Ia sa ne gandim, ce-o sa facem noi in vacanta?! E posibil sa mergem 4 zile la mare, e posibil sa stam cateva zile la tara la tataia, e posibil sa mergem si la unchii nostri de la tara cealalta, poate mergem si la padure sau iarba verde si ne uitam la ceva filme...a si desigur, dormim in camera noastra cocheta de care ne este foarte dor...Apoi trebuie sa ne pregatim de nunta lui Serban si o sa trebuiasca sa ne cumparam o rochita frumoasa de printesa, cum ne place noua. O sa colindam mult prin magazine, or sa ne placa o multime de rochite prea scumpe etalate prin vitrine, dupa care o sa oftam indelung: suntem prea mici de inaltime, nu avem mijlocelul subtire, pantofi cu toc de cenusareasa nu putem sa incaltam, sa valsam nu stim, fat frumos nu vine sa ne ia in caleasca trasa de cai albi si atunci visele noastre se topesc si coboram cu piciorusele pe pamant, suntem niste ratuste urate fara de speranta :(.
4 comentarii:
Ratuste urate suntem doar daca vrem. Iar speranta nu inceteaza niciodata sa existe. Caci e ceva dincolo de inaltime, mijlocel subtire si tocuri interminabile. Si de-aia pastram si speranta.
Asa este Jo, si eu cred la fel dar mai am si momente cand simt ca sper in zadar, oricat mi-as dori sentimentele celor din jur nu le pot schimba iar eu nu pot sa fiu altfel decat sunt nici nu pot gandi altceva decat gandesc...
Toti avem momente de genul asta. Cateodata am senzatia ca dupa ele vine o si mai mare putere de a lupta impotriva nedreptatilor.
Apoi e nevoie si de putina rabdare...
:) Da, dupa o perioada de suferinta, lacrimi, deprimare instinctiv cautam fericirea ,apreciem micile lucruri, suntem mai iubitori si mai dispusi sa oferim fara sa pretindem nimic in shimb... viata noastra pare "rai" cand iesim din "iad"
Trimiteți un comentariu