sa ajung. Se pare ca eu n-am sanse sa evoluez avand in vedere ca la capitolul comunicare si prieteni stau prost. Pentru mine cel mai neplacut lucru este sa vorbesc fata in fata sau la telefon. De curand una din "prietenele mele" (desi nu am asa ceva) m-a si certat ca pe mess ea mereu incepe conversatiile si eu nu o fac niciodata si ca ar trebui sa-mi schimb comportamentul si sa o mai contactez din cand in cand . N-am tinut niciodata legaturile cu persoanele care au fost foarte dragute cu mine mereu si nu pentru ca nu mi-ar fi dragi ci pur si simplu pentru ca am in permanenta impresia ca deranjez daca le sun sau le invit in oras.
Si mama si bunicul imi fac morala de genul asta: ca nu mai suni si tu sa ne intrebi de sanatate?!... Dar ce sa fac daca telefonul nu ma atrage si il folosesc doar pe post de desteptator. Cand trebuie neaparat sa sun pe cineva imi trebuie mult curaj iar cand primesc un telefon(care sa nu fie de la maica-mea sau frate-miu) - si se intampla foarte rar - am ceva emotii inainte sa raspund. Uneori ma balbai, alteori nu-mi gasesc cuvintele si tac asteptand parca ca cineva sa ma inteleaga numai privindu-ma in ochi.Nu prea am nimic de zis iar cand am mi-e frica sa vorbesc sa nu cumva sa zic ceva nepotrivit sau ceva ce poate fi interpretat gresit cum deseori mi se intampla.
Daca nu rezolv problema cu timiditatea, complexele si frica nu rezolv nimic nici cu comunicarea si in consecinta nici cu inteligenta. Cititul nu foloseste la nimic, nici Tv, nici telefonul, nici messul, nici forumul, nici intrunirile cu fel de fel de oameni, nici jobul meu, toate trec pe langa mine iar eu raman la fel.

5 comentarii:

Anonim spunea...

Salut. Si eu sunt foarte timid si retinut in a-mi arata emotiile, chiar si fata de prieteni. M-am regasit in situatiile descrise de tine, mai mult sau mai putin, dar nu consider asta o mare problema si nu pot spune ca tin sa schimb ceva.
Prefer sa tac cand nu am nimic de zis decat sa spun ceva doar de dragul conversatiei.
Pe de alta parte, cand ai ceva de spus e bine sa o spui fara sa te gandesti ca ar putea fi interpretat gresit.

ilisim spunea...

Da, mai am momente din astea cand ma hotarasc sa nu mai gandesc si sa zic direct, dar destul de rar.

In schimb pe mess nu mi-e asa greu sa vorbesc pentru ca am mai mult timp la dispozitie sa scriu si conversatiile sunt mai persoanale decat in realitate, teama dispare.

derelict spunea...

off , ce bine de stiut ca mai sunt si altii la fel ca mine ...

ilisim spunea...

de acord :D

Hiacint spunea...

Ştiţi ce, comunicarea nici nu există, am observat eu. Rar întîlneşti persoane cărora să vrei să le spui ceva, şi e şi normal aşa.Adică decît să o ţin din monolog în monolog, prefer să fug de plăcerea conversaţiei.